marți, 19 ianuarie 2010

The Lovely Bones

E vorba despre un film, un film foarte frumos, sensibil, plin de imaginatie, dar si de durere.

Cine se aşteaptă să vadă un thriller, sau ceva teribil de comercial va fi dezamăgit. Deşi îmbină elemente de fantezie cu cele din real, filmul, după părerea mea, se păstrează totuşi în real.
Este practic povestea unei fete care este ucisă de un vecin de pe stradă şi, de dincolo de moarte, dintr-un spăţiu aflat între viaţă şi rai, ea ăşi spune povestea şi creează o legatură foarte puternică cu tatăl ei.

E o poveste emoţionantă şi foarte tristă, dar care aruncă o lumină optimistă spre final, de linişte şi de împăcare- şi nu trezeşte neapărat acea resemnare a ciobanului mioritic, pentru ca nu vine şi cu acceptarea pierderii.

Partea de fantezie mi-a plăcut în mod deosebit: este totul foarte colorat, vesel, conectat la viaţa reală. Era interesantă relaţia între acel spaţiu şi cel real, în principal- dacă am înţeles eu bine- prin sentimentele fetei şi prin atitudinea ei faţă de moartea ei şi de faptul că omul care a omorât-o este încă liber şi a mai omorât şi alte fete.

Acţiunea poate fi considerată a fi banală, dar felul în care este redată durerea unor părinţi care-şi pierd copilul, modul în care acea durere se regăseşte în trăirile fetei şi îmbinările trecut-prezent fac din film unul bun , care merită să fie văzut.

Sunt evident foarte subiectivă când vorbesc despre film, pentru că mi-a plăcut şi nu pot vedea- cel puţin deocamdată- în afara filmului în sine.
Mai jos este trailer-ul. Enjoy!

Niciun comentariu: