marți, 30 decembrie 2008

P.S. I Love You

Filmul ăsta e incredibil!!! Nu e povestea clasică de dragoste, şi da, poate părea prea siropos şi aiurea, dar sincer, mi s-a părut cel mai realist film de dragoste, în sensul că de ce să nu existe aşa ceva?

Trailerul nu e poate cel mai bun, adică nu prezintă cele mai bune momente ale filmului, aşa că mai bine îl vedeţi pe tot. Sincer, eu nu mi-am putut abţine lacrimile (şi nu pentru că sunt femeie lacrimogenă) la unele scene, pentru că erau chiar emoţionante, şi pentru că mă gândeam dacă ar fi să păţesc eu aşa ceva ce aş face şi cum aş fi...

Trailerul:



Şi cred că la final, ideea e să nu uiţi să-i spui persoanei de langă tine că o iubeşti.

vineri, 26 decembrie 2008

Crăciun alb!

A venit Crăciunul!!! Imi place asa de mult perioada asta.

Numai că anul acesta, ca niciodată nu am reuşit să intru în spiritul sărbătorilor decât în momentul în care am ajuns la Sibiu...Bucureştiul parcă e imun la această perioadă...oricâte decoraţiuni luminoase au pus peste tot, oricât au amenajat Oraşul lui Moş Crăciun...lipsea ceva:căldura oamenilor! Odata ce am ajuns aici, parca dintr-o dată mă simţeam altfel. Bucureştiul nu e un oraş în care să te simţi conectat cu oamenii, legat cumva de ei...nu spun că în Sibiu curge lapte cu miere, doar ca ma simt atlfel aici...mai bine...

Si am luat o gramada de cadouri, am si primit cadouri, am facut bradul, care e tare frumos, a şi nins...taaaaare frumos!!!

Ăsta e bradul meu:


În fiecare an am aceiaşi doi pitici: să fie bradul mare şi că nu avem destule decoraţiuni pentru pom. În fiecare an, la fel, ambele se dovedesc a fi nebunii, pentru că nu numai că bradul e imens, dar avem o grămadă de decoraţiuni, pentru că în fiecare an mai cumpărăm ceva şi se tot adună...

Şi îmi place la nebunie să le pun pe toate în brad, unele sunt primite cadou, altele le-am cumpărat, dar fiecare e special pentru mine. Si avem un adevarat ritual de imbodobire: ascultam colinzi, inevitabil ne punem beteala in cap si ne prostim, mancam cam un sfert din bomboanele care vin puse in pom, ne dam cu parerea despre fiecare glob sau ornament unde ar trebui pus...ştiu că e o banalitate şi că poate multă lume face la fel, dar sunt momente calde, frumoase, de care imi aduc aminte mereu cu plăcere.

Şi a venit şi Moşul, cu multe cadouri, am dat şi eu cadouri la prieteni, la familie, lui Tibi. A fost o seară de Ajun foarte frumoasă! Am reuşit să stau cu toată lumea, am şi colindat, am şi povestit, am stat şi la băute, chiar dacă eram, şi încă sunt, răcită moartă ( degeaba i-am zis eu lui Brylu de tratamentul cu vin fiert-de data asta nu a mai mers) m-am simţit bine, chiar foarte bine.

Sper că toată lumea a avut parte de un Crăciun frumos, cu multă bucurie, că au avut cu cine să împartă aceste momente calde şi speciale şi că Moşul v-a adus multe cadouri!

Nu ştiu dacă o să mai scriu ceva anul acesta, aşa că vă urez de acum un an nou fericit, cu multă sănătate, împliniri, iubire, prieteni, şi să fie un an mai bun şi mai frumos decât cel care stă să se încheie!!!

luni, 1 decembrie 2008

La pasion

Puţin îmi pasă pentru cine e cântecul sau ce a făcut acea persoană...ritmul e înebunitor!Şi piesa în sine e frumoasă, şi are o grămadă de variante dar asta îmi place cel mai mult: are acel ritm cubanez, dar mai cuminte parcă faţă de celelalte variante.Eu am auzit-o recent, acum o săptămână într-un club, când am şi dansat pe piesa asta şi de atunci mi-a rămas cumva în minte.

Ciocolată, multă ciocolată

Săptămâna asta a fost Festivalul "Dulciuri pentru toţi" şi de când am văzut afişul am zis că nu am cum să ratez aşa ceva, tocmai eu care sunt moartă după ciocolată. Şi cum era şi Tibi aici, am mers ieri, în ultima zi de festival să ne îndopăm cu bunătăţi dulci.


Lume multă, dulciuri şi mai multe, preţurile destul de mari pentru unele produse, la altele se făceau reduceri la jumătate fiind ultima zi... Am păpat spumă de frişcă învelită în ciocolată, jeleuri, ciocolată cu banane dintr-o fântână de ciocolată şi ne-am plimbat de colo colo printre standurile care te chemau spre ele cu tot felul de prăjiturele sau dulciuri colorate.


Lumea e tare inventivă când vine vorba de dulciuri...Am văzut, şi chiar am cumpărat, marţipan (delicios) în diferite forme de fructe, de la început nici nu ştiam ce sunt alea. Bine, scumpe ca naiba, da nah foarte foarte bune, că erau practic forme de fructe din marţipan, adică era ditamai bulgărele de marţipan care aştepta să fie păpat! Şi am luat şi liquorice-îmi plac super mult, dar nu sunt foarte populare don cauza gustului puţin mai ciudat, cine a mâncat aşa ceva ştie ce vorbesc.


Captura noastră s-a compus din cheese cake-absolut delicioasă, se găseşte la TeKaffe la Sibiu, o prăjiturică cu o glazură delicioasă de portocale, două fructe din alea de marţipandouă brioşe de ciocolată, şi o grămadă de jeleuri.


"Captura" noastră.




Aveau şi fructe confiate, care arătau foarte bine şi apetisant, dar erau şi destul de scumpe.


Şi era un tort maaaaaaaare de tot, foarte frumos, ornat tare drăguţ, cu o lebădă în vârf, lebădă care cred că era făcută din bomboană...delicios.

Şi aveau şi vinuri, şi cafea şi ceaiuri...Ne-a prezentat un tip un vin italian "Rose del Amore" , care părea a fi destul de bun şi probabil că am fi luat, deşi era 45 lei sticla, dar aveam deja luat unul dintre vinurile mele preferate,"Lacrima Minişului"-un vin absolut incredibil, care se găseşte foarte greu-în Sibiu l-am găsit unde mă aşteptam mai puţin, la un non stop din gară. (cel roşu e singurul vin roşu care îl beau, e un vin chiar surpinzător, sincer).

A fost o experienţă chiar plăcută sincer şi sper să se repete cât mai des, nu atât pentru copiii care erau peste tot şi spuneau mereu că vor una şi alta, dar şi pentru adulţi-pentru copilul care au fost odată- . Eu, una, încă mă consider un copil, încă mă bucur de orice, încă mă mai prostesc dacă vreau ceva, încă mă mai mâţâi şi mă bosumflu dacă nu mi se dă ce vreau. Se poate spune că aşa fac femeile, dar eu vreau să cred că fac asta pentru că încă mai sunzt un copil. Şi nu ştiu de ce mă suparam când îmi spunea cineva că sunt copil..poate pentru că o spunea pe un ton aşa....mai superior...

Oricum, ideea e că deşi a fost tare frig a meritat plimbarea până la Palatul Copiilor şi banii daţi pe toate bunătăţile cu care am plecat de acolo.

Dacă vine şi la Sibiu-pentru lumea de acasă- să nu ezitaţi să mergeţi!



Postare aniversară

Am ajuns şi la postarea cu numărul 100!!! Nu e cine ştie ce, dar e un motiv de a mă bucura că am reuşit totuşi să ţin blogul atâta vreme, deşi la început nu credeam că o să dureze sincer, că mă ştiu cât de leneşă sunt şi mai ales cât nu îmi place în mod deosebit să îmi expun aşa public gândurile.

Dar, uite că a mers totuşi. Congratulations to me!!!

Sper sa ajung şi la 1000!!!

vineri, 28 noiembrie 2008

El Tango





Gotan Project - Una Musica Brutal
Asculta mai multe audio Muzica »

Seară magică!

Gotan Project...aştept concertul ăsta de aproape 3 ani...l-am ratat anul trecut, dar anul ăsta nu am mai permis aşa ceva. Şi nu am regretat. Aş mai da banii ăia încă o dată şi de câte ori e nevoie. A fost superb.

Sala Palatului era plină ochi, lume de tot felul de la tineri la persoane de 50-60 de ani... Ni s-a dat un cadou-o carte-o surpriză foarte plăcută să primesc un cadou la un concert.

Şi la un moment dat a început şi magia....erau în spatele unei pânze albe transparente, şi fiecare membru era luminat de o lumină aurie care-i făcea să pară oarecum ireali. Lumina cădea pe fiecare, separat...şi muzica se auzea parcă de peste tot. Şi după câteva piese, acea pânză pe care erau proiectate imagini diferite, a căzut la finalul unui tango ameţitor şi au rămas ei faţă în faţă cu publicul, cu o lumină roşie în spatele lor. Când s-au întors după câteva minute erau îmbracaţi în alb toţi iar jocul de lumini parcă era şi mai intens pe albul acela strălucitor.

Şi acordeonul acela...şi viorile...tangoul pasional combinat cu ritmuri tehno...e o combinaţie neaşteptat de plăcută şi de incitantă. Când au cântat Milonga de Amor, mi s-a tăiat respiraţia, mai ales când vedeam şi perechea care dansa pe scenă.

Cui nu-i place tangoul nu are cum sa înţeleagă acele momente, sincer. E o stare efectiv, în care nu numai asculţi dar parcă şi trăieşti fiecare notă, fiecare sunet...

Poze am câteva, dar nu mă puteam aduce în starea de a face poze, eram mult prea prinsă de ce auzeam, şi de ce vedeam. Şi solista are o voce incredibil de caldă şi de profundă, dar puternică totodată; te răscolea de fiecare dată când cobora tonul...aproape o şoaptă, dar o şoaptă de departe, caldă, vibrantă.

Acordeonul...

Musica brutal...




Hasta el final




În câteva cuvinte şi câteva imagini care nu pot exprima prea multe...asta a fost seara Gotan Project, o seară care nu poate fi uşor uitată.

joi, 27 noiembrie 2008

So beautiful...

fără alte adăugiri... Roberta Flack!

marți, 25 noiembrie 2008

Mai mult decat înfiorător!

În momentul în care am pornit filmuleţul ăsta nu ştiam că aveam să văd cele mai crude, mai incredibile şi mai inumane scene cu putinţă! NU ştiu dacă exisăt persoană care să se poată uita la aşa ceva fără să i se strângă stomacul...

Îl pun aici, şi cine crede că poate îndura aşa ceva să se uite, dar sper să rămână cu mult mai mult decât imaginile şocante şi să se facă ceva.


Pledge to go fur-free at PETA.org.

Articolul întreg este aici.

vineri, 21 noiembrie 2008

Mândrie de sibiancă!!!

Acum câteva zile pe ecranele de la metrou era o ştire despre Sibiu. Se pare că, potrivit revistei Forbes, Sibiul a devenit o destinaţie de lux, nu doar pentru concetăţenii noştri, dar si pentru străinii veniţi atât din Europa cât şi din SUA pentru petrecerea concediilor.

Mai mult chiar, publicaţia afirma că americanii mai înstăriţi aleg în mod expres această destinaţie datorită moşteneri culturale foarte bine păstrate, a aerului curat şi a împrejurimilor cu peisaje demne de toată admiraţia.

Şi mă uitam la ce era afişat acolo şi dintr-o dată am început să zâmbesc la gândul că eu sunt de acolo, că e vorba despre oraşul meu. M-am simţit tare mândră că sunt din Sibiu ( şi nu doar atunci, dar atunci parcă puţin mai mult).

Chiar dacă stau în Bucureşti acum, tot Sibiul e casa mea şi va rămâne toată viaţa indiferent unde o să ajung mai încolo.

Cap n-au ei...rămânem noi fără picioare

Nici nu mai ştiu în ce categorie să includ chestia asta: nesimtire, nepăsare, pură prostie..?

La metroul de la Universitate lucrează băieţii de o grămadă de vreme, ei şi acum parcă încep să se vadă roadele muncii lor, numai că am vaga impresie că cineva îşi cam bate joc de noi. Pardoseala este dintr-un fel de marmură/gresie marmorată, foarte frumoasă de altfel, numai că nu e antiderapantă!!! Aluneci pe ea si fără să fie udă...

Apăi nu ştiu zău care a fost ideea când s-a aporbat aşa ceva, eventual numai aceea de a mai avea o scuză pentru cheltuirea altor fonduri pentru înlocuirea pardoselii....

