sâmbătă, 19 aprilie 2008

De prin lume adunate

Venind înapoi spre casă de la Ocna Mureş, am trecut pe lângă o aşezare, un sat ca să-i spun mai bine, unde bănuiesc că trăiau şi rromi şi români-după cum arătau casele. Unele dintre ele cu greu pot fi numite case la cum arătau, dar din moment ce oamenii trăiesc în ele, mă gândesc că termenul se aplică destul de corect.

Şi cum am văzut că Oana are o postare despre ziua rromilor, am zis că nu strică o mică imagine despre partea mult mai săracă a acestei etnii.


Aceleaşi imagini se pot vedea şi în Tălmaciu, mai ales dacă se face dreapta de la ieşirea din oraş, spre Turnu Roşu.
Care-i scopul? Aparent niciunul, dar dacă mă gândesc mai bine cred că scopul e acela de a aduce în faţă realitatea! În unele zone din ţară, şi poate chiar din Sibiu, aşa locuiesc şi românii, care nu sunt un popor migrator, care nu sunt priviţi altfel de societate, cărora poate li se dă o şansă în pluc pentru simplul fapt că nu sunt rromi sau altă etnie.
Dar pentru asta, în aceeaşi mizerie stau şi ei, la fel ca şi cei pe care sunt învăţaţi de mici să-i desconsidere.

Atunci şi acum

Locurile cele mai dragi ne rămân parcă cele în care ne-am petrecut o mare parte a copilăriei; parcă au alt farmec, parcă te fac să zâmbeşti involuntar când te gândeşti la ele. Un asemenea loc pentru mine este Ocna Mureş, în judeţul Alba; un orăşel în care mi-am petrecut o mare parte din vacanţele de vară. E lângă râul Mureş (coincidenţa face ca bunicii din partea tatălui să fie pe răul Olt), are multe dealuri frumoase şi mi-e tare drag.

În fiecare vară mergeam acolo de cum luam vacanţa, şi stăteam până prin august când mergeam la ceilalţi bunici, la Turnu Roşu. Toată vara eram pe dealuri, pe la ştrand, mai mergeam pe la străbunicul nostru ( a murit între timp, demult) care avea stupi în grădină, ne jucam toată ziua prin faţa blocului... Aveam vreo 6 ani... Dar la fel făceam şi la 10 şi la 12 şi la 14 ani...la fel de bine mă simţeam acolo.

În oraş este o salină- loc de prelucrare a sării-de unde şi numele oraşului ( de fapt ocnă înseamnă mină de sare); a şi fost o mină în oraş, dar din cauza săpăturilor, se pare că o parte a oraşului s-a inundat definitv-cam asta am auzit din poveştile celor de pe acolo.

Şi salina asta are un fel de sirenă ,dacă o pot numi aşa care scoate aşa un sunet gros, asemănător cu semnalele unui vapor (dar mult mai reduse ca sonoritate), care suna de câte ori era oră fixă: de dimineaţa de la 5 până noaptea la 12. Ştiu că e oarecum ciudat, dar parcă sunetul acela ămia duce mereu aminte de oraş- la fel cum un anumit parfum îmi aduce aminte de casa primei mele dădace-...

Ca să ajung la bunici trebuie să treci prin faţa salinei, sau mai degrabă a fostei saline...arată deplorabil acum, lasată în pargină; ai impresia că te uiţi la o imagine de acum 100 de ani...




Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu băile de acolo. Ştiu că am fost cel puţin o dată cu bunica mea acolo: era frumos amenajat, aranjat, curat, venea lume de peste tot pentru băile de acolo. Acum e doar o ruină la fel de tristă ca şi mare parte din oraş. Acum e un oraş îmbătrânit, trist, e parcă prea multă linişte, tinerii au plecat la facultăţi, sau au plecat pur şi simplu...Şi a rămas numai amintirea unor timpuri atât de plăcute...


