La cumparaturi...sau cum sa-ti educi rabdarea

Imi place sa merg la cumparaturi, dar nu sunt mare fan de probat chestii...nu e tocmai sanatos - nici pentru finantele mele si nici pentru garderoba mea, dar mi-e o lene infernala mereu.

Uneori chiar trebuie sa fiu convinsa sa probez ceva...si bine face cine ma convinge.
Ieri, de exemplu, am gasit o camasa absolut superba. Vad ca scrie pe ea "S", gata a mea e, n-o mai probez. Mda...bine ca am probat-o! pentru ca din nu stiu ce motive, camasile respective erau pentru femei fara nicio protuberanta in zona sanilor! "S"-ul arata infiorator pe mine, iar "M"-ul atarna aiurea de pe mine...

La fel si cu pantalonii....cine sfantu' are marimea 36 si 1,80 inaltime??? Sunt eu nebuna?

Rabdarea mi-e pusa mereu la crunta incercare la fiecare sedinta de cumparaturi si nu am constat nicio imbunatatire... am mereu senzatia ca e un fel de razboi psihologic intre mine si magazine/produse/vanzatoare.... si se mai spune ca "women's G point is at the end of shopping"... well..not mine i guess...

Pe drumul cel bun

Ei, uite că s-a întâmplat: după o rezervare onorată într-un local din Bucureşti, am fost sunată a doua zi pentru a mi se solicita un feed back despre seara petrecuta acolo.
Nu mi se pare deloc ceva nefiresc, doar că mi-aş dori să se întâmple asta mai des, şi în mai multe localuri- aduce o notă de personal întregii afaceri.
Problema la noi este că nu prea există ideea de client şi de preţuri justificate corect prin nişte servicii de calitate- se merge parcă pe ideea "Prinde orbul, scoate-i ochii"... Dar îmi face plăcere să văd că totuşi, excepţiile sunt din ce în ce mai multe, având tendinţa de a deveni regulă.
Am avut parte de servicii de calitate, de o atmosferă deosebită şi de o servire foarte buna.

Atât de plăcut impresionată am fost de această practică,încât m-a determinat să reiau blogul...

Criza a atins şi ştirile

Toată ziua de azi nu am auzit la ştiri decât de marele jaf(!!!!!) din Dorobanţi de aseară. Al naibii el de mare jaf, păi ce e aşa mare scofală că un indiot a dat buzna-sau a fost iniţial poftit- într-un exchange şi a luat de acolo nilte bani numai ca să fie idiotul prins după nici 500 de metri?????

De ce e asta o ştire care e dată pe toate posturile de radio sau TV la fiecare oră? pentru că l-au prins pe idiot? e aşa o mare realizare că poliţia a reuşit să prindă un hoţ????sau poate pt că era din Dorobanţi merită absolut TOATĂ atenţia noastră....

Ca să nu mai spun că "macabrul eveniment" a fost relatat de un individ absolut jenant, poliţist cum altfel, care abia lega două cuvinte între ele şi atuncă când le lega, nu aveau sens sau nu erau corecte...

Dă-o naibii de treabă! atâta tam-tam pentru un rahat de furt...şi parcă văd că peste urmare-adica acuzaţii şi pedepse (dacă vor exista) se va aşterne liniştea. Pentru că deja din ancheta-minune reieşea că de fapt exchange-ul nu avea nu ştiu ce geamuri de siguranţă, nu avea pe dracu şi pe lacu şi că de fapt angajata a invitat omuleţul înăuntru şi abia apoi ăsta a atacat-o..nu mai e mult şi o acuză pe femeiea de jaf sau complicitate..pt că deh! minţile luminate gândesc mereu în planuri...astrale

Cum să nu ajungi să dai traseul la exmenul pentru permis

Este de atlfel foarte simplu tot procesl- este de ajuns să nu fie instructorul lângă tine sau să nu îl suni după ce ţi se strigă numele..pentru că după aceea poiliţistul dispare ca zahărul în apă caldă...măcar acolo mai rămîne un gustdulce, dar în cazul poliţistului- nu mai rămâne nimic! Rămâi tu, ca popândăul, căutând....

Şi uite aşa s-a dus naibii examenul meu practic pentru permis...şi ca să fie situaţia si mai frumoasă, se pare că persoanele neprezentate sunt reprogramate dupa 30 de zile iar cele respinse după numai 16! mi se pare de altfel logic!!!şi..după ce am stat si în Pipera la rând să mă reprogramez mi se spune că e prea devreme să mă reprogramez azi, să revin mâine! Aaa.....şi colegul din dreapta doamnei îmi spune să mă întoc în parc pentru că la ora 13 se strigă neprezentaţii. Doamna de la ghişeul meu îl apostrofează că vorbeşte prostii, eu mă uit ca la tenis şi întreb până la urmă cum e.

Sunt lămurită de doamnă să revin mâine că nu există strigarea neprezentaţilor. Îi explic că eu nu sunt neprezentată, doar că nu l-am mai găsit pe comisarul Căpşună după instructaj..."Da, eu vă cred, dar trebuie să vină şi domnul comisar care să declare că nu mai era nimeni acolo când aţi ajuns acolo". Nu reuşeam să mă fac înţeleasă nicicum! ajunsesem la timp, chiar mai repede, am uzit când mi-a strigat numele, am mers cu grupuleţul de strigaţi mai încolo la un instructaj şi după aia...pauză.Ia-l de unde nu-i! A fost şi vina mea ca nu am sunat instructorul imediat ce mi-am auzit numele, dar nici ei nu sunt cei mai organizaţi oameni...

În orice caz...mâine merg dinnou, poate totuşi sunt reprogramată peste 16 zile numai....