Să vezi tu distracţie şi voie bună când încep ploile sau şi mai rău ninsorile!!! Ce o să mai râdă bieţii oameni care îşi vor rupe mâinile şi picioarele şi medicii de prin spitale! Şi pentru ce? pentru inconştienţa, prostia şi nepăsarea unor indivizi care stau şi se scobesc în nas şi printre scobituri şi înghiţituri de una-alta, mai hotărăsc şi ei ceva, ca să nu zică lumea că stau chiar degeaba cu mâna în fund!!!

Chiar a lăsat cineva un mesaj pe unul dintre pereţii metroului spunând că pardoseala trebuie să fie antiderapantă, şi cu întrebarea " Chiar nu vă pasă?" Se pare că nu le pasă... O fi asta una dintre cele mai mici probleme, dar este una chiar sub nasul lumii, sub picioarele ei mai bine spus! Zilnic mii de oameni trec prin acel pasaj...zilnic o să fie zeci de accidente pe acolo...

Şi uite pe ce se duc banii publici...şi uite de ce nu au ei bani pentru problemele oamenilor...

joi, 13 noiembrie 2008

Minulescu....

Romanţă fără muzică

În tine-mi pun toată speranţa
Şi-ţi zic:
- De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelaşi ateu,
Ce-afară de tine nu crede-n nimic.
Fii totul
-Trecutul, cu morţii de ieri
Ce dorm la răspântii, de sălcii umbriţi,
Şi ziua de mâine, cu noii-veniţi
Ce râd pe mormântul defunctei Dureri...
Spre norii de-aramă, pe-naltele scări
Urca-vom -Din goluri în goluri pribegi,
S-ajungem în ţara în care sunt regi:
Nimicul,
Eternul,
Şi-Albastrul din zări...
Şi-acolo,-n grădina în care nu cresc
Decât mătrăgune,
CucuteŞi laur,
Sorbi-vom cu sete din cupe de aur
Iubirea topită-n Albastrul ceresc!...

Ajutor!

Nah deci cum spuneam, vreau să îmi iau aparat, dar nu unul super profesionist, ceva aşa micuţ, drăguţ, şi am găsit un Nikon Coolpix L16 la aproximativ 300 de lei. Acuma, din ce am văzut eu ca şi specificaţii e ok, şi cam are chestii cu care să fie mândru, vorba aia.

Ce vreau eu să ştiu, este dacă a mai auzit cineva ceva de aparatul ăsta, sau dacă merită să îl iau. Mie îmi place cum arată, şi din ce am văzut face destule chestii.

Deci, ceva recomadări, anybody?

miercuri, 12 noiembrie 2008

Într-o dispoziţie romantică



E una dintre poeziile care îmi plac foarte mult, alături de asta:



Asta, a doua, e jurământul de nuntă ales de ea în Love story...

Cântă, măi lăutare!

Lăutarii am fost noi, ieri seară în Coyote Bar, la karaoke.... Dacă tot am ratat marele chef al blogger-ilor din Bucureşti, de la începutul lunii, tot acolo şi tot cu karaoke, uite că m-am scos cu asta.

Seara a început tare liniştit, cu o poveste, o bere, o glumă...nah şi la un moment dat că cică se merge la karaoke...eu oricum am zis că nu stau prea mult prin oraş că am o grămadă de citit pentru master ( a se vedea şi acum preocuparea intensă pentru tema de la master...) şi când am auzit de karaoke am zis clar că nu mă duc...Nah da socoteala de acasă cu aia din târg nu prea bat de multe ori, şi uite cum după vorbe de genu: "Hai tu că stăm numa o oră, că nici eu nu vreau să nu dorm la noaptea" sau " Hai tu că mergem numai aşa de chestie, nu cântăm.." am ajuns în Coyote...unde nu am stat numai o oră, şi unde am şi cântat până la urmă...

Adevărul este că era ceva lume pe acolo, se cânta deja...am intrat destul de repede în atmosferă. Nah şi la un moment eu, marea privighetoare ascunsă a României, mă hotărăsc să cânt...dar nu orice, numai piese aşa...mai greuţe. Şi încep eu cu piesa din "Love Story" -care era de altfel la un moment dat şi într-o reclamă la Ursus...aia merge cum merge. Oricum nu auzi mai nimic din ce cânţi tu acolo...aşa nu mi-am dat seama dacă a fost cu adevărat groaznic sau numai suportail.

Şi ca să vezi cum vocea mea îmi aduce colaborări ad-hoc cu lumea de pe acolo: că vine unu la mine că el vrea să cântăm amândoi "Bohemian Rapsody"...băi deci piesa aia e teribil de grea, şi ca să nu mai spun că nu o prea ştiam aşa de bine...Mă rog, trece timpul şi când speram că a fost numai o glumă bună de marţi seara....ne anunţă pe noi doi la cântat... Nah păi dacă la distracţie am venit, distracţie să fie! Dacă nu mă înşel există şi ceva poze doveditoare.

Anyway, momentul a fost un adevărat fiasco...dar măcar unul amuzant rău, cel puţin pentru mine.

Şi după care, îmi iau eu inimioara în dinţi şi mă hotărăsc să cânt una dintre piesele care îmi iasă de cele mai puţine dăţi-inevitabila şi inconfunadabila Whitney Huston- I will always love you. Tre să menţionez că eram deja teribil de răguşită de la cât am aclamat lumea care a cântat, de la fum, de la berea rece, încât puteam să cânt orice...

Nah aşa...şi cânt eu minunea aia...care se pare că a ieşit destul de bine, că nu m-a fluierat nimeni, nu m-a huiduit, ba erau chiar destul de încântaţi- şi nu mă refer numai la masa la care erau ale noastre fete...

Şi uite aşa, ora aia a mea de stat s-a făcut aşa...vreo 1 noaptea...şi azi cică la muncă...

Seara a fost demenţială, am fost numai fete, am râs cu lacrimi, am cântat cu foc, ne-am povestit, am făcut poze prin Lucky 13, în Coyote, pe stradă-când le primesc promit să pun câteva şi aici. ( cum eu deocamdată nu am o asemenea ustensilă în dotare nu am cum să îmi trag poze, dar vreau să îmi achiziţionez unul poate chiar luna asta..aşa un autocadou de Crăciun anticipat).

Nah şi cam asta mi-a fost mie seara de ieri, seară care de dimineaţă se prefigura a fi una cuminte, acasă, cu cartea pe genunchi şi cu creionul în mână....da chiar nu îmi pare rău deloc. La mai multe!

Şi uite şi câteva poze cu mine în acţiune:

luni, 10 noiembrie 2008

Finally!!!

Doar atât: au dat în sfârşit hidoşenia aia de cort jos!!! Bucuria s-a amestacat cu regretul de a nu fi fost de faţă la marele eveniment!

Bine că am scăpat de tâmpenia aia, care nu ne reprezenta deloc şi care aducea chiar şi o notă peiorativă oraşului!

A căzut cortul!!!

Revedere

Cât am aşteptat momentul acela...în care îl văd dinnou, în care stau la el în braţe şi nu mai contează nimic altceva...
Şi acel moment a venit vineri seara....aşa de dor mi-a fost de ochii lui albastri...Nu credeam că vai fi aşa de greu sa fiu departe de el, dar se pare ca e mai teribil decât îmi imaginam...

A fost un weekend superb! Nu aş mai fi plecat de acolo...Nici nu stiu ce sa scriu, cu ce să încep...am văzut şi gaşca, oamenii pe care nu i-am mai văzut de vreo 2 luni şi ceva, totul a fost cum nu se poate mai firesc şi mai frumos. Dar cel mai frumos a fost mâna lui în a mea şi căldura pe care o simţeam aşa de aproape de mine...

Ştiu că de regulă nu am asemenea postări, dar de data asta fac o excepţie, pentru că a fost cu adevărat frumos, şi cald şi bine...

Nu mai am ce să spun care să cuprindă tot avântul din sulfletul meu....nu e ceva ce se poate reda în cuvinte, e ceva ce se trăieşte, şi cine nu a avut parte de aşa ceva încă nu cred că poate înţelege de ce nu mai pot scrie nimic, iar cine a avut aşa ceva, ştie prea bine ce e în sufletul meu acum...

Abia aştept să treacă două săptămâni să ne vedem dinnou...

joi, 6 noiembrie 2008

Jurnal de călătorie-final

Am ajuns din nou în Bucureşti, acuma aproape o săptămână, dar nu am avut timp să scriu până acum, că am tot fost ocupată cu nişte traduceri, dar acuma profit de faptul ca nu prea am de lucru sa mai scriu si eu pe blog...

Drumul înapoi a fost destul de obositor pentru că am venit cu maşina de la Cluj până la Bucureşti sia durat vreo 7 ore....da a fost si foarte amuzant...am râs o mare parte din drum cu soferul si cu directorul unei agentii de publicitate din Bucuresti...

Vineri spre sâmbătă am fost iar la CLuj, dar am ajuns mult prea târziu pentru a mai face ceva. Cu toate astea am avut o seara destul de placuta...

Am ajuns pe la 11 noaptea in Bucureşti....destul de obosită si fără chef să fac nimic...Si duminică a avut grijă fosta gazdă să mă enerveze....o babă hâdâ şi imposibilă care nu mai vrea s'ă îmi dea înapoi banii....da las că am eu grijă de ea...

Anyway, şi de luni, dinnou la servici, cu drumuri prin Bucureşti, cu traduceri, ieşit cu prietenii de pe aici...În seara asta merg la karaoke...that should be fun... nu am mai fost demult...

Şi mâine merg acasă!!! ne vedem în sfârşit!!! de o lună nu ne-am mai văzut....
Abia aştept!

în legătură cu delegaţia....a fost o experienţă foarte plăcută, interesantă, amuzantă, puţin obositoare, şi am văzut încă o dată că nu e mereu uşor să lucrezi cu bărbaţi, mai ales ca femeie, că unii au tendinţa de a se impune cu orice preţ; că de multe ori când cineva vede un bărbat străin, mai în vârstă alături de o fată mai tânără imediat te trage concluzia că ar fi împreună; că încă mai sunt oameni cu adevărat amabili, care fac anumite gesturi total dezinteresaţi.

Totodată, mi-am dat seama de cât de frumoasă e ţara noastră şi cât de puţin suntem conştineţi de asta şi cum îşi bat unii joc de tot ce avem... Maramureşul e superb, peisajele sunt absolut de vis, şi potenţialul este imens, dar din păcate nu se ocupă nimeni, ci cei care totuşi se ocupă nu fac decât să jecmănească omul care vine să se relaxeze...

Oricum, a fost frumos, am cunoscut nişte oameni cu adevărat amabili şi simpatici şi am legat legaturi frumoase!

Maine la Sibiu!!!

I like for you to be still



...e mult prea frumoasa ca sa nu o pun aici...

duminică, 2 noiembrie 2008

Amuzant...

Deşi am o grămadă de făcut, nu pot rezista să nu postez bancul ăsta ce l-am găsit pe un site cu dicţionare:

" -Care este asemănarea dintre porumbei şi politicieni?
-Când sunt jos, îţi măncâncă din palmă, dar când ajung sus se cacă pe tine!"

:))

joi, 30 octombrie 2008

"Cântarea României"

Băi deci partidele politice s-au dus de tot naibii! Au racolat tot felul de feţe din astea cunoscute din muzica românescă şi le-au pus pe post de marionetă-emblemă a lor.

Păi să fiu eu al naibii, da ce mă-sa are Luminiţa Anghel de a face cu politica?? Sau Furdui Iancu? Sau Dolănescu???? Ca să nu mai spun de Irina Loghin..şi cică şi dementa aia de Zăvoranu a vrut la un moment dat să intre pe listele PRM..acolo era numa bună, că era pe lungimea ei de undă...

Apăi ajung efectiv ca cetăţeanul turmentat şi pe drept cuvânt: io cu cine votez efectiv??? Că dacă partidul are ca mascotă pe Luminiţa Anghel sau Dolănescu, nu mai şti sincer ce să crezi. Că lumea se va da după figura cunoscută nu atât după doctrina partidului sau după platforma sa program...

Mi se pare absolut jenant şi scârbos de se face. Un partid ar trebui să convingă prin ceea ce este, ceea ce susţine, nu prin figura unei persoane care nu are nimic de-a face cu politica. Degeaba, asta nu e nici măcar startegie demarketing.. o un tertip mizer de a-şi asigura un loc în guvern...

Jurnal de călătorie V

Baia Mare e un oraş absolut surprinzător, şi nu chiar în sensul bun al cuvântului.

