miercuri, 17 februarie 2010

Un mic gand

A fost la un moment dat o persoană cu care am lucrat, care mi-a spus că atunci când plouă sau e înnorat, zeii sunt mai aproape de noi şi avem mai mult noroc în tot ce facem.




Nu pot decât să îl cred :)

duminică, 14 februarie 2010

Până când??????

Şi ca să dau răspunsul porcuşorului isteric: până aici!!!!!! (sau, într-o notă mai licenţioasa, până nu-ţi fut una!)

Eu nu ştiu cum de-i mai rabdă pămîntul pe oamenii ăştia de la conducere????nesimţirea lor chiar nu atrage atenţai nimănui? chiar nu se poate face nimic împotriva lor? chiar singura soluţie e să înghiţim iar până ni se face greaţă cu totul şi atunci să mai trântim o revoluţie sau o lovitură de stat?? chiar nu avem niciun cuvânt de spus în toate chestiunile astea? chiar nu-i pedepseşte nimeni pentru toate greşelile abominabile pe care le fac?

În timp ce tâmpitul ăla de Geoană, care nu ştie să piardă un meci sau o alegere, face pe clown-ul, si face şi din noi nişte măscărici, papiţoiul ăla de Boc şi mai nou ministrul educaţiei Funeriu taie şi spânzură prin legile învăţîmântului de parcă s-ar juca pe tarlaua lui şi cu viitorul a mii şi mii de copii şi tineri. Cum naiba să schimbi în fiecare an, după cum i se scoală noului papiţoi din minister, legile şi hotărârile din învăţământ? Păi copiii ăia ce să mai înţeleagă? ce să mai înţeleagă profesorii, care se văd nevoiţi în fiecare an să schimbe macazul după cum se îndoiaie mult prea incompetenţii noştri miniştri şi conducători.

Adică, acuma bac-ul începe din martie, că deh, aşa au hotârât ei. Pe lângă asta, cică vor să nu mai plătească profesori de sport pentru clasele I-IV, orele de sport urmând a fi susţinute de către învăţători. Right! o şi văd pe asta! aşa că următoarele generaţii, pe lângă IQ-ul îmjumătăţit, o să mai fie şi obezi! super! Şi cum să închizi şcolile de la sate???? nu au bani? păi ia să mai taie din salariile lor, şi din maşinile de fiţe, şi din prime şi din alte cheltuieli inutile şi să vezi cum o să fie bani.
Cum spune si site-ul, la noi încă nu sunt obişnuite firmele mari să dea bani pentru învăţămât, aşa că aleşii noştri sunt liberi să taie şi să spintece după bunul lor plac.

Vor să aducă porfi străini la universităţi şi probabil pe cei români să-i dea afară!măi omule, cum sfântu poţi gândi chiar aşa de tare cu dosul???? Eu chiar nu pot înţelege, sincer. Şi ok, să spunem că ar rămâne numai o propunere, dar din păcate cred ca multe dintre aceste propuneri o să ajungă să fie legi până la urmă, pentru că ştim cu toţii cum se votează legile (dormind, in absentia, în necunoştinţă de cauză etc)...

Şi, între timp, vrăjitoarele vin să spele Parlamentul de flacăra violet cu apă "pleznită". Păi ar merita plezniţi ăia care în loc să se preocupe de problemele ţării se ceartă între ei de ce a câştigat sau nu a câştigat unul şi altul!

Mă revoltă teribil chestiunile astea! sincer, chiar am merita să vină cineva din afară, să ne spună, fraţilor, până aici v-a fost! vreţi ajutor, fie, dar cu condiţiile noastre: legea învăţîmântului nu se mai schimbă la fiecare an sau guvernare, fondurile se duc pe instituţiile esenţiale statului: educaţie, medicină, în primul rând şi apoi restul, în funcţie de importanţa reală. Dacă noi singuri nu suntem în stare să ne administrăm, să vină alţii să facă asta pentru noi. Şi ce mă enervează şi mai tare este faptul că eu, ca individ nu am ce face. Adică nici măcar presa nu-i mai atinge, nici petiţiile. Îi doare poate numai faptul de a nu mai primi bani. Şi dacă se prezintă cazul României aşa cum este el de fapt, cu siguranţă că nu s-ar mai primi bani decât sub anumite condiţii. Am auzit zilele trecute datoria externă care o are România...este o sumă fabuloasă, de zeci de milioane de euro. Pe ce s-au dus acei bani, nu se ştie, sincer.

Să nu vină cineva să îmi spună că pe deszăpeziri că-i râd în nas. Restul de bani, unde s-au dus? toate zecile de milioane de euro? e aberant cîţi bani s-au dus şi cum nu se vede nimic!

marți, 2 februarie 2010

"Ţi-e mila?Ţi-au luat banii!"

Nu am nici cea mai mică simpatie faţă de cerşetori-fie că sunt copii, adulţi sau bătrâni. Decât să le dau bani, mai bine le iau ceva de mâncare, sau dacă vând ceva cumpăr - de regulă flori.

