Unde nu-i cap, chiar ca vai de picioare

Acum o saptamana am fost intr-o mica excursie intr-un orasel medieval bulgaresc ( detalii intr-o alta postare, acum altceva e important). Ei si cum oraselele medievale au o cetate, sau o ramasita de cetate, nici oraselul asta nu facea exceptie.
La fel, de regula cetatile erau construite mai sus decat restul asezarii, intr-o zona nu foarte usor accesibila- doar se presupunea ca acolo se adaposteste conducatorul asezarii.
Ce a fost de fapt atat de amuzant la chestia asta?
Faptul ca ajungand acolo - la cetatea unde trebuia sa urci, cetate care avea aproape peste tot piatra cubica, am vazut un superb exemplar de pitzi, posesoare a unei perechi de cizme mov, adorabile asezonate cu niste tocuri cui deosebite. Inutil sa mai spun ca respectiva pitzi abia reusea sa se tina pe picioare, d'apai sa mai si coboare panta de piatra cubica.

Si ajungand la birou dupa cateva zile, imi arata o colega un videoclip, care m-a dus automat cu gandul la pitzi a mea de la cetate:

Nu stiu daca fatuca din videoclip e romanca, dar pitzi a mea era de-a noastra ;)- era atarnata de bratul protector al masculului si se plangea ca nu a inteles pictura din biserica patriarhului( pe care fie vorba intre noi, nici eu nu am inteles-o)- parte a cetatii.

Morala: tocurile se poarta cu cap: nu oriunde, nu oricum si mai ales nu orice fel de tocuri...

Fitze, pitzi si prostie

Nu credeam că o să ajung să spun aşa ceva vreodată, dar uite cum îţi rezeevă viaţa nişte surprize nu tocmai plăcute! Sunt în Sibiu -pentru încă vreo oră şi ceva- şi aseară- fiind sâmbătă, şi Artmania - am ieşit prin oraş. Am fost şi la Artmania, la Nightwish, care au fost puţin dezamăgitori- ca sa aflu mai târziu că asta este părerea generală a publicului- şi la un moment dat să merge m în noua chestie de super fiţe din Sibiu- Palm Beach.

Palm Beach ăsta e un cort pus în incinta ştrandului din Sibiu unde vezi doamne se adună lumea bună ca să fie văzută....Vai de capul lor! când am ajuns acolo nu ştiam dacă să plâng sau sa râd...aveam senzaţia că sunt în "Velvet Goldmine", varianta 2009!!!! Duscrepanţa dintre ideea de cort!!!! şi ţinutele oamenilor de acolo era nu doar imensă dar şi teribil de amuzantă!

Mă uitam le fetele alea de pe acolo, şă ne gândeam şi eu şi prietena cu care eram, cam cât timp dedic ele aspectului fizic şi machiajului şi coafurii îaninte să iasă din casă. Tencuite până în vârful unghilor, cu nişte coafuri îmbuibate de fixativ şi creme şi geluri, pe nişte tocuri care nu le permiteau mişscări prea amble sau prea multe cu buziţele în forma pungă, fetiţele din Palm Beach aşteptau nerăbdătoare băieţelul care să le dea de băut ceva şi să stea pe lângă ele o vreme...

Dacă se poate spune că sunt cumva invidioasă pe fătucile astea, este pentru cantitatea impresionantă de timp care o investesc în a arăta ca nişe păpuşi Barbi. Uneori chiar mi-ar plăcea şi mie să am răbdarea necesară să stau să mă tencuiesc aşa şi să îmi fac vreo freză mai ciudată. Dar din păcate nu am această răbdare şi nici timpul necesar. La mine machiajul durează maxim 30 de minute- şi asta dacă include fond de ten, blush, un machiaj mai interesant al ochilor etc. Că în rest, în 5 minute sunt gata machiată- un dermatograf, un rimel şi un blush şi gata! păi să mă trezesc la 5 ca să fiu gata de plecare la 8??? să fim şi serioşi!

Aşa şi ca să revin. Mai erau şi două animatoare- mă rog eu le spun aşa pentru că erau plantate unde sunt de obicei animatoarele- dar săracele nu prea făceau faţă. Pe lângă rochiţa atât de scurtă de li se vedea funduleţul îmbrăcat în tanga, şi tocurile fenomenale, fetele astea mai aveau şi un sictir pe faţă uneori de numa! şi bineînţeles că nu aveau nicio treabă cu muzica, cu atmosfera sau cu animatul petrecerii. Atâta doar că erau undeva mai sus decât restul lumii şi puteau băloşii la ele indivizii cu maiouri decoltate până la buric...