În concluzie: o mare mare prostie şi aiureală! asta este.


Update:

M-am reprogramat..pentru 18 iunie, adica peste 30 de zile...adica sunt mai proastă decat cei care au picat!...ei sa fie sanatosi...

Ţara lu Papură Vodă

De ceva vreme am tot observat că la noi chiar nu există ideea de client şi de furnizor...oricare ar fi domeniul. Nu există ideea de customer service, nu există nimic!

Adică am ajuns să plătim servicii de urlat la noi! de unde până unde atâta libertate şi nepăsare? probabil li se pare că le merge prea bine- deşi chiar nu e cazul.

Mai direct, e vorba de şcoala mea de şoferi, care de aia e şcoală, pentru că învăţ să conduc: mai uit uneori unele chestii, încerc să fiu cât mai atentă , să asimilez cât mai multe chestii. Dar în momentul în care se urlă ( exact asta a făcut) la mine mi se duce pe apa sâmbetei toată concentrarea şi tot calmul şi tot orice. Ok, iţi spui of-ul, dar după aia te calmezi şi continui lecţia. Ei bine, nu, s-a continuat cu urlatul...nici nu aveam loc de el sa întreb una alta. Că el nu e obligat să de explicaţii. Nah păi atunci eu mă dau jos, şi gata! asta a fost tot.

Eu înţeleg că e frustrant să lucrezi în fiecare zi cu oameni care habar nu au de condus şi să spui aceleaşi lucruri în fiecare zi, dar la urma urmei ăsta e job-ul. Parcă toată lumea are mereu zile senine la muncă.

Asta e cea mai recentă dintre întâmplările în care eu sunt clientul şi sunt tratat mai rău ca un câine. La noi customer service înseamnă să-i iei clientului cât mai mulţi bani pe nişte servicii mediocre spre mizere uneori şi să-l mai şi înjuri sau să-l iei la mişto dacă-i dă cumva prin minte să ceară ceva de banii ăia....

Eu oricum nu văd cu ochi buni comportamentul agresiv, mai ales tonurile ridicate, iar cand sunt la volan si când mai ales învăţ ceva, supărarea mea atinge cote mari. Aşa că am preferat să mă dau jos din maşină decât să spun ceva nelalocul lui. Mai ales că el urla într-una...

Să sperăm că o să fie mai bine de acum încolo- şi până acum a fost, doar că probabil s-o fi gândit să vadă cum reacţionez dacă urlă 10 minute la mine.
Dar ideea care m-a deranjat cel mai tare a fost comportamentul total neadecvat din partea unei persoane care în primul rând este pus acolo ca să te înveţe ceva şi apoi o persoană pe care eu o plătesc.

"Ţi-e mila?Ţi-au luat banii!"

Nu am nici cea mai mică simpatie faţă de cerşetori-fie că sunt copii, adulţi sau bătrâni. Decât să le dau bani, mai bine le iau ceva de mâncare, sau dacă vând ceva cumpăr - de regulă flori.

E, da uite că s-au prins şi ei că vorba aia "mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte nimic" nu e chiar degeaba. Aşa că acum, textele au devenit mult mai sentimentale: acum câteva luni mergeam spre birou şi mă opreşte o bâtrânică- îmbrăcată îngrijit, curat- care mă roagă sa-i dau nişte bani să-şi ia medicamentul prescris- şi mi-a spus numele unui medicament care întâmplător ştiam pentru ce este. Când am întrebat-o dacă suferă cu inima( pentru asta era medicamenul) s-a uitat puţin surprinsă la mine şi a spus ca "da, de inimă sufăr". M-am uitat la ea, şi sincer nu îmi părea genul care să iasă la cerşit..i-am dat nişte bani şi am plecat mai departe. Am avut proasta inspiraţie să-mi întorc capul după câţiva metri şi am văzut că oprise un alt trecător. Mi-a lăsat un gust foarte amar, sincer. Am tot respectul pentru vârstnici- am şi eu bunici, care m-au crescut şi mi-a făcut toate poftele , dar când văd aşa ceva mă întristez foarte tare. Poate că femeia chiar avea nevoie de bani pentru medicament-deşi dacă nu mă înşel se compensează-, dar nu pot să nu mă gândesc că nevoia acută de bani te îndeamnă să apelezi la cele mai de jos metode pentru a face rost de ei.

Şi acum 2 sau 3 seri mă întorceam acasă cu colega mea de apartament. Pe starda noastră, în faţă era un domn care venea spre noi. Ne întreabă de nu ştiu ce spital, îi spun că e pe la Victoriei şi dăm să plecăm. Şi atunci ne spune că are fetiţa de 3 ani internată cu stop respirattor, că nu ştie dacă mai trăieşte sau nu şi că vrea să ajungă la spital numai să o vadă. Pe moment, am mi-am spus că e clar o poveste îndrugată. Şi omul nu mai tăcea cu fetiţa lui de 3 ani, şi că vrea să o vadă numai..dacă nu avem să-i dăm nişte bani de taxi să ajungă până la spital...Iniţial refuzăm amândouă dar după aceea mă gândeam că poate chiar e aşa ( ştiu, uneori sunt teribil de naivă) şi i-am dat omului bani...Mă gândeam că nu e nimeni aşa de crud încât să mintă cu aşa ceva, mai ales dacă mai avea şi copil acasă... dar vorba colegei mele, era foarte calm pentru cineva care avea fetiţa în spital... M-am gândit că dacă chiar a minţit, a făcut-o pe pielea lui...

