marți, 23 martie 2010

Ţara lu Papură Vodă

De ceva vreme am tot observat că la noi chiar nu există ideea de client şi de furnizor...oricare ar fi domeniul. Nu există ideea de customer service, nu există nimic!

Adică am ajuns să plătim servicii de urlat la noi! de unde până unde atâta libertate şi nepăsare? probabil li se pare că le merge prea bine- deşi chiar nu e cazul.

Mai direct, e vorba de şcoala mea de şoferi, care de aia e şcoală, pentru că învăţ să conduc: mai uit uneori unele chestii, încerc să fiu cât mai atentă , să asimilez cât mai multe chestii. Dar în momentul în care se urlă ( exact asta a făcut) la mine mi se duce pe apa sâmbetei toată concentrarea şi tot calmul şi tot orice. Ok, iţi spui of-ul, dar după aia te calmezi şi continui lecţia. Ei bine, nu, s-a continuat cu urlatul...nici nu aveam loc de el sa întreb una alta. Că el nu e obligat să de explicaţii. Nah păi atunci eu mă dau jos, şi gata! asta a fost tot.
Eu înţeleg că e frustrant să lucrezi în fiecare zi cu oameni care habar nu au de condus şi să spui aceleaşi lucruri în fiecare zi, dar la urma urmei ăsta e job-ul. Parcă toată lumea are mereu zile senine la muncă.

Asta e cea mai recentă dintre întâmplările în care eu sunt clientul şi sunt tratat mai rău ca un câine. La noi customer service înseamnă să-i iei clientului cât mai mulţi bani pe nişte servicii mediocre spre mizere uneori şi să-l mai şi înjuri sau să-l iei la mişto dacă-i dă cumva prin minte să ceară ceva de banii ăia....

Eu oricum nu văd cu ochi buni comportamentul agresiv, mai ales tonurile ridicate, iar cand sunt la volan si când mai ales învăţ ceva, supărarea mea atinge cote mari. Aşa că am preferat să mă dau jos din maşină decât să spun ceva nelalocul lui. Mai ales că el urla într-una...

Să sperăm că o să fie mai bine de acum încolo- şi până acum a fost, doar că probabil s-o fi gândit să vadă cum reacţionez dacă urlă 10 minute la mine.
Dar ideea care m-a deranjat cel mai tare a fost comportamentul total neadecvat din partea unei persoane care în primul rând este pus acolo ca să te înveţe ceva şi apoi o persoană pe care eu o plătesc.