sâmbătă, 5 septembrie 2009

Îmbătrânesc???

M-a izbit întrebarea asta acum câteva zile, când, fiind la masă cu persoane mai mici decât mine ca vârstă, mi s-a spus că e oarecum evident de ce nu îmi plac anumite locuri sau anumite activităţi, pentru că oarecum am trecut de etapa asta.....Şi, sincer, pe moment, m-am simţit cumva jignită, pentru că nu am decât 25 de ani..dar la câteva zile după, mi-am dat seama că de fapt, eu am trecut prin chestiile astea, am stat pe jos şi în praf al concerte, am povestit cu oameni pe care nu-i cunoşteam şi am băut bere la 2 l după atâţia alţii....cu alte cuvinte am fost şi eu de 20 de ani...dar parcă acum nu mă mai atrage aşa de mult chestia asta.

Şi nu e vorbe de fiţe sau de idei preconcepute, doar ca nu mai am stare aia de spirit în care să mi se pare amuzant că unu îşi dă afară stomacul la vreun concert, sau să stai să bei in parc până la nu ştiu ce oră... Nu judec pe nimeni, doar că parcă acum prefer o simplă plimbare prin parc, sau să stau jos pe un scaun când merg la un concert- bine nu mă aştept să stau jos la un concert rock- şi prefer să beau numai eu din sticlă sau din pahar...

Oh well...se pare că într-adevăr, îmbătrânesc...şi nu doar atât, dar încep să uit cum eram la 18-20 de ani, ce tâmpenii făceam... e oare aşa de trist şi de nasol să înaintezi în vârstă???

Adică sunt şi părţi bune la chestia asta: am job, am banii mei, mă descurc singură...şi parcă uneori era mult mai fain să nu ai nu ştiu câţi bani şi să te distrezi ca nebunul...
Cred că sunt deprimată din cauza asta, poate din cauză că mă gândesc că alte persoane, la 25 de ani au aşa de multe chestii realizate în viaţa lor...şi eu nici măcar nu am terminat cu şcoala încă!!!!

Ştiu că la o adică am numai 25 de ani...dar de pe altă parte..am deja 25!!! nici nu vreau să mă gândesc cum o să fiu când o să împlinesc 26....

So sad...partea asta cu înaintare în vârstă...

luni, 20 iulie 2009

Evadare la mare

Că tot spuneam că o să spun eu ceva şi despre mare...acum 2 săptămâni am dat o fugă pe weekend în Vamă cu o prietenă. Nu se putea să avem şi noi un drum ok sau să fie totul roz, că altfel poate nu ţineam minte aşa de bine weekend-ul respectiv, nu?

Totul a început cu faptul că nu sunt trenuri ca lumea Bucureşti-Mangalia. A căutat Raluca alte variante şi a găsit ceva, noaptea pe la 2, până în Constanţa, şi de acolo să luăm un autobuz până în Mangalia, de unde mai luăm un bus până în Vamă.

Trenul, ce să spun? ok, numai că nu era tren pentru durate de timp mai mari de o oră, două să spunem- e vorba de trenurile alea supra-etajate, drăguţe ele aşa de felul lor, da cu un spaţiu infim de stat, chiar şi pentru mine, care vorba unui prieten, sunt etalonul de un metru. Nah şi conform informaţiilor trebuia să ajungem în Constanţa pe la 6 şi ceva. Numai bine aveam autobuzul la vreo 20-30 de minute după deci era ok- în capul nostru cel puţin.

Nah păi numai bine că ne vedeam planurile spulberate cu fiecare minut care trecea şi noi stăteam ca moluştele în vreo gară uitată de lume, în mijlocul câmpului, fără să ştim de ce stăm acolo sau cât mai stăm acolo. La un moment dat, când chiar era nesimţire din partea CFR-ului, îl întrebăm pe ameţitul ăla de controlor de ce mama naibii stăm atâta în câmp şi de ce avem aşa o întârziere. La care el foarte degajat: păi da nu ştiţi că de 3 ani se lucrează la Medgidia??? păi bine dom'le şi dacă de 3 ani se lucrează acolo, de ce nu anunţaţi şi voi că trenul nu mai ajunge la cât scrie că tre' să ajungă ci cu unul, două , trei ceasuri mai târziu??? păi nu anunţă asta, pentru că dacă ar face-o, nu ar mai putea lua suplimentul de accelerat!

Nah şi acelaşi amărât de controlor care la noi s-a îmbăţoşat ca un curcan, s-a făcut mic mic de tot( ar merge aici replica din Snatch- his liltte balls were shrinking) când s-au urcat nişte ţigani beţi şi mizerabili taman în vagonul nostru. Niciunul dintre toţi cei nu ştiu câţi de controlori nu au îndrăznit să le spună nimic- că doar ăia erau băieţi solizi! Mare brânză ce să spun! A venit la un moment dat unul, cred de la poliţia gării, le-a spus la ăia ceva, da cică nu-i pot da jos din tren că au plătit bilet. Păi să mor eu, dacă au plătit bilet şi se apucă să spargă capete prin tren asat înseamnă că-i laşi să stea în continuare acolo numai pentru că au bilet şi pentru că personalului trenului îi este frică să le spună ceva???? A fost de vis ....au început să urle, să se certe, să bată mingea sus- noi fiind jos-, să bea , să înjure...ce mai, ca la ei acasă- adică la uşa cortului. Îmi venea să mă duc să-i dau cap în cap pe toţi.

Pe lângă ca eram nedormită, înţepenită am devenit şi ciufută din cauza ălora. Îmi făceam tot felul de planuri criminale în minte, scenariile de derulau prin faţa ochilor mei,care de care mai violente şi mai chinuitoare. Nu sunt o persoană violentă, dar uneori, mai ales în cazurile în care ai de a face cu animale din astea care nu pricep de nicio culoare, îmi pare rău să o spun, dar pui mâna pe par şi-i arzi de să nu se mai vadă.

