Evadare la mare

Că tot spuneam că o să spun eu ceva şi despre mare...acum 2 săptămâni am dat o fugă pe weekend în Vamă cu o prietenă. Nu se putea să avem şi noi un drum ok sau să fie totul roz, că altfel poate nu ţineam minte aşa de bine weekend-ul respectiv, nu?

Totul a început cu faptul că nu sunt trenuri ca lumea Bucureşti-Mangalia. A căutat Raluca alte variante şi a găsit ceva, noaptea pe la 2, până în Constanţa, şi de acolo să luăm un autobuz până în Mangalia, de unde mai luăm un bus până în Vamă.

Trenul, ce să spun? ok, numai că nu era tren pentru durate de timp mai mari de o oră, două să spunem- e vorba de trenurile alea supra-etajate, drăguţe ele aşa de felul lor, da cu un spaţiu infim de stat, chiar şi pentru mine, care vorba unui prieten, sunt etalonul de un metru. Nah şi conform informaţiilor trebuia să ajungem în Constanţa pe la 6 şi ceva. Numai bine aveam autobuzul la vreo 20-30 de minute după deci era ok- în capul nostru cel puţin.

Nah păi numai bine că ne vedeam planurile spulberate cu fiecare minut care trecea şi noi stăteam ca moluştele în vreo gară uitată de lume, în mijlocul câmpului, fără să ştim de ce stăm acolo sau cât mai stăm acolo. La un moment dat, când chiar era nesimţire din partea CFR-ului, îl întrebăm pe ameţitul ăla de controlor de ce mama naibii stăm atâta în câmp şi de ce avem aşa o întârziere. La care el foarte degajat: păi da nu ştiţi că de 3 ani se lucrează la Medgidia??? păi bine dom'le şi dacă de 3 ani se lucrează acolo, de ce nu anunţaţi şi voi că trenul nu mai ajunge la cât scrie că tre' să ajungă ci cu unul, două , trei ceasuri mai târziu??? păi nu anunţă asta, pentru că dacă ar face-o, nu ar mai putea lua suplimentul de accelerat!

Nah şi acelaşi amărât de controlor care la noi s-a îmbăţoşat ca un curcan, s-a făcut mic mic de tot( ar merge aici replica din Snatch- his liltte balls were shrinking) când s-au urcat nişte ţigani beţi şi mizerabili taman în vagonul nostru. Niciunul dintre toţi cei nu ştiu câţi de controlori nu au îndrăznit să le spună nimic- că doar ăia erau băieţi solizi! Mare brânză ce să spun! A venit la un moment dat unul, cred de la poliţia gării, le-a spus la ăia ceva, da cică nu-i pot da jos din tren că au plătit bilet. Păi să mor eu, dacă au plătit bilet şi se apucă să spargă capete prin tren asat înseamnă că-i laşi să stea în continuare acolo numai pentru că au bilet şi pentru că personalului trenului îi este frică să le spună ceva???? A fost de vis ....au început să urle, să se certe, să bată mingea sus- noi fiind jos-, să bea , să înjure...ce mai, ca la ei acasă- adică la uşa cortului. Îmi venea să mă duc să-i dau cap în cap pe toţi.

Pe lângă ca eram nedormită, înţepenită am devenit şi ciufută din cauza ălora. Îmi făceam tot felul de planuri criminale în minte, scenariile de derulau prin faţa ochilor mei,care de care mai violente şi mai chinuitoare. Nu sunt o persoană violentă, dar uneori, mai ales în cazurile în care ai de a face cu animale din astea care nu pricep de nicio culoare, îmi pare rău să o spun, dar pui mâna pe par şi-i arzi de să nu se mai vadă.

Mă rog, într-un final glorios ajungem şi noi în Constanţa cu o întârziere de doar o oră şi ceva- adică încă ok- , găsim autogara şi ne postăm în faţa autobuzului- nu care cumva să plece fără noi. Nu mai spun că îmi era o foame de vedeam numai pulpiţe de pui şi aripioare peste tot. Şi ca o adevărată gurmandă care este Raluca, draga de ea, s-a dus să-şi ia de mâncare. Şi cu ce vine? cu pufuleţi! drept e că dacă bagi în tine pufuleţi şi bei apă, te cam saturi-cel puţin pe moment. Până în Mangalia am tot moţăit, da m-am trezit instant când am ajuns acolo, că erau nişte nori negri şi urâţi de numa numa şi mai şi picura aşa ocazional. Ne-am pleoştit cu totul.

Ne-a trecut şi ploşteala asta când a venit bus-ul, care s-a umplut foarte repede şi foarte tare. Şi eveident că a trebuit să mai oprească şi în toate staţiile de pe drum, ce conta că noi abia mai aveam loc acolo? şi se găseşte una, care stătea bine mersi pe scaun să spună că " haideţi mai înaintaţi şi voi acolo, că mai e lume jos" nah păi aia m-a scos din sărite şi i-am şi întors-o: că normal că ea crede că mai e loc, doar stă bine mersi în fund pe scaun.

And theeeeeeeeen....am ajuns în Vamă!!!!! soare, cald, o briză uşoară...mi-a trecut tot, în afară de foame. Ne-am instalat casa- aka cortul- la Marina, şi am întins-o în costumaţia de plajă să ne prajim la soare- nu înainte de a mânca ceva.

Ei şi 2 zile jumate am stat la soare, pe terase, în apă, la bere, la cocktailuri...

Am fost fff aproape sa zbor cu parapanta, dar nu a ţinut vântul deloc cu noi- sâmbătă era prea slab pentru două persoane- nu aveai voie să zbori singur- şi nu ne-ar fi ridicat ca lumea, iar duminică era cam ciudat- după cum s-a exprimat tipul care era pe acolo cu parapanta- în sensul că ne-ar fi trântit la pământ...
Las' că merg eu iar şi tot tre să prind într-o săptămână măcar o zi de vânt ca lumea să apuc să zbor. Nu de alta da am mania asta cu zburatul de ani de zile...şi când îi vedeam cum se lansează şi ce fain plutesc....bine că erau şi care făceau tot felul de cascadorii, da la aşa ceva nu se bagă când au pasageri.

