duminică, 30 martie 2008

Lovely

Tocmai am văzut "Juno" contra-candidatul la Oscar al " 432"-ului nostru. Filmul e drăguţ, chiar ăsta e cuvântul, foarte inocent şi prezintă situaţia oarecum dintr-o perspectivă....dulce.
Dar cel mai tare mi-a plăcut coloana sonoră, care parcă merge pe aceeaşi linie copilărească, jucăuşă.

Asta îmi place cel mai mult- All I want is You- Barry Louis Polisar- mi se pare cea mai drăguţă şi mai copilăroasă declaraţie de dragoste! E aşa de simplă şi totuşi atât de cuprinzătoare, încât nu pot să nu mă gândesc la cât de mult se complică lumea cu tot felul de aiureli şi de idei care cică ar îmbunătăţi relaţiile noastre... E uneori superb de simplu totul încât mă uimeşte!

sâmbătă, 29 martie 2008

Fumatul interzis

Din ciclul "pitici de pe capul meu", un nou membru: fumatul în autobuz!!! Şoferii de autobuz au dezvoltat o nesimţire incredibilă: fumează fără niciun pic de ruşine la volan, pe timpul cursei, când autobuzul e plin de călători care plătesc un abonament nejustificat de scump!! Şi culmea e că pe nimeni nu pare să deranjeze acest lucru. Niciuna dintre babele alea sfătoase, care se iau de tine dacă nu te ridici să le laşi pe ele să stea jos, niciunul dintre domnii aceia respectabili care-ţi fac morală dacă pui piciorul aiurea, nimeni nu se sesizează de acest act mai mult decât nesimţit al şoferilor.

Mai mult de atât, atunci când cineva( adică eu) chiar le spune şoferilor să nu mai fumeze că deranjează, aceşti stimabili călători se uită la tine cu o asemenea mirare pe chip încât ai fi tentat să crezi că tocmai ai comis o mare ilegalitate!

Nu e numai vorba de faptul că miroase groaznic de tare şi de urât-fiind un spaţiu destul de mic şi de aglomerat- dar e un gest mitocan şi de deplină nesimţire.

M-am tot gândit să sesizez OPC-ul, dar îmi trebuie dovada clară cu şoferul a fumat... Şi cum nu se pune problema de martori, pentru că românul nostru de azi e un mare laş, care nu ştie decât să facă pe durul, nu prea îmi rămân multe opţiuni. Eventual să înregistrez şoferul exact în momentul în care fumează în autobuz.

Mai e şi chestia asta că mai nou, şoferii se cred cei mai tari de pe planetă pentru că au un volan în faţa lor şi cred că lor li se cuvine şi permite totul; au un tupeu şi o nesimţire incredibile!! Şi unii sunt destul de în vârstă, fără să exagerez, unii mi-ar putea fi chiar bunici, şi oarecum intervine acea jenă de a atrage atenţia unei persoane de 60 de ani să nu mai fumeze că e deranajant şi nepermis pe deasupra!

Dar, sincer, acea jenă dispare în momentul în care văd cu câtă nesimţire îşi aprind ţigara, indiferenţi la pasagerii din jurul lor, care se întâmplă destul de des să fie şi copii!!!
Cel mai tare mă înfurie lipsa de reacţie a celorlalţi călători! Probabil că li se pare extrem de normal ca şoferul să fumeze, doar el e cel care conduce autobuzul.
Ca să fie clar, mă refer la autobuzele cu care eu fac naveta, şi anume cele de la Transmixt!

Şoferi nesimţiţi, mitocani, şi pasageri nepăsători sau de-a dreptul idioţi!!!
Chiar trebuie să le spun fiecăruia în parte să nu mai fumeze?! Sau poate că o să-l filmez pe următorul care mai face asta şi mă duc la OPC.

Nici măcar nu-mi pasă de eventualele amenzi pe care le-ar lua şoferii! Ştiu şi ei foarte bine că fumatul în autobuze nu este permis, nici măcar pentru ei! Aşa că e un risc pe care şi-l asumă.