Mă rog, într-un final glorios ajungem şi noi în Constanţa cu o întârziere de doar o oră şi ceva- adică încă ok- , găsim autogara şi ne postăm în faţa autobuzului- nu care cumva să plece fără noi. Nu mai spun că îmi era o foame de vedeam numai pulpiţe de pui şi aripioare peste tot. Şi ca o adevărată gurmandă care este Raluca, draga de ea, s-a dus să-şi ia de mâncare. Şi cu ce vine? cu pufuleţi! drept e că dacă bagi în tine pufuleţi şi bei apă, te cam saturi-cel puţin pe moment. Până în Mangalia am tot moţăit, da m-am trezit instant când am ajuns acolo, că erau nişte nori negri şi urâţi de numa numa şi mai şi picura aşa ocazional. Ne-am pleoştit cu totul.

Ne-a trecut şi ploşteala asta când a venit bus-ul, care s-a umplut foarte repede şi foarte tare. Şi eveident că a trebuit să mai oprească şi în toate staţiile de pe drum, ce conta că noi abia mai aveam loc acolo? şi se găseşte una, care stătea bine mersi pe scaun să spună că " haideţi mai înaintaţi şi voi acolo, că mai e lume jos" nah păi aia m-a scos din sărite şi i-am şi întors-o: că normal că ea crede că mai e loc, doar stă bine mersi în fund pe scaun.

And theeeeeeeeen....am ajuns în Vamă!!!!! soare, cald, o briză uşoară...mi-a trecut tot, în afară de foame. Ne-am instalat casa- aka cortul- la Marina, şi am întins-o în costumaţia de plajă să ne prajim la soare- nu înainte de a mânca ceva.

Ei şi 2 zile jumate am stat la soare, pe terase, în apă, la bere, la cocktailuri...

Am fost fff aproape sa zbor cu parapanta, dar nu a ţinut vântul deloc cu noi- sâmbătă era prea slab pentru două persoane- nu aveai voie să zbori singur- şi nu ne-ar fi ridicat ca lumea, iar duminică era cam ciudat- după cum s-a exprimat tipul care era pe acolo cu parapanta- în sensul că ne-ar fi trântit la pământ...
Las' că merg eu iar şi tot tre să prind într-o săptămână măcar o zi de vânt ca lumea să apuc să zbor. Nu de alta da am mania asta cu zburatul de ani de zile...şi când îi vedeam cum se lansează şi ce fain plutesc....bine că erau şi care făceau tot felul de cascadorii, da la aşa ceva nu se bagă când au pasageri.

M-a dezamăgit teribil Stff-ul...parcă s-au tâmpit cu totul, mă jur. Vineri era cât de cât ok muzica, da toată lumea stătea în picioare şi de uita..la ce nu ştiu că nu era niciun concert. Se uitau aiurea în gol mă gândesc. Şi unde stăteam noi, în Control şi anume, muzica era chiar faină, da lumea prefera sa stea aiurea pe plajă... Mă rog, se mai educă lumea în timp, dar păcat de loc, că e fain- mă refer la Control.

Şi sâmbătă am mâncat papanaşi din ăia buuuuuni de tot, de la Frontiera. Papanaşul ăla e demenţial! pe langă faptul că e f mare, mai e şi incredibil de bun. Nu am mai mâncat nicăieri papnaşi ca ăia. Delicios!

Şi aventura nu se termină, că duminică, ajungem în Constanţa să plecăm fiecare pe la casa lui- Bucureşti şi Cluj. Mie mi-era clar că nu o să mai găsim locuri, aşa a şi fost, numai că din start am avut întârziere de juma' de oră, că trenul pleca la 4 fără 15 şi evident că l-au tras în gară la 4 fără 10 şi am plecat abia pe la 4 şi 15....mi se pare şi logic, de altfel. Şi ne urcăm amândou în vagonul de Cluj, că eu şi aşa coboram la Bucureşti şi primul compartiment era gol. Aşteptăm noi să se urce lumea în tren, compartimentul tot gol rămâne. Zic "bag picioarele eu pun bagajele şi pe mine în compartiment şi dacă vine cineva care are loc văd eu cum fac". Intru, şi înăuntru mai era un tip- tot fără loc şi el. Nah bun atunci, hai că e de bine. Şi vine controlul- o tanti tare amabilă, care s-a mirat cum de ne-a dat fără loc,mai ales până la Bucureşti, că doar compartimentul ăla era gol până acolo, şi de acolo era pt personalul cfr...ce să mai spunem? bine că aveam totuşi loc.

Nah şi ajungem noi în marea metropolă cu întârzierea de neevitat de vreo 0 oră şi ceva şi să întrebăm cât stă acolo. Şeful de tren era un imbecil, care cred că nu ştia cum îl cheamă cu ecusonul în mână. Că el nu ştie la cât pleacă trenul, că a avut întârziere. " No shit, Sherlock, eu unde crezi că am fost în ultimele 5 ore????!!!". Mergem la mecanicul de locomotivă, ăla şi mai plop. Bună treabă să mor eu de nu! nah, fuge fata îşi ea şi ea ceva de ronţăit- nu de alta da mergea până la Cluj, adică încă vreo 9 ore!!!!

Să înnebunesc nu alta! pe cuvânt că nu le poţi dori decât privatizare la leprele astea. Mă jur. Sunt ceva de groază.

Anyway, cam ăsta a fost acel weekend...am prins o vreme excelentă, o mare curată şi caldă şi nu prea multă aglomeraţie, aşa cât să te simţi bine.