Mai era şi ştrandul, unde apa avea o salinitate extrem de ridicată şi unde mergea lumea şi pentru tratament şi pentru distracţie şi pentru destindere. Acum e doar o curte cu 3 bazine goale, nişte leagăne triste şi câteva duşuri... Mă bucur totuşi că pot să spun " a fost mai demult ceva frumos aici şi eu m-am bucurat de ce era", dar mă întristează că alţii nu o să mai poată spună acelaţi lucru.
Ar fi putut deveni un oraş destul de important, poate chiar ca şi centru de tratament -cum e Praidul de exemplu-, dar în loc a devenit un orăşel care stă să moară cât de curând...
Poate sunt mai melancolică pentru că mă leagă atâtea amintiri frumoase de acest loc, dar cred că oricine e uşor sentimental atunci când se gândeşte la cele mai frumoase amintiri şi le corelează cu un anumit loc.

duminică, 13 aprilie 2008

Febra de sâmbătă seara reloaded...sau nu!

Dinnou sâmbătă seara, dinnou club! Numai că de data asta experienţa a fost groaznică! Muzica a fost oribilă, lumea e din ce în ce mai proastă şi atmosfera nu mi-a plăcut deloc. Am ajuns destul de târziu în Liquid şi mă gândeam că după vreo oră,aşa, o să schimbe muzica, o să fie mai aerisit... wrong thought! Nu s-a schimbat nici muzica şi nici măcar nu a devenit mai bună, ba din contră, era din ce în ce mai proastă. Nici nu puteia dansa, nici nu te auzeai cu lumea...groaznic!

Şi ca să fie tabloul complet, evident că nu au lipsit creaturile "de club"... De data asta, pot spune sincer că m-au dezamăgit fetele! Groaznic îmbrăcate, cu o atitudine jenantă...Anyway...

Şi evident că erau şi indivizii pe acolo... Şi cred că aseară am reacţionat cel mai dur la "atacurile" unui tip: stăteam pe o canapea, la poveşti cu o prietenă şi când să mă întorc spre bar, mă trezesc în faţa mea cu un cap chel şi cu o pereche de ochi injectaţi de băutură. M-am speriat în asemenea hal că am şi ţipat şi l-am mai şi împins aproape pe individ! Ăla da refuz!

Sincer nici cu cred să mai merg prin Liquid prea curând-prea e ţigănie de la o vreme-. Aştept cu nerăbdare deschiderea noului club-în locul fostului CARO- care am înţeles că are cel mai performant sistem de aerisire...dacă tot nu-ţi place muzica măcar să respiri în voie!

Până atunci-adică pe 1 mai- o să stau cuminţică pe acasă, sau o să mă rezum la localuri liniştite sau poate chiar la statul acasă.

sâmbătă, 12 aprilie 2008

Iubiri interzise

Well, nici nu ştiu exact cum să încep...pentru că e un subiect aşa de dezbătut şi atât de controversat şi de încâlcit, încât orice început aş alege parcă tot ar fi ca nuca în perete. Aşa că o să risc: e vorba despre iubire! Sau mai degrabă despre acele iubiri "interzise", sau care nu se înscriu în legile unanim acceptate de toată lumea. Dar ce m-a intrigat cel mai tare a fost un articol, pe care eu l-am primit pe mail Topul iubirilor interzise, şi care vorbeşte despre anumite tipuri de relaţii "interzise".

Nu cred că se poate pune problema unei iubiri interzise, mai ales în secolul XXI, când mentalităţile sunt atât de evoluate şi de deschise spre nou. Adică exemplele pe care le dau autorii articolului mi se pare de-a dreptul jenante: "ea studentă- el căsătorit". Nu e interzisă o asemenea relaţie, şi mai ales, dacă e să aplicăm eticheta de interzis, nu ar fi trebuit să se limiteze doar la categoria studentelor; doar nu numai ele sunt cu bărbaţi însuraţi... Interzis, cel puţin pentru mine, e ceva care e nepermis din punct de vedere legal şi moral, dar, dacă e să fiu şi numai uşor romantică, aş spune că iubirea nu a avut şi nu va avea niciodată nimic de-a face cu morala sau legea, poate doar cu legea ei proprie!