Şi am văzut că şi pe autobuzele de Tursib se practică "sportul". Cei de la Tursib au măcar separat şoferul de restul călătorilor, aşa că mirosul nu ajunge şi la aceştia din urmă, dar tot nu mi se pare în ordine.

The world is going down the drain!

luni, 24 martie 2008

Cică vine primăvara

Nu ştiu unde vine primăvara, dar e clar că nu la noi! Adică după câteva zile de soare şi vreme cât de cât frumoasă a început vântul acela mai mult decât îngrozitor şi acuma plouă şi e iarăşi frig!
Groaznic! Nici nu am împotriva cui să mă revolt, ceea ce face lucrurile şi mai urâte!
Vreau soare, căldură, vreme frumoasă....

Febra de sâmbătă seara

Mda...sâmbăta seara (şi nu numai) lumea iasă prin cluburi, înţolită cu cele mai trendy ţinute, aranjată cât mai stylish şi mai sexy şi cu chef de distracţie-indiferent cum s-ar manifesta ea.
Şi sâmbătă asta, ca aproape niciodată, chiar aveam chef să merg în Liquid. Spun ca aproape niciodată pentru că nu îmi prea place să ies sîmbătă în cluburile din Sibiu: nici muzica nici oamenii nu prea sunt pe gustul meu. Dar, mai sunt excepţii, care uneori s-au dovediat a fi prost alese, iar alteori, cum ar fi sâmbăta asta, s-au dovedit a fi excelente!

Chiar m-am simţit bine, nici nu am mai băgat în seamă toate specimenele de pe acolo, dar la un moment dat, într-o pauză de dans, mă uitam amuzată în jurul meu şi mi-am dat seama de cât de evidentă e toată lumea în intenţiile lor. E ceva normal să vrei să atragi pe cineva, să "agheţi" cum se spune, dar ieşitul în cluburi a devenit un fel de hot spot pentru cuplări şi totodată motivul cel mai bun pentru a agăţa!

Lumea de regulă se aranjează când iasă în club, bea ceva ca să se simtă bine sau ca să prindă curaj pentru a se manifesta altfel decât o fac la lumina zilei, în viaţa de zi cu zi, şi parcă nu se poate abţine de la un mic flirt "nevinovat" (cu sau fără ghilimele, fiecare cum se simte ), sau de la un dans, sau chiar şi de la altele... Toată lumea are de câştigat de la faza asta.

Numai că deja sportul ăsta, agăţatul prin cluburi, a cam degenerat în cu totul altceva: o oarecare idee că toată lumea care vine în club, vine numai pentru a pune mâna pe cineva! Şi uite aşa te trezeşti că nu mai poţi dansa că vin tot felul de indivizi -mai mult sau mai puţini treji- care vor să te ia la dans, să-ţi ia ceva de băut, doar-doar pleci cu ei, sau măcar o să aibă parte de ceva acţiune în seara aceea cu tine.

Numai că metoda este, cel puţin pentru mine, groaznic de agresivă şi de nesimţită: luatul de după talie din spatele tău!Dacă e ceva ce urăsc cel mai tare într-un club este să pună cineva mâna pe mine la modul ăsta şi eu nici măcar să nu văd cine e! Evident că sunt persoane pe care nu le deranjează asta, au motivele lor, dar mie mi se pare cel puţin extrem de deranjant! Nu mă deranjează numai faptul că pun aşa din senin mâna pe cineva pe care nu cunoaşte, ca şi cum persoana aceea îi e aşa de apropiată încât să-ţi permiţi un asemenea gest, ci şi faptul că gestul e făcut din spatele meu. Îmi lasă uşor impresia unei laşităţi şi a unei intenţii voite de a înşela...

Nu ştiu, poate duc eu lucrurile prea la extrem, dar sincer, tot mai des mi se întâmplă să observ cum linia aceea a spaţiului personal e tot mai mult împinsă înspre persoana spre care se vine. Chiar şi simplu fapt de a deveni mult prea personal într-o discuţie, prin faptul că se întreabă detalii mult prea personale sau intime despre celălalt. E un fel de grabă de a vrea să cunoşti mai repede persoana din faţa ta, sau de a atinge mai repede un alt stadiu...