Abia aştept să ajung iar pe acolo în vreo 3 saptămâni! acolo sau în 2 mai, mare să fie :)

Ne auzim!

duminică, 19 iulie 2009

Fitze, pitzi si prostie

Nu credeam că o să ajung să spun aşa ceva vreodată, dar uite cum îţi rezeevă viaţa nişte surprize nu tocmai plăcute! Sunt în Sibiu -pentru încă vreo oră şi ceva- şi aseară- fiind sâmbătă, şi Artmania - am ieşit prin oraş. Am fost şi la Artmania, la Nightwish, care au fost puţin dezamăgitori- ca sa aflu mai târziu că asta este părerea generală a publicului- şi la un moment dat să merge m în noua chestie de super fiţe din Sibiu- Palm Beach.

Palm Beach ăsta e un cort pus în incinta ştrandului din Sibiu unde vezi doamne se adună lumea bună ca să fie văzută....Vai de capul lor! când am ajuns acolo nu ştiam dacă să plâng sau sa râd...aveam senzaţia că sunt în "Velvet Goldmine", varianta 2009!!!! Duscrepanţa dintre ideea de cort!!!! şi ţinutele oamenilor de acolo era nu doar imensă dar şi teribil de amuzantă!

Mă uitam le fetele alea de pe acolo, şă ne gândeam şi eu şi prietena cu care eram, cam cât timp dedic ele aspectului fizic şi machiajului şi coafurii îaninte să iasă din casă. Tencuite până în vârful unghilor, cu nişte coafuri îmbuibate de fixativ şi creme şi geluri, pe nişte tocuri care nu le permiteau mişscări prea amble sau prea multe cu buziţele în forma pungă, fetiţele din Palm Beach aşteptau nerăbdătoare băieţelul care să le dea de băut ceva şi să stea pe lângă ele o vreme...

Dacă se poate spune că sunt cumva invidioasă pe fătucile astea, este pentru cantitatea impresionantă de timp care o investesc în a arăta ca nişe păpuşi Barbi. Uneori chiar mi-ar plăcea şi mie să am răbdarea necesară să stau să mă tencuiesc aşa şi să îmi fac vreo freză mai ciudată. Dar din păcate nu am această răbdare şi nici timpul necesar. La mine machiajul durează maxim 30 de minute- şi asta dacă include fond de ten, blush, un machiaj mai interesant al ochilor etc. Că în rest, în 5 minute sunt gata machiată- un dermatograf, un rimel şi un blush şi gata! păi să mă trezesc la 5 ca să fiu gata de plecare la 8??? să fim şi serioşi!

Aşa şi ca să revin. Mai erau şi două animatoare- mă rog eu le spun aşa pentru că erau plantate unde sunt de obicei animatoarele- dar săracele nu prea făceau faţă. Pe lângă rochiţa atât de scurtă de li se vedea funduleţul îmbrăcat în tanga, şi tocurile fenomenale, fetele astea mai aveau şi un sictir pe faţă uneori de numa! şi bineînţeles că nu aveau nicio treabă cu muzica, cu atmosfera sau cu animatul petrecerii. Atâta doar că erau undeva mai sus decât restul lumii şi puteau băloşii la ele indivizii cu maiouri decoltate până la buric...

Cred că am stat maxim 15 minute înauntru şi am ieşit aproape fugind de acolo. Am mai stat afară să o mai aşteptăm pe o prietenă, şi cât am stat noi pe acolo ni se plimbau prin faţa ochilor tot felul de specimene demne de de Atlasul de mitocănie urbană al celor de la Radio Guerilla. Rochiile deveneau din ce în ce mai scurte cu fiecare tipă care intra şi frezele erau din ce în ce mai mai futuriste, şi tipii din ce în ce mai blazaţi....

Ne gândeam că acolo să faci un studiu sociologic, oioioi cât material ai strânge!!! am plecat de acolo şocate şi teribil de amuzate amândouă!

Ce zice lumea că Bucureştiul are fiţe...să vină la Sibui, să vadă fiţa la ea acasă...

vineri, 17 iulie 2009

Revenire printre internauţi

Da..nu am mai scris de prea multă vreme. Drept e că aş fi avut timp, dar eram mereu prea obosită, sau ma gândeam că nu e ceva care să fie pus pe blog. Şi totuşi au fost câteva momente frumoase, care aş fi putut să le împărtăşesc cu restul lumii.

A fost ziua de naştere a unei prietene dragi pe care am organizat-o într-un bar din Bucureşti şi care a ieşit foarte frumos şi lumea s-a distrat până dimineaţa la 5! Mi-a plăcut şi numai gândul că organizez aşa ceva pentru ea, toată agitaţia să caut lumea să fac să iasă totul bine...Şi numai bine, pe când îi adunasem pe toţi, mă izbeşte că ea e posibil să nu vină....cum nu ştia nimic despre petrecere ea voia să plece să nu stea în Bucureşti..Aşa că lasă invitaţii şi apucă-te să convingi sărbătorita să vină! şi încerc eu pe toate căile, că aşa şi pe dincolo, da de unde, fata asta e mai căpoasă decât mine- şi pot fi mai ceva ca un catâr! într-un final vorbesc cu fratele ei, să încerce el ceva...ca la nebuni. Lumea deja nu mai ştia ce să creadă: mai e sau nu mai e petrecere până la urmă? Eh, într-un final, nu avem încotro şi i se dezvăluie de fapt care era toată treabă. A fost atât de impresionată de câtă lume se anunţase că vine şi de faptul că ataâta lume se ajitase pentru ea, încât aproape că i-a părut rău că a trebuit să-i spunem.

Oricum, a ieşit un mare chef. Mă simţeam aşa de bine că o vedeam bucuroasă că e cu atâţia prieteni laolaltă.