Problema nu e că nu pot spune nu, ci mai degrabă faptul că mereu mă gândesc că omul poate chiar spune adevărul...şi parcă nu ma lasă sufletul să trec chiar aşa mai departe. Cu ce e diferit un asemenea caz de femeia care urcă în metrou cu un copil în braţe şi se apucă să se lamenteze? cu nimic! poate doar prin abordare... Ar trebui să mă opresc din chestia asta şi să trec mai departe... chiar dacă nu sunt pe deplin împăcată cu situaţia. Pentru că oricum aş proceda, după am mereu gânduri contradictorii.

Dar stau şi mă gândesc dacă o asemena atitudine nu mă face cumva prea crudă..dar apoi mă gândesc că pe asta se mizează în cerşetorie, pe acel sentiment de vinovăţie. La urma urmei, de ce m-aş simşi vinovată pentru faptul că muncesc şi nu cerşesc? aproape toţi pe care i-am văzut cu mâna întinsă aveau ambele mâini şi picioare, vedeau, vorbeau....ce i-ar fi împiedicat să lucreze? Lenea! asta-i împiedică!

Şi, cu toate astea, nu mă pot abţine să nu cumpăr flori de la vreun ţânc, sau să dau bani auzind câte o poveste din asta...Oare mie mi-ar da cineva bani dacă aş merge pe stradă o poveste emoţionantă la purtător?

Mai era un tip pe care l-am văzut de câteva ori prin Bucureşti, mereu cu aceeaşi placă: că a adormit în gară şi l-au furat. Dar el a venit să îmi ceară bani cu ţigara în mână. Şi când a văzut că nu-i dau, mi-a spus că puteam să fiu eu în locul lui şi a încheiat frumos cu un " morţii mă-tii!" A doua oară m-a luat în engleză, că vezi doamne el nu înţelege română..nu ştiu cum de l-am recunoscut şi m-a umflat râsul, spunându-i, în limba română, că nu am să-i dau niciun bani şi să mă lase în pace. Evident că mă înjură iar, pe mine iar mă umflă râsul :"parcă nu vorbeai română". Ei şi nu se pune omuleţul pe ameninţat cu bătaia. Menţionez că eram la Unirii, la o oră destul de aglomerată. Şi îl strigă pe unu, vezi doamne să îmi arate că nu e singur şi că o să văd eu pe dracu. Pe principiul chemăm câinele de după uşă zic hai că-l chem şi eu pe Andrei, poate e mai tare ca voi. Evident că nici prietenul lui nici Andreiul meu nu existau, dar m-a amuzat teribil faza.

Şi uite aşa cu experienţele mele cu cerşetorii din Bucureşti...sper să mă dezvăţ de obiceiul de mai da bani aşa în stânga şi în dreapta, pe nişte poveşti mai mult sau mai puţin emoţionante.

Prostia la putere

Am auzit nişte lucruri la ştiri azi care mi-au provocat dureri de cap sincer: una ar fi ca s-a decis mărirea salariilor şi a primelor! Da, o veste bună, doar ca această mărire este valabilă doar pentru domnii din conducere!!! Mizerabilii ăştia şi-au votat mărirea salariilor şi a primelor cu atâta neruşinare încât îţi stă mintea în loc. Asta în timp ce sectorul de stat in general suferă de ceva vreme de pe urma reducerilor salariale, a primelor a bonusurilor...Sincer îmi venea să mă duc să le dau foc! Hotărârile de genul ăsta incită la anarhie si la violenţă. Cum să aibă atâta nesimţire încât să voteze prime de vacanţă mai mari şi salalrii mai mari pentru guvernanţi, atâta vreme cât populaţia anagajată în sectorul de stat este ca vai de capul ei, mai ales cu noul val de scumpiri (vezi energia, carnea etc)???!!!

Nu ştiu cât efect o să aibă presa care a comentat şi va comenta această situaţie, pentru că se pare că în ultima vreme nivelul de nesimţire al jegurilor din conducerea acestei ţări a atins nişte cote mai mult decât alarmante! Îmi spunea cineva că pentru a putea fi politician trebuie să poţi să înghiţi o broască pe stomacul gol, dimineaţa. Ei bine, ai noştri cred că le înghit cu sacul, şi cred că au trecut şi la alte specimene mult mai scârboase! O-i fi eu naivă, optimistă şi inocentă în gândire, dar cum mama sărăciei să faci aşa ceva?? Şi după aia, naiv, Ministerul Finanţelor cere împrumutri ed 120 de milioane de Euro de la bancile comerciale!!!! Că tranşa de împrumut european vine numai mai încolo.

Totul îmi crează senzaţia unui film prost, în care unul dintre personaje este un individ rasfăţat, cheltuitor, iresponsabil, tâmpit şi poate chiar retard, care nefiind în stare să se gestioneze se tot împrumută în stânga şi în dreapta, dar nu ezită să arunce cu banii pe curve, chefuri şi voie buna ( astea ar cam fi echivalentul parlamentarilor şi guvernanţilor). Numai că în toată chefuiala lui, tembelul uită că de fapt el nu trage ponoasoale acţiunilor sale, ci restul lumii din jurul lui!!! Şi cum se trateaza un asemenea comportament: păi una dintre variante ar fi privarea de resurse financiare, dar şi ferirea de tentaţia cheltuirii aiurea- cu alte cuvinte izolarea creaturii într-un spaţiu ferit de orice tentaţii şi idei. Acuma, cum să faci asta cu statul????? Nu prea ai cum, şi uite aşa continuă românii să mănânce un rahat mai mare decât ei, ambalat intr-o frumoasă folie portocalie!!!! Păi pentru cretinii ăştia aş fi de acord şicu impozitul proporţional ! ce naiba! fură bani să ai de unde să dai înapoi! AAaaaaa......şi fondurile pentru sănătate au scăzut anul acesta cu 10%!!!!că şi aşa aveau prea mulţi bani, ce le trebuie atâţia?

