Şi ca să dau răspunsul porcuşorului isteric: până aici!!!!!! (sau, într-o notă mai licenţioasa, până nu-ţi fut una!)
Eu nu ştiu cum de-i mai rabdă pămîntul pe oamenii ăştia de la conducere????nesimţirea lor chiar nu atrage atenţai nimănui? chiar nu se poate face nimic împotriva lor? chiar singura soluţie e să înghiţim iar până ni se face greaţă cu totul şi atunci să mai trântim o revoluţie sau o lovitură de stat?? chiar nu avem niciun cuvânt de spus în toate chestiunile astea? chiar nu-i pedepseşte nimeni pentru toate greşelile abominabile pe care le fac?
În timp ce tâmpitul ăla de Geoană, care nu ştie să piardă un meci sau o alegere, face pe clown-ul, si face şi din noi nişte măscărici, papiţoiul ăla de Boc şi mai nou ministrul educaţiei Funeriu taie şi spânzură prin legile învăţîmântului de parcă s-ar juca pe tarlaua lui şi cu viitorul a mii şi mii de copii şi tineri. Cum naiba să schimbi în fiecare an, după cum i se scoală noului papiţoi din minister, legile şi hotărârile din învăţământ? Păi copiii ăia ce să mai înţeleagă? ce să mai înţeleagă profesorii, care se văd nevoiţi în fiecare an să schimbe macazul după cum se îndoiaie mult prea incompetenţii noştri miniştri şi conducători.
Adică, acuma bac-ul începe din martie, că deh, aşa au hotârât ei. Pe lângă asta, cică vor să nu mai plătească profesori de sport pentru clasele I-IV, orele de sport urmând a fi susţinute de către învăţători. Right! o şi văd pe asta! aşa că următoarele generaţii, pe lângă IQ-ul îmjumătăţit, o să mai fie şi obezi! super! Şi cum să închizi şcolile de la sate???? nu au bani? păi ia să mai taie din salariile lor, şi din maşinile de fiţe, şi din prime şi din alte cheltuieli inutile şi să vezi cum o să fie bani.
Cum spune si site-ul, la noi încă nu sunt obişnuite firmele mari să dea bani pentru învăţămât, aşa că aleşii noştri sunt liberi să taie şi să spintece după bunul lor plac.
Vor să aducă porfi străini la universităţi şi probabil pe cei români să-i dea afară!măi omule, cum sfântu poţi gândi chiar aşa de tare cu dosul???? Eu chiar nu pot înţelege, sincer. Şi ok, să spunem că ar rămâne numai o propunere, dar din păcate cred ca multe dintre aceste propuneri o să ajungă să fie legi până la urmă, pentru că ştim cu toţii cum se votează legile (dormind, in absentia, în necunoştinţă de cauză etc)...
Şi, între timp, vrăjitoarele vin să spele Parlamentul de flacăra violet cu apă "pleznită". Păi ar merita plezniţi ăia care în loc să se preocupe de problemele ţării se ceartă între ei de ce a câştigat sau nu a câştigat unul şi altul!
Mă revoltă teribil chestiunile astea! sincer, chiar am merita să vină cineva din afară, să ne spună, fraţilor, până aici v-a fost! vreţi ajutor, fie, dar cu condiţiile noastre: legea învăţîmântului nu se mai schimbă la fiecare an sau guvernare, fondurile se duc pe instituţiile esenţiale statului: educaţie, medicină, în primul rând şi apoi restul, în funcţie de importanţa reală. Dacă noi singuri nu suntem în stare să ne administrăm, să vină alţii să facă asta pentru noi. Şi ce mă enervează şi mai tare este faptul că eu, ca individ nu am ce face. Adică nici măcar presa nu-i mai atinge, nici petiţiile. Îi doare poate numai faptul de a nu mai primi bani. Şi dacă se prezintă cazul României aşa cum este el de fapt, cu siguranţă că nu s-ar mai primi bani decât sub anumite condiţii. Am auzit zilele trecute datoria externă care o are România...este o sumă fabuloasă, de zeci de milioane de euro. Pe ce s-au dus acei bani, nu se ştie, sincer.
Să nu vină cineva să îmi spună că pe deszăpeziri că-i râd în nas. Restul de bani, unde s-au dus? toate zecile de milioane de euro? e aberant cîţi bani s-au dus şi cum nu se vede nimic!
Se afișează postările cu eticheta Mass media.... Afișați toate postările