Ca să revin la seara de sâmbătă: la un moment dat evident că apar nişte mâini pe talia mea, numai că am avut "norocul" să fie un individ cât de cât treaz, care a priceput că "NU" chiar înseamnă "NU"! Dar am avut şi ghinionul să apară şi specimene care se simţeau datori să insiste, poate nu eşti sigură pe ceea ce vrei! Cea mai nesuferiă rasă: prostul cu fiţe care e şi nesimţit! Şi cluburile sunt pline de ei!

Oricum , la cât de bine mă simţeam, nici nu-i mai băgam în seamă-îmi provocau chiar o stare de bine prin simplul fapt că mă umfla râsul de câte ori dădeam peste câte unul mai "trendy" decât cel dinaintea lui...

Una peste alta, a fost o seară, sau mai bine zis o noapte luuuuungă-aşa cam până pe la 5 dimineaţa, plină de faze amuzante, cu dansat până dimineaţa...o seară cum demult nu am mai avut!

Cred că de aia i se şi spune febra de sâmbătă seara: te simţi surescitat, parcă devi altă persoană. Acuma, mai nou, mai are şi sensul de febră a....împerecherii, sau măcar a unei încercări- de multe ori jalnice- de a ajunge acolo!

Mi-era dor de o noapte de petrecut în club, şi asta a venit cum nu se putea mai bine! Sper să nu treacă iar câteva luni până să repet experienţa!

vineri, 21 martie 2008

Shopping

E vorba aia că "women's G point is at the end of the word shopping"... nah acuma nu ştiu în ce măsură e glumă şi e în ce măsură adevărat, dar ştiu că am o plăcere incredibilă de a cheltui banii.
Mărturisesc: nu sunt genul de om care să economisească! Niciodată! Şi dacă mai sunt asemenea oameni, poate că mă înţeleg când spun că mi-e practic imposibil să îmi pun nişte bani deoparte pentru mai încolo!

Şi cred că tocmai de aia mă simt aşa de bine cheltuindu-i! Indiferent pe ce anume; nici nu contează de fapt, pe tot felul de prostioare , sau uneori necesităţi: un fond de ten pe care trebuie neapărat să îl am, nişte cercei care mă atrag în mod inexplicabil, sau chiar şi numai nişte şosetuţe haioase... Nu mă pot abţine, şi de aia şi rămân fără bani destul de repede!

Anyway, ideea era cea de shopping! Adică de a umbla cu orele prin magazine, prin oraş, pe tot felul de străduţe unde ai auzit tu că e nu ştiu ce magazin care are numai anumite haine... Cum spuneam, mă atrage mai mult ideea de a cheltui banii, decât cea de shopping.

Excepţie a fost azi: am umblat toată ziua prin oraş, nu am luat mare lucru-nişte blugi şi un tricou, dar parcă azi chiar aveam chef de umblat aiurea, să cumpăr chestii. Şi a mai fost o excepţie: în vara trecută, când am stat prin Mall vreo 5 ore cu Tibi! Aia a fost, sincer, cea mai lungă repriză de cumpărături întreprinsă vreodată. Şi dacă într-adevăr punctul G e la finalul cuvântului shopping...well then, cum să spun, ar fi trebuit să fiu în culmea extazului după ziua aia. Ei bine, eu eram pe culmile oboselii şi extenuării-şi fizice şi psihice!
Aşa că, cel puţin pentru mine, nu ăla e punctul meu G...poate doar partea aia cu cheltuitul banilor.

Oricum, cred că mersul la cumpărături a devenit un fel de sport nedeclarat: eşti mereu în competiţie cu restul lumii atât pentru a găsi cele mai interesante produse dar şi pentru a le găsi şi ieftine. Şi e nevoie de antrenament pentru a rezista unui atac constant din partea reclamelor, a produselor, a vânzătorilor, a competitorilor, a oboselii! Nu sunt făcută pentru aşa ceva, sincer.