Tot o chestiune financiară este şi a doua fază, dar are legătură şi cu celălalt subiect fierbinte-gripa porcină. Toată lumea aude la ştiri că la primele simptome să te prezinţi la medicul de familie şi să îţi faci testul. Ce nu se spune este că acest test costă 500 de lei!!!! Şi că de la Balş te trimite la Cantacuzino, sau mai rău, acasă, să aştepţi eventual să faci febră şi să te simţi mai rău. Păi cum să coste atâta un amarât de test asemănător cu exudatul faringian?????? Pentru ce să coste???? până şi testul HIV e gratuit şi virusul ăsta a făcut mai multe victime de-a lungul timpului.... Dacă şi în chestiuni de viaţă şi de moarte spiritul capitalist este cel care domină, sincer, am ajuns in troaca porcilor...mai rău chiar decât troaca procilor- până şi porcii se feresc de noi! Şi mă întreb dacă şi pentru vaccinul antigripal - pe care medicii de familie sunt obligaţi să îl facă persoanelor care îl solicită- trebuie plătită vreo taxă! Nu m-ar mira sincer.

Nu pot spune că urmăresc presa, ascult numai radio-ul şi nu am auzit încă nicio chestie cum că lumea s-ar revolta de chestiunea plăţii testului. Şi nu pentru că nu există...ci pentru că sau lumea consideră normal aşa ceva, sau pentru că lumea nu se testează.... Şi atunci de unde actualizările de cifre cu numărul de îmbolnăviri în fiecare zi??? S-a creat deja o isterie teribilă cu boala asta, lumea este bombardată constant cu tot felul de ştiri, de actualizări, de drame... Dar realitatea nu o prezintă nimeni! Realitatea fiind aceea a costului testului, a vaccinului-poate- etc.
A ajuns să fie un lux în ţara asta să te îmbolnăveşti. Dacă înainte se spunea că nu-ţi permiţi nici să mori, ei bine acuma nici de boala nu mai ai voie!

Aştept să văd cu ce noutăţi mai vin orele şi zilele următoare...deşi cred că am ajuns la un nivel de silă şi de scârbă la care nu mă mai impresionează nimic...

Revenire printre internauţi

Da..nu am mai scris de prea multă vreme. Drept e că aş fi avut timp, dar eram mereu prea obosită, sau ma gândeam că nu e ceva care să fie pus pe blog. Şi totuşi au fost câteva momente frumoase, care aş fi putut să le împărtăşesc cu restul lumii.

A fost ziua de naştere a unei prietene dragi pe care am organizat-o într-un bar din Bucureşti şi care a ieşit foarte frumos şi lumea s-a distrat până dimineaţa la 5! Mi-a plăcut şi numai gândul că organizez aşa ceva pentru ea, toată agitaţia să caut lumea să fac să iasă totul bine...Şi numai bine, pe când îi adunasem pe toţi, mă izbeşte că ea e posibil să nu vină....cum nu ştia nimic despre petrecere ea voia să plece să nu stea în Bucureşti..Aşa că lasă invitaţii şi apucă-te să convingi sărbătorita să vină! şi încerc eu pe toate căile, că aşa şi pe dincolo, da de unde, fata asta e mai căpoasă decât mine- şi pot fi mai ceva ca un catâr! într-un final vorbesc cu fratele ei, să încerce el ceva...ca la nebuni. Lumea deja nu mai ştia ce să creadă: mai e sau nu mai e petrecere până la urmă? Eh, într-un final, nu avem încotro şi i se dezvăluie de fapt care era toată treabă. A fost atât de impresionată de câtă lume se anunţase că vine şi de faptul că ataâta lume se ajitase pentru ea, încât aproape că i-a părut rău că a trebuit să-i spunem.

Oricum, a ieşit un mare chef. Mă simţeam aşa de bine că o vedeam bucuroasă că e cu atâţia prieteni laolaltă.

Chiar mă gândeam că mi-ar plăcea să organizez petreceri sau evenimente, că îmi place cum sunt oamenii la petreceri. Mă rog, să nu ajung în altă parte cu postarea.

Aşa,pe lângă asta, am mai avut şi tâmpenia de sesiune la master...o glumă, o pierdere de vreme, nici nu are rost să mai insist pe asta- eventual într-o postare dedicată special masterului meu fabulos...

Am ajuns şi eu pe acasă, la un moment dat, în timpul festivalului de teatru de la Sibiu. Singura piesă la care am ajuns şi la care chair voiam să merg a fost piesa lui Purcărete, o mega punere în scenă- de fapt în piscină ca să fiu corectă. Piesa e interesantă, mi-a plăcut mult, prezintă mai multe mituri ale omenirii, într-o viziune proprie. Finalul recunsoc că nu l-am înţeles deloc, mi s-a părut parcă scos din peisaj...

În seara asta plec iar spre Sibiu, mi-e dor sa mai văd oraşul, mai ales că şi acum o să fie forfotă că e Artmania weekendul ăsta.

O să mai încerc să continui pe weekend cu însemnările. aa..am fost la mare..o să revin şi asta.

Dead end!

Dai uneori în viaţă peste tot felul de situaţii, în care te simţi efectiv neputincios, şi nu atât din cauza capacităţii tale efective de a face ceva, ci, culmea, din cauza opreliştilor care ţi le pun tocmai cei pe care vrei să-i ajuţi...