Nu susţin prin asta adulterul sau înşelatul partenerei/rului de viaţă, spun numai că mi se pare uşor absurdă etichetarea unei asemenea relaţii ca fiind interzisă. Eventual imorală, sau poate păcătoasă ( pentru un om al bisercii).

Se continuă apoi cu relaţia între persoane aparţinând unor rase diferite, relaţie catalogată dinnou ca fiind interzisă! Poate am îneţeles eu greşit-şi sper să fie aşa, şi să nu considere autorii acestei reviste interzisă o relaţie între două persoane doar pe temeiul culorii pielii-. Asta sincer chiar nu mai pot să o accept ca intezisă sub niciun temei: nici legal, nici religios, nici social!E absurd!

Iar ultima e chiar cea mai tare- se consideră iubire interzisă cea dintre un om sănătos şi unul bolnav! Aiurea!

Să se fi luat sensul de interzis ca fiind "imposibil"? Deşi nici asta nu ar explica subiectul articolului... Pentru că o iubire nu e imposibilă şi nici interzisă decât atunci când partenerii decid asta sau ajung la o asemenea concluzie.

Ce mă miră e că nu s-a amintit nimic de cele mai "scandaloase " relaţii: cele dintre homosexuali! Adică un alb şi o persoană de culoare nu pot fi împreună, dar două persoane de acelaşi sex pot fi! Nu am nici cea mai mică problemă cu acest gen de ralţii, vreau numai să spun că articolul este foarte superficial, şi că aruncă o lumină destul de înapoiată asupra mentalităţii omului contemporan.

Întamplarea face să cunosc cupluri don toate cele trei cazuri menţionate, şi deşi este numai câte un cuplu pe situaţie - şi asta ar putea fi catalogată ca un slab argument- ţin să menţionez faptul că sunt foarte fericiţi împreună, au trecut prin multe situaţii împreună-atât ferictite cât şi tragice- şi nu există absolut nicio diferenţă în gradul de intensitate al iubirii pe care şi-o poartă unul altuia, faţă de alte cupluri pe care le cunosc-inclusiv cel în care sunt eu-. Sunt nişte cupluri normale care se bucură de prezenţa şi iubirea celuilalt!

Asemenea etichetări şi catalogări sunt chiar jenante, mai ales atunci când apar într-o publicaţie distribuită pe internet. Până acum chiar nu am avut nimic împotriva acestei publicaţii, dar mi se pare că prin acest articol au cam gafat-o...

miercuri, 9 aprilie 2008

Apus de soare

Cam aşa se vede apusul de soare de la geamul camerei mele...









The new me

Mi-am descoperit look-ul care mă prinde cel mai bine! Adică, de fapt l-am reaplicat, că l-am descoperit vara trecuta.

M-am tuns azi - beneficiile de a lucra într-un salon de frumuseşte- şi chiar îmi place cum îmi stă. Poate că diferenţa nu va părea aşa de mare, faţă de cum era părul înainte, dar chiar arată diferit.




În vară tot cam aşa am fost tunsă, numai că era filat mai tare şi era şi părul mai lung, dar e cam în acelaşi stil.

marți, 8 aprilie 2008

Vârsta psihologică

Well, cu mândrie anunţ că şi pe plan psihologic tot 24 de ani am ( mă aşteptam sau la asta sau să am mai puţin...)

Vârsta ta psihologică este 24. Ai o fire sociabilă şi comunicativă, eşti o persoană dinamică şi plină de energie. Riscul te atrage iar schimbările le priveşti ca pe nişte provocări. Eşti flexibil(ă) în gândire şi priveşti lumea cu o mare curiozitate, fiind tentat(ă) să-i remarci mai ales aspectele pozitive. De aceea ţi se pare că orice ocazie care se iveşte poate fi favorabilă şi ai mare încredere în oameni. Nu-ţi plac însă constrângerile şi reacţionezi de cele mai multe ori după propriile reguli. Indiferent de vârsta cronologică, eşti de fapt o persoană tânără.