Adică mă atrage ideea de a-mi cumpăra chestii, dar numai gândul că trebuie să bat atâta drum, să caut, să probez, să aştept să probez, să caut iarăşi....mă oboseşte. Numai că odată ajunsă la locul faptei parcă începe să mă atragă ideea de a proba şi căuta chestii-destul de rar trebuie să mărturisesc- şi am ratat destul din cauza comodităţii... Dar nah, se spune că omul cât trăieşte învaţă, sper numai să se aplice şi în cazul meu... la un moment dat, pentru că până acuma nu a dat vreun semn că ar fi aşa...

Ideea e că ziua de azi a fost numai bună de shopping, am avut chiar şi dispoziţia, am şi găsit ce voiam şi mai aveam şi banii la mine! Sunt trei condiţii care greu se reunesc! dar azi se pare că
s-au aliniat planetele şi mi-a ieşit şi mie!

Nu ştiu însă cum reuşesc unele femei să meargă constant la cumpărături, să probeze o grămadă de haine sau papuci, să umble prin tot oraşul....mă depăşeşte, sincer. Oare chiar au mereu dispoziţia de aşa ceva, sau chiar e punctul G în shopping? Mai e de cercetat pe tema asta...Păcat că am luat deja o temă de licenţă, că asta chiar merita investigată!

Dar mai e timp: şi pentru cercetat şi pentru experimentat!

miercuri, 19 martie 2008

Boys with Toys

E vorba aia că bărbaţii sunt tot nişte copii, numai că odată cu vârsta se mai schimbă jucăriile. Aseară am avut ocazia să văd manifestarea cât de poate de vie a acestei vorbe, având drept subiecţi doi indivizi, destul de maturi aş spune eu- 22 respectiv 25 de ani- care se băteau de mama focului şi de întreceau în tot felul de curse, din diferite jocuri de calculator.

Ideea era că era implicat şi un joystick şi un joc de lupte! S-au jucat cred că vreo oră jumate! Era foarte amuzant la început, mai ales prin faptul că unul din ei, un bun prieten de al meu, chiar trăia acel joc, era unul cu personajul care se lupta în joc. La început îl încurajam şi eu pe Tibi, să nu se lase, dar după vreo 5 jocuri m-am plicitist şi speram ca şi ei să urmeze acelaşi drum. Da de unde! Nu se lăsau nici picaţi cu ceară! Voiai revanşe, răzbunări, orgoliile ieşeau la iveală... Era totuşi amuzant să-i văd cum se agită.

Şi la un moment dat au zis că să încerc şi eu, că prea stăteam cuminte. E interesant, nu pot să mint, dar, din nou, după vreo 5 jocuri m-am plictisit. Poate şi din cauză că nu cunoşteam prea bine jocul, şi mişcările luptătorilor, sau poate pur şi simplu din cauză că nu sunt băiat! Ideea era să cunoşti miscările luptătorilor, să ştii cum să le foloseşti în avantajul tău, să te fereşti...Eu lovem aiurea, mai şi nimeream adversarul uneori, mai şi câştigam uneori...s-a întâmplat să câştig şi nici nu mi-am dat seama de asta. Vorba lui Tibi " nu e vina ta că eşti femeie"... Dar se pare că nici a lor nu e că sunt nişte copii mai mari.

Oricum, e tare amuzant să-l vezi pe al tău significant other, care e în general aşa de serios, raţional, precis, cum devine în câteva secunde, un puşti de 10 ani care se agită şi se înflăcărează pentru un joc. Probabil că eu, sau poate chiar femeile în general, nu o să înţelegm asta niciodată.

Măcar aşa putem spune că suntem chit: ei nu ne înţeleg pe noi, şi noi nu le înţelegem
comportamentul de copii.