Şi atunci ce faci? laşi situaţia să curgă de la sine? încerci să mai intervi cu speranţa că poate o să reuşeşti? şi e şi mai neplăcut când e vorba de o persoană apropiată, un prieten...Unde se opreşte empatia şi dorinţa de a fii alături de cineva în momente dificile?sau, cu alte cuvinte, există o limită până la care să ne pese de cei apropiaţi, şi dacă da, unde este?

Nu ştiu dacă din păcate sau din nefercire, eu am ajuns într-un punct în care dacă sunt refuzată brutal din prima nu mă mai agit. Îmi pasă în continuare, sunt poate chiar rănită, dar nu mai fac niciun pas spre acea persoană.

Avea cineva o vorbă : " Le ciel aidera aux ceux qui s'aident eux memes" ( cerul îi ajută pe cei care se ajută singuri)- si e cat se poate de adevarat, nu neaparat in sensul religios, dar aplicat si la restul oamenilor. Nu poţi ajuta pe cineva care nu se ajută singur, şi mai ales, se încăpăţânează să creadă că nu au nevoie de nimeni...

E trist, şi îmi pare rău, dar, liberul abritru e încă valabil pentru toată lumea- la fel ca şi suportarea consecinţelor.

Memento

Eram azi la Spitalul Militar, asteptand un doctor cu care aveam treaba pentru serviciu, si la un moment dat vin 3 persoane, dintre care una era pacienta ( pijamaua si papucii de casa au dat-o de gol), care trebuia sa intre in operatie.

Si cand a venit momentul sa intre pe culoarul care ducea spre blocul operator isi imbratiseaza sotul si il saruta. Trebuie mentionat ca era vorba de un cuplu de varsta a treia si momentul mi s-a parut teribil de induisator. Mi-a adus aminte de o scena asemanatoare intre bunicii mei , atunci cand bunica mea ( care a murit intre timp) trebuia sa isi faca niste analize. Doar ca la ei a fost invers: bunicul meu era mai afectat decat ea...

Nu stiu de ce, dar ma emotioneaza mereu, si uneori pana la lacrimi, asemenea manifestari de iubire si afectiune la cuplurile in varsta. Imi ofera cumva garantia ca se poate totusi sa ai asa ceva in viata! Sper ca atunci cand o sa am si eu 70 de ani(daca o sa apuc varsta asta) sa mai am asemenea momente frumoase...

Cap n-au ei...rămânem noi fără picioare

Nici nu mai ştiu în ce categorie să includ chestia asta: nesimtire, nepăsare, pură prostie..?

La metroul de la Universitate lucrează băieţii de o grămadă de vreme, ei şi acum parcă încep să se vadă roadele muncii lor, numai că am vaga impresie că cineva îşi cam bate joc de noi. Pardoseala este dintr-un fel de marmură/gresie marmorată, foarte frumoasă de altfel, numai că nu e antiderapantă!!! Aluneci pe ea si fără să fie udă...

Apăi nu ştiu zău care a fost ideea când s-a aporbat aşa ceva, eventual numai aceea de a mai avea o scuză pentru cheltuirea altor fonduri pentru înlocuirea pardoselii....

Să vezi tu distracţie şi voie bună când încep ploile sau şi mai rău ninsorile!!! Ce o să mai râdă bieţii oameni care îşi vor rupe mâinile şi picioarele şi medicii de prin spitale! Şi pentru ce? pentru inconştienţa, prostia şi nepăsarea unor indivizi care stau şi se scobesc în nas şi printre scobituri şi înghiţituri de una-alta, mai hotărăsc şi ei ceva, ca să nu zică lumea că stau chiar degeaba cu mâna în fund!!!

Chiar a lăsat cineva un mesaj pe unul dintre pereţii metroului spunând că pardoseala trebuie să fie antiderapantă, şi cu întrebarea " Chiar nu vă pasă?" Se pare că nu le pasă... O fi asta una dintre cele mai mici probleme, dar este una chiar sub nasul lumii, sub picioarele ei mai bine spus! Zilnic mii de oameni trec prin acel pasaj...zilnic o să fie zeci de accidente pe acolo...

Şi uite pe ce se duc banii publici...şi uite de ce nu au ei bani pentru problemele oamenilor...

Finally!!!

Doar atât: au dat în sfârşit hidoşenia aia de cort jos!!! Bucuria s-a amestacat cu regretul de a nu fi fost de faţă la marele eveniment!

Bine că am scăpat de tâmpenia aia, care nu ne reprezenta deloc şi care aducea chiar şi o notă peiorativă oraşului!

A căzut cortul!!!

Fiţă de fiţă

Am tot văzut în ultima vreme lume prin oraş care tot cară tot felul de plăsuţe după ei. Dar nu orice plăsuţe, ci din alea pe care scrie mare "MANGO" sau "SEPHORA" sau "LEE COOPER"...adică cum să umblu eu cu plasa de plastic dacă mai am ceva de cărat când pot să arăt lumii că eu mi-am luat chestii de la magazinele astea, adică eu chiar sunt cineva.

E una dintre multele chestii pe care nu le pricep. Păi eu decât să mai car o plasă după mine, mai bine îmi iau sau o geantă mai mare sau un ghiozdan şi am încheiat povestea...Deci mă gândesc că nu sunt trendy destul, sau nu am destule fiţe ca să fac asta...

Pe mine de multe ori mă şi distrează să le văd pe duduile astea cum cară după ele, atârnate o plasă de te miri unde în care ea are de fapt salam şi roşii cumpărate de la alimentară...

Vorba aia a românului " Prostul nu e prost destul dacă nu-i o ţâră şi fudul"...