Chiar mă gândeam că mi-ar plăcea să organizez petreceri sau evenimente, că îmi place cum sunt oamenii la petreceri. Mă rog, să nu ajung în altă parte cu postarea.

Aşa,pe lângă asta, am mai avut şi tâmpenia de sesiune la master...o glumă, o pierdere de vreme, nici nu are rost să mai insist pe asta- eventual într-o postare dedicată special masterului meu fabulos...

Am ajuns şi eu pe acasă, la un moment dat, în timpul festivalului de teatru de la Sibiu. Singura piesă la care am ajuns şi la care chair voiam să merg a fost piesa lui Purcărete, o mega punere în scenă- de fapt în piscină ca să fiu corectă. Piesa e interesantă, mi-a plăcut mult, prezintă mai multe mituri ale omenirii, într-o viziune proprie. Finalul recunsoc că nu l-am înţeles deloc, mi s-a părut parcă scos din peisaj...

În seara asta plec iar spre Sibiu, mi-e dor sa mai văd oraşul, mai ales că şi acum o să fie forfotă că e Artmania weekendul ăsta.

O să mai încerc să continui pe weekend cu însemnările. aa..am fost la mare..o să revin şi asta.

luni, 25 mai 2009

Plouă

Plouă...e ceva atât de liniştitor la ploaie, mai ales cand auzi cum cad stropii pe frunzele copacilor...îmi dă senzaţia de real, de tangibil, de ceva ce nu poate fi înşelător.

Şi mirosul acela de după ploaie...atât de curat şi de proaspăt şi de puternic...

duminică, 3 mai 2009

Mona Lisa

Tocmai ce am văzut "Mona Lisa Smile".... şi pot spune sincer că filmul este absolut suberb-nu doar prin subiectul său, ci prin ceea ce a trezit în mine: dorinţa de a aduce pe chipul oamenilor acel zâmbet misterios şi frumos al Mona Lisei lui DaVinci...

Subiectul filmului este interesant şi abordarea este de asemenea deosebită, iar Julia Roberts ştie cum să intre în pielea oricărui personaj foarte natural şi elegant.

Dar ce mi-a plăcut incredibil de mult a fost schimbarea care a produs-o personajul Julie- Katherine- în acele fete, şi mai ales aprecierea care au ajuns să o aibă toate pentru ea. Finalul aduce cu finalul din " O minte sclipitoare", când la final se manifestă recunoştinţa profesorilor prin acele stilouri... Finalul e emoţionant şi aici, mai ales datorită acelui zâmbet superb al Juliei, un zâmbet sincer, pe care îmi place să-l văd pe faţa oamenilor- nu neapărat pentru că aş fi făcut eu ceva, ci pentru că simt ei să zâmbească aşa.

Nu cred că am mai văzut demult o persoană care să zâmbească din suflet, sincer...Lumea râde, e bucuroasă, dar acel zâmbet..acel zâmbet e atât de special, şi de multe ori e special pentru că e provocat de altcineva.

Mi-ar plăcea să ştiu că am făcut pe cineva să zâmbească aşa, măcar o dată...şi nu neapărat cineva care să mă iubescă, ci pur şi simplu o persoană care să zâmbească aşa...

Bunica mea îmi spunea- şi îmi mai spune şi acum uneori- Mona Lisa...e poate o prostie să cred că ar avea vreo legătură cu tabloul, dar mereu am ştiut şi am simţit, că o spunea cu drag...

Şi uite şi trailer-ul...




Cel mai bine e să vedeţi filmul-dacă nu l-aţi văzut deja.

joi, 30 aprilie 2009

Arome ale copilariei

Ieşeam azi de la metrou, la Izvor, şi încă dinainte să ajung afară, m-a izbit un miros teribil de familiar si de placut: mirosul de iarba cosită! Mi-a indus o stare incredibilă de bine să resimt acel miros. Mi-a adus aminte de copilărie, când cosea taică-meu iarba şi mă trezeam dimineaţa cu un miros puternic de iarba, care era peste tot.

Bucureştiul se pare că ascunde arome şi momente plăcute şi surprinzătoare mereu! De asta îmi place oraşul. O fi el plin de nesimţiţi şi de mizerii, dar dacă ştii să asculţi, să observi şi să simţi, găseşti lucruri frumoase mereu.

joi, 23 aprilie 2009

Una dintre cele mai superbe scene de film

Fara alte adaugiri...Danny Boodmann T.D. Lemon Novecento!!!!


miercuri, 22 aprilie 2009

Acasă, primăvara

Primăvara de la geamul meu


Măr înflorit


Frumosul meu liliac













Casa mea, cu vedere spre geamul camerei mele

vineri, 17 aprilie 2009

Cluj!

Ratuste la plimbare




Planta insectivora







Mai ca imi imaginam si plaja si marea si bautura rece servita de barmanul super sexy :P











miercuri, 15 aprilie 2009

Weekend la Cluj

Cum spuneam într-o postare mai devreme, am întors vizita soră-mii, la Cluj, weekend-ul trecut. A fost destul de obositor, 18 ore pe drum( dus-întors), dar a fost chiar frumos.

Am mers la Grădina Botanică, unde nu am mai ajuns de acum vreo 4-5 ani şi de care îmi era tare dor, dar nu am stat prea mult deoarece, ca de obicei când sunt eu în Cluj, a început ploaia.
Dar ne+am plimbat puţin prin grădina japoneză, prin sere, pe aleile înflorite şi parfumate. A fost cu atât mai plăcut cu cât eram şi cu o prietenă foarte bună şi veche, şi am mai depănat amintiri şi poveşti. Acum avem vieţile noastre, dar ne aminteam de zilele în care ahabr nu aveam ce o să facem mai departe, când singura noastră grijă era dacă tipul de la XI F ne place sau nu, sau dacă putem ieşi la dans sâmbătă seara...