M-a dezamăgit teribil Stff-ul...parcă s-au tâmpit cu totul, mă jur. Vineri era cât de cât ok muzica, da toată lumea stătea în picioare şi de uita..la ce nu ştiu că nu era niciun concert. Se uitau aiurea în gol mă gândesc. Şi unde stăteam noi, în Control şi anume, muzica era chiar faină, da lumea prefera sa stea aiurea pe plajă... Mă rog, se mai educă lumea în timp, dar păcat de loc, că e fain- mă refer la Control.

Şi sâmbătă am mâncat papanaşi din ăia buuuuuni de tot, de la Frontiera. Papanaşul ăla e demenţial! pe langă faptul că e f mare, mai e şi incredibil de bun. Nu am mai mâncat nicăieri papnaşi ca ăia. Delicios!

Şi aventura nu se termină, că duminică, ajungem în Constanţa să plecăm fiecare pe la casa lui- Bucureşti şi Cluj. Mie mi-era clar că nu o să mai găsim locuri, aşa a şi fost, numai că din start am avut întârziere de juma' de oră, că trenul pleca la 4 fără 15 şi evident că l-au tras în gară la 4 fără 10 şi am plecat abia pe la 4 şi 15....mi se pare şi logic, de altfel. Şi ne urcăm amândou în vagonul de Cluj, că eu şi aşa coboram la Bucureşti şi primul compartiment era gol. Aşteptăm noi să se urce lumea în tren, compartimentul tot gol rămâne. Zic "bag picioarele eu pun bagajele şi pe mine în compartiment şi dacă vine cineva care are loc văd eu cum fac". Intru, şi înăuntru mai era un tip- tot fără loc şi el. Nah bun atunci, hai că e de bine. Şi vine controlul- o tanti tare amabilă, care s-a mirat cum de ne-a dat fără loc,mai ales până la Bucureşti, că doar compartimentul ăla era gol până acolo, şi de acolo era pt personalul cfr...ce să mai spunem? bine că aveam totuşi loc.

Nah şi ajungem noi în marea metropolă cu întârzierea de neevitat de vreo 0 oră şi ceva şi să întrebăm cât stă acolo. Şeful de tren era un imbecil, care cred că nu ştia cum îl cheamă cu ecusonul în mână. Că el nu ştie la cât pleacă trenul, că a avut întârziere. " No shit, Sherlock, eu unde crezi că am fost în ultimele 5 ore????!!!". Mergem la mecanicul de locomotivă, ăla şi mai plop. Bună treabă să mor eu de nu! nah, fuge fata îşi ea şi ea ceva de ronţăit- nu de alta da mergea până la Cluj, adică încă vreo 9 ore!!!!

Să înnebunesc nu alta! pe cuvânt că nu le poţi dori decât privatizare la leprele astea. Mă jur. Sunt ceva de groază.

Anyway, cam ăsta a fost acel weekend...am prins o vreme excelentă, o mare curată şi caldă şi nu prea multă aglomeraţie, aşa cât să te simţi bine.

Abia aştept să ajung iar pe acolo în vreo 3 saptămâni! acolo sau în 2 mai, mare să fie :)

Ne auzim!

Cluj!

Ratuste la plimbare

Planta insectivora

Mai ca imi imaginam si plaja si marea si bautura rece servita de barmanul super sexy :P

Weekend la Cluj

Cum spuneam într-o postare mai devreme, am întors vizita soră-mii, la Cluj, weekend-ul trecut. A fost destul de obositor, 18 ore pe drum( dus-întors), dar a fost chiar frumos.

Am mers la Grădina Botanică, unde nu am mai ajuns de acum vreo 4-5 ani şi de care îmi era tare dor, dar nu am stat prea mult deoarece, ca de obicei când sunt eu în Cluj, a început ploaia.
Dar ne+am plimbat puţin prin grădina japoneză, prin sere, pe aleile înflorite şi parfumate. A fost cu atât mai plăcut cu cât eram şi cu o prietenă foarte bună şi veche, şi am mai depănat amintiri şi poveşti. Acum avem vieţile noastre, dar ne aminteam de zilele în care ahabr nu aveam ce o să facem mai departe, când singura noastră grijă era dacă tipul de la XI F ne place sau nu, sau dacă putem ieşi la dans sâmbătă seara...

Aşa...şi am fost şi la cumpărături, şi seara, cum era de aşteptat, am ieşit în Janis! sincer, chiar mi se pare cel mai tare club în care am fost vreodată. Nu se compară ca atmosferă nici cu El Grande Commandante, nici cu Upload nici cu nimic. E Janis! o atmosferă incredibil de relaxată, de fun, de flirt, de distracţie, de eliberare.

A fost un weekend agitat şi aglomerat şi obositor..a fost cu alte cuvinte un weekend pe gustul meu!

Poze mai târziu că abia acum mi-am dat seama că nu le am la mine...

Un weekend în Bucureşti

Săptamâna trecută a fost soră-mea la mine ( şi acum îi întorc vizita, la Cluj) şi am avut un weekend plin!

Pe lângă serile de club şi dans nebun, am fost şi la plimbare, prin Cişmigiu şi Herăstrău! E absolut superb să te plimbi pe aleile din parcuri, să auzi în jurul tău păsările cum cântă, să simţi mirosul de corcoduşi şi cireşi înfloriţi...nu îmi mai venea sa plec de acolo... şi un aer aşa de plăcut.

În Herăstrău era deja mai multă lume, era şi duminică, o vreme de vară, de eram cu umerii goi..plin de flori, de verdeaţă..îmi venea să mă arunc pe iarbă şi să rămân acolo!

