Seară magică!

Gotan Project...aştept concertul ăsta de aproape 3 ani...l-am ratat anul trecut, dar anul ăsta nu am mai permis aşa ceva. Şi nu am regretat. Aş mai da banii ăia încă o dată şi de câte ori e nevoie. A fost superb.

Sala Palatului era plină ochi, lume de tot felul de la tineri la persoane de 50-60 de ani... Ni s-a dat un cadou-o carte-o surpriză foarte plăcută să primesc un cadou la un concert.

Şi la un moment dat a început şi magia....erau în spatele unei pânze albe transparente, şi fiecare membru era luminat de o lumină aurie care-i făcea să pară oarecum ireali. Lumina cădea pe fiecare, separat...şi muzica se auzea parcă de peste tot. Şi după câteva piese, acea pânză pe care erau proiectate imagini diferite, a căzut la finalul unui tango ameţitor şi au rămas ei faţă în faţă cu publicul, cu o lumină roşie în spatele lor. Când s-au întors după câteva minute erau îmbracaţi în alb toţi iar jocul de lumini parcă era şi mai intens pe albul acela strălucitor.

Şi acordeonul acela...şi viorile...tangoul pasional combinat cu ritmuri tehno...e o combinaţie neaşteptat de plăcută şi de incitantă. Când au cântat Milonga de Amor, mi s-a tăiat respiraţia, mai ales când vedeam şi perechea care dansa pe scenă.

Cui nu-i place tangoul nu are cum sa înţeleagă acele momente, sincer. E o stare efectiv, în care nu numai asculţi dar parcă şi trăieşti fiecare notă, fiecare sunet...

Poze am câteva, dar nu mă puteam aduce în starea de a face poze, eram mult prea prinsă de ce auzeam, şi de ce vedeam. Şi solista are o voce incredibil de caldă şi de profundă, dar puternică totodată; te răscolea de fiecare dată când cobora tonul...aproape o şoaptă, dar o şoaptă de departe, caldă, vibrantă.

Acordeonul...

Musica brutal...

Hasta el final

În câteva cuvinte şi câteva imagini care nu pot exprima prea multe...asta a fost seara Gotan Project, o seară care nu poate fi uşor uitată.

Luz Silenciosa

Cam târziu, e drept, dar abia acum am ceva timp mai mult să scriu ceva pe blog şi să nu fiu grăbită...

Am fost la ANONIMVL, la retrospectiva festivalului, săptămâna trecută şi amajuns să văd numai filmul care a câştigat festivalul-şi care a luat de fapt şi premiul juriului la Cannes- şi anume Luz Silenciosa, sau, Lumină tăcută.

Filmul e ciudat, destul de trist aş spune eu,iar finalul, deşi uşor forţat, parcă se potriveşte perfect cu restul filmului.

Ciclicitatea este evidentă- iar momentele de început şi de final ale filmului sunt de o linişte...frumoasă şi tăcută...

E povestea unui om, a unei iubiri, a unei tragedii, a unei comunităţi...Deşi regizorul este mexican filmul este vorbit în proporţie de 90% în olandeză, fiind vorba despre o comunitate de olandezi agricultori din Mexic. Ideea este voit exagerată pentru că de fapt acţiunea este una în afara timpului real ,al nostru, aşa cum îl cunoaştem noi,dar asta nu o face mai puţin adevărată sau tristă...

Nu ştiu dacă filmul se poate găsi undeva, aşa că o să pun trailer-ul aici


Aş fi vrut să văd şi The Wave, un film absolut fascinant dar şi teribil de violent, dspre cât de fragilă este de fapt starea de linişte şi pace a lumii, mai ales în ţări ca Germania. Filmul se bazează pe fapte reale şi poate de aceea este atât de şocant şi de impresionant.

Uite şi un trailer, şi sper să găsesc undeva şi filmul, că aş vrea să îl văd:

O dragoste de dincolo de timpuri

Am văzut weekend-ul ăsta "Love in the time of Cholera"....un film absolut superb!!! Carte încă nu am apucat să o citesc, dar vreau neapărat să o cumpăr cât mai repede...

Eu vreau să citesc cartea/să văd filmul de când am văzut " Serendipity"-m-a intrigat foarte mult titlul ( şi acum după ce am văzut filmul îmi dau seama că nu întâmplător a fost aleasă acea carte ca şi liant între cei doi...) şi acuma mi l-a dat o colegă de servici...