Este un muzeu al satului în oraş, şi numa bine că lângă muzeu, e un teren care în mod norma aparţinea muzeului, s-au construit ditamai viloaiele...apăi să mor eu, că măcar pentru estetica locului să fi lăsat un spaţiu între muzeu şi căsoaiele alea, dar nu! lângă biserica maramureşeană de lemn, de acuma câteva sute de ani e ditamai vila cu termopane şi cu 3 nivele!!! Să mor nu alta..arată absolut dezolant, ca să nu mai spun că e total inestetic-dacă asta ar mai conta vreun pic...

Din câte am înţeles, acel pământ a fost mai degrabă furat, aşa pe faţă, că nu s-a prea agitat nimeni să îl ţină acolo unde-i e locul.

Şi vilele construite...mă jur nu am văzut aşa ceva nici la noi pe Tocile...imense, cu tot felul de acareturi, de decoraţiuni, de modele pe case, termopane în diferite forme... La ce naiba îi trebuie unei familii o huidumă din aia de casă??? Constrastul e absolut ridicol, între casele mici, cu acoperişe de paie şi cu 2 încăperi maxim, şi construcţiile astea imense...

Păi cred că la noi, Bucur şi-ar da mai degrabă o mână decât să dea şi un metru din pământul muzeului... E absurd cum de aşa ceva se întâmplă...Nu e numai chestia că banii rezolvă totul...e şi lipsa de interes a oamenilor, lipsa de consideraţie pentru păstrarea unor valori tradiţionale, a unor embleme proprii noastre ca popor.

Pe de altă parte, am avut ocazia să văd unele dintre cele mai frumoase peisaje pe care le-am văzut până acum, şi anume cele din Maramureş...sincer iţi tăiau respiraţia...Nu am mai văzut asemenea culori, asemenea combinaţii, atâta linişte, calm şi puritate la un loc, cel puţin până acum.

Am urcat undeva la cota 700 şi ceva la un lac, lacul Bodi, format prin surparea unei mine. De fapt locul cu pricina e în Baia Sprie, care e la vreo 10 km de Baia Mare- Staţiunea Mogoşa. Nu era nici multă lume, dar mi s-a spus că vara e plin de lume peste tot, locul fiind foarte popular.

Şi pe drum, cădeau frunzele aurii şi de la distanţă aveam iluzia unei perdele din particule de aur...cum bătea soarele pe auriul frunzelor purtate de vânt...poate văd aşa totul pentru că am o dispoziţie prea romantică în ultima vreme...

Zona efectivă de sat, de ţară e complet apărată de dealuri, e linişte, e un aer curat, miroase a mere şi a gutui...

A...şi ce m-a distrat la culme a fost că stadionul de fotbal era lângă...cimitir...ca să nu se mai plângă lumea de gălăgie...cam morbid ştiu, dar chiar m-a pufnit râsul.

Oricum , în Baia Mare e plin de vile şi de palate efectiv peste tot, una mai mare şi mai colorată decât cealaltă. La ţară în schimb totul e de o simplitate absolut cuceritoare.

Ca s ă nu mai spun că deja am adunat vreo 4 litri de pălincă....că nu se poate să nu luăm chiar de la mama ei, din Maramu'...nici nu ştiu cum naiba mă urc în avion cu 1 litru jumate de pălincă..io ca io, da francezu' meu tre să plece la el acasă cu vreo 2 litri de minune din asta...O să fie tare amuzant cum o să le îngrămădesc în bagaj având în vedere că eu deja tre să mă aşez pe valiză ca să se închidă...mai lipseşte să curgă prin haine..atunci să vezi tu distracţie...

Acuma sunt la Satu Mare...şi de aici am primit pălincă..nici nu am putut măcar să deschi gura să încerc să refuz, că deja s-a încruntat moşul la mine "n-apoi domnşoară nu să poate să nu luaţi din asta de la noi, că-i de prune, tătă naturală.." Culmea e că eu nu beau aşa ceva, mă rog, nu mai beau aşa ceva. Aşa că o să le duc la ai mei...

Şi mâine, din nou Cluj...şi sâmbătă, gata, Bucureşti... Deja parcă nu mai am răbdare tot pe drum, să mă trezesc tot la 2 zile în alt loc, în altă cameră... Abia aştept să ajung acasă la mine, la Sibiu..săptămâna viitoare... Pare aşa de departe...

marți, 28 octombrie 2008

Jurnal de călătorie IV

Am ajuns si la Cluj sâmbătă...a fost un weekend cam nebun, nu am apucat prea mult să mă odihnesc, dar la o adică am preferat să mă întâlnesc cu oameni cu care mă simt bine şi la care ţin, decât să stau în cameră sau să dorm.

Oraşul s-a schimbat mult de ultima dată când l-am văzut eu, adică în primăvară: nu mai erau locurile pe care le ştiam, au apărut altele noi, piaţa cu statuia lui Matei Corvin e încă în renovare...dar de fapt a contat faptul că eram acolo.

M-am întâlnit şi cu soră-mea după 2 luni în care nu ne-am văzut, şi cu o prietenă bună de la Sibiu care e la Cluj...mi-a făcut plăcere să stau la o bere în Haşdeu, cu oameni pe care-i ştiam de mai demult...

A fost foarte frig totuşi, mult prea frig pentru plimbări prin oraş, dar am mers totuşi până prin mall-uri, pentru diferite chestiuţe.

A fost un weekend foarte frumos, cu multe amintiri frumoase. Nici nu ştiu ce aş mai putea spune despre zilele de la Cluj..aş fi vrut să mă întâlnesc cu mai multă lume, dar din păcate nu mi-a permis timpul..O să mai ajung şi vineri la Cluj dar o să fie numai pentru o seară...

Şi acuma suntem la Baia Mare, după ce am stat şi în Bistriţa o seară.A fost o fază super amuzantă aseară la cină: eram cu francezul cu care lucrez, la masă, într-o cramă din Bistriţa. Faza era că era totuşi luni seara şi erau unii care s-au încins la un chef cu chiuit şi fluierat, cu lăutari la mese şi din astea. De cum am ajuns am văzut că unul dintre tipii de la masa din faţa noastră se cam uita la noi şi deja ştiam la ce se gândea, mai ales când a auzit că nu vorbim română. Şi la un moment dat vrea să trimită lăutarul la masa noastră că ei beau pentru noi doi şi că să ne iubim mult. Moment în care eu îi spun că nu suntem împreună şi el e tot dezamăgit...

Mi s-a părut oarecum jenant că imediat ce se vede o fată mai tânără cu un individ mai în vârstă şi mai ales străin se crede că e o relaţie amoroasă la mijloc...Şi presupunerea venea din partea unui individ care părea cel puţin că are ceva mai multă minte... Oameni limitaţi. Oricum mi s-a părut amuzant tocmai pentru că era aşa o prostie infantilă...

Şi ieri, într-un sat de pe lângă Cluj, am dat peste un cuplu de vârstinci, care, în momentul în care am terminat cu treaba, ne-au dat o sticlă de pălincă şi cornuleţe de casă. A fost cu atât mai emoţionant cu cât nu erau oameni avuţi şi au vrut din tot sufletul să ne dea acele lucruri.

Am avut norocul să dăm peste nişte oameni absolut incredibil de amabili şi drăguţi şi primitori...

Acum sunt la Baia Mare până joi şi de acolo şi mai departe...Da acum sunt în Maramu'...dacă şi de aici mai primim pălincă sau alte alea..nu ştiu cum ne întoarcem noi la Bucureşti cu avionul...la cât alcool o să avem după noi...ioi de mine.

Mai aveam sigur de scris chestii dar le-am uitat, pentru că până azi nu am prea avut timp să scriu, că weekend-ul a fost cam haotic, şi ieri am fost tot pe drum şi eram super obosită.

Anyway...să vedem ce mai urmează...

vineri, 24 octombrie 2008

Jurnal de călătorie III

Sighişoara...în afara sezonului de vară cu festivalul e foarte liniştit şi...normal. Îmi dau seama că sună aiurea dar e prima dată când vin la Sighişoara fără să fie pentru festival. Toată nebunia aia parcă pare nefirească în perioada asta... Plus că mai era şi o vreme de toamnă, cu ceaţă, ploaie, care parcă părea că merge mai bine cu oraşul decât soarele arzător al verii...

Oricum nu am stat mult acolo, pentru că aveam treabă şi în altă parte, dar timpul petrecut acolo a fost chiar plăcut chiar dacă am muncit.

Şi apoi am plecat spre Târgu Mureş, un oraş pe care nu l-am văzut niciodată, dar care e chiar ok. Adică nu e ceva spectaculos, e ceva nou pentru mine. Hotelul e super, cică e de 5 stele..acuma dacă zic ei... Adevărul e că arată foarte bine, camera e imensă, dotări ok, restaurantul e elegant..nah ce să zic...

Şi mâine..CLUJ!!!! Abia aştept. Mi-e aşa de dor de oraşul ăsta...cred că m-am ndrăgostit de el de prima dată!

Mi-e somn...şi mâine iar pe drum...

joi, 23 octombrie 2008

De suflet...

Căutând ceva pentru francezul cu care lucrez, am dat peste unele melodii de suflet, uitate parcă undeva în "negura" minţii...



MARIA TANASE - Bun ii vinul ghiurghiuliu
Asculta mai multe audio Muzica »



Ciuleanda - Maria Tanase
Asculta mai multe audio Muzica »




GHEORGHE ZAMFIR - CIOCARLIA
Asculta mai multe audio Muzica »

Jurnal de călătorie II

Râşnov....

Oraşul ăsta are pentru mine o semnificaţie specială pentru mine pentru că aici l-am cunoscut pe Tibi...acum 2 ani...şi acum, când am ajuns aici, fără el, exact prin locurile pe unde am stat noi doi aveam aşa un gol în stomac...Poiana unde am stat la poveşti, locul unde ne-am cunoscut efectiv...oraşul tot, cetatea...

Şi când am ajuns sus la cetate şi m-am dat jos din maşină, m-a izbit...liniştea. Cred că pentru prima dată am simţit ceea ce se spunea prin poezii: era o linişte care te asurzea. Era efectiv o linişte incredibilă...aveai senzaţia că s-a oprit până şi timpul... Am avut parte de o vreme absolut superbă: un cer de un albastru ireal, clar, curat, aveam senzaţia că mă pierd în albastrul acela...Superb...

Şi cetatea e impresionantă, în sensul că s-a conservat foarte bine şi o mare parte din această cetate de apărare. Ne-am plimbat prin interiorul cetăţii, şi mă gândeam oare ce făceau cei de atunci prin locruile prin care noi ne plimbam şi admiram priveliştile...

Şi ne-am întors la Braşov şi colegul care se ocupă de noi aici a fost foarte amabil şi ne-a mai plimbat prin oraş, am ajuns şi la Belvedere- am văzut oraşul tot, noaptea, cu sute de luminiţe, de aveam senzaţia că am în faţă sute de lumănări mici aprinse undeva departe. Şi era atât de senin de vedeam în depărtare chiar şi luminile dinspre Sfântul Gheorghe...era puţin ciudat să vezi linia orizontului luminată!

Azi am scăpat fără pete şi fără incidente, doar cu zăpăceala mea obişnuită şi cu treaba pe care o avem de făcut.

A fost o zi superbă, cu multe amintiri din trecut cu aminitir pentru viitor. Trebuie să-i mulţumesc lui Claudiu pentru timpul care ni l-a oferit, deşi nu era obligat să o facă.

Şi mâine, spre Sighişoara... să vedem ce ne aşteaptă acolo...

miercuri, 22 octombrie 2008

Jurnal de călătorie I

Da....e vorba de delegaţia în care sunt de luni, de la servici... şi e foarte interesant.

În delegaţia asta eu sunt traducătoare pentru un francez care face nişte studii de audienţă prin ţară şi are nevoie de un interpret. Mă rog, ideea e că mergem prin Ardeal, ăsta fiind traseul care l-am ales şi vizităm tot felul de oameni. E foarte interesant şi foarte frumos.

Şi am avut şi prima experienţă mai puţin plăcută când într-un restaurant din Bucureşti, şi anum Il Incontro din Berceni, chelnerul-care pe lângă faptul că mi s-a părut teribil de impertinent, a vărsat pe mine cam un sfert dintr-un sos de tomate şi nici măcar nu a avut bunul simţ să îmi spună!!!

Am văzut eu, după vreo 15 minute când am văzut câţiva stropi de bluză-care era albă apropo! Mă rog, îi atrag atenţia că a vărsat pe mine sosul, el cică nici nu şi-a dat seama şi nu mai spune nimic. Şi când ajung acasă, adică peste vreo 8 ore aşa, şi mă uit în oglindă aveam ditamai dâra de sos de roşii pe tot spatele! Să mor nu alta! Sincer nu puteam să îmi dau seama cum de nu a văzut dobitocul că pe o bluză albă e o dungă de sos de roşii!!! Nu-mi venea să cred cât de dobitoc şi mai ales cât de nesimţit a putut fi!