E, da uite că s-au prins şi ei că vorba aia "mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte nimic" nu e chiar degeaba. Aşa că acum, textele au devenit mult mai sentimentale: acum câteva luni mergeam spre birou şi mă opreşte o bâtrânică- îmbrăcată îngrijit, curat- care mă roagă sa-i dau nişte bani să-şi ia medicamentul prescris- şi mi-a spus numele unui medicament care întâmplător ştiam pentru ce este. Când am întrebat-o dacă suferă cu inima( pentru asta era medicamenul) s-a uitat puţin surprinsă la mine şi a spus ca "da, de inimă sufăr". M-am uitat la ea, şi sincer nu îmi părea genul care să iasă la cerşit..i-am dat nişte bani şi am plecat mai departe. Am avut proasta inspiraţie să-mi întorc capul după câţiva metri şi am văzut că oprise un alt trecător. Mi-a lăsat un gust foarte amar, sincer. Am tot respectul pentru vârstnici- am şi eu bunici, care m-au crescut şi mi-a făcut toate poftele , dar când văd aşa ceva mă întristez foarte tare. Poate că femeia chiar avea nevoie de bani pentru medicament-deşi dacă nu mă înşel se compensează-, dar nu pot să nu mă gândesc că nevoia acută de bani te îndeamnă să apelezi la cele mai de jos metode pentru a face rost de ei.

Şi acum 2 sau 3 seri mă întorceam acasă cu colega mea de apartament. Pe starda noastră, în faţă era un domn care venea spre noi. Ne întreabă de nu ştiu ce spital, îi spun că e pe la Victoriei şi dăm să plecăm. Şi atunci ne spune că are fetiţa de 3 ani internată cu stop respirattor, că nu ştie dacă mai trăieşte sau nu şi că vrea să ajungă la spital numai să o vadă. Pe moment, am mi-am spus că e clar o poveste îndrugată. Şi omul nu mai tăcea cu fetiţa lui de 3 ani, şi că vrea să o vadă numai..dacă nu avem să-i dăm nişte bani de taxi să ajungă până la spital...Iniţial refuzăm amândouă dar după aceea mă gândeam că poate chiar e aşa ( ştiu, uneori sunt teribil de naivă) şi i-am dat omului bani...Mă gândeam că nu e nimeni aşa de crud încât să mintă cu aşa ceva, mai ales dacă mai avea şi copil acasă... dar vorba colegei mele, era foarte calm pentru cineva care avea fetiţa în spital... M-am gândit că dacă chiar a minţit, a făcut-o pe pielea lui...

Problema nu e că nu pot spune nu, ci mai degrabă faptul că mereu mă gândesc că omul poate chiar spune adevărul...şi parcă nu ma lasă sufletul să trec chiar aşa mai departe. Cu ce e diferit un asemenea caz de femeia care urcă în metrou cu un copil în braţe şi se apucă să se lamenteze? cu nimic! poate doar prin abordare... Ar trebui să mă opresc din chestia asta şi să trec mai departe... chiar dacă nu sunt pe deplin împăcată cu situaţia. Pentru că oricum aş proceda, după am mereu gânduri contradictorii.

Dar stau şi mă gândesc dacă o asemena atitudine nu mă face cumva prea crudă..dar apoi mă gândesc că pe asta se mizează în cerşetorie, pe acel sentiment de vinovăţie. La urma urmei, de ce m-aş simşi vinovată pentru faptul că muncesc şi nu cerşesc? aproape toţi pe care i-am văzut cu mâna întinsă aveau ambele mâini şi picioare, vedeau, vorbeau....ce i-ar fi împiedicat să lucreze? Lenea! asta-i împiedică!

Şi, cu toate astea, nu mă pot abţine să nu cumpăr flori de la vreun ţânc, sau să dau bani auzind câte o poveste din asta...Oare mie mi-ar da cineva bani dacă aş merge pe stradă o poveste emoţionantă la purtător?

Mai era un tip pe care l-am văzut de câteva ori prin Bucureşti, mereu cu aceeaşi placă: că a adormit în gară şi l-au furat. Dar el a venit să îmi ceară bani cu ţigara în mână. Şi când a văzut că nu-i dau, mi-a spus că puteam să fiu eu în locul lui şi a încheiat frumos cu un " morţii mă-tii!" A doua oară m-a luat în engleză, că vezi doamne el nu înţelege română..nu ştiu cum de l-am recunoscut şi m-a umflat râsul, spunându-i, în limba română, că nu am să-i dau niciun bani şi să mă lase în pace. Evident că mă înjură iar, pe mine iar mă umflă râsul :"parcă nu vorbeai română". Ei şi nu se pune omuleţul pe ameninţat cu bătaia. Menţionez că eram la Unirii, la o oră destul de aglomerată. Şi îl strigă pe unu, vezi doamne să îmi arate că nu e singur şi că o să văd eu pe dracu. Pe principiul chemăm câinele de după uşă zic hai că-l chem şi eu pe Andrei, poate e mai tare ca voi. Evident că nici prietenul lui nici Andreiul meu nu existau, dar m-a amuzat teribil faza.

Şi uite aşa cu experienţele mele cu cerşetorii din Bucureşti...sper să mă dezvăţ de obiceiul de mai da bani aşa în stânga şi în dreapta, pe nişte poveşti mai mult sau mai puţin emoţionante.