Dar a fost şi o fază foarte amuzantă: eram la o cafenea pe Dorobanţilor ( da da ştiu, fitze) - nu dau nume ca să nu fie nici reclamă, nici să nu-i fac de râs, şiam comandat şi eu un pahar cu vin alb. După 20 de minute vine şi îmi spune că nu au vin alb. Ce să-i faci? am cerut roşu, dar să fie sec. Mai trec vreo 20 de minute, vine cu paharul, şi nu ştiu cum îl aşează, de bate lumina soarelui pe toate petele de pe el...M-a pufnit râsul sincer! şi îmi pică ochii pe paharul vară-mii care avea ceva cockail nealcoolic, cu lămâie. Cu aşa un zel au tăiat băieţii lămâia aia de au lăsat şi eticheta lipită pe ea, şi aşa au pus-o în pahar... Era deja prea mult! prea mult ca să mai am ce comenta! adică am fi avut ditamai discuţia pe o grămadă de chestii... Nu mi-a venit să cred cât de mizerabili sunt! atât la propriu cât şi la figurat! Jenant!

Adică, o fi Dorobanţilor de fitze, dar să fim serioşi: nu doar preţuri de fitze, să fie şi calitate!!!

Ca să revin la lucruri mai plăcute, şi anume plimbările prin natură, încă nu am poze- le obţin acum, când ajung la Cluj...a fost foarte frumos. Chiar te relaxează incredibil de mult o asemenea ieşire.

Abia aştept să ajung în Kyos, sau la Grădina Botanică, să mă plimb liniştită...

Traiască CFR-ul!!!

Am venit si eu acasă weekend-ul ăsta şi din cauza programului de la birou nu am putut pleca decât cu trenul de seară din Bucureşti. Nicio problemă până aici, că doar am mai mers singură cu trenul ăla.

Numai bine că la Braşov se goleşte aproape compartimentul şi mai rămân eu cu un tip care venea tot până la Sibiu.

Şi, acum urmează partea cea mai tare: pe lângă faptul că era deja în întârziere cu o jumătate de oră, după Braşov, ia foc locomotiva secundară!!!! Pe lângă mirosul foarte urât, mai era şi fumul înecăcios - eu fiind la 2 vagoane de focul de tabară care creştea!- era agitaţia personalului, care sărmanii încercau să stingă focul cu extinctoarele din dotare. Locomotiva era Diesel, plină cu combustibil- nu era pericol să sărim în aer, doar că nu se putea stinge numai cu jucărelele alea.

Lumea începuse să se panicheze puţin pentru că se vedea destul de tare cum arde, eram în plin câmp, nu se vedea nicio altă lumină... Unde să o iei pe câmp? Începeau telefoanele de anunţat că se întârzie, de mobilizat lumea în caz că se întindea prea mult tărăşenia...

Într-un final s-a calmat situaţia, locomotiva în flăcări fiind trasă mai departe către Vlădeşti (următoarea staţie) de cealaltă locomotivă, şi noi am rămas, nişte vagoane, în mijlocul câmpului, aşteptând!

Nu s-a întârziat DECÂT cu 2 ore!!! dar asta contează când ai plecat la 20:30 şi ajungi la 04:30... şi numai bine că ajung în Sibiu şi dau peste iadul ăla de ninsoare!!! Halal drum!

Oricum, CFR-ul, şi de data asta, nu ne-a înşelat aşteptările, am ajuns mai târziu decât trebuia- şi dacă nu ar fi fost acel incident, tot am fi avut întârziere. Vorba unui prieten, motto-ul CFR ar trebui să fie "Te grăbeşti undeva?".

De data asta măcar s-au ocupat şi de divertismentul nostru, cu locomotiva aceea în flăcări...râdem, glumim, dar a fost o situaţie destul de aiurea.

Să văd cum o să fie drumul înapoi cu Dacosul, pe Dealul Negru...

Pe cuvânt că ţi se taie cheful de a mai merge cu trenul! Mai bine cauţi ceva oferte de avion, acolo unde se poate, şi unde nu...căutat transport rutier- nu că ăla ar fi mai ok sau mai sigur-.

Jurnal de călătorie-final

Am ajuns din nou în Bucureşti, acuma aproape o săptămână, dar nu am avut timp să scriu până acum, că am tot fost ocupată cu nişte traduceri, dar acuma profit de faptul ca nu prea am de lucru sa mai scriu si eu pe blog...

Drumul înapoi a fost destul de obositor pentru că am venit cu maşina de la Cluj până la Bucureşti sia durat vreo 7 ore....da a fost si foarte amuzant...am râs o mare parte din drum cu soferul si cu directorul unei agentii de publicitate din Bucuresti...

Vineri spre sâmbătă am fost iar la CLuj, dar am ajuns mult prea târziu pentru a mai face ceva. Cu toate astea am avut o seara destul de placuta...

Am ajuns pe la 11 noaptea in Bucureşti....destul de obosită si fără chef să fac nimic...Si duminică a avut grijă fosta gazdă să mă enerveze....o babă hâdâ şi imposibilă care nu mai vrea s'ă îmi dea înapoi banii....da las că am eu grijă de ea...

Anyway, şi de luni, dinnou la servici, cu drumuri prin Bucureşti, cu traduceri, ieşit cu prietenii de pe aici...În seara asta merg la karaoke...that should be fun... nu am mai fost demult...

Şi mâine merg acasă!!! ne vedem în sfârşit!!! de o lună nu ne-am mai văzut....
Abia aştept!

în legătură cu delegaţia....a fost o experienţă foarte plăcută, interesantă, amuzantă, puţin obositoare, şi am văzut încă o dată că nu e mereu uşor să lucrezi cu bărbaţi, mai ales ca femeie, că unii au tendinţa de a se impune cu orice preţ; că de multe ori când cineva vede un bărbat străin, mai în vârstă alături de o fată mai tânără imediat te trage concluzia că ar fi împreună; că încă mai sunt oameni cu adevărat amabili, care fac anumite gesturi total dezinteresaţi.

Totodată, mi-am dat seama de cât de frumoasă e ţara noastră şi cât de puţin suntem conştineţi de asta şi cum îşi bat unii joc de tot ce avem... Maramureşul e superb, peisajele sunt absolut de vis, şi potenţialul este imens, dar din păcate nu se ocupă nimeni, ci cei care totuşi se ocupă nu fac decât să jecmănească omul care vine să se relaxeze...