duminică, 14 februarie 2010
joi, 30 octombrie 2008
"Cântarea României"
Băi deci partidele politice s-au dus de tot naibii! Au racolat tot felul de feţe din astea cunoscute din muzica românescă şi le-au pus pe post de marionetă-emblemă a lor.
Păi să fiu eu al naibii, da ce mă-sa are Luminiţa Anghel de a face cu politica?? Sau Furdui Iancu? Sau Dolănescu???? Ca să nu mai spun de Irina Loghin..şi cică şi dementa aia de Zăvoranu a vrut la un moment dat să intre pe listele PRM..acolo era numa bună, că era pe lungimea ei de undă...
Apăi ajung efectiv ca cetăţeanul turmentat şi pe drept cuvânt: io cu cine votez efectiv??? Că dacă partidul are ca mascotă pe Luminiţa Anghel sau Dolănescu, nu mai şti sincer ce să crezi. Că lumea se va da după figura cunoscută nu atât după doctrina partidului sau după platforma sa program...
Mi se pare absolut jenant şi scârbos de se face. Un partid ar trebui să convingă prin ceea ce este, ceea ce susţine, nu prin figura unei persoane care nu are nimic de-a face cu politica. Degeaba, asta nu e nici măcar startegie demarketing.. o un tertip mizer de a-şi asigura un loc în guvern...

marți, 14 octombrie 2008
Denaturarea adevărului
Eram azi într-un local în Bucureşti, mâncam, şi la un moment dat, pe ecranul din încăpere, văd un titlu de ştire absolu senzaţional: " A murit domnul Depardieu"... Instantaneu m-am gândit la Gerard Depardieu, dar dacă nu aş fi văzut tot azi o ştire pe net, aş fi luat de bun titlul respectiv! De fapt murise fiul lui Gerard Depardieu, Guillaume!
Păi domnilor care cică faceţi ştirile, nu mai aruncaţi aşa cu titluri bombă în speranţa unei audienţe mai mari că numai induceţi lumea în eroare! Nimeni nu s-ar fi gândit probabil că e vorba de fiul actorului francez...asta numai dacă aflase mai repede ştirea şi ştia despre ce anume este vorba. Pentru că titlul era destul de mare, şi erau şi imagini cu tatăl şi fiul, şi abia apoi apăreau imagini cu Guillaume, şi cu câteva expresii pe care el le-a folosit...
Păi dacă aşa se fac ştirile, zău că nu-ţi mai vine să crezi nimic din ce auzi sau vezi! Că sunt convinsă că dacă puneau ca titlu " A murit fiul lui..." nu avea acelaşi impact, dar era măcar adevărat! O fi şi fiul său dl Depardieu, dar nu e ACEL domn Depardieu la care se gândeşte toată lumea...

miercuri, 8 octombrie 2008
În sfârşit!
L-au demis şi pe boul ăla de Adomniţei!!! cea mai bună ştire de pe ziua de azi! oricum nu mai avea el zile duă alegeri, dar măcar i-au tăiat de pe acum craca, că şi aşa a făcut numai tâmpenii!
Una dintre cele absurde idei pe care le-a avut a fost aceea de a propune ca absolvenţii de pre Bologna admişi la un master de 2 ani pe locuri bugetate, să fie obligaţi să plătească al doilea an!!! Tâmpit om, mă jur! Habar nu are de legi şi de prevederi!
Oricum, probabil că nici următorul nu va fi un strălucit, la cel oameni se avansează în asemenea posturi...aşa că aştept cu interes să văd ce le mai dă prin mintea aia creaţă.

marți, 12 august 2008
O bijuterie de om!
Nu am crezut să apuc vreodată să văd materializarea acestei expresii...dar se pare că nu sunt destul de vizionară!Mă uitam la ştiri, şi printre obişnuitele crime, omoruri, accidente, aud şi o chestie care m-a făcut brusc atentă: îi putem păstra pe cei dragi lângă noi şi după moarte! Sub forma diamantelor!!
Da...cică te costă 3500-4000 de euro, durează 3 luni şi se realizează în Elveţia, dar că din 2 kg de cenuşă umană se pot obţine 4 diamante albe cu o tentă de albastru, în funcţie de sufletul celui decedat-ultima chestie este părerea tipei care se ocupă ce treaba asta-.
În Europa e o practică destul de comună, în România abia se aude de ea, probabil de aia am fost atât de interesată de ea.
Sincer, mie mi s-ar părea ceva extrem de intim şi de personal să-mi transform persoana iubită, sau pe cineva drag în diamant şi să-l port la gât sau ca şi inel, şi aş face acest gest probabil mai mult din egoism-să am lângă mine persoana dispărută cât mai mult timp-în altă formă, dar să ştiu că e ea-. Cred că aş vrea acelaşi lucru şi pentru mine-oricum voiam să fiu incinerată.
Ca să revin, ideea mi se pare interesantă, practică şi oarecum romantică. Probabil că şi în România va avea succes-mai ales printre ţigani! dacă nu o cunosc deja şi o folosesc.
Se pare, deci, că sintagma din titlu nu era doar o expresie! Poţi fi o bijuterie de om...după ce mori!