Nah ce fain!

I see trees of green...

..red roses too, ar fi continuarea cantecului. Nu e chiar asa de roamntic tabloul, dar se apropie incet incet de asta. De ce? Pentru ca, in sfarsit, a venit primavara!!!

Tot aerul e imbibat de mirosul florilor de corcodus, sau alti pomisori care infloresc in perioada asta, si mai ales in preajma gradinilor miroase incredibil de frumos a narcise! Ador mirosul de primavara. E un miros dulce, care parca ma indeamna mereu sa inchid ochii si sa visez la ceva frumos, sau numai sa il inspir cat de adanc pot!

Abia astept sa infloreasca visinii din curtea mea si liliacul... Ador primavara, poate si din cauza ca sunt nascuta primavara...

duminică, 6 aprilie 2008

Lumea în care trăim

Am găsit mai demult site-ul ăsta, dar atunci nu aveam blogul, aşa că acuma, dacă tot îl am, pun şi linkul aici... E creepy rău cum e lumea în care trăim.

http://pinguy.infogami.com/blog/vwm6

Generaţia "mâzgăliţilor"

Deşi îmi pare chiar un cuvânt foarte urât, din punct de vedere estetic, "mâzgălit" este cel mai bun cuvânt pentru a decrie puştanii ăştia cu şepcuţele lor cu cozorocul drept, pantalonii baggy şi hanoracele cu 2 numere mai mari, care au mereu asupra lor un marker!

Eram aseară într-un băruleţ chiar drăguţ unde mergem de ceva vreme şi la un moment dat se populează încăpărea de o haită de indivizi care în mod normal nu ar intra într-un asemenea loc. Dar să nu judec în prejudecăţi sau stereotpuri.

Numai că, la un moment dat, chiar după ce haita a părăsit scena, unul dintre prietenii de la masa noastră merge la toaletă şi se întoarce destul de nervos: deştepţii şi-au lăsat amprenta şi pe acel local, mâzgălindu-şi prostiile pe uşa toaletei de la bărbaţi!

Poate că numai de asta e demnă mâzgăleala lor! Dar chiar aşa să te apuci tu să zângâleşti cu prostiile tale pereţii locurilor pe unde mergi... E jenant sincer! Probabil că pentru ei asta e o manifetare a spiritului lor liber, dar dacă numai pe pereţii toaletelor se manifestă, sincer, nu sunt mai presus decât produsul din acele toalete!

L-aş lua numai pe unul şi l-aş mâzgăli pe faţă cu tot felul de desene şi cuvinte şi l-aş trimite să umble aşa pe stradă. Probabil că s-ar dimţi foarte mândru de el. Cred că cea mai eficientă pedeapsă e să-i pui să-şi şteargă propria zângăleală! Asta poate i-ar durea..măcar aşa puţin.

Ştiu că nu e deloc cel mai grav lucru care se întâmplă în jurul meu şi al nostru, dar asta e deja ceva care nu mai ţine de cât de săracă e ţara sau cât de bogată e conducere; ţine de educaţie şi de bun simţ şi de respectarea muncii altuia. Iar mucoşii ăia, nu aveau mai mult de 18 ani niciunul, habar nu au de nimic, le pasă numai de mâzgăleala lor!
E jenant sincer şi, din păcate e un fenomen care a luat de mult amploare şi continuă să crească, pentru că, aparent, nu are nimeni ce să le facă...Şi aşa şi este: nu ai cum să-i prinzi făcând asta...decât cu o cameră de filmat montată în toaletă, dar parcă aşa ceva nu e legal, aşa că, go ahead boys, exprimaţi-vă mâzgăleala pe pereţii toaletelor!

Autumn leaves

Yves Montand...mai bătrân puţin, dar cu aceaşi nostalgie...

vineri, 4 aprilie 2008

Mare e grădina....