Aşa...şi am fost şi la cumpărături, şi seara, cum era de aşteptat, am ieşit în Janis! sincer, chiar mi se pare cel mai tare club în care am fost vreodată. Nu se compară ca atmosferă nici cu El Grande Commandante, nici cu Upload nici cu nimic. E Janis! o atmosferă incredibil de relaxată, de fun, de flirt, de distracţie, de eliberare.

A fost un weekend agitat şi aglomerat şi obositor..a fost cu alte cuvinte un weekend pe gustul meu!

Poze mai târziu că abia acum mi-am dat seama că nu le am la mine...

Dead end!

Dai uneori în viaţă peste tot felul de situaţii, în care te simţi efectiv neputincios, şi nu atât din cauza capacităţii tale efective de a face ceva, ci, culmea, din cauza opreliştilor care ţi le pun tocmai cei pe care vrei să-i ajuţi...

Şi atunci ce faci? laşi situaţia să curgă de la sine? încerci să mai intervi cu speranţa că poate o să reuşeşti? şi e şi mai neplăcut când e vorba de o persoană apropiată, un prieten...Unde se opreşte empatia şi dorinţa de a fii alături de cineva în momente dificile?sau, cu alte cuvinte, există o limită până la care să ne pese de cei apropiaţi, şi dacă da, unde este?

Nu ştiu dacă din păcate sau din nefercire, eu am ajuns într-un punct în care dacă sunt refuzată brutal din prima nu mă mai agit. Îmi pasă în continuare, sunt poate chiar rănită, dar nu mai fac niciun pas spre acea persoană.

Avea cineva o vorbă : " Le ciel aidera aux ceux qui s'aident eux memes" ( cerul îi ajută pe cei care se ajută singuri)- si e cat se poate de adevarat, nu neaparat in sensul religios, dar aplicat si la restul oamenilor. Nu poţi ajuta pe cineva care nu se ajută singur, şi mai ales, se încăpăţânează să creadă că nu au nevoie de nimeni...

E trist, şi îmi pare rău, dar, liberul abritru e încă valabil pentru toată lumea- la fel ca şi suportarea consecinţelor.

vineri, 10 aprilie 2009

Un weekend în Bucureşti

Săptamâna trecută a fost soră-mea la mine ( şi acum îi întorc vizita, la Cluj) şi am avut un weekend plin!

Pe lângă serile de club şi dans nebun, am fost şi la plimbare, prin Cişmigiu şi Herăstrău! E absolut superb să te plimbi pe aleile din parcuri, să auzi în jurul tău păsările cum cântă, să simţi mirosul de corcoduşi şi cireşi înfloriţi...nu îmi mai venea sa plec de acolo... şi un aer aşa de plăcut.

În Herăstrău era deja mai multă lume, era şi duminică, o vreme de vară, de eram cu umerii goi..plin de flori, de verdeaţă..îmi venea să mă arunc pe iarbă şi să rămân acolo!

Dar a fost şi o fază foarte amuzantă: eram la o cafenea pe Dorobanţilor ( da da ştiu, fitze) - nu dau nume ca să nu fie nici reclamă, nici să nu-i fac de râs, şiam comandat şi eu un pahar cu vin alb. După 20 de minute vine şi îmi spune că nu au vin alb. Ce să-i faci? am cerut roşu, dar să fie sec. Mai trec vreo 20 de minute, vine cu paharul, şi nu ştiu cum îl aşează, de bate lumina soarelui pe toate petele de pe el...M-a pufnit râsul sincer! şi îmi pică ochii pe paharul vară-mii care avea ceva cockail nealcoolic, cu lămâie. Cu aşa un zel au tăiat băieţii lămâia aia de au lăsat şi eticheta lipită pe ea, şi aşa au pus-o în pahar... Era deja prea mult! prea mult ca să mai am ce comenta! adică am fi avut ditamai discuţia pe o grămadă de chestii... Nu mi-a venit să cred cât de mizerabili sunt! atât la propriu cât şi la figurat! Jenant!

Adică, o fi Dorobanţilor de fitze, dar să fim serioşi: nu doar preţuri de fitze, să fie şi calitate!!!

Ca să revin la lucruri mai plăcute, şi anume plimbările prin natură, încă nu am poze- le obţin acum, când ajung la Cluj...a fost foarte frumos. Chiar te relaxează incredibil de mult o asemenea ieşire.

Abia aştept să ajung în Kyos, sau la Grădina Botanică, să mă plimb liniştită...

Ne-am modernizat, dom'le!

Prima postare in mişcare! nu mi-a venit să cred că am priză în tren! sunt în drum spre Cluj şi finally am dat de un tren/vagon cu priză!!! şi numa bine că nu intra cablul meu în priza aia blestemată. Dar s-a rezolvat, multumita priceperii unui tip.

Nah şi mă aşteaptă o noapte albă de mers pe tren, dar măcar am ce face! Anway, compartimenul e destul de crampped, adică nu prea poţi sta confortabil şi la cât am dat pe bilet aş vrea măcar astea 8-9 ore să stau cât de cât bine nu să înţepenesc.

So, dacă mai sunt insomniaci-benevoli sau impuşi- abia aştept o conversaţie, aşa până pe la 5 dimineaţa!

joi, 2 aprilie 2009

Party pipali!!!!

We follow the leader!!!

All great things come to an end. Just to start over somewhere else, even brighter! Incepand de vineri, 3 aprilie Sasha & co ajunge la rascruce de drumuri si va asteapta de la orele 21:00, cu aceasi muzica de dans invrajbit si luat femeia pe sus.