M-alăsat fără cuvinte: pentru cine nu ştie este vorba de o poveste de dragoste, dar nu în sensul clasic şi romaţios al cuvântului, ci o iubire care transcede barierele timpului, o iubire care devine unică tocmai prin nemanifestarea ei...

Nu vreau să stric surpriza celor care nu au citit cartea sau nu au văzut filmul..merită cu adevărat să fie văzut sau citită cartea! Superb!!!

Şi voilà şi trailer-ul:

Cultura a la Bucureşti

Norocul meu pare destul de mare pentru că am ajuns aici şi deja cunosc destul de multă lume ca să nu mă arunc pe geam de plictiseală! Am foste colege de facultate care sunt aici, prietene din Sibiu sau de aici, rude-o grămadă-...deci viaţa mea socială nu va avea de suferit.

Am mers la teatru! La teatrul ACT , la o piesă Frankie şi Johny, care mi s-a părut că seamăna cu filmul cu acelaşi nume. Mi s-a părut interesant cum s-a adaptat un film la o piesă de teatru, recreând practic numai o seară din întreaga poveste prezentată în film. Filmul a fost cu Michelle Pheiffer şi Al Pacino şi mi-a plăcut tare mult, poate din cauza asta mi-a plăcut şi piesa. Actorii erau chiar simpatici, deschişi, amuzanţi... Mi-a plăcut şi faptul că atmosfera generală a teatrului era una relaxată, casual, nu trebuia să fi îmbrăcat nu ştiu cum ca să mergi. La mine s-a nimerit să fiu mai altfel îmbrăcată pentru că veneam direct de la ultimul examen de master.

Teatrul ACT e pe Calea Victoriei, la numărul 126, e un teatru mai neconvenţional, unde lumea se simte bine şi vine cu plăcere; e micuţ, confortabil, dar parcă diferit de Radu Stanca din Sibiu, parcă e mai intim şi mai personal prin faptul că scena e în mijlocul încăperii şi lumea stă pe laturile sale.

Şi m-am nimerit să fiu aici la Zilele Bucureştiului, care au avut loc acest weekend. Vineri a fost seara folk, şi au participat Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru etc etc. Atmosfera nu se poate descrie, cine a mai fost la seri/festivaluri de folk ştie cum e şi ce înseamnă. A fost în aer liber, la amfiteatrul Mihai Eminescu, şi vremea s-a gândit că ar fi frumos să plouă puţin şi să fie aşa, mai frig. Dar cu toate astea lumea a stat, a aplaudat, a cântat, fără să se sinchisească de frig sau ploaie. Lumea în general, pentru că eu şi Cătălina am plecat la un moment dat, că ne era foarte frig şi nu prea existau şanse să ne încălzim prea curând, indiferent cât de mult ne-ar fi plăcut folkul. Din păcate ieri, când a fost cel mai frumos şi au avut loc cele mai frumoase manifestaţii eu nu am putut merge pentru că dacă mergeam ajungeam prea târziu acasă şi-i deranjam somnul lin al gazdei. Dar mă rog asta e o altă poveste, cu mulţi nervi şi draci. Am înţeles de la Cătă, că spectacolul cu foc şi apă de ieri a fost senzaţional, de un profesionalism incredibil.

Deocamdată astea au fost experienţele mele culturale din Bucureşti, acum aştept festivalul de jazz, dacă nu mă înşel treuie să fie cândva în octombrie şi aştept şi celelalte chestii care o să mai fie, pentru că sigur o să mai fie ceva.

Halal organizare

Rar mi-e dat să văd atâta lipsă de seriozitate din partea unei instituţii de stat, mai ales când are de-a face cu cultura.

Am mers ieri la deschiderea concursului-festival de interpretare pianistică Carl Filtsch, ediţia XIII, în deschidere fiica directorului filarmonicii de stat Sibiu, domnişoara Bojin, a încântat publicul, împreună cu colega sa, printr-un recital de flaut şi harpă. Foarte frumos, sincer-autorul bucăţilor interpretate mi-e din păcate necunoscut, dar opera -" Cântece Medievale" este foarte frumoasă şi liniştitoare.

