joi, 31 iulie 2008

Am plecat la Vama Veche

Plec! În noaptea asta plec spre mare şi nu mă mai întorc decât săptămâna viitoare! Abia aştept să ajung, să mă arunc în apă! Da , da, da ştiu că litoralul românesc nu mai merită mare lucru şi că Vama Veche nu mai e ce a fost odată, dar pentru mine parcă nici nu contează.

Şi acum doi an ani am fost, tot cu cortul, în camping şi a fost excelent! Acum o să mergem vreo 12 persoane, o să fie şi Tibi, acum 2 ani nu a fost...

O să dau detalii la întoarcere!

Ne auzim peste o săptămână!!!

miercuri, 30 iulie 2008

Nimeni nu-i mai tare ca noi!

Am mers de curând la incredibil de şmecherul complex Helios din Ocna Sibiului... În afară de preţ nu e nimic şmecher la el. Ba mai e apa curată, să nu mint, că e destul de important să fie apa curată.

Nah, ajungem noi acolo, cu vară-mea de la Bucureşti şi cu viitorul ei soţ: ne alegem locurile şi ne întindem la soare. Locul arată bine nu pot să mint, dar când am vrut să ne luăm ceva de băut, ni s-a spus că în ziua aceea nu se serveşte la bar. A trebuit să ne luăm suc şi apă de undeva din afara complexului. Nu că nu ar fi fost mai ieftin aşa, dar simpla chestie că nu se servea, deşi era destul de multă lume pentru o zi de luni, m-a deranjat.

Anyway, ziua a decurs foarte bine, am avut soare, apa era ok, curată, nu erau nebuni care să sară aiurea în apă şi să-ţi ude prosopul... Toate bune şi frumoase până ajung la toaletă: era groaznic!!!Mirosea destul de urât, nu era hârtie igienică şi coşurile de gunoi erau atâta de pline încât dădeau pe dinafară! Apăi la 25 de lei cât e intrarea, ar putea avea mai multă grijă de toaletele alea, că ţi se făcea greaţă când intrai acolo.

Şi inevitabil, am tras aceeaşi concluzie: românul e un dobitoc! Ăsta e adevărul! Ideologia patronului e să jupoaie cât mai mult de pe client dar nu cumva să-i dea serviciile pentru care plăteşte, iar clientul, de cele mai multe ori nu zice nimic, că ştie că oricum nu are niciun efect. M-aş fi dus să-i spun duduii care ne-a luat banii să se uite puţin la toalete dacă-i plac, dar nu mai era pe acolo.

E vorba aia a românului: în afară-i vopsit gardul şi-năuntru leopardul-cam aşa e treaba cu complexul Helios. Cât o fi el de frumos şi de aranjat, cu piscinele lui, pe atât e de dezgustătoare toaleta.

Marea căutare...

...după nişte benzi fosforescente/reflectorizante care se pun pe ancorele cortului mi-a purtat paşii spre Baumax! Mai bine îmi vedeam de ale mele, sincer.

Nah ajungem noi acolo-l-am luat şi pe Tibi cu mine- şi ne uităm câteva minute după care întrebăm pe un individ de obiectele în cauză. Individul se uită la noi a prostie şi ne spune să mergem la tehnic că acolo ar trebui să aibă. Ne ducem cuminţi la tehnic, ne zgâim pe acolo, dar în afară de şuruburi, piuliţe sau maşini de găurit nu am văzut altceva.

Mergem la informaţii tehnic unde, surpiză! nu era nimeni. Stăm o vreme, ne uităm pe acolo, la un moment dat mă enervez şi să plecăm. Dăm de o tipă şi o întrebăm şi pe ea de obictele în cauză. Ea ne trimite la camping...ajungem undeva la grădini,dar de cmaping nu am dat! Nah ne uităm noi pe acolo, că de întrebat nu aveai pe cine să întrebi că nu era niciun angajat pe acolo. Eu simţeam cum mă iau toţi dracii! Plecăm de acolo şi pe drum dăm de o angajată care ne trimite iar la tehnic....iar ne uităm pe acolo, mai întrebăm doi angajaţi care ne trimit la informaţii tehnic, unde era cineva de data asta. Ăla zice că undeva în spate găsim ce căutăm. Nah şi când ajungem în spate ce găsim? Bandă din aia de se pune pe stradă când se lucrează undeva sau din aia de se foloseşte la accidente! Să mor nu alta!