Denaturarea adevărului

Eram azi într-un local în Bucureşti, mâncam, şi la un moment dat, pe ecranul din încăpere, văd un titlu de ştire absolu senzaţional: " A murit domnul Depardieu"... Instantaneu m-am gândit la Gerard Depardieu, dar dacă nu aş fi văzut tot azi o ştire pe net, aş fi luat de bun titlul respectiv! De fapt murise fiul lui Gerard Depardieu, Guillaume!

Păi domnilor care cică faceţi ştirile, nu mai aruncaţi aşa cu titluri bombă în speranţa unei audienţe mai mari că numai induceţi lumea în eroare! Nimeni nu s-ar fi gândit probabil că e vorba de fiul actorului francez...asta numai dacă aflase mai repede ştirea şi ştia despre ce anume este vorba. Pentru că titlul era destul de mare, şi erau şi imagini cu tatăl şi fiul, şi abia apoi apăreau imagini cu Guillaume, şi cu câteva expresii pe care el le-a folosit...

Păi dacă aşa se fac ştirile, zău că nu-ţi mai vine să crezi nimic din ce auzi sau vezi! Că sunt convinsă că dacă puneau ca titlu " A murit fiul lui..." nu avea acelaşi impact, dar era măcar adevărat! O fi şi fiul său dl Depardieu, dar nu e ACEL domn Depardieu la care se gândeşte toată lumea...

O sa mor...bătrână!

DEAD AT 83

cancer

După cum se vede, o să mor destul de bătrână, la 83 de ani, dar de cancer...cam nasol... E un test găsit pe blogul lui Călin şi l-am făcut şi eu, aşa de curiozitate.

Nu ştiu cât e de adevărat, dar sper să nu fie chiar în totalitate adevărat-mai ales partea cu cancerul...

Curiosşi să vedeţi cât mai aveţi de trăit? Ia vedeţi!

Încă trăiesc!

Mda..a trecut cam multişor de când nu am mai dat niciun semn pe blog şi nu pot spune că există motive suficient de bune pentru asta. Mă rog, ar putea fi faptul că m-am mutat la Bucureşti şi că a durat până m-am acomodat, sau că am avut examenele de master....dar tot puteam să scriu şi eu ceva.

Ah well, acuma dacă tot m-am apucat de scris, tre să spun că am o groază de chestii de spus.

Aşa...cum spuneam, m-am mutat la Bucureşti. Dar înainte de mutare am fost la nunta unei bune prietene şi totodată foste colege de facultate, nuntă care a fost absolut superbă! Mireasa a fost incredibil de frumoasă, ca toate miresele de altfel, iar atmosfera a fost de milioane. Dansul de deshidere a fost melodia din " Familia Bundy"-Love and marriage- nu se aştepta nimeni la aşa ceva! Am furat şi mireasa-noi, în sensul de foştii colegi de facultate ( de fapt colegele de facultate, că băieţii erau soţi, logodnici, prieteni de-ai noştri) şi am mers la Hanul din Bătrâni! A fost tare frumoasă şi partea asta. Îmi dau seama că poate sună ca o compunere de clasa a IVa treaba asta, dar chiar a fost frumos, mai ales că era şi ultima mea seară în Sibiu şi, implicit şi ultima seară cu Tibi...a fost trist la un moment dat, dar ştiam, şi ştiu şi acum, că am făcut o alegere care implica această plecare.

Şi sunt aici de 2 săptămâni deja, am apucat să mă şi plimb puţin prin Bucureşti, am văzut unele locuri pe care voiam neapărat să le văd, am mers la teatru, la plimbare, prin cafenele... Stau undeva în Drumul Taberei într-o zonă foarte liniştită, cam departe de centru, dar măcar am autobuze şi trolee directe până în centru, şi metroul e la câteva staţii de autobuz de mine. Am dat şi examenele de master-3 la număr- a fost un calvar, pentru că le-am dat pe toate în aceeaşi zi. Mâine o să aflu rezultatelela unul dintre ele şi marţi la celălalt. La al treilea am aflat deja, dar oricum nu am de gând să rămân acolo.

Îmi place Bucureştiul, chiar mă simt bine în oraşul ăsta, chiar dacă marea majoritate a prietenilor mei nu îl suportă din cauza nebunie, a agitaţiei şi a traficului infernal şi poate şi din cauza oamenilor de aici. Cu traficul recunosc că e nebunie, îmi ia cam 3o de minute să ajung de acasă până la facultate cu autobuzul-dacă nu e aglomerat şi aproape o oră la orele de vârf. Practic trebuie să-mi modific oarecum programul pentru a putea ajunge la timp peste tot. Până acum nu am reuşit, dar am toată încrederea că la un moment dat o să mă obişnuiesc.

O să mai pun o postare sau două despre câteva chestii interesante-în sens pozitv dar şi negativ- despre experienţa Bucureşti...so keep reading!

O bijuterie de om!

Nu am crezut să apuc vreodată să văd materializarea acestei expresii...dar se pare că nu sunt destul de vizionară!Mă uitam la ştiri, şi printre obişnuitele crime, omoruri, accidente, aud şi o chestie care m-a făcut brusc atentă: îi putem păstra pe cei dragi lângă noi şi după moarte! Sub forma diamantelor!!

Da...cică te costă 3500-4000 de euro, durează 3 luni şi se realizează în Elveţia, dar că din 2 kg de cenuşă umană se pot obţine 4 diamante albe cu o tentă de albastru, în funcţie de sufletul celui decedat-ultima chestie este părerea tipei care se ocupă ce treaba asta-.

În Europa e o practică destul de comună, în România abia se aude de ea, probabil de aia am fost atât de interesată de ea.