miercuri, 18 iunie 2008
Cele mai tari reclame!
Nu m-am putut abţine să nu pun asta pe blog...chit că nu am mai scris de o grămadaă de vreme (damn final paper!). Dar asta trebuia pus, daca tot stau nopţile să caut reclame....
Cele mai tari reclame!
Enjoy! I did!
Cele mai tari reclame!
Enjoy! I did!
marți, 27 mai 2008
Regizori şi haiduci
Auzeam azi la ştiri că s-a stins din viaţă regizorul Sydney Pollak...Nu avea decât 73 de ani sau 71... cancer...
Ceea ce m-a şocat a fost cum s-a trecut peste acest fapt- 5 minute în cadrul ştirilor, cu o scurtă biografie a regizorului, care spunea că avusese episoade de actorie numai pentru a-i putea spiona pe ceilalţi regizori. O chestie foarte scurtă despre viaţa omului, cauza morţii şi atât.
O altă moarte, a unui bulibaşă din Craiova a ocupat undeva la 10-15 minute într-o emisiune de pe ACASA! cum spunea şi Anca aici, ştirile au devenit un fel de show, cu efecte speciale!
Dar partea cea mai aiurea a fost, că ştirea a fost prezentată în vreo 10-15 minute, detaliat: cu cine fusese decedatul-un fel de Robin Hood contemporan, sub numele de Terente-, ce făcuse el pentru comunitate, ce s-a consumat la pomană ( grătare, ciorbă de burtă etc), cât a costat înmormântarea- 50000 euro- şi evident că nu au putut lipsi imaginile pline de jale ale familiei mai mult decât îndurerate, cântecele de jale cu o uşoară tentă de manea, sau imaginea impresionantului cavou al marelui Terente.
În loc să prezinte şi cei de la ACASA un film în regia lui Pollak ("Tootsie" ar fi fost o alegere perfectă) ei preferă să dea pe post înmormânatarea unui ţigan oltean! jalnic!
Mă leg de ei pentru că la ei am văzut ştirea! Nici alte posturi nu au fost mai breze cu siguranţă!
Vorba aia, "ţara arde şi babele se piaptănă"! Ce contează dom'le că a murit amărâtul ăla de regizor? că doar el nu a dat la ţigani bani şi nu i-a ajutat! şi în plus de asta el nu e de aici ca să fie ceva interesant de povestit... şi nici nu a făcut vreo prostie prea mare ca să merite să apară la aceste ştiri absolut fantastice!
Bună treabă face şi televiziunea asta...pe cuvânt dacă nu!

Dumb, dumb, dumb
Ma uitam si eu azi la TV in timp ce mancam, si la un moment dat dau pe ACASA...mare greseala!! Postul asta de televiziune e o mare prostie! Sincer! Are numai filme jenante, emisiuni de rahat ( nici nu o să mă scuz pentru cuvântul folosit, pentru că e singurul care ar putea defini cât mai fidel programele) şi nişte angajaţi....vaaaaaaaaaiiiii de capul meu.
Eu nu mă prea uit la emisiunile de noapte, de pe orice posturi ar fi ele, dar azi nu ştiu ce m-a posedat de am rămas să mă uit, mai ales pe ACASA. La ora respectiva, adik vreo 10 seara, pe astralul program menţionat era "Poveştiri de noapte" sau aşa ceva. Eu, una, nu am văzut o emisiune mai inutilă şi mai tâmpită decât asta! Iar prezentatorul este absolut penibil, ridicol şi tâmp!
De trei ori "dumb"! Nu aveau cu ce umple grila de programe la ora asta sau ce??? Ridicolul tipului vine mai ales din felul în care vorbeşte şi dn gesturile pe care le face, dorind cred să creeze un fel de legătură de "fete la cafea şi bârfă", dar săracul nu-şi dă seama de ridicolul lui şi de cât de tâmpit e!
Chiar nu e niciun pic de ciudă pentru persoana respectivă! ba chiar din contră-mă gândeam că există cel puţin o persoană care-i spune că el e chiar ok acolo! şi că el chiar crede acea persoană!
Ştiam eu că există un motiv pentru care nu mă uit la emisiuni de genul ăsta! Acum mi s-a confirmat această cultivare a prostului gust şi a inculturii. Drept e că oarecum emisiunea respectivă arată cam cât de proaste sunt unele vedete de pe al noi, dar o fac prin prisma propriei prostii! Ca să nu încep cu reportetul, o oarecare Mirela/ Mihaela Ştefan...jaaaaaaaaaleeeeee!!! Fătuca aia să înveţe mai întâi cum se vorbeşte şi cum se redactează o ştire!
Drept e că e deschisă varianta de "nu-ţi convine nu te uiţi" dar deja la aşa ceva parcă nu se mai aplică! E ceva care nici nu ar trebui să existe, sincer! E cea mai mare tâmpenie pe care o puteau crea oamenii de televiziune! Sau emisiunea e bună şi oamenii care o fac sunt vai de capul lor, sau e ceva putred in casa ACASA....

Abonați-vă la:
Postări (Atom)