Bun ai dat pe client, da măcar spune-i nu-l lăsa să iasă aşa pe stradă!! Noroc că mai aveam o bluză peste că dacă nu m-aş i plimbat prin restaurant şi prin oraş cu o pată de roşii pe spate!!! Deci aviz celor din Bucureşti: nu mergeţi la Il Incontro din Berceni! Chelnrul e impertinent-şi tind să cred că şi complet dobitoc sau doar nesimţit.

Ca după ce ieşim să văd că şi colegul cu care eram avea pe guler o pată generoasă de sos! Incredibil, mă jur! Nu am mai păţit aşa ceva în viaţa mea!

Acum sunt la Braşov...mi-era parcă dor de oraşul ăsta, nu am mai fost pe aici cred că de acum 2 ani. Bine acuma sunt cu treabă pe aici, dar tot mai apuc să văd ceva, pe ici pe colo. O să ajung şi pe la Sighişoara, Cluj, Baia Mare..o să fie un traseu destul de lung şi obositor dar cred că o să-mi facă plăcere.

A şi azi, colegul cu care eram îmi zice că am ajuns în cartierul în care "vine ursu'"! Tot era pe la ştiri câte o chestie că a coborât câte un urs până în oraş..eh well, de acel cartier era vorba...şi făceam mişto cu francezul cu care eram că dacă e să ne apară unul în cale îi dăm banii de protocol să meargă să-şi ia ce vrea el-vorba bancului cu porcul " ce-i dai bade porcului să mănânce? apoi dom'le io-i pun 10 lei în troacă în fiecare zi să-şi ia ce vrea el!"-

Aştept cu nerăbadare să văd ce ne mai aduce viitorul :)

Şi tocmai am văzut că nici măcar nu o să pierd cursurile de master pentru că nu avem cursuri până pe 6 noiembri!! Vorba lui Denis-francezul cu care sunt în delegaţie- "les dieux sont avec moi" ( zeii sunt de partea mea)!

Ne auzim!

sâmbătă, 18 octombrie 2008

Pienso en ti



Shakira - Pienso en ti
Asculta mai multe audio Muzica »

marți, 14 octombrie 2008

Fiţă de fiţă

Am tot văzut în ultima vreme lume prin oraş care tot cară tot felul de plăsuţe după ei. Dar nu orice plăsuţe, ci din alea pe care scrie mare "MANGO" sau "SEPHORA" sau "LEE COOPER"...adică cum să umblu eu cu plasa de plastic dacă mai am ceva de cărat când pot să arăt lumii că eu mi-am luat chestii de la magazinele astea, adică eu chiar sunt cineva.

E una dintre multele chestii pe care nu le pricep. Păi eu decât să mai car o plasă după mine, mai bine îmi iau sau o geantă mai mare sau un ghiozdan şi am încheiat povestea...Deci mă gândesc că nu sunt trendy destul, sau nu am destule fiţe ca să fac asta...

Pe mine de multe ori mă şi distrează să le văd pe duduile astea cum cară după ele, atârnate o plasă de te miri unde în care ea are de fapt salam şi roşii cumpărate de la alimentară...

Vorba aia a românului " Prostul nu e prost destul dacă nu-i o ţâră şi fudul"...

Denaturarea adevărului

Eram azi într-un local în Bucureşti, mâncam, şi la un moment dat, pe ecranul din încăpere, văd un titlu de ştire absolu senzaţional: " A murit domnul Depardieu"... Instantaneu m-am gândit la Gerard Depardieu, dar dacă nu aş fi văzut tot azi o ştire pe net, aş fi luat de bun titlul respectiv! De fapt murise fiul lui Gerard Depardieu, Guillaume!

Păi domnilor care cică faceţi ştirile, nu mai aruncaţi aşa cu titluri bombă în speranţa unei audienţe mai mari că numai induceţi lumea în eroare! Nimeni nu s-ar fi gândit probabil că e vorba de fiul actorului francez...asta numai dacă aflase mai repede ştirea şi ştia despre ce anume este vorba. Pentru că titlul era destul de mare, şi erau şi imagini cu tatăl şi fiul, şi abia apoi apăreau imagini cu Guillaume, şi cu câteva expresii pe care el le-a folosit...

Păi dacă aşa se fac ştirile, zău că nu-ţi mai vine să crezi nimic din ce auzi sau vezi! Că sunt convinsă că dacă puneau ca titlu " A murit fiul lui..." nu avea acelaşi impact, dar era măcar adevărat! O fi şi fiul său dl Depardieu, dar nu e ACEL domn Depardieu la care se gândeşte toată lumea...

Într-un final...

...m-am mutat! Aseară la ora 10 am ajuns şi eu în noua mea locuinţă! A fost o adevărată nebunie, până am găsit strada, blocul...pentru că eu nu ştiam exact numărul blocului şi Cristiana (că ea m-a ajutat până la urmă) nu prea ştia zona, ca de atlfel nici eu...

Nah da am ajuns, am cărat totul sus şi asta a fost. Multe chestii mai am, mă jur...

O să încerc să pun şi nişte poze la un moment dat... Deja e personalizată camera, cu poze, chestiile mele...îţi dă parcă un sentiment de confortabilitatea să îţi vezi lucrurile tale undeva, mai ales dacă ştii că locul acela nu e al tău decât temporar.

Parca sunt mai linistita acum.

luni, 13 octombrie 2008

Luz Silenciosa

Cam târziu, e drept, dar abia acum am ceva timp mai mult să scriu ceva pe blog şi să nu fiu grăbită...

Am fost la ANONIMVL, la retrospectiva festivalului, săptămâna trecută şi amajuns să văd numai filmul care a câştigat festivalul-şi care a luat de fapt şi premiul juriului la Cannes- şi anume Luz Silenciosa, sau, Lumină tăcută.

Filmul e ciudat, destul de trist aş spune eu,iar finalul, deşi uşor forţat, parcă se potriveşte perfect cu restul filmului.

Ciclicitatea este evidentă- iar momentele de început şi de final ale filmului sunt de o linişte...frumoasă şi tăcută...

E povestea unui om, a unei iubiri, a unei tragedii, a unei comunităţi...Deşi regizorul este mexican filmul este vorbit în proporţie de 90% în olandeză, fiind vorba despre o comunitate de olandezi agricultori din Mexic. Ideea este voit exagerată pentru că de fapt acţiunea este una în afara timpului real ,al nostru, aşa cum îl cunoaştem noi,dar asta nu o face mai puţin adevărată sau tristă...

Nu ştiu dacă filmul se poate găsi undeva, aşa că o să pun trailer-ul aici


Aş fi vrut să văd şi The Wave, un film absolut fascinant dar şi teribil de violent, dspre cât de fragilă este de fapt starea de linişte şi pace a lumii, mai ales în ţări ca Germania. Filmul se bazează pe fapte reale şi poate de aceea este atât de şocant şi de impresionant.

Uite şi un trailer, şi sper să găsesc undeva şi filmul, că aş vrea să îl văd:

O dragoste de dincolo de timpuri

Am văzut weekend-ul ăsta "Love in the time of Cholera"....un film absolut superb!!! Carte încă nu am apucat să o citesc, dar vreau neapărat să o cumpăr cât mai repede...

Eu vreau să citesc cartea/să văd filmul de când am văzut " Serendipity"-m-a intrigat foarte mult titlul ( şi acum după ce am văzut filmul îmi dau seama că nu întâmplător a fost aleasă acea carte ca şi liant între cei doi...) şi acuma mi l-a dat o colegă de servici...

M-alăsat fără cuvinte: pentru cine nu ştie este vorba de o poveste de dragoste, dar nu în sensul clasic şi romaţios al cuvântului, ci o iubire care transcede barierele timpului, o iubire care devine unică tocmai prin nemanifestarea ei...

Nu vreau să stric surpriza celor care nu au citit cartea sau nu au văzut filmul..merită cu adevărat să fie văzut sau citită cartea! Superb!!!

Şi voilà şi trailer-ul:

Home sweet home

Am reuşit înr-un final să îmi găsesc un loc unde să stau, asta după ce m-am văzut nevoită să mă mut de unde stăteam iniţial, pentru că femeia aia era nebună! Stăteam în gazdă, că asta se găsise, părea totul cât de cât ok, asta până a început femeia să facă pe nebuna...Practic eu nu aveam niciun drept acolo, nu putem mişca nimic fără ca ea să fie de acord şi în plus mai era şi isterică! Păi eu nu dau atâţia bani ca ea să urle la mine şi să-mi spună la ce oră să vin acasă şi câte haine să îmi spăl.

Aşa că, draga de ea, s-a gândit că e foarte convenabil pentru ea să mă dea afară la o săptămână după ce eu îi plătisem chiria pe luna în curs...faină treabă ce să zic? Nah anyway, mi-am luat catrafusele şi m-am dus sus la vară-mea şi de atunci a început nebunia căutării unei locuinţe!

Mă jur, statul în chirie te depersonalizează, ajungi o cârpă de om- le vedeam pe fetele astea care mai stăteau şi ele în apartament..păi astea nu ieşeau din vorba ei, suportau şi urletele şi felul în care vorbea cu ele...păi dă-o naibii de treabă! chiar aşa să ajungă să profite de lume pentru faptul că le închiriază o cameră!!! Şi-au luat-o-n cap bătrânii ăştia care închiriază în regim de gazdă de nu-i adevărat! Tu, ca şi chiriaş nu ai drepturi deloc acolo!

Şi acuma mai trebuie să-mi şi dea bani înapoi...acolo o să fie chiar distractiv!

Aşa, şi ca să revin la nebunia căutărilor...de miercuri eu caut într-una, sun într-una, merg să văd apartamente, camere, chestii...Şi am început să caut apartamente, în ideea că să mă mut cu nişte foste colege care şi ele căutau-nu a mers figura, pentru că ăştia cer avans pe 2 luni, garanţie o lună...deci tre să ai aproximativ 500-700 de euro dintr-un foc să-i dai dacă vrei să iei apartamentul... Apoi am zis că fac şi eu un efort şi să îmi caut garsonieră...am găsit şi din alea, dar aici voiau avansul pe 3 luni +o lună garanţie, deci undeva la 1000 euro! Să dai în bâlbâială nu alta! Ajunsesem aproape în pragul nebuniei, că trebuia să-mi găsesc ceva rapid!

Şi nah, la un moment dat, zice vară-mea de nu ştiu ce cunoştinţă de-a ei bla bla care ar vrea să închirieze o cameră...Eu, după experienţa cu femeia aia cu care nu se putea discuta, am zis iniţial că eu nu mai stau în gazdă că nu am nervi ca tot la o lună-două să mă înpachetez să mă mut... Dar nah , având în vedere sumele absolut fantastice de care trebuie să dispui pentru a lua o garsonieră sau şi un apartament sau şi o cameră în chirie...a trebuit să merg pe varianta asta...

Stau în Rahova acuma, dar în partea bună a Rahovei, cum se zice, la 5 staţii de tramvai de Unirii..deci relativ ok... Apartamentul e drăguţ, camera e aranjată, drăguţă, am linişte, nu o să am probleme cu venitul acasă sau cu mai ştiu eu ce alte psihoze cum aveam dincoace, deci, din punctul ăsta de vedere e muuult mai bine...

Azi mă mut şi o să fie o mare nebunie că am o grămadă de bagaje şi tre să le duc cumva cu taxiul până acolo...that should be fun...i think... da tocmai acuma am reuşit să găsesc o prietenă să mă ajute să le mut dintr-o parte în alta...Mulţam mult, Cătă!

O să mai dau se ştire cum evoluează lucrurile, asta dacă o să mai fiu în stare de ceva deseară....

miercuri, 8 octombrie 2008

În sfârşit!

L-au demis şi pe boul ăla de Adomniţei!!! cea mai bună ştire de pe ziua de azi! oricum nu mai avea el zile duă alegeri, dar măcar i-au tăiat de pe acum craca, că şi aşa a făcut numai tâmpenii!

Una dintre cele absurde idei pe care le-a avut a fost aceea de a propune ca absolvenţii de pre Bologna admişi la un master de 2 ani pe locuri bugetate, să fie obligaţi să plătească al doilea an!!! Tâmpit om, mă jur! Habar nu are de legi şi de prevederi!

Oricum, probabil că nici următorul nu va fi un strălucit, la cel oameni se avansează în asemenea posturi...aşa că aştept cu interes să văd ce le mai dă prin mintea aia creaţă.

luni, 6 octombrie 2008

Lack of time!!!

Sincer, eu nu ştiu cum reuşeşte lumea să scrie atât de mult pe bloguri! Când aveţi fraţilor timp? Serios! Sunt chiar intrigată de asta! Eu la servici nu prea am timp de scris pe blog sau mail-uri, abia mai am timp să mai răspund pe mess. Mai am şi masterul, care îmi ia şi ultimele fărâme de energie iar odată ajunsă acasă, sutn atât de obosită de nu cred că aş mai putea articula nimic inteligent...