Sincer, mie mi s-ar părea ceva extrem de intim şi de personal să-mi transform persoana iubită, sau pe cineva drag în diamant şi să-l port la gât sau ca şi inel, şi aş face acest gest probabil mai mult din egoism-să am lângă mine persoana dispărută cât mai mult timp-în altă formă, dar să ştiu că e ea-. Cred că aş vrea acelaşi lucru şi pentru mine-oricum voiam să fiu incinerată.

Ca să revin, ideea mi se pare interesantă, practică şi oarecum romantică. Probabil că şi în România va avea succes-mai ales printre ţigani! dacă nu o cunosc deja şi o folosesc.

Se pare, deci, că sintagma din titlu nu era doar o expresie! Poţi fi o bijuterie de om...după ce mori!

Sighişoara medievală

Am fost şi anul acesta la festivalul de la Sighişoara, dar nu pot spune că am fost plăcut surprinsă de ceea ce se petrece acolo.

Să spunem că fiind un festival medieval, sau de artă medievală, se aşteaptă o oarecare doză de boem de la el, sau de laisse-faire, dar s-a cam întrecut limita şi se tot întrece de câţiva ani încoace. Mă refer, în primul rând la program, care m-a deranjat prin simplul fapt că persoanele cu care am mers au participat la acest festival şi li s-a dat peste cap cam tot programul. Dacă vineri ploaia a fost cea care a împiedicat desfăşurarea relativ normală a evenimentelor, mai departe a fost o nebunie totală: programul nu mai era respectat, telefonul suna mereu să anunţe ale şi alte modificări, locaţiile nu mai corespundeau etc...

Evenimentele din cadrul festivalului au fost destul de interesante aş spune, tot felul de piese, lupte, scenete, dansuri şi momente de muzică medievală. Lumea a venit şi în acest an grămadă, dar parcă nu a fost atât de multă ca anii trecuţi. Terasele te îmbiau( sau nu) cu mirosuri de hamsi, kebap-uri, mici, cârnăciori prăjiţi, cartofi, porumb fiert sau copt, bere. Negustorii de pe marginea drumului încercau care mai de care să te atragă spre taraba lor, încărcată cu tot felul de bijuterii sau prostioare aiurea. Aşa m-a atras pe mine una, dar numai ca să mă uit: erau tot felul de inele cu pietre mari şi frumoase, dar cum eu am mâna destul de mică nu arată foarte bine un inel aşa mare pe mine. Mă ia ţiganca cu tot felul de vorbe, îmi pune inelul pe deget, eu zic că numai mă uit...şi o întreb cât ar costa un inel, la care ea zice: "20-25 de lei domniţă". N-apăi la preţul ăsta, şi de pleu, mai bine mă lipsesc îmi zic în sinea mea. Şi ca şi când mi-a ghicit gândul zice" sunteţi prima clientă pe ziua de azi, aşa că vi-l las la 10 lei" Eu mă uit aşa la ea, o întreb ca să fiu sigură că am auzit bine şi-l iau. Nu zic, e frumos inelul, da nu aş fi dat pe el 25 de lei nici moartă, mai ales că nu e argint.

Am mâncat la porumb fiert şi copt de numa, şi tot aş mai mânca şi acum. Aâta e de bun! Am urcat şi în turnul cu ceas pentru prima dată: frumoasă priveliştea, păcat că ploua într-una! Am mers şi la biserica din deal; e aşa de liniştită zona...şi la fel ai o prielişte foarte frumoasă deasupra Sighişoarei.

Din păcate, sunt şi părţi destul de triste legate de acest festival: mergeam acasă pe la 3 dimineaţa, şi în piaţa Sigma totul arâta ca după un război! Era plin de gunoaie, abia aveai unde să pui piciorul de toate paharele de bere, ştiuleţii de proumb, farfuriile de mici sau hamsii etc. Era un spectacol dezolant al nepăsării şi al mizeriei umane.

Şi un alt spectacol, la fel de trist, era sus în cetate, în poieniţa din faţa bisericii unde era plin de tineri, care şi-au întins izoprenele şi sacii de dormit şi se pregătaeu pentru o noapte "medievală" sub stele şi mai ales sub ploaie. Nu mi-a venit să cred câtă lume era acolo! Am rămas blocată când i-am văzut pe toţi stând acolo adunaţi...

Una peste alat, se poate spune că a fost ok, deşi e destul de forţat. Peste câţiva ani nu va mai rămâne nici ce este acum. Dar cât timp este ceva frumos, e păcat să nu se viziteze şi să nu se profite de ce este.

Şi am uitat să adaug: ne-am căsătorit!!! Pe trei zile numai e drept, dar a fost tare frumos momentul. Avem şi un certificat de căsătorie drăguţ... Ca în poveşti: a durat nunta trei zile şi trei nopţi...well, la noi atât a durat căsnicia :)

Festival sau bălci?

Weekend-ul acesta a avut loc Festivalul Bujorului de la Gura Rîului, şi cum în anii trecuţi nu am reuşit să merg, am zis că acum nu mai am nicio scuză, aşa că am ajuns acolo împreună cu ai mei şi nişte prieteni de familie.

O grămadă de maşini parcate peste tot, lume multă, nebunie...

Ce m-a izbit prima dată au fost maşinuţele aduse!!! Cum naiba să aduci maşinuţe şi scaunul ăla imens infernal la un festival focloric, ţinut pe câmp???? Şi asta nu era totul: nu lipseau tarabele cu brăţări de piele, curele, baghete luminoase, lănţişoare de "argint", pălării.... Era un bâlci în toată regula. Aveau chiar şi roata norocului în miniatură.