Toate bune şi frumoase până aici. Treaba devine complicată când pe scenă îşi face apariţia o duduie-destul de nepotrivit îmbrăcată pentru evenimentul cu pricina- care din clipa în care a deschis gura s-a făcut de toată minunea.

Coerenţa-i lipsea cu desăvârşire, la fel şi prezenţa-citea ca roboţelul de pe o foaie ce avea de spus-citea e un fel de a spune, că turuia ceva acolo. Partea asta a fost cum a fost, dar a urmat partea în care ea şi traducea-de fapt, şi aici, îşi citea traducerea de pe aceeaşi foaie.

Brusc, Filoarmonica a devenit Filarmonia, concurenţii erau "concurents", consililul judeţean Sibiu a devenit un fel de The council of Sibiu Town.... şi tot aşa! Asta pe lângă faptul că trebuia să i se spună că trebuie să traducă numele instituţiilor care au ajutat şi ajută de atâţia ani la organizarea festivalului.

Domnişoara Teodora-aşa de numeşte sublima creatură care a reuşit să facă de râs organizatorii festivalului- părea ruptă din stele! Ei i se părea absolut firesc să te bâlbâi, să nu traduci corect şi să nu traduci deloc - la un moment dat-.

Mie mi s-a părut, sincer, fantastic cum de fata asta a ajuns să facă aşa ceva! Oricâte pile s-au pus în funcţie, oricât de mult ai vrea să ajuţi pe cineva, nu te rişti în asemenea hal cu o creatură care abia dacă reuşea să spună două vorbe libere-fără să se uite pe foaie. Jenant!

La un moment dat, chiar directorul, dl Bojin, după o porţiune de discurs mai lungă, îi atrage atenţia să traducă ceea a spus... nu va fi festivalul ăsta ceva extraordinar, dar e totuşi unul internaţional.. La un moment dat chiar unul dintre copiii concurenţi care stătea la 2 scaune de mine i-a spus tatălui său destul de amuzant " Ce organizaţi sunt!"

Şi uite aşa ne dăm singuri cu firma-n cap, angajând câte-o fătucă din asta pierdută care să-ţi facă de râs manifestaţia culturală!

Bravo măi Teodora! nu ştiu cine o fi fata asta, dar măcar ea şi-a scos banii! Că doar pentru asta era acolo, nu pentru pasiunea incredibilă pe care ar avea-o pentru acest festival.

Teatru de cafenea cu Florin Coşuleţ

Ziua de ieri a fost o zi tare frumoasă, care deşi nu a început aşa de strălucit-din cauza unui examen (nu contează cum a fost, esenţial e că a fost şi el pe acolo), apoi a continuat foarte frumos, cu o plimbare prin parcul Cetăţii cu Tibi încununată de o îngheţată delicioasă de mere.

Au urmat evident nişte nervi, datoraţi în mare parte faptului că mă ocup de festivitatea de absolvire şi faptului că sunt tot felul de probleme mai mici sau mai mari de naturi diferite.

Dar, ziua s-a încheiat surprinzător de bine, cu un teatru de cafenea în Cafe del Sol. Sincer, dacă nu mă înşel a fost prima dată când am mers la aşa ceva şi pot spune că mi-a plăcut. Poate mi-a plăcut pentru că a fost prima dată, sau poate pentru că Florin Coşuleţ e un actor bun care nu doar învaţă replici de pe rost, dar care ştie să simtă publicul şi să jongleze cu replicile şi reacţiile, sau poate pentru că era cu oameni pe care nu-i cunoşteam şi am mai ieşit puţin din cercul cu care ies în mod obişnuit. Sau poate au fost toate la un loc.

Ideea nu cred că e de a căuta motivul pentru starea de bine ci de a o relata. Aşadar, tema-pot spune- a evenimentului de aseară a fost vânzătorul de flori/poezii/gânduri. Abordarea mi s-a părut inedită: s-a spart acea barieră actor-spectator prin faptul că era un dialog efectiv între cele două persoane, nu era doar o participare pasivă a spectatorului. "Show-ul" a fost realizat practic atât de actor cât şi de public, se completau unul pe altul.

A fost şi amuzant, şi liric, şi emoţioanant, şi prozaic, şi teatral şi real...a fost probabil aşa cum e teatrul de cafenea, sau poate şi mai mult de atât. Păcat că era ultima dată când mai făcea aşa ceva, cel puţin deocamdată.