Oricum, a fost frumos, am cunoscut nişte oameni cu adevărat amabili şi simpatici şi am legat legaturi frumoase!

Maine la Sibiu!!!

Jurnal de călătorie V

Baia Mare e un oraş absolut surprinzător, şi nu chiar în sensul bun al cuvântului.

Este un muzeu al satului în oraş, şi numa bine că lângă muzeu, e un teren care în mod norma aparţinea muzeului, s-au construit ditamai viloaiele...apăi să mor eu, că măcar pentru estetica locului să fi lăsat un spaţiu între muzeu şi căsoaiele alea, dar nu! lângă biserica maramureşeană de lemn, de acuma câteva sute de ani e ditamai vila cu termopane şi cu 3 nivele!!! Să mor nu alta..arată absolut dezolant, ca să nu mai spun că e total inestetic-dacă asta ar mai conta vreun pic...

Din câte am înţeles, acel pământ a fost mai degrabă furat, aşa pe faţă, că nu s-a prea agitat nimeni să îl ţină acolo unde-i e locul.

Şi vilele construite...mă jur nu am văzut aşa ceva nici la noi pe Tocile...imense, cu tot felul de acareturi, de decoraţiuni, de modele pe case, termopane în diferite forme... La ce naiba îi trebuie unei familii o huidumă din aia de casă??? Constrastul e absolut ridicol, între casele mici, cu acoperişe de paie şi cu 2 încăperi maxim, şi construcţiile astea imense...

Păi cred că la noi, Bucur şi-ar da mai degrabă o mână decât să dea şi un metru din pământul muzeului... E absurd cum de aşa ceva se întâmplă...Nu e numai chestia că banii rezolvă totul...e şi lipsa de interes a oamenilor, lipsa de consideraţie pentru păstrarea unor valori tradiţionale, a unor embleme proprii noastre ca popor.

Pe de altă parte, am avut ocazia să văd unele dintre cele mai frumoase peisaje pe care le-am văzut până acum, şi anume cele din Maramureş...sincer iţi tăiau respiraţia...Nu am mai văzut asemenea culori, asemenea combinaţii, atâta linişte, calm şi puritate la un loc, cel puţin până acum.

Am urcat undeva la cota 700 şi ceva la un lac, lacul Bodi, format prin surparea unei mine. De fapt locul cu pricina e în Baia Sprie, care e la vreo 10 km de Baia Mare- Staţiunea Mogoşa. Nu era nici multă lume, dar mi s-a spus că vara e plin de lume peste tot, locul fiind foarte popular.

Şi pe drum, cădeau frunzele aurii şi de la distanţă aveam iluzia unei perdele din particule de aur...cum bătea soarele pe auriul frunzelor purtate de vânt...poate văd aşa totul pentru că am o dispoziţie prea romantică în ultima vreme...

Zona efectivă de sat, de ţară e complet apărată de dealuri, e linişte, e un aer curat, miroase a mere şi a gutui...

A...şi ce m-a distrat la culme a fost că stadionul de fotbal era lângă...cimitir...ca să nu se mai plângă lumea de gălăgie...cam morbid ştiu, dar chiar m-a pufnit râsul.

Oricum , în Baia Mare e plin de vile şi de palate efectiv peste tot, una mai mare şi mai colorată decât cealaltă. La ţară în schimb totul e de o simplitate absolut cuceritoare.

Ca s ă nu mai spun că deja am adunat vreo 4 litri de pălincă....că nu se poate să nu luăm chiar de la mama ei, din Maramu'...nici nu ştiu cum naiba mă urc în avion cu 1 litru jumate de pălincă..io ca io, da francezu' meu tre să plece la el acasă cu vreo 2 litri de minune din asta...O să fie tare amuzant cum o să le îngrămădesc în bagaj având în vedere că eu deja tre să mă aşez pe valiză ca să se închidă...mai lipseşte să curgă prin haine..atunci să vezi tu distracţie...

Acuma sunt la Satu Mare...şi de aici am primit pălincă..nici nu am putut măcar să deschi gura să încerc să refuz, că deja s-a încruntat moşul la mine "n-apoi domnşoară nu să poate să nu luaţi din asta de la noi, că-i de prune, tătă naturală.." Culmea e că eu nu beau aşa ceva, mă rog, nu mai beau aşa ceva. Aşa că o să le duc la ai mei...

Şi mâine, din nou Cluj...şi sâmbătă, gata, Bucureşti... Deja parcă nu mai am răbdare tot pe drum, să mă trezesc tot la 2 zile în alt loc, în altă cameră... Abia aştept să ajung acasă la mine, la Sibiu..săptămâna viitoare... Pare aşa de departe...

Jurnal de călătorie IV

Am ajuns si la Cluj sâmbătă...a fost un weekend cam nebun, nu am apucat prea mult să mă odihnesc, dar la o adică am preferat să mă întâlnesc cu oameni cu care mă simt bine şi la care ţin, decât să stau în cameră sau să dorm.

Oraşul s-a schimbat mult de ultima dată când l-am văzut eu, adică în primăvară: nu mai erau locurile pe care le ştiam, au apărut altele noi, piaţa cu statuia lui Matei Corvin e încă în renovare...dar de fapt a contat faptul că eram acolo.

M-am întâlnit şi cu soră-mea după 2 luni în care nu ne-am văzut, şi cu o prietenă bună de la Sibiu care e la Cluj...mi-a făcut plăcere să stau la o bere în Haşdeu, cu oameni pe care-i ştiam de mai demult...

A fost foarte frig totuşi, mult prea frig pentru plimbări prin oraş, dar am mers totuşi până prin mall-uri, pentru diferite chestiuţe.

A fost un weekend foarte frumos, cu multe amintiri frumoase. Nici nu ştiu ce aş mai putea spune despre zilele de la Cluj..aş fi vrut să mă întâlnesc cu mai multă lume, dar din păcate nu mi-a permis timpul..O să mai ajung şi vineri la Cluj dar o să fie numai pentru o seară...