Can hardly wait!!! No more upload if the Man's not there!

miercuri, 1 aprilie 2009

Memento

Eram azi la Spitalul Militar, asteptand un doctor cu care aveam treaba pentru serviciu, si la un moment dat vin 3 persoane, dintre care una era pacienta ( pijamaua si papucii de casa au dat-o de gol), care trebuia sa intre in operatie.

Si cand a venit momentul sa intre pe culoarul care ducea spre blocul operator isi imbratiseaza sotul si il saruta. Trebuie mentionat ca era vorba de un cuplu de varsta a treia si momentul mi s-a parut teribil de induisator. Mi-a adus aminte de o scena asemanatoare intre bunicii mei , atunci cand bunica mea ( care a murit intre timp) trebuia sa isi faca niste analize. Doar ca la ei a fost invers: bunicul meu era mai afectat decat ea...

Nu stiu de ce, dar ma emotioneaza mereu, si uneori pana la lacrimi, asemenea manifestari de iubire si afectiune la cuplurile in varsta. Imi ofera cumva garantia ca se poate totusi sa ai asa ceva in viata! Sper ca atunci cand o sa am si eu 70 de ani(daca o sa apuc varsta asta) sa mai am asemenea momente frumoase...

miercuri, 18 martie 2009

Un sfert de veac

Am ajuns si la varsta de 25 de ani! Trebuia sa vina si asta la un moment dat...Am ales pâna la urmă să fiu veselă de ziua mea! Şi bine am făcut, pentru că am avut o zi excelentă!Mă refer la ziua de ieri, când a avut loc marele eveniment!

Totul a început de dimineaţă, când am prins loc pe scaun în tramvaiul 32!!! Şi asta e lucru mare dimineaţa în 32! Vremea nu a prea ţinut cu mine, da numai asta nu mai conta pentru mine.

Lucrurile au continuat foarte bine pe parcursul zilei, iar seara am ajuns la karaoke. Am tot mieunat noi ca nu am mai fost demult aşa că am zis să le combin puţin! Şi bine am făcut. M-am distrat foarte bine şi a fost foarte fain! Am cântat-adică m-am prostit cu un microfon şi cu nişte versuri, am dansat(deşi în mod normal nu se dansează în Coyote, da nah..), am râs, am povestit...A fost frumos. O sărbătorire chiar foarte frumoasă a zilei mele de naştere.

Nu a fost şi Tibi,din păcate, ca să fie totul aşa cum voiam eu...dar măcar am fost cu oameni la care ţin şi care ţin la mine!

Şi dovezile...:

Aşa arată o persoană fericită!
Teoretic cântam...practic-râdeam! Ca de obicei!


Deci nu eram singura cu gura până la urechi! Cu Dorin, un prieten mai vechi şi drag.


Un mic vals...
In focul dansului!Mai sunt şi alte poze dar astea mi se par cele mai reprezentative.
La mai multe ieşiri din astea!

Bravo, bravo, bravo!!!

Felicitarile repetate de 3 ori sunt pentru sora-mea, care a ajutat la organizarea Simularii Parlamentului European anul acesta!!!

Merita ca a muncit mult si a renuntat la unele lucruri ca sa fie acolo!!!
Bravo! Very proud of you!

sâmbătă, 14 martie 2009

Traiască CFR-ul!!!

Am venit si eu acasă weekend-ul ăsta şi din cauza programului de la birou nu am putut pleca decât cu trenul de seară din Bucureşti. Nicio problemă până aici, că doar am mai mers singură cu trenul ăla.

Numai bine că la Braşov se goleşte aproape compartimentul şi mai rămân eu cu un tip care venea tot până la Sibiu.

Şi, acum urmează partea cea mai tare: pe lângă faptul că era deja în întârziere cu o jumătate de oră, după Braşov, ia foc locomotiva secundară!!!! Pe lângă mirosul foarte urât, mai era şi fumul înecăcios - eu fiind la 2 vagoane de focul de tabară care creştea!- era agitaţia personalului, care sărmanii încercau să stingă focul cu extinctoarele din dotare. Locomotiva era Diesel, plină cu combustibil- nu era pericol să sărim în aer, doar că nu se putea stinge numai cu jucărelele alea.

Lumea începuse să se panicheze puţin pentru că se vedea destul de tare cum arde, eram în plin câmp, nu se vedea nicio altă lumină... Unde să o iei pe câmp? Începeau telefoanele de anunţat că se întârzie, de mobilizat lumea în caz că se întindea prea mult tărăşenia...

Într-un final s-a calmat situaţia, locomotiva în flăcări fiind trasă mai departe către Vlădeşti (următoarea staţie) de cealaltă locomotivă, şi noi am rămas, nişte vagoane, în mijlocul câmpului, aşteptând!

Nu s-a întârziat DECÂT cu 2 ore!!! dar asta contează când ai plecat la 20:30 şi ajungi la 04:30... şi numai bine că ajung în Sibiu şi dau peste iadul ăla de ninsoare!!! Halal drum!

Oricum, CFR-ul, şi de data asta, nu ne-a înşelat aşteptările, am ajuns mai târziu decât trebuia- şi dacă nu ar fi fost acel incident, tot am fi avut întârziere. Vorba unui prieten, motto-ul CFR ar trebui să fie "Te grăbeşti undeva?".

De data asta măcar s-au ocupat şi de divertismentul nostru, cu locomotiva aceea în flăcări...râdem, glumim, dar a fost o situaţie destul de aiurea.

Să văd cum o să fie drumul înapoi cu Dacosul, pe Dealul Negru...

Pe cuvânt că ţi se taie cheful de a mai merge cu trenul! Mai bine cauţi ceva oferte de avion, acolo unde se poate, şi unde nu...căutat transport rutier- nu că ăla ar fi mai ok sau mai sigur-.

sâmbătă, 7 martie 2009

Pentru suflet...