Noaptea Muzeelor 2008

De trei ani încoace se organizează Noaptea Muzeelor, un eveniment care se pare că adună tot mai mulţi participanţi. E vorba, după cum îi spune şi numele, despre o anumită noapte de mai, când sunt deschise muzeele şi accesul este gratuit.

În mod normal, dacă este noaptea muzeelor, ar trebui să fie deschise toate muzeele din oraş, dar se pare că nu s-a mers pe ideea aceasta. Au fost deschise numai muzeele legate de Muzeul Civilizaţiei Şi Tradiţiei Populare Româneşti, ASTRA. Bravo lor! sincerMuzeul din Dumbravă merită cu siguranţă vizitat, este un imens parc (peste 100 ha) al tradiţiei şi civilizaţiei româneşi, iar vizitarea lui seara este cu atât mai deosebită cu cât parcul este dotat cu spoturi de lumini care evidenţiază şi mai mult exponatele muzeului.

Aseară era plin de lume la Muzeu: maşini parcate pe şosea, lume care venea pe jos din oraş spre Muzeu, înăuntru plin de lume, copii..foarte frumos.Ne-am plimbat şi noi prin muzeu, am mâncat clătite, am făcut poze, ne-am uitat la un spectacol de dans popular şi ne-am simţit bine. Am fost cu Tibi şi cu soră-mea care nu a stat foarte mult, aşa că am rămas noi doi să ne plimbăm pe aleile muzelului. Era chiar frumos, linişte, se vedea câte o căsuţă luminată de un spot... şi în rest copaci, linişte, alei...

Morile de vant

Moara de vant noaptea

Portret de familie: "prins" de surorile Roman

The end

Ultima seară de jazz... şi eu nu o să merg. Nu din vreun motiv anume, ci pentru că l-am mai auzit cântând pe Harry Sokal,acum 4 ani şi pentru că sunt oarecum obosită.

Dar până acum, la ce am fost, mi-a plăcut.

Miercuri, prima seară oficială de Festival de Jazz, a fost deschisă de 4Given, trupă care, la fel au mai fost la Sibiu, tot la Jazz,acum vreo 5ani, dar în formula cu Teodora Enache-vocal; tipa e incredibilă! De data asta, la vocal a fost Berti Barbera. Tipu e aşa un fel de "make love not war" tip de individ. Simpatic. Au şi făcut un show ok, frumos, cu glumiţe, implicări ale publicului, show presărat cu câte un "Mercedez Benz",sau , de ce nu "Smoke on the Water" cu care au şi încheiat show-ul.

Mi-a plăcut sincer şi atmosfera care au creat-o: chiar mă gândeam că nu o să prea fie lume sau atmosfera din anii trecuţi, dar, din fericire, m-am înşelat!

După 4Given a urmat un cvintet din Belgia, foarte interesant- Carlo Nardozza Quintet. La un moment dat trompetistul-Carlo, s-a apucat să explice de ce nu au ei încă al doilea album: pentru că producătorul lor, pe lângă faptul că era orb, acum mai avea probleme şi cu auzul! Fantastic!
Şi pe lângă toate astea, îşi pierduseră acordeoneistul, sau acordeonul- nu am înţeles prea bine.

Tipul avea un umor tare ciudat, dar era totuşi amuzant în povestiri. Povestea el cum a scris un cântec pentru bunicul lui, pe care-l chema Vito, dar cum acela era un nume tâmpit pentru un cântec i-a spus "Cumba"!

Erau faze din alea de " you had to be there".

Dar au fost faini şi ei, deşi la un moment dat aveam senzaţia că sunt la o înmormântare- melodia era de o jale incredibilă, mai ales că era interpretată la trompete! Dar probabil că din asta venea farmecul lor.

Joi am sărit peste jazz, dar în schimb am mers vineri, când a fost demenţial: prima trupă, din Ungaria- Djabe- aveau un stil etno-jazz foarte interesant ( la un moment dat aveai impresia că nici nu mai e jazz, că a devenit un spectacol de folcor unguresc). Şi la un moment dat au interpretat o piesă pentru unul dintre membrii trupei lor care decedase, şi care cânat la un instrument thailandez destul de ciudat şi interesant: nişte beţe, care semănau cu socotitoarele alea vechi pe care am învăţat unii dintre noi să socotim, şi pe acele beţe era un tub e bambus cred care mişcat în anumite poziţii scoatea anumite sunete. Şi toată trupa a venit în faţă fiecare cu câte o minine din aia în mână şi a ieşit ceva fantastic! Sincer! Îmi pare extrem de rău că nu am înregistrat, că ar fi meritat ascultată. Nişte sunete melodiose, ritmice, care parcp aduceau ceva cu toaca noastră, dar nult mai înalt sunetul şi mai frumos.