Dacă mă poate lămuri şi pe mine cineva...aş fi chiar recunoscătoare! Nu de alta dar am uneori chestii de zis, dar nu am când să le scriu...

O sa mor...bătrână!

DEAD AT 83

cancer



După cum se vede, o să mor destul de bătrână, la 83 de ani, dar de cancer...cam nasol... E un test găsit pe blogul lui Călin şi l-am făcut şi eu, aşa de curiozitate.

Nu ştiu cât e de adevărat, dar sper să nu fie chiar în totalitate adevărat-mai ales partea cu cancerul...

Curiosşi să vedeţi cât mai aveţi de trăit? Ia vedeţi!

duminică, 5 octombrie 2008

Emotionant!

Unul dintre cele mai emotionante si mai frumoase dansuri pe care le-am văzut vreodată!

duminică, 28 septembrie 2008

Happy me!

Well, am intrat la masterul la care voiam, la buget!!!

E vorba de un master pe comunicare intercultural oferit de catedra UNESCO din cadrul Universităţii Bucureşti şi sunt tare bucuroasă că am intrat, mai ales că sunt la buget! Iniţial eram la taxă pentru că avem de-a face cu un sistem educaţional tâmpit, prin care toate locurile bugetate erau pentru absolvenţii de Bologna, dar în urma unei întâlniri a catedrei UNESCO cu rectorul s-a hotărât alocarea a 5 locuri bugetate pentru pre-Bologna şi eu eram a treia persoană....aşa că am trecut la buget!!!

E un master super interesant, într-un domeniu care îmi place şi în care vreau să lucrez; o să pot lucra pe proiecte culturale sau interculturale şi sunt super încântată! Plus că e în engleză şi franceză masterul şi o să primesc şi certificate de competenţă de la 3 universităţi străine!

Poate că mă ia pe mine valul dar chiar sunt extrem de încântată de masterul ăsta! Sper să am noutăţi interesante despre el pe parcurs!

duminică, 21 septembrie 2008

Cultura a la Bucureşti

Norocul meu pare destul de mare pentru că am ajuns aici şi deja cunosc destul de multă lume ca să nu mă arunc pe geam de plictiseală! Am foste colege de facultate care sunt aici, prietene din Sibiu sau de aici, rude-o grămadă-...deci viaţa mea socială nu va avea de suferit.

Am mers la teatru! La teatrul ACT , la o piesă Frankie şi Johny, care mi s-a părut că seamăna cu filmul cu acelaşi nume. Mi s-a părut interesant cum s-a adaptat un film la o piesă de teatru, recreând practic numai o seară din întreaga poveste prezentată în film. Filmul a fost cu Michelle Pheiffer şi Al Pacino şi mi-a plăcut tare mult, poate din cauza asta mi-a plăcut şi piesa. Actorii erau chiar simpatici, deschişi, amuzanţi... Mi-a plăcut şi faptul că atmosfera generală a teatrului era una relaxată, casual, nu trebuia să fi îmbrăcat nu ştiu cum ca să mergi. La mine s-a nimerit să fiu mai altfel îmbrăcată pentru că veneam direct de la ultimul examen de master.

Teatrul ACT e pe Calea Victoriei, la numărul 126, e un teatru mai neconvenţional, unde lumea se simte bine şi vine cu plăcere; e micuţ, confortabil, dar parcă diferit de Radu Stanca din Sibiu, parcă e mai intim şi mai personal prin faptul că scena e în mijlocul încăperii şi lumea stă pe laturile sale.

Şi m-am nimerit să fiu aici la Zilele Bucureştiului, care au avut loc acest weekend. Vineri a fost seara folk, şi au participat Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru etc etc. Atmosfera nu se poate descrie, cine a mai fost la seri/festivaluri de folk ştie cum e şi ce înseamnă. A fost în aer liber, la amfiteatrul Mihai Eminescu, şi vremea s-a gândit că ar fi frumos să plouă puţin şi să fie aşa, mai frig. Dar cu toate astea lumea a stat, a aplaudat, a cântat, fără să se sinchisească de frig sau ploaie. Lumea în general, pentru că eu şi Cătălina am plecat la un moment dat, că ne era foarte frig şi nu prea existau şanse să ne încălzim prea curând, indiferent cât de mult ne-ar fi plăcut folkul. Din păcate ieri, când a fost cel mai frumos şi au avut loc cele mai frumoase manifestaţii eu nu am putut merge pentru că dacă mergeam ajungeam prea târziu acasă şi-i deranjam somnul lin al gazdei. Dar mă rog asta e o altă poveste, cu mulţi nervi şi draci. Am înţeles de la Cătă, că spectacolul cu foc şi apă de ieri a fost senzaţional, de un profesionalism incredibil.

Deocamdată astea au fost experienţele mele culturale din Bucureşti, acum aştept festivalul de jazz, dacă nu mă înşel treuie să fie cândva în octombrie şi aştept şi celelalte chestii care o să mai fie, pentru că sigur o să mai fie ceva.

Încă trăiesc!

Mda..a trecut cam multişor de când nu am mai dat niciun semn pe blog şi nu pot spune că există motive suficient de bune pentru asta. Mă rog, ar putea fi faptul că m-am mutat la Bucureşti şi că a durat până m-am acomodat, sau că am avut examenele de master....dar tot puteam să scriu şi eu ceva.

Ah well, acuma dacă tot m-am apucat de scris, tre să spun că am o groază de chestii de spus.

Aşa...cum spuneam, m-am mutat la Bucureşti. Dar înainte de mutare am fost la nunta unei bune prietene şi totodată foste colege de facultate, nuntă care a fost absolut superbă! Mireasa a fost incredibil de frumoasă, ca toate miresele de altfel, iar atmosfera a fost de milioane. Dansul de deshidere a fost melodia din " Familia Bundy"-Love and marriage- nu se aştepta nimeni la aşa ceva! Am furat şi mireasa-noi, în sensul de foştii colegi de facultate ( de fapt colegele de facultate, că băieţii erau soţi, logodnici, prieteni de-ai noştri) şi am mers la Hanul din Bătrâni! A fost tare frumoasă şi partea asta. Îmi dau seama că poate sună ca o compunere de clasa a IVa treaba asta, dar chiar a fost frumos, mai ales că era şi ultima mea seară în Sibiu şi, implicit şi ultima seară cu Tibi...a fost trist la un moment dat, dar ştiam, şi ştiu şi acum, că am făcut o alegere care implica această plecare.

Şi sunt aici de 2 săptămâni deja, am apucat să mă şi plimb puţin prin Bucureşti, am văzut unele locuri pe care voiam neapărat să le văd, am mers la teatru, la plimbare, prin cafenele... Stau undeva în Drumul Taberei într-o zonă foarte liniştită, cam departe de centru, dar măcar am autobuze şi trolee directe până în centru, şi metroul e la câteva staţii de autobuz de mine. Am dat şi examenele de master-3 la număr- a fost un calvar, pentru că le-am dat pe toate în aceeaşi zi. Mâine o să aflu rezultatelela unul dintre ele şi marţi la celălalt. La al treilea am aflat deja, dar oricum nu am de gând să rămân acolo.

Îmi place Bucureştiul, chiar mă simt bine în oraşul ăsta, chiar dacă marea majoritate a prietenilor mei nu îl suportă din cauza nebunie, a agitaţiei şi a traficului infernal şi poate şi din cauza oamenilor de aici. Cu traficul recunosc că e nebunie, îmi ia cam 3o de minute să ajung de acasă până la facultate cu autobuzul-dacă nu e aglomerat şi aproape o oră la orele de vârf. Practic trebuie să-mi modific oarecum programul pentru a putea ajunge la timp peste tot. Până acum nu am reuşit, dar am toată încrederea că la un moment dat o să mă obişnuiesc.

O să mai pun o postare sau două despre câteva chestii interesante-în sens pozitv dar şi negativ- despre experienţa Bucureşti...so keep reading!

joi, 21 august 2008

I'm back II!

Cum ziceam ieri, o să continui azi cu restul poveştilor.

La Suceava a fost festivalul medieval Ştefan cel Mare şi cavalerii noştri- Ordinul Cavalerilor de Transilvania din Hermanstadt-Sibiu- au fost invitaţi pentru a treia oară la acesta.

Drumul a fost infernal-am mers cu trenul foamei- adică Timişoara Nord Iaşi! Să-ţi rogi moartea nu alta! Şi era atât de plin şi mirosea aşa de urât...horror nu alta. Dar nah, a avut şi părţile lui bune, că eram o grămadă pe tren-de-ai noştri- am jucat cărţi, am mai citit, dar şi când m-a izbit somnul...aia a fost cel mai dureros, că nu prea aveai unde să dormi...

Anyway, Suceava, sau cât am apucat să văd din oraş ,mi se pare foarte aerisit, e destul de întins ca şi suprafaţă, iar ca şi arhitectură nu mi se pare ceva deosebit sau special. Spun că nu am apucat să văd prea mult din oraş pentru că noi eram cazaţi la un cămin de facultate care era la dracu cu cărţi de cetate, iar un drum pe jos până acolo ( de vreo 2 ori pe zi) te cam storcea de vlagă, aşa că noi mergeam cu un microbuz.

Festivavul, deşi e numai la a 3-a ediţie este foarte bine organizat, se vede că lumea se zbate şi se agită pentru bunul mers al lucrurilor-faţă de Sighişoara, care deşi se realizează de atâţia ani e într-un hal de degradare intens. Acuma, ca peste tot au exisat mici incidente care ţineau şi nu prea de organizatori, dar în general festivalul mi s-a părut bine pus la punct.

Noi am mers la Suceava cu două piese- una cu lupte şi dansuri medievale şi una cu foc, şi vreau să spun, fără să laud pe nimeni, că am fost probabil cei mai apreciaţi din festival. Cînd o să apară filmuleţele o să dau linkuri către ele pentru că merită. Efortul a fost destul de mare, dar a meritat.

Meritul meu la aceste două piese a fost acela de a imortaliza momentele, şi chiar îmi place ce a ieşit. Nu am încă pozele, dar când o să le am o să postez câteva şi aici. Pentru cine vrea să vadă mai multe, poate vedea aici ce au mai făcut cavalerii în anii trecuţi.

Cum eu nu aveam treabă în mod deosebit cu programul festivalului am profitat de timpul liber pentru alte activităţi- cum ar fi călăritul sau tiroliana. Povestea cu aventurile astea două este următoarea: cavalerii de Sibiu au avut mai demult o colaborare cu vestitul şi faimosul cascador Vali Vasilescu şi acuma se înţeleg foarte bine, de câte ori se nimeresc la un festival medieval împreună se reiau vechile obiceiuri. Nah, şi Vali are o echipă de cascadori cu care îşi face spectacolul de turnir în şanţul cetăţii de Scaun, şi cascadorii au cai şi aveau şi toriliană-aşa să se mai distreze publicul-tiroliană care traversa şanţul şi ajungea în cetate, la Pulberărie (pentru cine a mai fost pe acolo ştie ce zic, cine nu a mai fost...nu am cum să explic altfel).

Cascadorii sunt cam toţi fustangii şi glumeţi aşa că nu era greu să intri în vorbă cu ei. Eu de la Sibiu am tot înebunit-o pe Oana, una dintre domniţe, că eu vreau să călăresc, şi când am ajuns la Suceava, numai bine că lucrurile s-au aranjat în asemenea măsură încât unul dintre cascadori a lansat invitaţia de a merge la călărie. Eu cu încă o prietenă doar nu era să zicem nu! Şi uite aşa, am încălecat eu a treia oară! Era un cal absolut superb-Tabu îl cheamă, cuminte, dar cu personalitate. Trebuie să recunosc că am cam tremurat puţin când m-am urcat, calul nu mă ştia, putea avea orice reacţie; dar a fost chiar cuminte. A urmat o plimbare liniştită prin pădure, desigur nu singură, ci cu tipul respectiv pe lângă cal, nu cumva să o ia aiurea.

Senzaţia e tare faină, mai ales dacă nu ai frică de cal şi înveţi oarecum să îl struneşti. Pe mine însă nu m-a simţit prea autoritară, aşa că era el stăpânul. Am reuşit totuşi să pornesc cu el fără ajutorul cascadorului-calul răspundea la comenzi vocale şi numai la vocea tipului- dar numai atât a vrut, după aceea s-a încăpăţânat şi nu mai voia să meargă pe unde-l duceam eu. Mi-a plăcut experienţa, aş fi vrut să încerc şi un trap uşor,dar fiind drum de pădure mi-era uşor teamă de terenul accidendat.