O piesă care mi-a devenit tare dragă şi care mă duce undeva spre nori, într-o plutire frumoasă...



Şi una dintre piesele mele preferate..versurile spun totul!

În căutarea fericirii

E mai vechi filmul, dar abia acum l-am vazut şi sincer m-a impresionat foarte mult. Lupta unui tată, a unui om, de a supravieţui şi de a îşi face un rost de viaţă... Sunt câteva scene care m-au impresionat foarte mult, una dintre ele fiind cea în care tatăl şi fiul sunt nevoiţi să doarmă în toaleta de la metrou şi el era disperat efectiv că nu mai aveau nici unde să stea, nu avea bani, sau măcar un job. Şi altă scenă emoţionantă este cea în care alfă că a primit postul de broker pentru care făcuse internship-ul...îi dăduseră lacrimile şi încerca să se abţina.

Viaţa, cred, îţi oferă cele mai reale scenarii care însă uneori par a fi dureros de veridice. Felul în care este prezentată drama acestui om e teribil de mişcător. Ştiu că sunt atâţia oameni care sunt în aceeaşi situaţie, şi care aleg poate varianta cea mai uşoară- cerşitul, furatul etc, dar omul ăsta s-a chinuit să îşi păstreze copilul lângă el, să reuşească să îşi găsească un rost în viaţă.

Şi într-adevăr, stai şi te întrebi de ce apare în Declaraţia de independenţă acea menţionare despre libertatea de a merge în căutarea fericirii....Oare nu se atinge niciodată şi e mereu o căutare? Nu pot spune că aş crede asta, deoarece am avut şi am încă momente în care chiar sunt fericită. Şi nu mă refer numai la starea opusă tristeţii, ci la o senzaţie frumoasă, interioară care se manifestă în exterior printr-o figură luminoasă, radiantă chiar şi un zâmbet care îmbie la alte zâmbete. Ador starea de fericire!

Şi săptămâna asta am fost foarte fericită! Mi-am început noul job, m-am apucat de cursuri de tango, am cunoscut nişte oameni foarte frumoşi, mi-am luat în sfârşit două cărţi pe care le voiam de multă vreme, am dansat, am iubit ( şi iubesc în continuare), am dat şi am primit flori...lucruri mai mici sau mai mari care pe mine mă fac fericită.

Uneori chiar cred că scopul meu pe pământul ăsta e să fac cât mai multă lume fericită şi să schimb cât mai multe vieţi... Îmi place la nebunie să văd că lumea se bucură de ceva ce spun sau fac...bucuria aceea sinceră care se citeşte în ochi şi se simte în bătăile inimii tot mai accelerate.

Aşa că sper ca toată lumea să fie cât mai fericită pentru cât mai mult timp! Dacă poţi să zâmbeşti, de ce să nu o faci? Sigur acel zâmbet schimbă ceva- în tine dar şi în alţii!

duminică, 1 martie 2009

Cu drag, de Marţişor

A venit şi 1 Martie... şi e soare şi frumos şi e plin de flori peste tot... În sfârşit vine primăvara! Abia aştept să înflorească liliacul, şi lăcrămioarele...Am văzut acum câteva zile narcise! Mi-a apărut instantaneu un zâmbet pe faţă.

Şi ca să zâmbiţi şi voi, vă ofer micul simbol al primăverii- ghiocelul, cu urarea de a avea o primăvara plină de căldură şi zâmbete sincere.




duminică, 8 februarie 2009

Plimbare prin Herăstrău

După aproape 6 luni petrecute în Bucureşti, am ajuns şi eu prin Herăstrău şi la Muzeul Satului.

Am profitat de vremea absolut superbă care a fost ieri în Bucureşti şi am ieşit la o plimbare cu doi prieteni în parcul Herăstrău şi prin Muzeul Satului. Foarte frumos şi foarte benefică plimbarea. Era plin de lume, majoritatea pe role sau cu bicicleta-am ajuns la concluzia că ar trebui să îmi iau role( şi eventual să şi învăţ să merg pe ele...) pentru că e chiar păcat să nu profiţi de asemenea vreme.

Păcat că încă nu e înverzit şi înflorit parcul..cred că e superb primăvara şi vara pe acolo. Dar a meritat şi acum.

Muzeul în schimb nu m-a încântat peste măsură. Ştiam că este mult mai mic decât al nostru de la Sibiu, dar nici chiar aşa de mic nu credeam să fie... Adică e aranjat, dar e aşa de înghesuit...nu au morile care le avem noi- şi care sincer sunt superbe- , nu ştiu parcă nu e deloc aceeaşi senzaţie pe care o aveam când mergeam prin muzeul din Sibiu. Şi acuma nu e numai faptul că sunt din Sibiu, e chiar realitatea, până şi bucureştenii care au vizitat muzeul din Sibiu sunt de acord cu asta.

Câteva poze, aşa de amorul artei...

Bordei din judeţul Olt


Moară...


Lacul Herăstrău


Mai sunt multe poze, dar nu are rost să le pun aici. Ideea e că a fost o zi frumoasă şi mă bucur că am ieşit şi eu din casă cu alt scop decât servici, master sau vreun bar.

Untill next time people!

It is written

Poate cel mai tare film făcut vreodată de Bollywood!!! Slumdog Millionaire!

Felul în care e reallizat filmul este mai mult decât interesant, şi mai ales că iasă din tiparele clasice ale filmelor indiene aşa cum le ştim cu toţii! Da, este o poveste de dragoste, dar e într-un cadru foarte real, unul în care se prezintă India pe care nu o ştie multă lume.

Nu pot spune că aş cunoaşte India, ar fi o minciună, dar ştiu că situaţia acolo nu e dintre cele mai bune sau mai frumoase. Şi filmul ăsta a arătat şi partea fără strălucire şi misticism a ţării.