Fast-food

Ca mai toată lumea, am şi eu nişte pitici ai mei, sau dacă vreţi, nişte păsărele, la care se tot adaugă altele şi altele. Unul dintre cei mai recenţi pitici este legat de fast-food-urile din Sibiu. Nu am nimic cu ele, sunt extrem de folositoare, nu tocmai sănătoase, rapide(cum le spune şi numele) şi sunt extrem de accesibile. Problema, piticul meu, cu aceste fast-food-uri este mirosul! Nu ştiu câtă lume sesizează că aproape tot centrul miroase a kebab, salate, sosuri etc. Şi când crezi că ai scăpat şi mergi spre bulevardul Victoriei, cam prin dreptul Rectoratului te izbeşte din nou mirosul!

Uneori e chiar enervant faptul că până apuc să trec Bălcescu dintr-un capăt în altul miros de parcă eu aş fi bucătărul şef dintr-un fast-food. Şi acuma nu mai miroase numai a carne, sosuri şi salate, ci oferta s-a mai îmbogăţit şi cu gogoşerii şi mai ştiu eu ce alte chioşculeţe din astea. Dinnou, produsele sunt cât de cât ok, fiecare în funcţie de gusturi, dar mirosul e insuportabil. Şi chiar dacă ai vrea să ocoleşti centrul, nu prea poţi, pentru că oricât ai vrea să înlocuieşti agenţia CFR, tot nu ai de unde să-ţi bilete în avans, sau bilete la teatru, sau dacă vrei numai să mergi la cumpărături. Ca ă nu mai zic de cei care săracii, locuiesc în zona respectivă.
Nu ştiu cum de nu se sesizează nimeni de mirosul ăsta, să se ia unele măsuri, mai ales că primăria e la nici 100 de metri de "bucătăria" asta centrală.

De câte ori trec pe centru şi simt mirosul ăla, nu mă pot abţine să nu mă gândesc la cum o să îmi miroasă hainele şi părul...şi la faptul că eu trebuie să ajung undeva unde se va simţi acel miros. Sincer, mi se pare cea mai clară dovadă de neglijenţă să-ţi miroasă hainele a mâncare, a gătit, şi tocmai de aceea mă deranjează aşa de tare, pentru că ajung să fiu chiar eu pusă în postura de a mirosi aşa, din cauza unei hote care nu mai trage cum trebuie sau a unei aerisiri prost direcţionate.

Dar nimeni nu se sesizează! Oare chiar numai eu să simt mirosul ăsta şi să mă deranjeze? Sau e pur şi simplu vorba de aceeaşi amorţire generală a românului, care se extinde din ce în ce mai mult? Nu ştiu cum de cei care locuiesc pe centru nu fac o reclamaţie!
Nu mă aştept să rezolv ceva cu însemnarea asta, dar măcar poate o să fac ceva lume conştientă de faptul că nu e ok să lăsăm lucrurile aşa cum sunt numai pentru că, teoretic, nu s-ar face nimic dacă am lua atitudine. E o problemă relativ redusă ca importanţă, în comparaţie cu ceea ce se întâmplă în general prin Sibiu, dar e una dintre acele probleme care se poate rezolva de către oameni.

Sunt chiar curioasă, dacă aş întreba câţiva dintre locatarii centrului despre acest miros, ce mi-ar răspunde? Probabil " eh, asta este domnişoară. Ce să le facem noi?" Se pot face multe, totul e să se vrea.

marți, 18 martie 2008

happy day!