Nah şi cu tiroliana.... domniţele noastre, toate cu rochiile lor în stil medieval nu au stat de două ori pe gânduri şi şi-au lăsat rochiile să fluture pe deasupra şantului de apărare în văzul vizitatorilor cetăţii şi mai ales spre deliciul cascadorilor. Şi cum nu prea aveam mare lucru de făcut, şi m-a chemat să mă dau, nu puteam refuza. Partea mai...delicată era că eram în fustă, lungă ce-i drept, dar nu m-a ajutat prea mult, mai ales când eu venit cu hamul respectiv să-l iau pe mine...pe sub justă! Nah, de bine de rău, am luat chestia aia pe mine, nu era prea comod, mai ales că mai eram şi cu fusta ridicată destul de sus, mi-a mai pus şi casca pe cap şi urma să îmi dau drumul pe drăcia aia. Eram destul de timorată, dar la ce glume aveau băieţii în ei, îţi treceau şi emoţiile şi tot...asta până mi-au făcut vânt...sincer nu mai ţin minte nimic din tot drumul-eram prea ocupată să urlu. Senzaţia e super tare! dar când am ajuns pe partea cealaltă abia puteam sa în picioare, aşa de tare îmi tremurau genunchii...

Au făcut băieţii o chestie foarte frumoasă după părerea mea: trecea pe acolo o fetiţă de vreo 13 ani, paralizată, în cărucior şi băieţii o întreabă dacă vrea să zboare; au luat-o frumos, i-au pus hamurile, au aşteptat să ajungă căruciorul pe partea cealaltă, şi i-au făcut vânt în neant. Fata a fost extrem de cuminte şi extrem de fericită după acel moment.

Mi-e aşa de ciudă că nu am pozele...am poză exact când îmi iau zborul, dar pe aparatul unei prietene.

Şi cam astea au fost aventurile mele de pe la Suceava, plus parada de deschidere a festivalului, aproximativ 6 kilometri de mers prin oraş, urcat prin soare sau fugit ca să le fac poze. Dar mi-a plăcut aşa în mare experienţa. Ne-am distrat, avem amintiri frumoase şi am petrecut aproape o saăptămână cu toţii.

Bolnăvioară

Am reuşit de am răcit în august! Cum? Pe trenul de la Suceava, am stat la un moment dat în curent, cumulat cu curentul de pe holul căminului unde eram cazaţi...et voila! Partea mai nasoală e că de două nopţi nu am reuşit să dorm şi duminică merg la nuntă...

Şi arăt ca naiba!Şi mă simt ca naiba! I need a hug...

miercuri, 20 august 2008

I'm back!

După o absenţă destul de îndelungată am revenit şi eu! Am fost tot plecată şi de câte ori ajungeam în faţa calculatorului nu mă puteam aduce în starea de a scrie pe blog.



Marea....a fost frumos, foarte frumos: mare, corturi, plajă, soare, distracţie, scoici... Am fost mulţi, vreo 12-13. Am râs într-o săptămână cum de mult nu am mai râs,m-am bronzat, m-am bălăcit, am cules scoici, a fost şi Tibi cu mine... Am văzut o grămadă de bebeluşi pe plajă! Sincer, nu am mai văzut atâţia bebeluşi la mare niciodată: erau miculuţi, unii nici nu mergeau bine. Dar erau adorabili! Nu-mi puteam dezlipi ochii de la ei! Erau şi câini pe plajă-chestie nu la fel de adorabilă ca şi bebeluşii, mai ales când respectivele animale fac pipi pe prosop sau se iau la bătaie lângă locul unde stai tu.


Se iau bani în Vamă pe absolut orice! Mâncarea o plăteşti tot fragmentat: adică cioraba are un preţ, smântâna e pe lângă la fel şi ardeiul iute iar la salată sau la peşte dacă mai vrei cumva o lămâie mai dai 3 lei! Am mers să-mi iau hamsii şi văd că e numai 3.5 lei porţia. Dar când mă uit mai de aproape pe lângă preţul ăla mai venea mujdeiul-1.5 lei, pâine-0.5 lei sau mămăligă-1 leu, deci, dacă voiai să le mănânci cum trebuie dădeai cam 5-6 lei. Nu mă deranja asta ci faptul că era totul fragmentat; nu prea poţi mânca hamsii fără mujdei şi mămăligă sau pâine.


Anyway...una peste alta, mâncarea a fost foarte bună, şi uneori mai scumpă, am mâncat nişte papanaşi de nu credeam că se poate aşa ceva! Foarte mare, nici nu am reuşit să mănânc unul întreg!


Poze -decente- nu prea am, că toate sunt pe plajă aproape şi nu mă prea încântă ideea de a mă posta în costum de baie pe blog, dar am o poză absolut mortală la masă, care-mi place la nebunie.


Eram la o terasă mâncam de amiază-un platou mai mult decât mare de midii pane!Pentru mine toate porţiile erau mult prea mari, şi de multe ori nici nu reuşeam să termin totul, deşi era aşa de bun!

Şi am şi dovada că am fost în Vamă


Ştiu că toată lumea îşi face poze cu asta, dar în fiecare an am făcut poză aici şi nu am vrut să rup şirul. Poza e făcută în ziua plecării, de fapt era seară, pe la 7.

Drumul înapoi a fost un chin-am stat 2 ore în plin câmp, noaptea pe la 11 din cauza unui alt tren care nu ştiu ce naiba a făcut el acolo...horror mă jur. Cică rapid, dar am făcut o grămadă cu el, şi era din ăla cu compartimente cu 8 locuri....ne-am rugat moartea mă jur. Făcea din Mangalia la Ploieşti 8 ore! Rapid! şi era plin compartimentul! Ce să dormi? că nu aveai cum să stai ca lumea d-apăi să mai şi dormi!

Nu ştiu ce aş mai putea scrie despre mare...toată lumea a fost, şi fiecare a trăit altfel. Dar am zis că nu mai venim pe litoralul românesc; mai bine mergem la bulgari sau la croaţi sau la turci... prea murdară plaja, prea mult jaf pe faţă...şi păcat că avem nişte plaje mari şi frumoase, dacă ar fi întreţinute.

Nah şi cam asta ne-a fost marea... ne-am sărbătorit aniversarea de 2 ani pe malul mării-anul trecut fiind la munte, la Peleş. Nu a fost nimic siropos, era de ajuns că suntem amândoi acolo, şi că ne e bine.

Well, iar trebuie să plec...dar o să continui mâine, promit. Am şi alte poveşti, de la Suceva.


Summer song

Piesa care ne-a înnebunit la mare şi ne-a făcut să ne mişcăm pe ritmurile ei.

marți, 12 august 2008

Ne ducem naibii!

Am primit o chestie pe mail care m-a lăsat mască: i-a apucat pe români nebunia retrocedărilor cu o asemenea furie de nu se mai uită la ce cer şi nici la ce se dă!

Se pare că Sfinxul, Vf. Omu şi Babele riscă să ajungă împrejmuite de garduri cu sârmă ghimpată, pentru că statului român nu-i pasă nici cât negru sub unghie cui ce dă, atâta timp cât banii ajung în buzunarele care trebuie! Articolul-care poate fi citit aici, cred că e un blog care conţine tot felul de asemenea articole despre tot felul de probleme serioase existente în societatea noastră.

Dar chestia asta sincer, mi se pare absolut de SF! Cum naiba să-i dai unui om de afaceri, sau unui tâmpit, un parc naţional??? Cum să-i dai unuia un MUNTE????!!!! Hai, dai o clădire, dai o bucată de pământ, dar cum naiba să-ţi dea prin cap să dai cuiva un munte??? Nu e vorba că nu înţeleg chestia asta-oricum nu o înţeleg- e vorba de faptul că aşa ceva nu se întâmplă! I-aş împuşca pe toţi imbecilii ăştia care au căcat în loc de minte! Sincer i-aş împuşca, fără nici cel mai mic regret! Ăştia oricum nu au familii cu adevărat, aşa că nu ar avea cine să-i plângă. Chiar nu văd şi cei din conducerea ţării cum se scapă hăţurile din mâinile lor??? Cum le lasă de bunăvoie să le scape doar ca să li se umple buzunarele şi conturile cu şi mai mulţi bani! Şi ce naiba fac cu atâţia bani? Mor cu ei sub saltea!

Nici nu pot fi revoltată de cât de şocată sunt! Sau sunt eu incredibil de naivă şi aşa ceva se întâmplă la fel de natural ca şi respiratul, sau e o chestie care trebuie stopată cât mai rapid şi definitiv! Dacă statul, care teoretic ar trebui să apere interesele celor care i-au ales nu mişcă un deget, atunci asta înseamnă că trebuie să ni apărăm noi? La ce bun să mai avem conducători dacă oricum nu fac absolut nimic?

Jeguri avem în conducere, nu oameni! Să le fie ruşine şi dacă nu le e, sper să apuce să vadă şi reversul medaliei...

O bijuterie de om!

Nu am crezut să apuc vreodată să văd materializarea acestei expresii...dar se pare că nu sunt destul de vizionară!Mă uitam la ştiri, şi printre obişnuitele crime, omoruri, accidente, aud şi o chestie care m-a făcut brusc atentă: îi putem păstra pe cei dragi lângă noi şi după moarte! Sub forma diamantelor!!

Da...cică te costă 3500-4000 de euro, durează 3 luni şi se realizează în Elveţia, dar că din 2 kg de cenuşă umană se pot obţine 4 diamante albe cu o tentă de albastru, în funcţie de sufletul celui decedat-ultima chestie este părerea tipei care se ocupă ce treaba asta-.

În Europa e o practică destul de comună, în România abia se aude de ea, probabil de aia am fost atât de interesată de ea.

Sincer, mie mi s-ar părea ceva extrem de intim şi de personal să-mi transform persoana iubită, sau pe cineva drag în diamant şi să-l port la gât sau ca şi inel, şi aş face acest gest probabil mai mult din egoism-să am lângă mine persoana dispărută cât mai mult timp-în altă formă, dar să ştiu că e ea-. Cred că aş vrea acelaşi lucru şi pentru mine-oricum voiam să fiu incinerată.

Ca să revin, ideea mi se pare interesantă, practică şi oarecum romantică. Probabil că şi în România va avea succes-mai ales printre ţigani! dacă nu o cunosc deja şi o folosesc.

Se pare, deci, că sintagma din titlu nu era doar o expresie! Poţi fi o bijuterie de om...după ce mori!

sâmbătă, 9 august 2008

Am revenit

M-am întors...

Dar sunt mult prea obosită pentru a scrie ceva. O să revin cu o postare mâine probabil, şi cu câteva poze-cele pe care le am eu-. Spun doar că a fost frumos. Restul mai târziu.

joi, 31 iulie 2008

Am plecat la Vama Veche

Plec! În noaptea asta plec spre mare şi nu mă mai întorc decât săptămâna viitoare! Abia aştept să ajung, să mă arunc în apă! Da , da, da ştiu că litoralul românesc nu mai merită mare lucru şi că Vama Veche nu mai e ce a fost odată, dar pentru mine parcă nici nu contează.

Şi acum doi an ani am fost, tot cu cortul, în camping şi a fost excelent! Acum o să mergem vreo 12 persoane, o să fie şi Tibi, acum 2 ani nu a fost...

O să dau detalii la întoarcere!

Ne auzim peste o săptămână!!!

miercuri, 30 iulie 2008

Nimeni nu-i mai tare ca noi!

Am mers de curând la incredibil de şmecherul complex Helios din Ocna Sibiului... În afară de preţ nu e nimic şmecher la el. Ba mai e apa curată, să nu mint, că e destul de important să fie apa curată.

Nah, ajungem noi acolo, cu vară-mea de la Bucureşti şi cu viitorul ei soţ: ne alegem locurile şi ne întindem la soare. Locul arată bine nu pot să mint, dar când am vrut să ne luăm ceva de băut, ni s-a spus că în ziua aceea nu se serveşte la bar. A trebuit să ne luăm suc şi apă de undeva din afara complexului. Nu că nu ar fi fost mai ieftin aşa, dar simpla chestie că nu se servea, deşi era destul de multă lume pentru o zi de luni, m-a deranjat.

Anyway, ziua a decurs foarte bine, am avut soare, apa era ok, curată, nu erau nebuni care să sară aiurea în apă şi să-ţi ude prosopul... Toate bune şi frumoase până ajung la toaletă: era groaznic!!!Mirosea destul de urât, nu era hârtie igienică şi coşurile de gunoi erau atâta de pline încât dădeau pe dinafară! Apăi la 25 de lei cât e intrarea, ar putea avea mai multă grijă de toaletele alea, că ţi se făcea greaţă când intrai acolo.