Şi acuma suntem la Baia Mare, după ce am stat şi în Bistriţa o seară.A fost o fază super amuzantă aseară la cină: eram cu francezul cu care lucrez, la masă, într-o cramă din Bistriţa. Faza era că era totuşi luni seara şi erau unii care s-au încins la un chef cu chiuit şi fluierat, cu lăutari la mese şi din astea. De cum am ajuns am văzut că unul dintre tipii de la masa din faţa noastră se cam uita la noi şi deja ştiam la ce se gândea, mai ales când a auzit că nu vorbim română. Şi la un moment dat vrea să trimită lăutarul la masa noastră că ei beau pentru noi doi şi că să ne iubim mult. Moment în care eu îi spun că nu suntem împreună şi el e tot dezamăgit...

Mi s-a părut oarecum jenant că imediat ce se vede o fată mai tânără cu un individ mai în vârstă şi mai ales străin se crede că e o relaţie amoroasă la mijloc...Şi presupunerea venea din partea unui individ care părea cel puţin că are ceva mai multă minte... Oameni limitaţi. Oricum mi s-a părut amuzant tocmai pentru că era aşa o prostie infantilă...

Şi ieri, într-un sat de pe lângă Cluj, am dat peste un cuplu de vârstinci, care, în momentul în care am terminat cu treaba, ne-au dat o sticlă de pălincă şi cornuleţe de casă. A fost cu atât mai emoţionant cu cât nu erau oameni avuţi şi au vrut din tot sufletul să ne dea acele lucruri.

Am avut norocul să dăm peste nişte oameni absolut incredibil de amabili şi drăguţi şi primitori...

Acum sunt la Baia Mare până joi şi de acolo şi mai departe...Da acum sunt în Maramu'...dacă şi de aici mai primim pălincă sau alte alea..nu ştiu cum ne întoarcem noi la Bucureşti cu avionul...la cât alcool o să avem după noi...ioi de mine.

Mai aveam sigur de scris chestii dar le-am uitat, pentru că până azi nu am prea avut timp să scriu, că weekend-ul a fost cam haotic, şi ieri am fost tot pe drum şi eram super obosită.

Anyway...să vedem ce mai urmează...

Jurnal de călătorie III

Sighişoara...în afara sezonului de vară cu festivalul e foarte liniştit şi...normal. Îmi dau seama că sună aiurea dar e prima dată când vin la Sighişoara fără să fie pentru festival. Toată nebunia aia parcă pare nefirească în perioada asta... Plus că mai era şi o vreme de toamnă, cu ceaţă, ploaie, care parcă părea că merge mai bine cu oraşul decât soarele arzător al verii...

Oricum nu am stat mult acolo, pentru că aveam treabă şi în altă parte, dar timpul petrecut acolo a fost chiar plăcut chiar dacă am muncit.

Şi apoi am plecat spre Târgu Mureş, un oraş pe care nu l-am văzut niciodată, dar care e chiar ok. Adică nu e ceva spectaculos, e ceva nou pentru mine. Hotelul e super, cică e de 5 stele..acuma dacă zic ei... Adevărul e că arată foarte bine, camera e imensă, dotări ok, restaurantul e elegant..nah ce să zic...

Şi mâine..CLUJ!!!! Abia aştept. Mi-e aşa de dor de oraşul ăsta...cred că m-am ndrăgostit de el de prima dată!

Mi-e somn...şi mâine iar pe drum...

Jurnal de călătorie II

Râşnov....

Oraşul ăsta are pentru mine o semnificaţie specială pentru mine pentru că aici l-am cunoscut pe Tibi...acum 2 ani...şi acum, când am ajuns aici, fără el, exact prin locurile pe unde am stat noi doi aveam aşa un gol în stomac...Poiana unde am stat la poveşti, locul unde ne-am cunoscut efectiv...oraşul tot, cetatea...

Şi când am ajuns sus la cetate şi m-am dat jos din maşină, m-a izbit...liniştea. Cred că pentru prima dată am simţit ceea ce se spunea prin poezii: era o linişte care te asurzea. Era efectiv o linişte incredibilă...aveai senzaţia că s-a oprit până şi timpul... Am avut parte de o vreme absolut superbă: un cer de un albastru ireal, clar, curat, aveam senzaţia că mă pierd în albastrul acela...Superb...

Şi cetatea e impresionantă, în sensul că s-a conservat foarte bine şi o mare parte din această cetate de apărare. Ne-am plimbat prin interiorul cetăţii, şi mă gândeam oare ce făceau cei de atunci prin locruile prin care noi ne plimbam şi admiram priveliştile...

Şi ne-am întors la Braşov şi colegul care se ocupă de noi aici a fost foarte amabil şi ne-a mai plimbat prin oraş, am ajuns şi la Belvedere- am văzut oraşul tot, noaptea, cu sute de luminiţe, de aveam senzaţia că am în faţă sute de lumănări mici aprinse undeva departe. Şi era atât de senin de vedeam în depărtare chiar şi luminile dinspre Sfântul Gheorghe...era puţin ciudat să vezi linia orizontului luminată!

Azi am scăpat fără pete şi fără incidente, doar cu zăpăceala mea obişnuită şi cu treaba pe care o avem de făcut.

A fost o zi superbă, cu multe amintiri din trecut cu aminitir pentru viitor. Trebuie să-i mulţumesc lui Claudiu pentru timpul care ni l-a oferit, deşi nu era obligat să o facă.

Şi mâine, spre Sighişoara... să vedem ce ne aşteaptă acolo...

Jurnal de călătorie I

Da....e vorba de delegaţia în care sunt de luni, de la servici... şi e foarte interesant.

În delegaţia asta eu sunt traducătoare pentru un francez care face nişte studii de audienţă prin ţară şi are nevoie de un interpret. Mă rog, ideea e că mergem prin Ardeal, ăsta fiind traseul care l-am ales şi vizităm tot felul de oameni. E foarte interesant şi foarte frumos.