...şi mulţi proşti sar gardul!
Ce fac unii oameni când nu au ce face: îi bagă pe alţii în spital de frică şi de spaimă!
Watch this! Şi a nu se încerca aşa ceva acasă!NICIODATĂ!!!


Şi ar mai fi un video care teoretic ar intra tot în categoria asta, dar încă stau în dubiu dacă să îl postez sau nu...E cu David Blain- cine a mai auzit de el ştie că e un tip care face numere de magie. Well, de data asta, tipu îşi scoate inima cu propriile mâini, live!
Îl pun totuşi, dar cine se ştie slab de înger e sfătuit să nu vizioneze.

joi, 3 aprilie 2008

Maybe this might help

Piesa asta am primit-o de la un prieten, într-o zi când eram mai năcăjită...uneori merge, alteori e nevoie de mai mult decât o melodie.

Dar merită încercat...
Enjoy!

Linişte...

Cam aşa aş defini situaţia mea cu licenţa...e o linişte deplină. Şi nu se întrevede niciun factor perturbator al acestei linişti. Parcă nu am nicio tragere de inimă să iau în serios lucrarea asta, sincer. Şi ce mă doare, oarecum, e că am ajuns în situaţia asta... Nici nu ştiu când s-a produs schimbarea, sincer... Îmi plăcea enorm de mult să citesc, citeam tot ce prindeam, tot ce auzeam la alţii, acuma parcă mi-e lehamite de tot.

Cel puţin în privinţa licenţei, pot intui de unde dezinteresul ăsta masiv: dezamăgirea profundă provocată de sistemul nostru de învăţământ. Sincer, poate pare dramatic şi exagerat, dar de când sunt la facultate am avut mai multe dezamăgiri decât bucurii! De aproape toate felurile: de la calitatea învăţământului universitar, la sistemul de admitere şi de examinare până la interesul manifestat de profesori pentru studenţii lor...

Am pornit în facultate cu un asemenea avânt, să citesc, să învăţ...dar atunci când admiterea e pe bază de dosar, tu degeaba ştii, dacă media ta nu e de 9.50, sau dacă nu vi din nu ştiu ce oraş vai de el unde engleza şi franceza le faci cu profa de română sau dacă nu cu aia de mate, care nici ea nu ştie mai mult şi-ţi dă nota 10. Acel moment pot spune că a fost oarecum un şoc pentru mine. Mai ales când m-am convins că jumătate dintre persoanele de la buget nu aveau ce căuta acolo; nu ştiau vorbi nici limba română corect!!!

Şi lanţul dezamăgirilor a continuat din păcate, chiar dacă am schimbat facultatea, profilul... O lipsă totală de interes-atât din partea studenţilor, dar şi din partea profesorilor-, un grad tot mai ridicat de nesimţire ideea, tot mai adânc înfiptă în minţile tinere ale studenţilor că e dreptul lor să nu vină la facultate şi să aibă pretenţia de a-şi lua examenele.

Şi, în final, toată povestea asta cu licenţa e un mare fum! Pe nimeni nu interesează de fapt ce ai scris tu acolo, sau că pe tine chiar te pasionează ce ai scris, sau că ai avea atâtea de zis. Ei -profesorii- vor doar să vadă cam ce ştii tu după 4 ani, şi dacă se poate să te mai şi încurce, aşa puţin, că doar altfel nu ar mai fi profesori, nu?

Mi-e silă sincer numai gândidu-mă la ziua licenţei, şi parcă şi de aia nici nu am vreo tragere de inimă să încep serios lucrul.

Într-un final va trebui să-mi redactez totuşi lucrarea, chiar dacă ştiu că munca mea nu va fi apreciată, la fel cum nici eu nu voi apreciată la adevărata mea valoare. Degeaba se spune că studentul de azi nu mai e ce a fost odată, pentru că nici profesorii nu mai sunt ce au fost...
Dar de la noi se cere totul! Şi aş da totul, dar să văd măcar o intenţie de a da ceva înapoi!