Foarte fain show-ul lor. Chiar nu mă aşteptam din partea Ungariei- nu că aş avea ceva cu naţia, doar că nu i-am mai auzit-poate doar acum 4 ani, când a venit Aladar page Quartet...

Şi în partea a doua....Eldad Tarmu!!!! Geniali oamenii! fantastici! Fără cuvinte! Pe lângă faptul că sunt toţi nişte muzicieni desăvârşiţi, fac şi un show excelent! Şi ei au mai fost la Sibiu, tot acum vreo 4 ani. Contrabasistul , Harry e din L. A. şi a cântat cu mai toată "lumea bună" a jazz-ului american de pe coasta de Est; saxofonistul e, aşa cum s-a exprimat tipul de la ţambal, un star în Ungaria, fiind cotaţi unul dintre cei mai buni saxofonişti ungari.

Trupa e un melange de naţii diferite: Ungaria, Turcia, Suedia, SUA, dovada cea mai bună că muzica are limbajul ei propriu şi personal şi că jazz-ul, la rândul său, este o limbă unică, recunoscută şi înţeleasă peste tot în lume.

Şi tot vineri a mai fost o trupă din Spania- la Floresta, care au venit cu o chestie nouă şi interesantă: un mix de tango, flamenco şi jazz! Exploziv! Plus că tipa de la pian- Paula, era incredibil de simpatică, expansivă şi ....latină!

Şi ieri, adică sâmbătă, au fost în program o trupă din Polonia şi un big band din Franţa-la care nu am mai stat... Dar polonezii au fost buni! Ştiu că la primul festival de jazz la care am fost, prin 2002 cred, m-a marcat un trio din Polonia! Tipii au fost incedibili! Au ridicat sala în picioare!

În general, din ce am văzut eu, s-a mers atât pe clasic cât şi pe inovaţii şi mixuri interesante şi frumoase.
Cel mai tare m-a distrat, din prezentări, cuvântul care a fost menţionat cel mai des: redutabil! De câte ori se putea, acest cuvânt era integrat în discurs, indiferent că era vorba de o trupă, de ţara de origine, de festival sau de public. La un moment dat a fost folosit de vreo 5 ori într-un interval de nici 10 minute.

A...şi din păţaniile de la fest: am fost scoşi afară din sală pentru că aveam berea cu noi. Bere pe care am luat-o în sală numai pentru că a venit directorul festului, dl Schmit şi ne-a spus să urcăm că vor să înceapă şi că putem să luăm berile cu noi. Dar micii cerberi ai festului-voluntarii, care în rest au fost destul de ok-ne-au reperat şi ne-au poftit politicos afară. Nu asta m-a deranjat, ci faptul că numai noi doi am avut bunul simţ să ieşim din sală, deşi mai era lume cu berea în mână.

La nici 5 minute după ce ieşim noi pe hol, iese dl Schmit şi îşi cere scuze că am fost scoşi afară, când el ne-a spus că e ok să intrăm aşa! chiar am fost surprinsă de gestul lui....

Şi ziceam în prima postare despre jazz de faza cu interzicerea fumatului şi că se va găsi ăsi unul care să fumeze înăuntru: ei bine, chiar s-a găsit unul, cam beat ce-i drept, să-şi aprindă ţigara în holul de jos al Casei de Cultură! Dar, dinnou, micii cerberi şi -au făcut datoria şi i-au spus omului că nu e permis fumatul în interiorul instituţiei. Omu nu a ieşit, evident, că doar deh! de ce să respecţi unele reguli.

A, şi ca menţionare: nici cu alcoolul nu aveai voie în sală, dar o grămadă de lume urca cu berea în mână şi ne-a maişi zis Schmit să urcăm cu ea...nu că asta ar fi o scuză.