Şi inevitabil, am tras aceeaşi concluzie: românul e un dobitoc! Ăsta e adevărul! Ideologia patronului e să jupoaie cât mai mult de pe client dar nu cumva să-i dea serviciile pentru care plăteşte, iar clientul, de cele mai multe ori nu zice nimic, că ştie că oricum nu are niciun efect. M-aş fi dus să-i spun duduii care ne-a luat banii să se uite puţin la toalete dacă-i plac, dar nu mai era pe acolo.

E vorba aia a românului: în afară-i vopsit gardul şi-năuntru leopardul-cam aşa e treaba cu complexul Helios. Cât o fi el de frumos şi de aranjat, cu piscinele lui, pe atât e de dezgustătoare toaleta.

Marea căutare...

...după nişte benzi fosforescente/reflectorizante care se pun pe ancorele cortului mi-a purtat paşii spre Baumax! Mai bine îmi vedeam de ale mele, sincer.

Nah ajungem noi acolo-l-am luat şi pe Tibi cu mine- şi ne uităm câteva minute după care întrebăm pe un individ de obiectele în cauză. Individul se uită la noi a prostie şi ne spune să mergem la tehnic că acolo ar trebui să aibă. Ne ducem cuminţi la tehnic, ne zgâim pe acolo, dar în afară de şuruburi, piuliţe sau maşini de găurit nu am văzut altceva.

Mergem la informaţii tehnic unde, surpiză! nu era nimeni. Stăm o vreme, ne uităm pe acolo, la un moment dat mă enervez şi să plecăm. Dăm de o tipă şi o întrebăm şi pe ea de obictele în cauză. Ea ne trimite la camping...ajungem undeva la grădini,dar de cmaping nu am dat! Nah ne uităm noi pe acolo, că de întrebat nu aveai pe cine să întrebi că nu era niciun angajat pe acolo. Eu simţeam cum mă iau toţi dracii! Plecăm de acolo şi pe drum dăm de o angajată care ne trimite iar la tehnic....iar ne uităm pe acolo, mai întrebăm doi angajaţi care ne trimit la informaţii tehnic, unde era cineva de data asta. Ăla zice că undeva în spate găsim ce căutăm. Nah şi când ajungem în spate ce găsim? Bandă din aia de se pune pe stradă când se lucrează undeva sau din aia de se foloseşte la accidente! Să mor nu alta!

Azi ajung în oraş şi merg la Sport Explorer-nu aveau aşa ceva. Ştiau că există, dar ei nu aveau. Mă duc la Virus-nici acolo nu aveau aşa ceva! Nah eu nu mai pricep nimic: sau nu există-deşi asta nu se poate, sau ăştia nu au niciunul aşa ceva! Şi nu pricep cum de nu au! E o chestie destul de utilă, care ar trebui să existe în orice magazin cu produse şi accesorii de gen.

Aşa că va trebui să mă mulţumesc numai cu ancorele portocalii de care sigur o să mă împiedic, nu nu mai eu dar şi cei care vor trece pe lângă cortul meu...

Sighişoara medievală

Am fost şi anul acesta la festivalul de la Sighişoara, dar nu pot spune că am fost plăcut surprinsă de ceea ce se petrece acolo.

Să spunem că fiind un festival medieval, sau de artă medievală, se aşteaptă o oarecare doză de boem de la el, sau de laisse-faire, dar s-a cam întrecut limita şi se tot întrece de câţiva ani încoace. Mă refer, în primul rând la program, care m-a deranjat prin simplul fapt că persoanele cu care am mers au participat la acest festival şi li s-a dat peste cap cam tot programul. Dacă vineri ploaia a fost cea care a împiedicat desfăşurarea relativ normală a evenimentelor, mai departe a fost o nebunie totală: programul nu mai era respectat, telefonul suna mereu să anunţe ale şi alte modificări, locaţiile nu mai corespundeau etc...

Evenimentele din cadrul festivalului au fost destul de interesante aş spune, tot felul de piese, lupte, scenete, dansuri şi momente de muzică medievală. Lumea a venit şi în acest an grămadă, dar parcă nu a fost atât de multă ca anii trecuţi. Terasele te îmbiau( sau nu) cu mirosuri de hamsi, kebap-uri, mici, cârnăciori prăjiţi, cartofi, porumb fiert sau copt, bere. Negustorii de pe marginea drumului încercau care mai de care să te atragă spre taraba lor, încărcată cu tot felul de bijuterii sau prostioare aiurea. Aşa m-a atras pe mine una, dar numai ca să mă uit: erau tot felul de inele cu pietre mari şi frumoase, dar cum eu am mâna destul de mică nu arată foarte bine un inel aşa mare pe mine. Mă ia ţiganca cu tot felul de vorbe, îmi pune inelul pe deget, eu zic că numai mă uit...şi o întreb cât ar costa un inel, la care ea zice: "20-25 de lei domniţă". N-apăi la preţul ăsta, şi de pleu, mai bine mă lipsesc îmi zic în sinea mea. Şi ca şi când mi-a ghicit gândul zice" sunteţi prima clientă pe ziua de azi, aşa că vi-l las la 10 lei" Eu mă uit aşa la ea, o întreb ca să fiu sigură că am auzit bine şi-l iau. Nu zic, e frumos inelul, da nu aş fi dat pe el 25 de lei nici moartă, mai ales că nu e argint.

Am mâncat la porumb fiert şi copt de numa, şi tot aş mai mânca şi acum. Aâta e de bun! Am urcat şi în turnul cu ceas pentru prima dată: frumoasă priveliştea, păcat că ploua într-una! Am mers şi la biserica din deal; e aşa de liniştită zona...şi la fel ai o prielişte foarte frumoasă deasupra Sighişoarei.

Din păcate, sunt şi părţi destul de triste legate de acest festival: mergeam acasă pe la 3 dimineaţa, şi în piaţa Sigma totul arâta ca după un război! Era plin de gunoaie, abia aveai unde să pui piciorul de toate paharele de bere, ştiuleţii de proumb, farfuriile de mici sau hamsii etc. Era un spectacol dezolant al nepăsării şi al mizeriei umane.

Şi un alt spectacol, la fel de trist, era sus în cetate, în poieniţa din faţa bisericii unde era plin de tineri, care şi-au întins izoprenele şi sacii de dormit şi se pregătaeu pentru o noapte "medievală" sub stele şi mai ales sub ploaie. Nu mi-a venit să cred câtă lume era acolo! Am rămas blocată când i-am văzut pe toţi stând acolo adunaţi...

Una peste alat, se poate spune că a fost ok, deşi e destul de forţat. Peste câţiva ani nu va mai rămâne nici ce este acum. Dar cât timp este ceva frumos, e păcat să nu se viziteze şi să nu se profite de ce este.

Şi am uitat să adaug: ne-am căsătorit!!! Pe trei zile numai e drept, dar a fost tare frumos momentul. Avem şi un certificat de căsătorie drăguţ... Ca în poveşti: a durat nunta trei zile şi trei nopţi...well, la noi atât a durat căsnicia :)

miercuri, 16 iulie 2008

Nebunia Sex and the City

Tocmai vin de la Sex and the City-the movie! Ce să spun? E frumos! Mai ales dacă s-au urmărit şi seriile dinainte...e chiar frumos.

Şi poate cel mai frumos e faptul că e inspirat din viaţa reală. Şi stau şi mă gândesc dacă o să iubesc vreodată pe cineva atât de mult încât să trec peste faptul că m-ar înşela sau că m-ar lăsa baltă în ziua nunţii... Iniţial mă gândeam că e o chestie de vârstă: la 20 de ani judecăm mult prea rapid şi prea definitiv lucrurile, în mare parte pentru că avem mereu ideea de "mai e timp", pe când la 40 deja acel timp se cam duce. Dar de fapt ideea cu timpul nu e destul de plauzibilă, deoarece, dacă este ceva adevărat acela e că dragostea nu are vârstă!

Dacă aş iubi aşa de mult pe cineva atunci poate că aş ierta o infidelitate; dar ar conta enorm contextul! Acum, de exemplu să aflu de o infidelitate...nu ştiu cum aş reacţiona, dar probabil aş vrea să ştiu de ce, şi la fel de probabil că ar fi un motiv absolut tâmpit, pur masculin. Dar oare aş ierta? Sincer, nu ştiu, ăsta e adevărul. Aş trăi cred mereu cu ideea că se poate întâmpla dinnou; dar oare aş fi dispusă să risc, să-mi risc sentimentele? Probabil că da, la un moment dat, pentru că m-am lămurit că nu există absolut nicio logică în iubire. Te arunci cu capul înainte şi nu mai vezi nimic decât persoana iubită.

Aş fi teribil de rănită, dar probabil aş ierta...şi probabil că, la un moment dat, aş şi uita, dacă ştie cum să mă facă să uit...

Cât despre partea a doua, cu părăsitul în ziua nunţii...nici nu e cazul să mă gândesc la aşa ceva, pentru că nici măcar prima parte nu există-cea care duce la existenţa nunţii...

Oricum, revenind la film, mi-a plăcut. Poate e tras de păr în unele locuri, dar în mare parte e destul de real încât să te facă să îţi doreşti aşa ceva şi tu; dacă nu relaţiile pe care le au cele patru atunci măcar prietenia care le leagă! E cred cel mai frumos lucru să ai lângă tine prieteni adevăraţi, cu care să împarţi şi momentele de fericire dar şi cele de necaz, prieteni care să ştie să-ţi spună adevărul şi să fie acolo pentru tine.

E cu happy end, normal, doar e film american: they all live happilly ever after...şi la final te trezeşti dorindu-ţi şi tu acel final fericit, şi întrebându-te oare când va veni... And they do get married! După atâtea experienţe, într-un final, se regăsesc şi se recunosc!

The end!

luni, 14 iulie 2008

Rockin' Transilvania 2008

Dacă tot am fost, măcar să-mi spun şi eu părerea despre evenimentul în cauză. Am mers numai în a doua zi, dar pot spune că a fost reuşit! Nu sunt eu cea mai mare şi înrăită fană a rock-ului, şi astfel nici o fină cunoscătoare a genului, dar sunt unele formaţii care îmi plac, cum sunt de pildă Helloween. De ce îmi plac? Ei bine, motivul nu are absolut nimic de-a face cu muzica, sau cu atracţia mea pentru rock, ci este unul mult mai personal şi mai subiectiv. Ideea centrală e că îmi plac şi că m-am bucurat când am auzit că o să vină la Sibiu.

Ideea de festival de rock pe stadion este excelentă-spre deosebire de ideea de cort! Nu am dat banii pe intrare, cum fac de altfel la destule masnifestări culturale-am teribilul avantaj de a primi invitaţii, dar de data asta nu a fost de la ai mei, ci de la Tibi, care lucrează pentru 7 Seri. Ni s-a pus brăţara-verde pentru a doua zi de festival- şi după un control destul de amănunţit al genţii mele am ajuns pe teren.

Nu era multă lume deloc la ora aia-19 şi ceva, dar mă gândeam că o să vină mai mulţi pentru Helloween, care erau ultima trupă.

Trec peste detaliile cu berea, sucurile şi produsele scoase la vânzare pe acolo, la partea de concerte. Când am ajuns noi am prins finalul celor de la AXXIS şi apoi a urmat DORO. După cum spuneam, cunoştinţele mele în domeniu nu excelează, aşa că de tipa asta, ultima nu pot spune că am auzit decât cu ocazia asta. E ok, adică nu deranjează ce cântă.

Şi, finally , venise şi timpul pentru cei pe care toată lumea-i aştepta. Au făcut un show excelent, iar partea care m-a cutremurat cu adevărat-pe lângă tot concertul- a fost solo-ul de la tobe!!! Nu cred că se poate reda în cuvinte ce a făcut omul ăla pe scenă!Senzaţional, incredibil!!! Şi poate pot părea cuvinte prea mari, dar numai acestea ar putea descrie senzaţia. Parcă toată puterea tunetelor era în beţele şi în picioarele tipului! Poate că am fost aşa de marcată şi din cauză că este unul dintre instrumentele care îmi plac cel mai mult, de când mă ştiu eu.

Păcat numai că nu am stat până la final, adică mai erau vreo 5 minute, dar mi se făcuse teribil de rău şi nu mai puteam sta nici măcar în picioare. Şi nu! nu era băutura de vină!era un kebap mâncat prea repede şi care avuses un sos mai ciudat în el. Abia am reuşit să mă urnesc de pe stadion...dar am ajuns cu bine acasă şi acum mi-e foarte bine.

Revenind la concert, a fost foarte reuşit, mi-a plăcut extrem de mult, oamenii ştiu să facă show, ştiu că facă muzică, vremea a fost de partea noastră şi am putut savura şi trăi momente excelente şi demne de amintiri frumoase peste ani. Nu am poze din păcate, dar oricum, şi dacă le aveam, nu puteau transmite starea de acolo, efervescenţa care-i cuprinsese pe toţi.