Şi am avut şi prima experienţă mai puţin plăcută când într-un restaurant din Bucureşti, şi anum Il Incontro din Berceni, chelnerul-care pe lângă faptul că mi s-a părut teribil de impertinent, a vărsat pe mine cam un sfert dintr-un sos de tomate şi nici măcar nu a avut bunul simţ să îmi spună!!!

Am văzut eu, după vreo 15 minute când am văzut câţiva stropi de bluză-care era albă apropo! Mă rog, îi atrag atenţia că a vărsat pe mine sosul, el cică nici nu şi-a dat seama şi nu mai spune nimic. Şi când ajung acasă, adică peste vreo 8 ore aşa, şi mă uit în oglindă aveam ditamai dâra de sos de roşii pe tot spatele! Să mor nu alta! Sincer nu puteam să îmi dau seama cum de nu a văzut dobitocul că pe o bluză albă e o dungă de sos de roşii!!! Nu-mi venea să cred cât de dobitoc şi mai ales cât de nesimţit a putut fi!

Bun ai dat pe client, da măcar spune-i nu-l lăsa să iasă aşa pe stradă!! Noroc că mai aveam o bluză peste că dacă nu m-aş i plimbat prin restaurant şi prin oraş cu o pată de roşii pe spate!!! Deci aviz celor din Bucureşti: nu mergeţi la Il Incontro din Berceni! Chelnrul e impertinent-şi tind să cred că şi complet dobitoc sau doar nesimţit.

Ca după ce ieşim să văd că şi colegul cu care eram avea pe guler o pată generoasă de sos! Incredibil, mă jur! Nu am mai păţit aşa ceva în viaţa mea!

Acum sunt la Braşov...mi-era parcă dor de oraşul ăsta, nu am mai fost pe aici cred că de acum 2 ani. Bine acuma sunt cu treabă pe aici, dar tot mai apuc să văd ceva, pe ici pe colo. O să ajung şi pe la Sighişoara, Cluj, Baia Mare..o să fie un traseu destul de lung şi obositor dar cred că o să-mi facă plăcere.

A şi azi, colegul cu care eram îmi zice că am ajuns în cartierul în care "vine ursu'"! Tot era pe la ştiri câte o chestie că a coborât câte un urs până în oraş..eh well, de acel cartier era vorba...şi făceam mişto cu francezul cu care eram că dacă e să ne apară unul în cale îi dăm banii de protocol să meargă să-şi ia ce vrea el-vorba bancului cu porcul " ce-i dai bade porcului să mănânce? apoi dom'le io-i pun 10 lei în troacă în fiecare zi să-şi ia ce vrea el!"-

Aştept cu nerăbadare să văd ce ne mai aduce viitorul :)

Şi tocmai am văzut că nici măcar nu o să pierd cursurile de master pentru că nu avem cursuri până pe 6 noiembri!! Vorba lui Denis-francezul cu care sunt în delegaţie- "les dieux sont avec moi" ( zeii sunt de partea mea)!

Ne auzim!

I'm back II!

Cum ziceam ieri, o să continui azi cu restul poveştilor.

La Suceava a fost festivalul medieval Ştefan cel Mare şi cavalerii noştri- Ordinul Cavalerilor de Transilvania din Hermanstadt-Sibiu- au fost invitaţi pentru a treia oară la acesta.

Drumul a fost infernal-am mers cu trenul foamei- adică Timişoara Nord Iaşi! Să-ţi rogi moartea nu alta! Şi era atât de plin şi mirosea aşa de urât...horror nu alta. Dar nah, a avut şi părţile lui bune, că eram o grămadă pe tren-de-ai noştri- am jucat cărţi, am mai citit, dar şi când m-a izbit somnul...aia a fost cel mai dureros, că nu prea aveai unde să dormi...

Anyway, Suceava, sau cât am apucat să văd din oraş ,mi se pare foarte aerisit, e destul de întins ca şi suprafaţă, iar ca şi arhitectură nu mi se pare ceva deosebit sau special. Spun că nu am apucat să văd prea mult din oraş pentru că noi eram cazaţi la un cămin de facultate care era la dracu cu cărţi de cetate, iar un drum pe jos până acolo ( de vreo 2 ori pe zi) te cam storcea de vlagă, aşa că noi mergeam cu un microbuz.

Festivavul, deşi e numai la a 3-a ediţie este foarte bine organizat, se vede că lumea se zbate şi se agită pentru bunul mers al lucrurilor-faţă de Sighişoara, care deşi se realizează de atâţia ani e într-un hal de degradare intens. Acuma, ca peste tot au exisat mici incidente care ţineau şi nu prea de organizatori, dar în general festivalul mi s-a părut bine pus la punct.

Noi am mers la Suceava cu două piese- una cu lupte şi dansuri medievale şi una cu foc, şi vreau să spun, fără să laud pe nimeni, că am fost probabil cei mai apreciaţi din festival. Cînd o să apară filmuleţele o să dau linkuri către ele pentru că merită. Efortul a fost destul de mare, dar a meritat.

Meritul meu la aceste două piese a fost acela de a imortaliza momentele, şi chiar îmi place ce a ieşit. Nu am încă pozele, dar când o să le am o să postez câteva şi aici. Pentru cine vrea să vadă mai multe, poate vedea aici ce au mai făcut cavalerii în anii trecuţi.

Cum eu nu aveam treabă în mod deosebit cu programul festivalului am profitat de timpul liber pentru alte activităţi- cum ar fi călăritul sau tiroliana. Povestea cu aventurile astea două este următoarea: cavalerii de Sibiu au avut mai demult o colaborare cu vestitul şi faimosul cascador Vali Vasilescu şi acuma se înţeleg foarte bine, de câte ori se nimeresc la un festival medieval împreună se reiau vechile obiceiuri. Nah, şi Vali are o echipă de cascadori cu care îşi face spectacolul de turnir în şanţul cetăţii de Scaun, şi cascadorii au cai şi aveau şi toriliană-aşa să se mai distreze publicul-tiroliană care traversa şanţul şi ajungea în cetate, la Pulberărie (pentru cine a mai fost pe acolo ştie ce zic, cine nu a mai fost...nu am cum să explic altfel).