Cred că am stat maxim 15 minute înauntru şi am ieşit aproape fugind de acolo. Am mai stat afară să o mai aşteptăm pe o prietenă, şi cât am stat noi pe acolo ni se plimbau prin faţa ochilor tot felul de specimene demne de de Atlasul de mitocănie urbană al celor de la Radio Guerilla. Rochiile deveneau din ce în ce mai scurte cu fiecare tipă care intra şi frezele erau din ce în ce mai mai futuriste, şi tipii din ce în ce mai blazaţi....

Ne gândeam că acolo să faci un studiu sociologic, oioioi cât material ai strânge!!! am plecat de acolo şocate şi teribil de amuzate amândouă!

Ce zice lumea că Bucureştiul are fiţe...să vină la Sibui, să vadă fiţa la ea acasă...

Ne-am modernizat, dom'le!

Prima postare in mişcare! nu mi-a venit să cred că am priză în tren! sunt în drum spre Cluj şi finally am dat de un tren/vagon cu priză!!! şi numa bine că nu intra cablul meu în priza aia blestemată. Dar s-a rezolvat, multumita priceperii unui tip.

Nah şi mă aşteaptă o noapte albă de mers pe tren, dar măcar am ce face! Anway, compartimenul e destul de crampped, adică nu prea poţi sta confortabil şi la cât am dat pe bilet aş vrea măcar astea 8-9 ore să stau cât de cât bine nu să înţepenesc.

So, dacă mai sunt insomniaci-benevoli sau impuşi- abia aştept o conversaţie, aşa până pe la 5 dimineaţa!

Amuzant...

Deşi am o grămadă de făcut, nu pot rezista să nu postez bancul ăsta ce l-am găsit pe un site cu dicţionare:

" -Care este asemănarea dintre porumbei şi politicieni?
-Când sunt jos, îţi măncâncă din palmă, dar când ajung sus se cacă pe tine!"

:))

Boys with Toys

E vorba aia că bărbaţii sunt tot nişte copii, numai că odată cu vârsta se mai schimbă jucăriile. Aseară am avut ocazia să văd manifestarea cât de poate de vie a acestei vorbe, având drept subiecţi doi indivizi, destul de maturi aş spune eu- 22 respectiv 25 de ani- care se băteau de mama focului şi de întreceau în tot felul de curse, din diferite jocuri de calculator.

Ideea era că era implicat şi un joystick şi un joc de lupte! S-au jucat cred că vreo oră jumate! Era foarte amuzant la început, mai ales prin faptul că unul din ei, un bun prieten de al meu, chiar trăia acel joc, era unul cu personajul care se lupta în joc. La început îl încurajam şi eu pe Tibi, să nu se lase, dar după vreo 5 jocuri m-am plicitist şi speram ca şi ei să urmeze acelaşi drum. Da de unde! Nu se lăsau nici picaţi cu ceară! Voiai revanşe, răzbunări, orgoliile ieşeau la iveală... Era totuşi amuzant să-i văd cum se agită.

Şi la un moment dat au zis că să încerc şi eu, că prea stăteam cuminte. E interesant, nu pot să mint, dar, din nou, după vreo 5 jocuri m-am plictisit. Poate şi din cauză că nu cunoşteam prea bine jocul, şi mişcările luptătorilor, sau poate pur şi simplu din cauză că nu sunt băiat! Ideea era să cunoşti miscările luptătorilor, să ştii cum să le foloseşti în avantajul tău, să te fereşti...Eu lovem aiurea, mai şi nimeream adversarul uneori, mai şi câştigam uneori...s-a întâmplat să câştig şi nici nu mi-am dat seama de asta. Vorba lui Tibi " nu e vina ta că eşti femeie"... Dar se pare că nici a lor nu e că sunt nişte copii mai mari.

Oricum, e tare amuzant să-l vezi pe al tău significant other, care e în general aşa de serios, raţional, precis, cum devine în câteva secunde, un puşti de 10 ani care se agită şi se înflăcărează pentru un joc. Probabil că eu, sau poate chiar femeile în general, nu o să înţelegm asta niciodată.

Măcar aşa putem spune că suntem chit: ei nu ne înţeleg pe noi, şi noi nu le înţelegem
comportamentul de copii.