După 10 ani

Da, am reuşit! După 10 ani de la terminarea şcolii generale am reuşit să ne adunăm cam jumătate din fosta clasă. A fost tare amuzant să-i caut pe toţi, să le reamintesc unora cu cine vorbeau, că deh! au trecut 10 ani, mai uită omul.

Dar, într-un final, între Crăciun şi Anul Nou ne-am revăzut. Şi apropo de ce spunea Andreea pe Facebook, a fost puţin şocant să văd că omuleţii de acum 10 ani erau căsătoriţi, unii cu copii chiar, alţii deja trecuţi si prin divorţuri.... Eram aşa copii când am terminat generala, habar nu aveam de mai nimic....şi acum parcă dintr-o dată să-i văd aşa de schimbaţi...nu a fost un şoc în sensul negativ, mă uitam cu drag la toţi.

A fost o revedere foarte plăcută, cu tot felul de amintiri şi de retrăiri de momente. Nu am reuşit să-i găsesc pe toţi, pentru că unii erau plecaţi din ţară, dar cei care am fost e-am simţit foarte bine.

Schimbările sunt inevitabile, dar când îi vezi pe cei care-i cunoşti "afectaţi " ca să spun aşa de schimbare, îţi dai seama cât de mult te-ai schimbat şi tu. Surprinzător, în cazul meu, toţi îmi spuneau că nu m-am schimbat deloc, că sunt la fel ca acum 10 ani. Adevărul e undeva la mijloc, în sensul că anumite părţi din mine au rămas neschimbate, dar altele au suferit modificări, sau, cum le mai spun eu, adaptări. Este inevitabil în fond să nu intervină schimbări, pentru unii sunt schimbări teribile de 180 de grade, pentru alţii doar schimbări de suprafaţă.

Oricum, întîlnirea cu foştii colegi a prilejuit si amintirea profesorilor şi a anumitor momente. Din păcate unii dintre foşti profesori nu mai sunt printre noi, dar asta nu ne-a împiedicat să ne amintim de tot felul de întâmplări mai mult sau mai puţin amuzante, şi să ne dăm seama că în ciuda distanţei şi a timpului care a trecut suntem legaţi de lucruri mult mai puternice decat timpul sau spaţiul.

Şi ne-am amintit de fostele relaţii din anii de şcoală, de toate "tragediile" amoroase, de acele seri distractive care acum nu mai sunt, de bătăile cu apă de pe holuri, de toate prostiile care le făceam. şi chiar ne gândeam dacă elevii de generală din ziua de azi mai ştiu să se distreze cum o făceam noi sau să-şi trăiască efectiv copilăria...şi din păcate răspunsul este negativ...Dar nu despre asta este vorba aici.

Şi acum, gândindu-mă la şcoala generală, îmi dau seama că în 3 ani o să am întîlnirea de 10 ani de la terminarea liceului...acolo să vezi nebunie! Şi cred că mi-ar plăcea şi să organizez toată nebunia! Mi-a plăcut să organizez şi mica întâlnire din iarnă, şi cred că mi-ar plăcea şi ceva mai mare, aşa de vreo 200 de oameni! Mai este până acolo oricum, dar îmi place să mă gândesc de pe acum la moment.

Îmbătrânesc???

M-a izbit întrebarea asta acum câteva zile, când, fiind la masă cu persoane mai mici decât mine ca vârstă, mi s-a spus că e oarecum evident de ce nu îmi plac anumite locuri sau anumite activităţi, pentru că oarecum am trecut de etapa asta.....Şi, sincer, pe moment, m-am simţit cumva jignită, pentru că nu am decât 25 de ani..dar la câteva zile după, mi-am dat seama că de fapt, eu am trecut prin chestiile astea, am stat pe jos şi în praf al concerte, am povestit cu oameni pe care nu-i cunoşteam şi am băut bere la 2 l după atâţia alţii....cu alte cuvinte am fost şi eu de 20 de ani...dar parcă acum nu mă mai atrage aşa de mult chestia asta.