Azi ajung în oraş şi merg la Sport Explorer-nu aveau aşa ceva. Ştiau că există, dar ei nu aveau. Mă duc la Virus-nici acolo nu aveau aşa ceva! Nah eu nu mai pricep nimic: sau nu există-deşi asta nu se poate, sau ăştia nu au niciunul aşa ceva! Şi nu pricep cum de nu au! E o chestie destul de utilă, care ar trebui să existe în orice magazin cu produse şi accesorii de gen.

Aşa că va trebui să mă mulţumesc numai cu ancorele portocalii de care sigur o să mă împiedic, nu nu mai eu dar şi cei care vor trece pe lângă cortul meu...

Sighişoara medievală

Am fost şi anul acesta la festivalul de la Sighişoara, dar nu pot spune că am fost plăcut surprinsă de ceea ce se petrece acolo.

Să spunem că fiind un festival medieval, sau de artă medievală, se aşteaptă o oarecare doză de boem de la el, sau de laisse-faire, dar s-a cam întrecut limita şi se tot întrece de câţiva ani încoace. Mă refer, în primul rând la program, care m-a deranjat prin simplul fapt că persoanele cu care am mers au participat la acest festival şi li s-a dat peste cap cam tot programul. Dacă vineri ploaia a fost cea care a împiedicat desfăşurarea relativ normală a evenimentelor, mai departe a fost o nebunie totală: programul nu mai era respectat, telefonul suna mereu să anunţe ale şi alte modificări, locaţiile nu mai corespundeau etc...

Evenimentele din cadrul festivalului au fost destul de interesante aş spune, tot felul de piese, lupte, scenete, dansuri şi momente de muzică medievală. Lumea a venit şi în acest an grămadă, dar parcă nu a fost atât de multă ca anii trecuţi. Terasele te îmbiau( sau nu) cu mirosuri de hamsi, kebap-uri, mici, cârnăciori prăjiţi, cartofi, porumb fiert sau copt, bere. Negustorii de pe marginea drumului încercau care mai de care să te atragă spre taraba lor, încărcată cu tot felul de bijuterii sau prostioare aiurea. Aşa m-a atras pe mine una, dar numai ca să mă uit: erau tot felul de inele cu pietre mari şi frumoase, dar cum eu am mâna destul de mică nu arată foarte bine un inel aşa mare pe mine. Mă ia ţiganca cu tot felul de vorbe, îmi pune inelul pe deget, eu zic că numai mă uit...şi o întreb cât ar costa un inel, la care ea zice: "20-25 de lei domniţă". N-apăi la preţul ăsta, şi de pleu, mai bine mă lipsesc îmi zic în sinea mea. Şi ca şi când mi-a ghicit gândul zice" sunteţi prima clientă pe ziua de azi, aşa că vi-l las la 10 lei" Eu mă uit aşa la ea, o întreb ca să fiu sigură că am auzit bine şi-l iau. Nu zic, e frumos inelul, da nu aş fi dat pe el 25 de lei nici moartă, mai ales că nu e argint.

Am mâncat la porumb fiert şi copt de numa, şi tot aş mai mânca şi acum. Aâta e de bun! Am urcat şi în turnul cu ceas pentru prima dată: frumoasă priveliştea, păcat că ploua într-una! Am mers şi la biserica din deal; e aşa de liniştită zona...şi la fel ai o prielişte foarte frumoasă deasupra Sighişoarei.

Din păcate, sunt şi părţi destul de triste legate de acest festival: mergeam acasă pe la 3 dimineaţa, şi în piaţa Sigma totul arâta ca după un război! Era plin de gunoaie, abia aveai unde să pui piciorul de toate paharele de bere, ştiuleţii de proumb, farfuriile de mici sau hamsii etc. Era un spectacol dezolant al nepăsării şi al mizeriei umane.

Şi un alt spectacol, la fel de trist, era sus în cetate, în poieniţa din faţa bisericii unde era plin de tineri, care şi-au întins izoprenele şi sacii de dormit şi se pregătaeu pentru o noapte "medievală" sub stele şi mai ales sub ploaie. Nu mi-a venit să cred câtă lume era acolo! Am rămas blocată când i-am văzut pe toţi stând acolo adunaţi...