Cascadorii sunt cam toţi fustangii şi glumeţi aşa că nu era greu să intri în vorbă cu ei. Eu de la Sibiu am tot înebunit-o pe Oana, una dintre domniţe, că eu vreau să călăresc, şi când am ajuns la Suceava, numai bine că lucrurile s-au aranjat în asemenea măsură încât unul dintre cascadori a lansat invitaţia de a merge la călărie. Eu cu încă o prietenă doar nu era să zicem nu! Şi uite aşa, am încălecat eu a treia oară! Era un cal absolut superb-Tabu îl cheamă, cuminte, dar cu personalitate. Trebuie să recunosc că am cam tremurat puţin când m-am urcat, calul nu mă ştia, putea avea orice reacţie; dar a fost chiar cuminte. A urmat o plimbare liniştită prin pădure, desigur nu singură, ci cu tipul respectiv pe lângă cal, nu cumva să o ia aiurea.

Senzaţia e tare faină, mai ales dacă nu ai frică de cal şi înveţi oarecum să îl struneşti. Pe mine însă nu m-a simţit prea autoritară, aşa că era el stăpânul. Am reuşit totuşi să pornesc cu el fără ajutorul cascadorului-calul răspundea la comenzi vocale şi numai la vocea tipului- dar numai atât a vrut, după aceea s-a încăpăţânat şi nu mai voia să meargă pe unde-l duceam eu. Mi-a plăcut experienţa, aş fi vrut să încerc şi un trap uşor,dar fiind drum de pădure mi-era uşor teamă de terenul accidendat.

Nah şi cu tiroliana.... domniţele noastre, toate cu rochiile lor în stil medieval nu au stat de două ori pe gânduri şi şi-au lăsat rochiile să fluture pe deasupra şantului de apărare în văzul vizitatorilor cetăţii şi mai ales spre deliciul cascadorilor. Şi cum nu prea aveam mare lucru de făcut, şi m-a chemat să mă dau, nu puteam refuza. Partea mai...delicată era că eram în fustă, lungă ce-i drept, dar nu m-a ajutat prea mult, mai ales când eu venit cu hamul respectiv să-l iau pe mine...pe sub justă! Nah, de bine de rău, am luat chestia aia pe mine, nu era prea comod, mai ales că mai eram şi cu fusta ridicată destul de sus, mi-a mai pus şi casca pe cap şi urma să îmi dau drumul pe drăcia aia. Eram destul de timorată, dar la ce glume aveau băieţii în ei, îţi treceau şi emoţiile şi tot...asta până mi-au făcut vânt...sincer nu mai ţin minte nimic din tot drumul-eram prea ocupată să urlu. Senzaţia e super tare! dar când am ajuns pe partea cealaltă abia puteam sa în picioare, aşa de tare îmi tremurau genunchii...

Au făcut băieţii o chestie foarte frumoasă după părerea mea: trecea pe acolo o fetiţă de vreo 13 ani, paralizată, în cărucior şi băieţii o întreabă dacă vrea să zboare; au luat-o frumos, i-au pus hamurile, au aşteptat să ajungă căruciorul pe partea cealaltă, şi i-au făcut vânt în neant. Fata a fost extrem de cuminte şi extrem de fericită după acel moment.

Mi-e aşa de ciudă că nu am pozele...am poză exact când îmi iau zborul, dar pe aparatul unei prietene.

Şi cam astea au fost aventurile mele de pe la Suceava, plus parada de deschidere a festivalului, aproximativ 6 kilometri de mers prin oraş, urcat prin soare sau fugit ca să le fac poze. Dar mi-a plăcut aşa în mare experienţa. Ne-am distrat, avem amintiri frumoase şi am petrecut aproape o saăptămână cu toţii.

I'm back!

După o absenţă destul de îndelungată am revenit şi eu! Am fost tot plecată şi de câte ori ajungeam în faţa calculatorului nu mă puteam aduce în starea de a scrie pe blog.



Marea....a fost frumos, foarte frumos: mare, corturi, plajă, soare, distracţie, scoici... Am fost mulţi, vreo 12-13. Am râs într-o săptămână cum de mult nu am mai râs,m-am bronzat, m-am bălăcit, am cules scoici, a fost şi Tibi cu mine... Am văzut o grămadă de bebeluşi pe plajă! Sincer, nu am mai văzut atâţia bebeluşi la mare niciodată: erau miculuţi, unii nici nu mergeau bine. Dar erau adorabili! Nu-mi puteam dezlipi ochii de la ei! Erau şi câini pe plajă-chestie nu la fel de adorabilă ca şi bebeluşii, mai ales când respectivele animale fac pipi pe prosop sau se iau la bătaie lângă locul unde stai tu.


Se iau bani în Vamă pe absolut orice! Mâncarea o plăteşti tot fragmentat: adică cioraba are un preţ, smântâna e pe lângă la fel şi ardeiul iute iar la salată sau la peşte dacă mai vrei cumva o lămâie mai dai 3 lei! Am mers să-mi iau hamsii şi văd că e numai 3.5 lei porţia. Dar când mă uit mai de aproape pe lângă preţul ăla mai venea mujdeiul-1.5 lei, pâine-0.5 lei sau mămăligă-1 leu, deci, dacă voiai să le mănânci cum trebuie dădeai cam 5-6 lei. Nu mă deranja asta ci faptul că era totul fragmentat; nu prea poţi mânca hamsii fără mujdei şi mămăligă sau pâine.


Anyway...una peste alta, mâncarea a fost foarte bună, şi uneori mai scumpă, am mâncat nişte papanaşi de nu credeam că se poate aşa ceva! Foarte mare, nici nu am reuşit să mănânc unul întreg!