Şi nu e vorbe de fiţe sau de idei preconcepute, doar ca nu mai am stare aia de spirit în care să mi se pare amuzant că unu îşi dă afară stomacul la vreun concert, sau să stai să bei in parc până la nu ştiu ce oră... Nu judec pe nimeni, doar că parcă acum prefer o simplă plimbare prin parc, sau să stau jos pe un scaun când merg la un concert- bine nu mă aştept să stau jos la un concert rock- şi prefer să beau numai eu din sticlă sau din pahar...

Oh well...se pare că într-adevăr, îmbătrânesc...şi nu doar atât, dar încep să uit cum eram la 18-20 de ani, ce tâmpenii făceam... e oare aşa de trist şi de nasol să înaintezi în vârstă???

Adică sunt şi părţi bune la chestia asta: am job, am banii mei, mă descurc singură...şi parcă uneori era mult mai fain să nu ai nu ştiu câţi bani şi să te distrezi ca nebunul...
Cred că sunt deprimată din cauza asta, poate din cauză că mă gândesc că alte persoane, la 25 de ani au aşa de multe chestii realizate în viaţa lor...şi eu nici măcar nu am terminat cu şcoala încă!!!!

Ştiu că la o adică am numai 25 de ani...dar de pe altă parte..am deja 25!!! nici nu vreau să mă gândesc cum o să fiu când o să împlinesc 26....

So sad...partea asta cu înaintare în vârstă...

S-a terminat!...

...şi cu facultatea!!! Am avut şi cursul festiv şi banchetul, aşa că oficial am terminat-o cu şcolile astea înalte!

Cursul festiv a fost pe 13 iunie-adică vinerea- dar culmea că nu a adus ghinion nimănui! Lume multă, nebunie, emoţii, flori, agitaţie, stres ( că fără le parcă niciun eveniment nu are farmec-mai ales când tu eşti cel care îl organizează). Dar a fost frumos.

M-am nimerit tocmai eu să deschid cursul festiv, de la un pupitru de aproximativ 1,50m, eu având 1,57+10cm de tocuri, adică în ziua aceea măsuram 1,67! Imaginea era tare haioasă, după cum se şi vede:

Eram toţi frumoşi, mândri şi mai presus de toate fericiţi şi uşuraţi că se termină odată toat nebunia asta!


Cea mai frumoasă surpriză pe care am avut-o la cusrul festiv a fost Tibi! El avea un examen în acea zi, de dimineaţă şi mi-a spus că nu are cum să vină-i-am urât pe colegii lui cei nesimţiţi când mi-a spus asta. Şi la un moment dat, când eu eram într-o pauză de stres şi de alergătură şi povesteam cu ai mei, îl văd că urcă scările cu un buchet imens în mână. Mi-au dat lacrimile când l-am văzut! Era chiar cea mai frumoasă surpriză pe care mi-o putea face!

A urmat banchetul! Cu toată nebunia, distracţia şi buna dispoziţie de care am dispus toţi! Sincer, chiar a fost un moment reuşit şi banchetul! Lumea s-a simţit foarte bine, cel puţin aşa păreau toţi, s-a dansat în nebunie, s-a cântat...au fost şi chestii mai puţin plăcute, dar nu o să stric însemnarea asta nu aşa ceva-dedic una specială nesimţirii şi mârlâniei-.

Lumea a fost frumoasă, elegantă, fericită. Unii s-au pus pe plâns la finalul serii..că deh! e emoţionant momentul.

Noi doi la banchet

Tibi a arătat extrem de bine, de nu mă mai săturam să mă uit la el!

Poate că nu am scris destul sau tot, dar acum nu mai ştiu ce ar fi trebuit să mai apară aici. Nu pot scrie emoţiile, sau trăirile, sau fericirea pe are o simţeam...le pot doar păstra în amintire şi să sper că o să mai am parte de asemenea trăiri frumoase şi mai încolo.