Una peste alat, se poate spune că a fost ok, deşi e destul de forţat. Peste câţiva ani nu va mai rămâne nici ce este acum. Dar cât timp este ceva frumos, e păcat să nu se viziteze şi să nu se profite de ce este.

Şi am uitat să adaug: ne-am căsătorit!!! Pe trei zile numai e drept, dar a fost tare frumos momentul. Avem şi un certificat de căsătorie drăguţ... Ca în poveşti: a durat nunta trei zile şi trei nopţi...well, la noi atât a durat căsnicia :)

miercuri, 16 iulie 2008

Nebunia Sex and the City

Tocmai vin de la Sex and the City-the movie! Ce să spun? E frumos! Mai ales dacă s-au urmărit şi seriile dinainte...e chiar frumos.

Şi poate cel mai frumos e faptul că e inspirat din viaţa reală. Şi stau şi mă gândesc dacă o să iubesc vreodată pe cineva atât de mult încât să trec peste faptul că m-ar înşela sau că m-ar lăsa baltă în ziua nunţii... Iniţial mă gândeam că e o chestie de vârstă: la 20 de ani judecăm mult prea rapid şi prea definitiv lucrurile, în mare parte pentru că avem mereu ideea de "mai e timp", pe când la 40 deja acel timp se cam duce. Dar de fapt ideea cu timpul nu e destul de plauzibilă, deoarece, dacă este ceva adevărat acela e că dragostea nu are vârstă!

Dacă aş iubi aşa de mult pe cineva atunci poate că aş ierta o infidelitate; dar ar conta enorm contextul! Acum, de exemplu să aflu de o infidelitate...nu ştiu cum aş reacţiona, dar probabil aş vrea să ştiu de ce, şi la fel de probabil că ar fi un motiv absolut tâmpit, pur masculin. Dar oare aş ierta? Sincer, nu ştiu, ăsta e adevărul. Aş trăi cred mereu cu ideea că se poate întâmpla dinnou; dar oare aş fi dispusă să risc, să-mi risc sentimentele? Probabil că da, la un moment dat, pentru că m-am lămurit că nu există absolut nicio logică în iubire. Te arunci cu capul înainte şi nu mai vezi nimic decât persoana iubită.

Aş fi teribil de rănită, dar probabil aş ierta...şi probabil că, la un moment dat, aş şi uita, dacă ştie cum să mă facă să uit...

Cât despre partea a doua, cu părăsitul în ziua nunţii...nici nu e cazul să mă gândesc la aşa ceva, pentru că nici măcar prima parte nu există-cea care duce la existenţa nunţii...

Oricum, revenind la film, mi-a plăcut. Poate e tras de păr în unele locuri, dar în mare parte e destul de real încât să te facă să îţi doreşti aşa ceva şi tu; dacă nu relaţiile pe care le au cele patru atunci măcar prietenia care le leagă! E cred cel mai frumos lucru să ai lângă tine prieteni adevăraţi, cu care să împarţi şi momentele de fericire dar şi cele de necaz, prieteni care să ştie să-ţi spună adevărul şi să fie acolo pentru tine.

E cu happy end, normal, doar e film american: they all live happilly ever after...şi la final te trezeşti dorindu-ţi şi tu acel final fericit, şi întrebându-te oare când va veni... And they do get married! După atâtea experienţe, într-un final, se regăsesc şi se recunosc!

The end!

luni, 14 iulie 2008

Rockin' Transilvania 2008

Dacă tot am fost, măcar să-mi spun şi eu părerea despre evenimentul în cauză. Am mers numai în a doua zi, dar pot spune că a fost reuşit! Nu sunt eu cea mai mare şi înrăită fană a rock-ului, şi astfel nici o fină cunoscătoare a genului, dar sunt unele formaţii care îmi plac, cum sunt de pildă Helloween. De ce îmi plac? Ei bine, motivul nu are absolut nimic de-a face cu muzica, sau cu atracţia mea pentru rock, ci este unul mult mai personal şi mai subiectiv. Ideea centrală e că îmi plac şi că m-am bucurat când am auzit că o să vină la Sibiu.