Well, ieri a fost ziua mea, a 24-a aniversare, sau ca să fiu şi mai poetică, a 24 primăvară. Deşi iniţial nu era eu prea încântată de perspectiva de a mai adăuga un an, mi-am dat seama că, de fapt, oricum nu arăt de vârsta asta şi că mai am destul timp să fac tot ce vreau eu.
Ziua nu a început în cele mai bune condiţii, dar a continuat şi s-a încheiat excelent. Cadoul de la Tibi l-am primit la miezul nopţii: o pereche de cercei şi un pandantiv asortat! Sunt superbi!
Îmi pierdusem unul dintre cerceii primiţi tot de ziua mea anul trecut şi chiar mă năcăjise faza, pentru că ţineam la ei şi erau foarte frumoşi, de aceea cadoul acesta e de două apreciat şi bucuria e de două ori mai mare!
Ziceam că ziua nu a început tocmai bine pentru că am mers la facultă, şi am mers degeaba: am stat 2 ore prin sală şi pe afară pentru că nu s-a ţinut cursul şi nu s-a obosit nimeni să ne anunţe...pentru ca într-un final tot noi să ieşim oarecum vinovaţi din toată povestea asta. Nici măcar nu mai contează acum.
Aşa, ca să revin la ce e cu adevărat important, şi anume ziua mea. seara am ieşit prin oraş şi am mai avut o surpiză, de la Tibi: un buchet superb de 17 lalele albe!!! I-am zis eu că îmi plac florile albe şi că aş vrea odată un buchet mare de flori albe. Sunt aşa de frumoase!!!













Şi asta am fost eu aseară. Am cam tremurat la un moment dat, dar odată face omul 24 de ani!


Per ansamblu chiar pot spune că am avut o aniversare frumoasă, cu surprize plăcute şi momente de neuitat.



duminică, 16 martie 2008

dileme

Să ai o relaţie nu e chiar cel mau uşor lucru pe care l-ai putea face; nu e de ajuns să găseşti ACEA persoană, mai trebuie să o şi păstrezi lângă tine şi să faci tot ce se poate pentru ca acea relaţie să meragă înainte cât mai frumos posibil. Asta era teoria. Practica e puţin altfel, pentru că întro relaţie nu eşti numai tu ci mai e şi o altă persoană, care se poate întâmpla să fie foarte diferită de tine, sau care are concepţii diferite de ale tale. Şi de aici începe totul: faci sau nu compromisuri pentru bunul mers al relaţiei, mai schimbi ceva de la tine ca să fie totul ok per ansamblu, treci cu vederea anumite neconcordanţe între sistemul tău de valori sau crezuri şi realitatea oferită de persoana iubită? Unde este limita în implicarea în viaţa celuilalt?
Sunt întrebări, în aparenţă, foarte complicate, dar de fapt ele există şi apar cel puţin o dată întro relaţie (cel mai adesea din partea femeilor, deşi mai sunt şi bărbaţi care au asemenea "erezii" uneori). Sunt întrebări pe care mi le pun şi eu, normal, deşi sunt întro relaţie foarte frumoasă de un an jumate cu un om cu adevărat frumos-atât ca şi fizic, dar şi la caracter-. Se crează uneori situaţii din care parcă nu şti cum să ieşi ca să nu fie afectată situaţia generală, şi atunci normal că te întrebi până unde poate merge implicare în viaţa celuilalt, şi cât de mult îmi pot permite să să judec acţiunile celuilalt? Adevărul e că e destul de greu să analizezi aşa ceva atunci când iubeşti. Era o maximă: "Întâiul suspin al dragostei este şi ultimul al gândirii", care deşi este oarecum exagerat are o tentă de adevăr: când iubeşti, raţiunea pierde teren destul de mult; nu degeaba se spune că iubim cu inima nu cu capul.
Dar rămâne totuşi întrebarea: care e limita până la care te poţi implica în viaţa cuiva? Atât cât să-i dai numai de înţeles că îţi pasă de soarta ei, sau să o faci să înţeleagă că de fapt intenţiile tale nu au ca scop decât binele ei, sau să fie numai subtile cât pentru a se lăsa de înţeles că eşti acolo să-i fii alături indiferent de turnura lucrurilor? E greu, pentru că depinde de persoane. Unele vor să ştie că în permanenţă este cineva care le poate arăta drumul cel bun, apoi mai sunt persoane cărora nu le place să li se arate acel drum, persoane care preferă să îl descopere singure, şi mai sunt persoanele care vor numai să ştie că indiferent de de drum aleg au lângă ele acea persoană iubită. Mai sunt şi alţi oameni evident, eu m-am gândit numai la aceştia, aşa, pentru o clasificare minimală şi oarecum categorial opusă.
Ideea e că afli, sau asculţi, ce fel de om e cel de lângă tine. Eu una, sunt mai degrabă din ultima categorie... Apreciez şi nu numai atât, dar mă şi bucură enorm să văd că persoana pe care o iubesc se interesează de mine, şi uneori mă ceartă pentru ceea ce fac, dar nu am nevoie de corector, ci de un punct de sprijin, pe care să îl ştiu acolo, să îl simt lângă mine.
Acuma, toţi suntem oameni şi ne este foarte greu tuturor să vedem că persoanele la care ţinem se aruncă uneori direct cu capul în zid, dar totuşi trebuie să le respectăm alegerea, atâta timp cât consecinţele acestor acţiuni nu sunt unele care le-ar putea afecta definitv viaţa şi securitatea.
Very tricky thing chestia asta cu liberul arbitru...toţi avem nevoie şi dreptul la aşa ceva, dar toţi vrem să îngrădim celor la care ţinem accesul la asta, din varii motive.
Pe moment, pot spune sincer, că sunt chiar fericită cu ceea ce am, pentru că am marele noroc de a avea alături de mine un om pentru care comunicarea e esenţială şi astfel se pot discuta multe dintre eventualele situaţii şi probleme care mai apar.
Fiecare crede că ştie mai bine decât celălat ce e mai bine, dar de fapt, vrea să creadă că aşa cum crede el va fi mai bine. Se spune că dacă ai iubire, nu mai ai nevoie de nimic, eu aş mai adăuga şi comunicarea, pentru că fără ea iubirea se cam duce...