Poze -decente- nu prea am, că toate sunt pe plajă aproape şi nu mă prea încântă ideea de a mă posta în costum de baie pe blog, dar am o poză absolut mortală la masă, care-mi place la nebunie.


Eram la o terasă mâncam de amiază-un platou mai mult decât mare de midii pane!Pentru mine toate porţiile erau mult prea mari, şi de multe ori nici nu reuşeam să termin totul, deşi era aşa de bun!

Şi am şi dovada că am fost în Vamă

Ştiu că toată lumea îşi face poze cu asta, dar în fiecare an am făcut poză aici şi nu am vrut să rup şirul. Poza e făcută în ziua plecării, de fapt era seară, pe la 7.

Drumul înapoi a fost un chin-am stat 2 ore în plin câmp, noaptea pe la 11 din cauza unui alt tren care nu ştiu ce naiba a făcut el acolo...horror mă jur. Cică rapid, dar am făcut o grămadă cu el, şi era din ăla cu compartimente cu 8 locuri....ne-am rugat moartea mă jur. Făcea din Mangalia la Ploieşti 8 ore! Rapid! şi era plin compartimentul! Ce să dormi? că nu aveai cum să stai ca lumea d-apăi să mai şi dormi!

Nu ştiu ce aş mai putea scrie despre mare...toată lumea a fost, şi fiecare a trăit altfel. Dar am zis că nu mai venim pe litoralul românesc; mai bine mergem la bulgari sau la croaţi sau la turci... prea murdară plaja, prea mult jaf pe faţă...şi păcat că avem nişte plaje mari şi frumoase, dacă ar fi întreţinute.

Nah şi cam asta ne-a fost marea... ne-am sărbătorit aniversarea de 2 ani pe malul mării-anul trecut fiind la munte, la Peleş. Nu a fost nimic siropos, era de ajuns că suntem amândoi acolo, şi că ne e bine.

Well, iar trebuie să plec...dar o să continui mâine, promit. Am şi alte poveşti, de la Suceva.

Sighişoara medievală

Am fost şi anul acesta la festivalul de la Sighişoara, dar nu pot spune că am fost plăcut surprinsă de ceea ce se petrece acolo.

Să spunem că fiind un festival medieval, sau de artă medievală, se aşteaptă o oarecare doză de boem de la el, sau de laisse-faire, dar s-a cam întrecut limita şi se tot întrece de câţiva ani încoace. Mă refer, în primul rând la program, care m-a deranjat prin simplul fapt că persoanele cu care am mers au participat la acest festival şi li s-a dat peste cap cam tot programul. Dacă vineri ploaia a fost cea care a împiedicat desfăşurarea relativ normală a evenimentelor, mai departe a fost o nebunie totală: programul nu mai era respectat, telefonul suna mereu să anunţe ale şi alte modificări, locaţiile nu mai corespundeau etc...

Evenimentele din cadrul festivalului au fost destul de interesante aş spune, tot felul de piese, lupte, scenete, dansuri şi momente de muzică medievală. Lumea a venit şi în acest an grămadă, dar parcă nu a fost atât de multă ca anii trecuţi. Terasele te îmbiau( sau nu) cu mirosuri de hamsi, kebap-uri, mici, cârnăciori prăjiţi, cartofi, porumb fiert sau copt, bere. Negustorii de pe marginea drumului încercau care mai de care să te atragă spre taraba lor, încărcată cu tot felul de bijuterii sau prostioare aiurea. Aşa m-a atras pe mine una, dar numai ca să mă uit: erau tot felul de inele cu pietre mari şi frumoase, dar cum eu am mâna destul de mică nu arată foarte bine un inel aşa mare pe mine. Mă ia ţiganca cu tot felul de vorbe, îmi pune inelul pe deget, eu zic că numai mă uit...şi o întreb cât ar costa un inel, la care ea zice: "20-25 de lei domniţă". N-apăi la preţul ăsta, şi de pleu, mai bine mă lipsesc îmi zic în sinea mea. Şi ca şi când mi-a ghicit gândul zice" sunteţi prima clientă pe ziua de azi, aşa că vi-l las la 10 lei" Eu mă uit aşa la ea, o întreb ca să fiu sigură că am auzit bine şi-l iau. Nu zic, e frumos inelul, da nu aş fi dat pe el 25 de lei nici moartă, mai ales că nu e argint.

Am mâncat la porumb fiert şi copt de numa, şi tot aş mai mânca şi acum. Aâta e de bun! Am urcat şi în turnul cu ceas pentru prima dată: frumoasă priveliştea, păcat că ploua într-una! Am mers şi la biserica din deal; e aşa de liniştită zona...şi la fel ai o prielişte foarte frumoasă deasupra Sighişoarei.

Din păcate, sunt şi părţi destul de triste legate de acest festival: mergeam acasă pe la 3 dimineaţa, şi în piaţa Sigma totul arâta ca după un război! Era plin de gunoaie, abia aveai unde să pui piciorul de toate paharele de bere, ştiuleţii de proumb, farfuriile de mici sau hamsii etc. Era un spectacol dezolant al nepăsării şi al mizeriei umane.

Şi un alt spectacol, la fel de trist, era sus în cetate, în poieniţa din faţa bisericii unde era plin de tineri, care şi-au întins izoprenele şi sacii de dormit şi se pregătaeu pentru o noapte "medievală" sub stele şi mai ales sub ploaie. Nu mi-a venit să cred câtă lume era acolo! Am rămas blocată când i-am văzut pe toţi stând acolo adunaţi...

Una peste alat, se poate spune că a fost ok, deşi e destul de forţat. Peste câţiva ani nu va mai rămâne nici ce este acum. Dar cât timp este ceva frumos, e păcat să nu se viziteze şi să nu se profite de ce este.

Şi am uitat să adaug: ne-am căsătorit!!! Pe trei zile numai e drept, dar a fost tare frumos momentul. Avem şi un certificat de căsătorie drăguţ... Ca în poveşti: a durat nunta trei zile şi trei nopţi...well, la noi atât a durat căsnicia :)