Ideea de festival de rock pe stadion este excelentă-spre deosebire de ideea de cort! Nu am dat banii pe intrare, cum fac de altfel la destule masnifestări culturale-am teribilul avantaj de a primi invitaţii, dar de data asta nu a fost de la ai mei, ci de la Tibi, care lucrează pentru 7 Seri. Ni s-a pus brăţara-verde pentru a doua zi de festival- şi după un control destul de amănunţit al genţii mele am ajuns pe teren.

Nu era multă lume deloc la ora aia-19 şi ceva, dar mă gândeam că o să vină mai mulţi pentru Helloween, care erau ultima trupă.

Trec peste detaliile cu berea, sucurile şi produsele scoase la vânzare pe acolo, la partea de concerte. Când am ajuns noi am prins finalul celor de la AXXIS şi apoi a urmat DORO. După cum spuneam, cunoştinţele mele în domeniu nu excelează, aşa că de tipa asta, ultima nu pot spune că am auzit decât cu ocazia asta. E ok, adică nu deranjează ce cântă.

Şi, finally , venise şi timpul pentru cei pe care toată lumea-i aştepta. Au făcut un show excelent, iar partea care m-a cutremurat cu adevărat-pe lângă tot concertul- a fost solo-ul de la tobe!!! Nu cred că se poate reda în cuvinte ce a făcut omul ăla pe scenă!Senzaţional, incredibil!!! Şi poate pot părea cuvinte prea mari, dar numai acestea ar putea descrie senzaţia. Parcă toată puterea tunetelor era în beţele şi în picioarele tipului! Poate că am fost aşa de marcată şi din cauză că este unul dintre instrumentele care îmi plac cel mai mult, de când mă ştiu eu.

Păcat numai că nu am stat până la final, adică mai erau vreo 5 minute, dar mi se făcuse teribil de rău şi nu mai puteam sta nici măcar în picioare. Şi nu! nu era băutura de vină!era un kebap mâncat prea repede şi care avuses un sos mai ciudat în el. Abia am reuşit să mă urnesc de pe stadion...dar am ajuns cu bine acasă şi acum mi-e foarte bine.

Revenind la concert, a fost foarte reuşit, mi-a plăcut extrem de mult, oamenii ştiu să facă show, ştiu că facă muzică, vremea a fost de partea noastră şi am putut savura şi trăi momente excelente şi demne de amintiri frumoase peste ani. Nu am poze din păcate, dar oricum, şi dacă le aveam, nu puteau transmite starea de acolo, efervescenţa care-i cuprinsese pe toţi.

Sunt puţin curioasă de cum va ieşi minunea de Art mania...în cort...fără fumat, în căldura de acolo...

Până atunci o să mă mai gândesc puţin la concertul de aseară!

miercuri, 9 iulie 2008

Lâncezeală

A venit şi multaşteptata vacanţă....dar constat cu uimire că sunt groaznic de plictisită!!! nu am ce face. Pierd vremea toată ziua...mai citesc eventual ceva, dar în rest...nimic!

Cred că e şi o fază din acelea în care obişnuită fiind să fac mereu ceva acum, dintr-o dată, mă trezesc fără o ocupaţie. Ba lucram, ba era facultatea, sesiunea, la un moment dat licenţa...şi acum...nimic!

Aş fi putut să lucrez probabil, dar pentru două luni, din care una aş fi fost mai tot plecată...cine
s-ar fi deranjat? Şi am zis oricum că vacanţa asta nu o să lucrez...dar atunci nu ştiam cât de muuuuult timp o să am la îndemână. Ar trebui să mă bucur probabil, pentru că nu cred că o să mai apuc vreodată o perioadă în care să mă plictisesc...

Aştept să plec la mare!!! de fapt aştept să plec oriunde! Vreo sugestie antiplictiseală?...

marți, 8 iulie 2008

Are we safe?

E o întrebare din ce în ce mai îndreptăţită în ultima vreme, dacă stau numai să mă gândesc la toţi nebunii care în lipsă de altă ocupaţie dau spargeri sau se iau de oamenii de pe stradă.

Un asemenea caz a avut loc acum vreo 3 seri în oraş: eram pe o terasă, pe o străduţă mai liniştită dn Sibiu, un grup mare, la poveşti.

La un moment dat pe drum, în faţa terasei era un mini-grup de câteva persoane care păreau că se ceartă şi dintr-o dată se aude un sunet de lovitură şi zgomotul unui corp care cade pe asfalt. Băieţii au sărit toţi în stradă, s-au dus lângă individul căzut-care părea inconştinet, iar scandalagiii au plecar ameninţând într-una că o să se întoarcă.