not cool, dude, not cool

A început campionatul de baschet...şi era normal ca echipa Sibiului, CSU, să aibă meci cu Clujul. Marele eveniment a avut loc ieri, 15 martie, la orele 19 în Cluj. Nu ştiu cât de mult e cunoscută "pasiunea" clujenilor pentru sport, mai ales dacă e să vorbim de fotbal, dar se pare că ea se aplică şi pentru baschet. Suporterii de la CFR Cluj sunt, ca să fiu blândă, nişte indivizi scăpaţi cam prea devreme din mâna fermă a educaţiei şi a comportamentului civilizat; sunt indivizi pentru care orice situaţie are ca rezolvare bătaia. Speram să nu fie chiar aşa de dramatică situaţia dar, de fapt, realitatea e şi mai îngrozitoare: au bătut la un moment dat o fată de aproape au omorât-o, doar pentru că fata respectică ieşea de un meci de fotbal cu CFR Cluj...
Mă rog, ideea postării nu e despre fotbal, ci despre baschet. Cum spuneam, ieri a avut loc marele eveniment, destul de mult aşteptat de suporterii baschetului. Încă dinaintea meciului se vehiculau idei de genul că suporterii clujeni aveau de gând să blocheze accesul în sală al suporterilor sibieni, că o să fie scandal mare... Lucrurile au evoluat pe alt făgaş însă: ambele tabere au avut acces în sală, "bătălia galeriilor" având loc acolo. Ideea de galerie e tocmai aceea de a încuraja echipa favorită şi eventual de a descuraja, în limitele bunului simţ, echipa adversă, sau mai degrabă galeria adversă. E un fel de al doilea meci, desfăşurat simultan cu cel de pe teren: meciul galeriilor. Şi dacă ar fi să ne ghidăm după aceleaşi reguli ca şi cele din sport, ar trebui să se ţină seama de faulturi, lovituri nepermise sau alte acţiuni sancţionate. Ei, din păcate, galeria are regulile ei, sau mai degrabă nu le prea are...
Spun asta pentru că, la un moment dat galeria clujeană nu s-a mai mulţumit cu simplele scandări ale echipei lor sau cu încurajări, ci şi-au redirecţionat salvele verbale spre galeria sibiană, adresându-le injurii şi cuvinte deloc frumoase sau decente. Sincer, eu nu văd rostul unui asemenea comportament de huligan. Nu te ajută cu nimic faptul că jigneşti galeria cealaltă, nu o să aducă puncte în plus echipei tale şi nici nu te face să arăţi mai bine.
Cel mai urât mi s-a părut "iniţiativa" absolut mitocană şi nesimţită de a se lua de soţiile jucătorilor. Se ştie că echipa Sibiului are şi câţiva jucători de culoare, care au şi ei soţii şi copii, şi în momentul în care galeria adversă a început tirul injuriilor la adresa soţiei unui dintre ei, tensiunea a atins un nivel la care raţiunea a cam pierdut teren şi s-a ajuns la declanşarea unui conflict între membrii echipelor, care a necesitat, în cele din urmă, intervenţia agenţilor de pază.
E dezolant să vezi cu o manifestare sportivă poate provoca asemenea reacţii şi comportamente.
Chiar spunea cineva aseară, legat de sporturi şi de ce se întâmplă în lumea sportului, că fotbalul este un joc al gentlemen-ilor, jucat de ţărani. Şi ăsta este adevărul, din păcate. Multe sporturi sunt doare sporturi, doar jocuri, dar se personalizează aşa de mult totul, încât se ajunge la o identificare cu tot ceea ce înseamnă acel sport.
Vă recomand să vedeţi, dacă aţi făcut-o deja, "Green Street Hooligans"; pune lucrurile întro perspectivă nouă, şi vă poate da de gândit.