Sincer, stai şi te gândeşti că uneori viaţa te învaţă mult mai multe decât vor putea vreodată toate cărţile! Dintr-o carte nu simţi mirosul mahalalelor ticsite de oameni, sau mirosul mâncării gătite afară în faţa casei; din căţi nu auzi bucuria sau tristeţea oamenilor din jurul tău, nu vezi toate culorile, ororile sau frumuseţile de acolo...

Şi pasiunea şi mai ales loialitatea lui faţă de acea fată...faţă de acea perioadă când s-au cunscut...felul în care viaţa i-a legat unul de altul în ciuda tuturor situaţiilor prin care au trecut.

Coloana sonoră este de asemenea foarte tare! Rahman a reuşit un mix absolut nebun de muzică indiană şi hip hop. Chiar demult nu am mai fost aşa de încântată de un film. Nu am văzut încă celelalte filme care candidează la categoria cel mai bun film pentru Oscar, am de gând să le văd, dar sincer nu ştiu dacă, în afară de "Milk" să fie fie un contracandidat serios pentru Slumdog. Fiecare tratează teme diferite, e drept, şi cred că tocmai de asta nu pot fi comparate, dar dacă e să merg pe principiul subiectivităţii....Slumdog ar merita Oscarul până acum.

M-am mai uitat pe net şi lumea, din ce am văzut, e destul de pornită împotriva acestui film. Cum să compari Changeling cu Slumdog???? Da, ok , ambele prezintă feţe ale realităţii, dar sincer, Changeling m-a mişcat numai prin drama mamei care îţi pierde copilul. Filmul în sine nu mi se pare aşa o capodoperă. Dacă e să mă refer la costume şi scenografie, da ok, s-a recreat perioada anilor '30-'40 dar la o adică la ce mijloace sunt acum, să fim serioşi că nu e aşa de greu.

Se poate ca după ce văd şi restul filmelor candidate la Oscar să am o părere mai completă, dar deocamdată, rămân la varianta că Slumdog e un film excelent care chiar merită.

Uite şi coloana sonoră!




A.R. Rahman & M.I.A. - O... Saya
Asculta mai multe audio Muzica »





A.R. Rahman - Mausam & Escape
Asculta mai multe audio Muzica »



"Paper Planes " - M.I.A.
Asculta mai multe audio Muzica »





latika's theme
Asculta mai multe audio Muzica »









miercuri, 14 ianuarie 2009

Mâţişorul se întoarce

Continui şi în noul an cu însemnările, chiar dacă mai târziu decât restul lumii...

Cum am văzut că mai multă lume vorbeşte despre filme acum la început de an, mă gândeam că aş putea continua pe aceeaşi linie, mai ales că ultima postare de anul trecut era despre un film.

Aşadar, am văzut ieri "Velvet Goldmine". Ştiu că nu e recent şi că probabil majoritatea lumii l-a văzut mai demult, dar eu abia acum am reuşit să fac rost de el. Filmul e....teribil! În cel mai bun sens cu putinţă. Sau poate Bale şi Jonathan Rhys Myers şi Ewan McGregor fac nişte roluri excelente. Nu mă aşteptam la nimic de la filmul ăsta, nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce e vorba. Şi cu atât mai bine, pentru că am putut fi suprinsă.

Nu ştiu exact ce mi-a plăcut mai mult:povestea în sine, actorii, tema, decorurile sau toate la un loc. Adevărul e că tot sclipiciul, nebunia, drogurile, alcoolul şi orgiile prezentate îţi aţâţau oarecum curiozitatea şi îţi lăsau un gust dulce amar... Şocul a fost să îl văd pe Myers într-un asemenea rol- ştiindu-l din " The Tudors"- un personaj dur, cu un şarm magnetic şi o privire de oţel...şi să îl văd aici, în haine feminine, cu părul lung, cu o privire oarecum pierdută şi melancolică, cu machiaje stridente, cântând.

Nu o să mă apuc să prezint subiectul filmului-pentru a nu plictisi pe cei carel-au văzut şi pentru a nu strica surpriza celor care nu l-au văzut, dar spun numai că e un film care merită văzut. Nu pentru cele câteva minute de nuditate frontală ale lui McGregor, şi nici pentru vocea lui Myers ci pentru film în sine, pentru ideea din spatele filmului.

E mai ciudat el de fel, dar merită văzut.

La fel, adică mai ciudat, dar care să merite văzut, e "Orfelinatul" lui Guillermo del Torro. Un film cu o tentă macabră-destul de pronunţată aş spune eu- care are însă un final luminos, poate neaşteptat, poate ghicit pe parcurs. De filmul ăsta am aflat de la o prietenă şi tot de la ea l-am şi luat. Nu e nici drama clasică dacă-i pot spune aşa, poate că uneori e exagerat, într-un mod voit, alteori prezintă exact realitatea...oricum filmul e plin de simbolisme, şi de analogii.
În final, ideea, pentru mine, a fost aceea că ar trebui să ascultăm mai des şi mai atent ce spun copiii, şi să nu ignorăm chiar în întregime faptul că poate, uneori chiar nu suntem singurul suflet dintr-o încăpăre.

Şi am mai văzut " The painted veil", care da, ştiu, şi ăsta e mai vechi. Filmul are un romantism ascuns, care se întrevede numai în mici cantităţi şi mai ales spre final... E cumva straniu, şi frumos să ajungi să îţi descoperi dragostea pentru cel de lângă tine. Păcat numai că uneori e prea târziu...

Mda...şi cam astea ar fi filmele..bine că am mai (re)văzut şi altele: Take the Lead, The Illussionist, Inside Man, Good Will Hunting.

Acuma ca sunt răcită cobză, şi nu pot face nimic altceva, mă uit la filme...asta este...