Avem senzaţia că sunt în romanul "Cireşarii", într-unul din volumele în care eroii îşi trăiesc o parte a aventurii într-un bălci: de la infernalitatea aia de scaun urla o muzică de club, de pe la terasele cu mici şi bere urlau manelel şi de la scenă se auzea muzică populară! Să mori nu alta.

Atmosferă de "festival"

Mai mult decât aiurea... Asta pe lîngă gunoaiele care erau la fiecare terasă! Fiecare arunca ţigara pe iarbă, hârtia de la probumul fiert pe aceeaşi iarbă, dacă dădeau "din greşeală" cu cotul peste paharele de bere goale de pe masă, nu se sinchiseau să le şi ridice de pe jos... Ca la uşa cortului!

M-a distra cel mai tare o tarabă- Clătite franţuzeşti uriase! Păcat că nu am poză! Individul numai a francez nu arăta şi clătitele nici atât...n-am avut curaj să mănânc.

Am mâncat în schimb boţ-mămăligă cu branză făcută ca o minge şi coaptă puţin pe foc. Delicios, sincer, şi brânza aia era cum se spune " de la mama ei" sărată, bună, săţioasă!

A fost şi spectacol de muzică şi dansuri populare-unul dintre momente fiind cu veteranii Junilor Sibiului, care deşi erau o vârstă respectabilă jucau şi se mişcau de numa! S-au luat şi spectatorii la jucat pe locul din faţa scenei-fiecare cum ştia şi ce ştia.

Nu se putea să nu o dea careva în bară şi la partea asta cu spectacolul...şi acel cineva a fost Nelu Albu. Eu una sincer, nu ascult aşa ceva, nu am nimic cu omul sau cu cei care îl ascultă, dar a mers pe cântece mult prea comeriale şi total nepotrivite pentru eveniment, mai ales că înaintea lui, toată lumea care era la spectacol cântase "Aşa-i românul"...

S-au cam dus vremurile când vorbele cântecului se adevereau; acum românul nu se mai veseleşte decât cu manele, lucruri împrumutate, bere, mici, maşinuţe...

De partea cealaltă a Cibinului luminile festivalului se vedeau frumos şi liniştite în noapte, la fel ca şi focurile celor care erau cu corturile. Se mai auzea numai muzica de la terase, sau de la scaunul acela uriaş şi îndemnurile individului către cei dornici să încerce o experienţă nouă.

Nu se mai păstrează aproape nimic din ce aveam înainte ca şi popor, nu mai ştim să ne preţuim cu adevărat valorile şi cu atât mai mult nici nu le mai recunoaştem...

Azi mâine laTârgul Olarilor o să vină să cânte cine ştie ce mare stea a scenei româneşti...în loc să fie numai cu specific tradiţional. Nu sunt o persoană conservatoare, dar nu pot să nu am nicio reacţie când văd cum ne pierdem tot mai mult din tradiţii şi din esenţa noastră ca şi popor.

Copiii noştri probabil că nu vor mai auzi muzică populară decât înregistrată de pe undeva, iar costumele populare o să devină cu totul piese de muzeu.

Şi după aceea să vină deşteptul de Băsescu să spună cât individiază el poporul american pentru pasiunea şi devotamentul cu care-şi serbează ei ziua naţională. Dinnou, ne dăm cu firma-n cap,de data asta prin cel pe care l-am ales să ne reprezinte în faţa lumii.

Tzeparii de prin restaurante

Ziceam înainte că nu are rost să stric o însemnare drăguţă despre banchet cu anumite personaje care sunt de-a dreptul nesimţire, jenante şi fără niciun dram de respect pentru nimic.

Este vorba despre personalul-sau mai bine zis şeful de sală- de la restaurantul unde am avut banchetul. Ai fi crezut că fiind vorba de o instituţie care aparţine armatei lucrurile sunt mai serioase, sau cel puţin mai disciplinate. Ei bine, nu a fost cazul de aşa ceva, chiar deloc.

Pe lângă meniurile luate, am cumpărat noi băutura-destulă băutură cât pentru 100 de oameni nu 50. Toate bune şi frumoase: le-am adus băutura şi fructele cu o seară înainte aşa cum ni s-a spus.

După banchet, adik după ce s-a şi plătit, că domnii au vrut atunci pe loc, noaptea la 12 să achităm totul, indivizii vin şi spun că noi nu mai avem băutură de luat acasă, doar vreo 2-3 sticle de suc şi ceva tărie, dar că bere nu mai este şi apă la fel etc etc.

Măgari! sincer, chiar nu mă gândeam să se vor ţigăni aşa pentru 30 de beri! Şi susţineau că nu mai avem nimic, că a băut nu ştiu cine , prostii din astea!

Sincer, nu o să mai recomand nimănui să organizeze ceva acolo! Nu merită absolut deloc! Te tratează ca şi cum nu mulţumită ţie are el de lucru. Profund dezamăgită de chestia asta...chiar dacă per ansamblu au mers bine cele două evenimente, când am aflat de chestia asta mi-a lăsat aşa un gust amar.

Şi nu e normal! chiar nu e ok să se întâmple aşa. Orice mi-ar spune lumea că asta este, nu cred că asta e soluţia, dar nah, aşa facem noi: ne resemnăn ca proştii şi când suntem furaţi pe faţă. Şi e chestia aia că rămâne numai unul care să-şi ceară dreptatea! Şi restul numai se uită, pentru ca după aceea să devină cei mai viteji cârcotaşi. Halal viteji!

Sincer, oricine mai vrea să organizeze ceva acolo, să se reorienteze sau să nu fie aşa de încrezători în personal. Păcat că s-a ajuns la o asemenea situaţie.

Data viitoare o să tratez altfel lucrurile. Poate că încep să învăţ şi eu din greşeli.