Tipul chiar fusese inconştinent o perioadă destul de scurtă-dăduse cu capul de trotuar! Gardienii nu erau pe acolo! Deşi cu vreo oră înainte ieşiseră de pe străduţa respectivă. Erau probabil ocupaţi să facă poze teraselor care erau deschise la acea oră şi să se certe cu patronii.

S-a sunt la 112, s-au dat toate detaliile care se puteau da şi deşi spitalul e la nici 2 minute de locul unde eram noi, a durat vreo 5-7 minute până au sosit...

Şi deşteptul care a dat era un sfrijit de 1 metru jumate, beat, care făcea pe grozavul acolo.

Parcă nu-ţi mai vine să ieşi pe stradă chiar aşa...am tot zis că trebuie să-mi iau un spray cu piper sau ceva...e destul de aiurea să fii atacat şi să nu poţi să faci nimic, aşa că măcar să-i dai boului cu ceva în ochi până fugi...

Festival sau bălci?

Weekend-ul acesta a avut loc Festivalul Bujorului de la Gura Rîului, şi cum în anii trecuţi nu am reuşit să merg, am zis că acum nu mai am nicio scuză, aşa că am ajuns acolo împreună cu ai mei şi nişte prieteni de familie.

O grămadă de maşini parcate peste tot, lume multă, nebunie...
Ce m-a izbit prima dată au fost maşinuţele aduse!!! Cum naiba să aduci maşinuţe şi scaunul ăla imens infernal la un festival focloric, ţinut pe câmp???? Şi asta nu era totul: nu lipseau tarabele cu brăţări de piele, curele, baghete luminoase, lănţişoare de "argint", pălării.... Era un bâlci în toată regula. Aveau chiar şi roata norocului în miniatură.
Avem senzaţia că sunt în romanul "Cireşarii", într-unul din volumele în care eroii îşi trăiesc o parte a aventurii într-un bălci: de la infernalitatea aia de scaun urla o muzică de club, de pe la terasele cu mici şi bere urlau manelel şi de la scenă se auzea muzică populară! Să mori nu alta.

Atmosferă de "festival"





Mai mult decât aiurea... Asta pe lîngă gunoaiele care erau la fiecare terasă! Fiecare arunca ţigara pe iarbă, hârtia de la probumul fiert pe aceeaşi iarbă, dacă dădeau "din greşeală" cu cotul peste paharele de bere goale de pe masă, nu se sinchiseau să le şi ridice de pe jos... Ca la uşa cortului!
M-a distra cel mai tare o tarabă- Clătite franţuzeşti uriase! Păcat că nu am poză! Individul numai a francez nu arăta şi clătitele nici atât...n-am avut curaj să mănânc.
Am mâncat în schimb boţ-mămăligă cu branză făcută ca o minge şi coaptă puţin pe foc. Delicios, sincer, şi brânza aia era cum se spune " de la mama ei" sărată, bună, săţioasă!
A fost şi spectacol de muzică şi dansuri populare-unul dintre momente fiind cu veteranii Junilor Sibiului, care deşi erau o vârstă respectabilă jucau şi se mişcau de numa! S-au luat şi spectatorii la jucat pe locul din faţa scenei-fiecare cum ştia şi ce ştia.
Nu se putea să nu o dea careva în bară şi la partea asta cu spectacolul...şi acel cineva a fost Nelu Albu. Eu una sincer, nu ascult aşa ceva, nu am nimic cu omul sau cu cei care îl ascultă, dar a mers pe cântece mult prea comeriale şi total nepotrivite pentru eveniment, mai ales că înaintea lui, toată lumea care era la spectacol cântase "Aşa-i românul"...
S-au cam dus vremurile când vorbele cântecului se adevereau; acum românul nu se mai veseleşte decât cu manele, lucruri împrumutate, bere, mici, maşinuţe...
De partea cealaltă a Cibinului luminile festivalului se vedeau frumos şi liniştite în noapte, la fel ca şi focurile celor care erau cu corturile. Se mai auzea numai muzica de la terase, sau de la scaunul acela uriaş şi îndemnurile individului către cei dornici să încerce o experienţă nouă.
Nu se mai păstrează aproape nimic din ce aveam înainte ca şi popor, nu mai ştim să ne preţuim cu adevărat valorile şi cu atât mai mult nici nu le mai recunoaştem...
Azi mâine laTârgul Olarilor o să vină să cânte cine ştie ce mare stea a scenei româneşti...în loc să fie numai cu specific tradiţional. Nu sunt o persoană conservatoare, dar nu pot să nu am nicio reacţie când văd cum ne pierdem tot mai mult din tradiţii şi din esenţa noastră ca şi popor.
Copiii noştri probabil că nu vor mai auzi muzică populară decât înregistrată de pe undeva, iar costumele populare o să devină cu totul piese de muzeu.
Şi după aceea să vină deşteptul de Băsescu să spună cât individiază el poporul american pentru pasiunea şi devotamentul cu care-şi serbează ei ziua naţională. Dinnou, ne dăm cu firma-n cap,de data asta prin cel pe care l-am ales să ne reprezinte în faţa lumii.