Per total a fost o ediţie ok, cu destul de multă lume, chiar nu mă aşteptam, având în vedere că biletul a fost 30 de lei şi 15 pt elevi, studenţi şi pensionari. Ieri era chiar foarte multă lume în vârstă, adik peste 55 de ani, şi străini!

Se pare că totuşi lumea încă mai apreciază adevarata valoare a culturii şi mai vine la acest gen de manifestaţii, chiar dacă peţul e mai ridicat. Pe cine aş mai vrea să văd eu la fest ar fi Hernan Romero. El a fost prin 2005 cred şi a fost fantastic: jazz+flamenco la chitară!!!

Poze sper să primesc în curând de la unul dintre fotografii festului!

Sibiu jazz festival 2008

E dinnou acel moment al anului, în care încep manifestările culturale cele mai faine şi mai interesante: festul de jazz, festul de teatru şi evident the great TIFF... Dacă nu ar fi sesiunea şi licenţa chiar aş putea spune sincer că ador perioada asta, dar în condiţiile date, mă mulţumesc şi numai cu o încântare măruntă, temperată de o agitaţie mai mare...

Anyway..ideea e că a început a 38-a ediţie a Festivalului de jazz de la Sibiu! A început ca de obicei cu Gala Formaţiilor Studenţeşti, în seara asta la ora 19:25( deşi trebuia să fie 19:00...dar deh, artiştii...). Sincer, mi-a plăcut tare mult prima trupă: aveau ceva inedit-clarinet şi vioară- în componenţa trupei şi combinaţia a ieşit foarte bine. Plus că la clarinet era o tipă! Sincer, foarte tare! Chiar aş vrea să ia ei premiul cel mare al concursului. Primii au fost din Târgul Mureş- o alăt surpriză! nu mă aşteptam la asta, având în vedere că de cele mai multe ori, la galele studenţeşti concurenţii erau de prin Iaşi, Timişoara, Cluj, Sibiu etc

A doua trupă , din Timişoara, parcă Pont Uni se numea nu m-a prea extaziat. Adică oamenii nu cântau rău, dar parcă erau mai degrabă pe stilul clasic de jazz, cu saxofonul, tobele... Frumos, dar nu să te facă să trepidezi pe scaun-cum au făcut-o alţii în anii trecuţi-.

Şi a mai fost un solo de pian al unui tip, student în Braşov, anul II la pian. Ce m-a deranjat oarecum la tipul ăsta- şi nu are nicio legătură cu festul în sine- a fost felul cum a venit îmbrăcat pe scenă: blugi, tricou şi adidaşi. Acuma eu înţeleg că e festival de jazz şi că lumea e mai non conformistă şi mai liberă, dar totuşi, pianul mi se pare un instrument destul de elegant. Mai ales că tipul avusese un solo. Nu ştiu, mie mi se pare că la pian nu te aşezi decât într-o ţinută mai elegantă-cel puţin un pantalon la dungă şi o cămaşă! Dar nah, asta era oarecum pe lângă subiect.

Nu am mai stat şi la partea a doua, că era un curent teribil în sală şi nici nu mai aveam parcă chef.
Ştiu că am ratat un număr de dans al unor tipe- în boxeri şi cămăşi-, trupa Harmony din Sibiu şi probabil încă vreo trupă din Iaşi sau ceva de genul...

Mâine seara e gala laureaţilor...nu ştiu dacă să mă duc sau nu...eventual mă duc şi dacă nu iau locul I cei din Tg Mureş nu mai stau.

Şi de miercuri încolo începe nebunia, cu concertele până la miezul nopţii, jam-uri până dimineaţa...lume pe care nu o cunoşti dar cu care vorbeşti de parcă te-ai şti din copilărie... I love it!

Fază amuzantă: de anul acesta nu mai e voie să se fumeze înăutru!!! I-a nenorocit pe toţi! era la lume afară, în faţa Casei de Cultură la "aer curat"....ioi de mine! Şi azi au fost numai galele.... Super tare chestia cu fumatul, deşi mă mir că a ţinut...probabil că tot se va găşi careva care să fumeze înăuntru, dar cred că o va face pe riscul lui.

Nah cam atât de la prima zi de festival. Pentru cei din Sibiu- să veniţi că e chiar ceva care merită, iar pentru cei care nu sunt de aici, haideţi măcar pe weekend! Festul e de pe 5 până pe 11 mai!

Let the music come!