Sunt puţin curioasă de cum va ieşi minunea de Art mania...în cort...fără fumat, în căldura de acolo...

Până atunci o să mă mai gândesc puţin la concertul de aseară!

miercuri, 9 iulie 2008

Lâncezeală

A venit şi multaşteptata vacanţă....dar constat cu uimire că sunt groaznic de plictisită!!! nu am ce face. Pierd vremea toată ziua...mai citesc eventual ceva, dar în rest...nimic!

Cred că e şi o fază din acelea în care obişnuită fiind să fac mereu ceva acum, dintr-o dată, mă trezesc fără o ocupaţie. Ba lucram, ba era facultatea, sesiunea, la un moment dat licenţa...şi acum...nimic!

Aş fi putut să lucrez probabil, dar pentru două luni, din care una aş fi fost mai tot plecată...cine
s-ar fi deranjat? Şi am zis oricum că vacanţa asta nu o să lucrez...dar atunci nu ştiam cât de muuuuult timp o să am la îndemână. Ar trebui să mă bucur probabil, pentru că nu cred că o să mai apuc vreodată o perioadă în care să mă plictisesc...

Aştept să plec la mare!!! de fapt aştept să plec oriunde! Vreo sugestie antiplictiseală?...

marți, 8 iulie 2008

Are we safe?

E o întrebare din ce în ce mai îndreptăţită în ultima vreme, dacă stau numai să mă gândesc la toţi nebunii care în lipsă de altă ocupaţie dau spargeri sau se iau de oamenii de pe stradă.

Un asemenea caz a avut loc acum vreo 3 seri în oraş: eram pe o terasă, pe o străduţă mai liniştită dn Sibiu, un grup mare, la poveşti.

La un moment dat pe drum, în faţa terasei era un mini-grup de câteva persoane care păreau că se ceartă şi dintr-o dată se aude un sunet de lovitură şi zgomotul unui corp care cade pe asfalt. Băieţii au sărit toţi în stradă, s-au dus lângă individul căzut-care părea inconştinet, iar scandalagiii au plecar ameninţând într-una că o să se întoarcă.

Tipul chiar fusese inconştinent o perioadă destul de scurtă-dăduse cu capul de trotuar! Gardienii nu erau pe acolo! Deşi cu vreo oră înainte ieşiseră de pe străduţa respectivă. Erau probabil ocupaţi să facă poze teraselor care erau deschise la acea oră şi să se certe cu patronii.

S-a sunt la 112, s-au dat toate detaliile care se puteau da şi deşi spitalul e la nici 2 minute de locul unde eram noi, a durat vreo 5-7 minute până au sosit...

Şi deşteptul care a dat era un sfrijit de 1 metru jumate, beat, care făcea pe grozavul acolo.

Parcă nu-ţi mai vine să ieşi pe stradă chiar aşa...am tot zis că trebuie să-mi iau un spray cu piper sau ceva...e destul de aiurea să fii atacat şi să nu poţi să faci nimic, aşa că măcar să-i dai boului cu ceva în ochi până fugi...

Festival sau bălci?

Weekend-ul acesta a avut loc Festivalul Bujorului de la Gura Rîului, şi cum în anii trecuţi nu am reuşit să merg, am zis că acum nu mai am nicio scuză, aşa că am ajuns acolo împreună cu ai mei şi nişte prieteni de familie.

O grămadă de maşini parcate peste tot, lume multă, nebunie...
Ce m-a izbit prima dată au fost maşinuţele aduse!!! Cum naiba să aduci maşinuţe şi scaunul ăla imens infernal la un festival focloric, ţinut pe câmp???? Şi asta nu era totul: nu lipseau tarabele cu brăţări de piele, curele, baghete luminoase, lănţişoare de "argint", pălării.... Era un bâlci în toată regula. Aveau chiar şi roata norocului în miniatură.
Avem senzaţia că sunt în romanul "Cireşarii", într-unul din volumele în care eroii îşi trăiesc o parte a aventurii într-un bălci: de la infernalitatea aia de scaun urla o muzică de club, de pe la terasele cu mici şi bere urlau manelel şi de la scenă se auzea muzică populară! Să mori nu alta.

Atmosferă de "festival"





Mai mult decât aiurea... Asta pe lîngă gunoaiele care erau la fiecare terasă! Fiecare arunca ţigara pe iarbă, hârtia de la probumul fiert pe aceeaşi iarbă, dacă dădeau "din greşeală" cu cotul peste paharele de bere goale de pe masă, nu se sinchiseau să le şi ridice de pe jos... Ca la uşa cortului!
M-a distra cel mai tare o tarabă- Clătite franţuzeşti uriase! Păcat că nu am poză! Individul numai a francez nu arăta şi clătitele nici atât...n-am avut curaj să mănânc.
Am mâncat în schimb boţ-mămăligă cu branză făcută ca o minge şi coaptă puţin pe foc. Delicios, sincer, şi brânza aia era cum se spune " de la mama ei" sărată, bună, săţioasă!
A fost şi spectacol de muzică şi dansuri populare-unul dintre momente fiind cu veteranii Junilor Sibiului, care deşi erau o vârstă respectabilă jucau şi se mişcau de numa! S-au luat şi spectatorii la jucat pe locul din faţa scenei-fiecare cum ştia şi ce ştia.
Nu se putea să nu o dea careva în bară şi la partea asta cu spectacolul...şi acel cineva a fost Nelu Albu. Eu una sincer, nu ascult aşa ceva, nu am nimic cu omul sau cu cei care îl ascultă, dar a mers pe cântece mult prea comeriale şi total nepotrivite pentru eveniment, mai ales că înaintea lui, toată lumea care era la spectacol cântase "Aşa-i românul"...
S-au cam dus vremurile când vorbele cântecului se adevereau; acum românul nu se mai veseleşte decât cu manele, lucruri împrumutate, bere, mici, maşinuţe...
De partea cealaltă a Cibinului luminile festivalului se vedeau frumos şi liniştite în noapte, la fel ca şi focurile celor care erau cu corturile. Se mai auzea numai muzica de la terase, sau de la scaunul acela uriaş şi îndemnurile individului către cei dornici să încerce o experienţă nouă.
Nu se mai păstrează aproape nimic din ce aveam înainte ca şi popor, nu mai ştim să ne preţuim cu adevărat valorile şi cu atât mai mult nici nu le mai recunoaştem...
Azi mâine laTârgul Olarilor o să vină să cânte cine ştie ce mare stea a scenei româneşti...în loc să fie numai cu specific tradiţional. Nu sunt o persoană conservatoare, dar nu pot să nu am nicio reacţie când văd cum ne pierdem tot mai mult din tradiţii şi din esenţa noastră ca şi popor.
Copiii noştri probabil că nu vor mai auzi muzică populară decât înregistrată de pe undeva, iar costumele populare o să devină cu totul piese de muzeu.
Şi după aceea să vină deşteptul de Băsescu să spună cât individiază el poporul american pentru pasiunea şi devotamentul cu care-şi serbează ei ziua naţională. Dinnou, ne dăm cu firma-n cap,de data asta prin cel pe care l-am ales să ne reprezinte în faţa lumii.

Halal organizare

Rar mi-e dat să văd atâta lipsă de seriozitate din partea unei instituţii de stat, mai ales când are de-a face cu cultura.

Am mers ieri la deschiderea concursului-festival de interpretare pianistică Carl Filtsch, ediţia XIII, în deschidere fiica directorului filarmonicii de stat Sibiu, domnişoara Bojin, a încântat publicul, împreună cu colega sa, printr-un recital de flaut şi harpă. Foarte frumos, sincer-autorul bucăţilor interpretate mi-e din păcate necunoscut, dar opera -" Cântece Medievale" este foarte frumoasă şi liniştitoare.

Toate bune şi frumoase până aici. Treaba devine complicată când pe scenă îşi face apariţia o duduie-destul de nepotrivit îmbrăcată pentru evenimentul cu pricina- care din clipa în care a deschis gura s-a făcut de toată minunea.

Coerenţa-i lipsea cu desăvârşire, la fel şi prezenţa-citea ca roboţelul de pe o foaie ce avea de spus-citea e un fel de a spune, că turuia ceva acolo. Partea asta a fost cum a fost, dar a urmat partea în care ea şi traducea-de fapt, şi aici, îşi citea traducerea de pe aceeaşi foaie.

Brusc, Filoarmonica a devenit Filarmonia, concurenţii erau "concurents", consililul judeţean Sibiu a devenit un fel de The council of Sibiu Town.... şi tot aşa! Asta pe lângă faptul că trebuia să i se spună că trebuie să traducă numele instituţiilor care au ajutat şi ajută de atâţia ani la organizarea festivalului.

Domnişoara Teodora-aşa de numeşte sublima creatură care a reuşit să facă de râs organizatorii festivalului- părea ruptă din stele! Ei i se părea absolut firesc să te bâlbâi, să nu traduci corect şi să nu traduci deloc - la un moment dat-.

Mie mi s-a părut, sincer, fantastic cum de fata asta a ajuns să facă aşa ceva! Oricâte pile s-au pus în funcţie, oricât de mult ai vrea să ajuţi pe cineva, nu te rişti în asemenea hal cu o creatură care abia dacă reuşea să spună două vorbe libere-fără să se uite pe foaie. Jenant!

La un moment dat, chiar directorul, dl Bojin, după o porţiune de discurs mai lungă, îi atrage atenţia să traducă ceea a spus... nu va fi festivalul ăsta ceva extraordinar, dar e totuşi unul internaţional.. La un moment dat chiar unul dintre copiii concurenţi care stătea la 2 scaune de mine i-a spus tatălui său destul de amuzant " Ce organizaţi sunt!"

Şi uite aşa ne dăm singuri cu firma-n cap, angajând câte-o fătucă din asta pierdută care să-ţi facă de râs manifestaţia culturală!

Bravo măi Teodora! nu ştiu cine o fi fata asta, dar măcar ea şi-a scos banii! Că doar pentru asta era acolo, nu pentru pasiunea incredibilă pe care ar avea-o pentru acest festival.

joi, 3 iulie 2008

Final apoteotic

Am terminat şi cu asta. Am luat şi 10 la licenţă. S-a mai terminat o etapă. Până la următoarea îmi iau o luuuuungă vacanţă.

Am timp să mă stresez cu altele cam aşa peste o lună.
Vacanţă plcăută!!!

joi, 26 iunie 2008

Tzeparii de prin restaurante

Ziceam înainte că nu are rost să stric o însemnare drăguţă despre banchet cu anumite personaje care sunt de-a dreptul nesimţire, jenante şi fără niciun dram de respect pentru nimic.

Este vorba despre personalul-sau mai bine zis şeful de sală- de la restaurantul unde am avut banchetul. Ai fi crezut că fiind vorba de o instituţie care aparţine armatei lucrurile sunt mai serioase, sau cel puţin mai disciplinate. Ei bine, nu a fost cazul de aşa ceva, chiar deloc.

Pe lângă meniurile luate, am cumpărat noi băutura-destulă băutură cât pentru 100 de oameni nu 50. Toate bune şi frumoase: le-am adus băutura şi fructele cu o seară înainte aşa cum ni s-a spus.

După banchet, adik după ce s-a şi plătit, că domnii au vrut atunci pe loc, noaptea la 12 să achităm totul, indivizii vin şi spun că noi nu mai avem băutură de luat acasă, doar vreo 2-3 sticle de suc şi ceva tărie, dar că bere nu mai este şi apă la fel etc etc.

Măgari! sincer, chiar nu mă gândeam să se vor ţigăni aşa pentru 30 de beri! Şi susţineau că nu mai avem nimic, că a băut nu ştiu cine , prostii din astea!

Sincer, nu o să mai recomand nimănui să organizeze ceva acolo! Nu merită absolut deloc! Te tratează ca şi cum nu mulţumită ţie are el de lucru. Profund dezamăgită de chestia asta...chiar dacă per ansamblu au mers bine cele două evenimente, când am aflat de chestia asta mi-a lăsat aşa un gust amar.

Şi nu e normal! chiar nu e ok să se întâmple aşa. Orice mi-ar spune lumea că asta este, nu cred că asta e soluţia, dar nah, aşa facem noi: ne resemnăn ca proştii şi când suntem furaţi pe faţă. Şi e chestia aia că rămâne numai unul care să-şi ceară dreptatea! Şi restul numai se uită, pentru ca după aceea să devină cei mai viteji cârcotaşi. Halal viteji!

Sincer, oricine mai vrea să organizeze ceva acolo, să se reorienteze sau să nu fie aşa de încrezători în personal. Păcat că s-a ajuns la o asemenea situaţie.

Data viitoare o să tratez altfel lucrurile. Poate că încep să învăţ şi eu din greşeli.