Halal organizare

Rar mi-e dat să văd atâta lipsă de seriozitate din partea unei instituţii de stat, mai ales când are de-a face cu cultura.

Am mers ieri la deschiderea concursului-festival de interpretare pianistică Carl Filtsch, ediţia XIII, în deschidere fiica directorului filarmonicii de stat Sibiu, domnişoara Bojin, a încântat publicul, împreună cu colega sa, printr-un recital de flaut şi harpă. Foarte frumos, sincer-autorul bucăţilor interpretate mi-e din păcate necunoscut, dar opera -" Cântece Medievale" este foarte frumoasă şi liniştitoare.

Toate bune şi frumoase până aici. Treaba devine complicată când pe scenă îşi face apariţia o duduie-destul de nepotrivit îmbrăcată pentru evenimentul cu pricina- care din clipa în care a deschis gura s-a făcut de toată minunea.

Coerenţa-i lipsea cu desăvârşire, la fel şi prezenţa-citea ca roboţelul de pe o foaie ce avea de spus-citea e un fel de a spune, că turuia ceva acolo. Partea asta a fost cum a fost, dar a urmat partea în care ea şi traducea-de fapt, şi aici, îşi citea traducerea de pe aceeaşi foaie.

Brusc, Filoarmonica a devenit Filarmonia, concurenţii erau "concurents", consililul judeţean Sibiu a devenit un fel de The council of Sibiu Town.... şi tot aşa! Asta pe lângă faptul că trebuia să i se spună că trebuie să traducă numele instituţiilor care au ajutat şi ajută de atâţia ani la organizarea festivalului.

Domnişoara Teodora-aşa de numeşte sublima creatură care a reuşit să facă de râs organizatorii festivalului- părea ruptă din stele! Ei i se părea absolut firesc să te bâlbâi, să nu traduci corect şi să nu traduci deloc - la un moment dat-.

Mie mi s-a părut, sincer, fantastic cum de fata asta a ajuns să facă aşa ceva! Oricâte pile s-au pus în funcţie, oricât de mult ai vrea să ajuţi pe cineva, nu te rişti în asemenea hal cu o creatură care abia dacă reuşea să spună două vorbe libere-fără să se uite pe foaie. Jenant!

La un moment dat, chiar directorul, dl Bojin, după o porţiune de discurs mai lungă, îi atrage atenţia să traducă ceea a spus... nu va fi festivalul ăsta ceva extraordinar, dar e totuşi unul internaţional.. La un moment dat chiar unul dintre copiii concurenţi care stătea la 2 scaune de mine i-a spus tatălui său destul de amuzant " Ce organizaţi sunt!"

Şi uite aşa ne dăm singuri cu firma-n cap, angajând câte-o fătucă din asta pierdută care să-ţi facă de râs manifestaţia culturală!

Bravo măi Teodora! nu ştiu cine o fi fata asta, dar măcar ea şi-a scos banii! Că doar pentru asta era acolo, nu pentru pasiunea incredibilă pe care ar avea-o pentru acest festival.

joi, 3 iulie 2008

Final apoteotic

Am terminat şi cu asta. Am luat şi 10 la licenţă. S-a mai terminat o etapă. Până la următoarea îmi iau o luuuuungă vacanţă.

Am timp să mă stresez cu altele cam aşa peste o lună.
Vacanţă plcăută!!!