pro sau contra

Auzeam zilele astea la radio, că din totalul de 32 de grădini zoologice câte are România la ora actuală, 18 nu îndeplinesc condiţiile de funcţionare, şi că din acest motiv o să fie închise. Acuma marea dilemă era ce să se construiască pe locul fostelor grădini zoologice. Şi erau două variante: clădiri sau parcuri, şi românii sunau şi îşi spuneau părerea. Unii nu erau de acord cu desfinţarea lor,invocând utilitatea educativă şi de loisir a grădinilor zoologice, alţii spuneau că poate ar trebui oarecum desfinţate dar să se facă parcuri zoologice adecvate, unde să se poată oberva animalele în habitatul lor natural, nu într-o cuşcă, iar alţii ziceau că de fapt grădinile zoologice nu au nicio utililate şi că ar fi numai bine dacă ele ar fi definţate şi pe locul lor să se construiască lucruri utile, cum ar clădirile de locuit sau pentru birouri. Vorba moderatorului emisiunii, cred că deja agenţii imobiliari "salivează" la gândul că zona Băneasa, unde este momentan o grădină zoologică a Bucureştiului ar putea ajunge pe mâinile lor... Sincer, eu cred că ar fi foarte bine să se definţeeze unele grădini zoologice, dar să să creeze unul sau două parcuri naţionale zoologice, dar nu ca şi cel din Retezat, destinat unei rezervaţii de zimbrii şi unde mai sunt vreo 4 exemplare din legendara specie. Să se aloce fonduri substanţiale destinate exclusiv îmbunătăţirii condiţiilor din asemenea parcuri şi nu îmbunătăţirii situaţiei financiare a vreunui edil local.
Ideea este să se facă totuşi ceva pentru că, aşa cum spunea şi unul dintre românii care şiau exprimat părerea, grădinile zoologice sunt un obiectiv turistic important, sunt o bijuterie a ţării respective-atâta timp cât este tratată ca atare.
Mă uit numai la grădina zoologică din oraşul meu...e jale acolo, sincer: animalele sunt ţinute în condiţii improprii, spaţiul este mic, insalubru, ca să nu mai vorbesc de miros, care te trăzneşte cu mult înainte de a ajunge la cuştile respective.
E trist că nu se acordă mai multă importanţă unor aspecte zic eu importante atât pentru cultura, economia, dar şi fauna şi flora ţării noastre. Şi mai trist e faptul că nu numai grădinile zoologice sunt într-o asemenea situaţie; mai avem şi alte monumente naturale sau istorice care sunt în stări deplorabile tot din cauza apatentei lipse de fonduei, care maschează-din ce în ce mai prost- lipsa de interes a celor care ne conduc, dar şi a noastră ca şi cetăţeni
.