joi, 29 mai 2008

Hai sa facem toti o facultate...

...nu conteaza ca unii sunt prosti facuti gramada, si nu le pasa de absolut nimic in lumea asta decat sa aiba ei ce bea, fute si fuma!!!

Sunt groaznic de revoltata! Nu doar din cauza unei situaţii absolute absurde ci mai ales din cauza faptului că nimeni( sau aproape nimeni) nu vrea să facă un lucru cât de mic şi de neînsemnat pentru a o remedia sau pentru ca autorii situaţiei să fie pedespsiţi într-o oarecare măsură.

Uneori am impresia că ideile mele nu se mai potrivesc de nicio culoare cu societatea de azi, şi că unele cuvinte ca " dreptate" sau "pedeapsă" îi fac pe mulţi să râdă!

Se presupune că facultatea este o treaptă superioară a educaţiei, că omul care termină o facultate este un intelectual care posedă anumite cunoştinţe şi care are o anumită prestanţă în societate şi un anumit mod de gândire, care transcede concepţiile mărunte ale oamenilor în general. Se spune că prin cunoaştere devi o persoană mai responsabilă, mai stăpână pe sine... Aiureli!!!

Uni profesori uită de unde au pornit, uită că nu sunt decât oameni, care indiferent ce fac în viaţa asta tot la fel pot muri dintr-un minut în altul, oameni care oricât de mult s-ar strădui nu vor rămâne decât oameni. Profesorii ăştia, nu trăiesc se pare decât pentru a umili şi a-şi bate joc de studenţi!!!

O să am grijă să ştie toată lumea despre cine e vorba, dar mai încolo, pentru că dacă ar fi să scriu acum tot ceea ce am de spus, nu ar putea fi postat aici...sunt mult prea supărată ca să mai fiu raţională acum.

Dar se va afla despre cine este vorba, pentru că prea mult timp s-au spălat şi s-au şters toate urmele unui cmportament nedemn de un profesor universitar, şi prea mult timp nimeni nu a avut curajul să spună ce este de spus.

Şi să nu creadă nimeni că studenţii nu au nicio putere! Ba o au, dar le este teamă să o folosească pentru că trăiesc cu ideea că dacă te revolţi împotriva celor care au putere te condamni la moarte. O fi aşa dacă te revolţi singur, dar dacă e să fie mai mulţi, nu pot fi opriţi aşa de uşor.

Nu insitig pe nimeni să arunce cu pietre, spun doar că studenţii au o putere foarte mare şi că ar face bine să profite de ea pentru a opri toate nedreptăţile care li se fac!

A fi profesor nu înseamnă a avea privilegiul de a umili un student sau de a-ţi bate joc de cunoştinţele lui! Privilegiul lor ar trebui să fie acela că au cui să predea şi că pot să-şi practice meseria pentru care s-au pregătit!

marți, 27 mai 2008

Regizori şi haiduci

Auzeam azi la ştiri că s-a stins din viaţă regizorul Sydney Pollak...Nu avea decât 73 de ani sau 71... cancer...
Ceea ce m-a şocat a fost cum s-a trecut peste acest fapt- 5 minute în cadrul ştirilor, cu o scurtă biografie a regizorului, care spunea că avusese episoade de actorie numai pentru a-i putea spiona pe ceilalţi regizori. O chestie foarte scurtă despre viaţa omului, cauza morţii şi atât.

O altă moarte, a unui bulibaşă din Craiova a ocupat undeva la 10-15 minute într-o emisiune de pe ACASA! cum spunea şi Anca aici, ştirile au devenit un fel de show, cu efecte speciale!

Dar partea cea mai aiurea a fost, că ştirea a fost prezentată în vreo 10-15 minute, detaliat: cu cine fusese decedatul-un fel de Robin Hood contemporan, sub numele de Terente-, ce făcuse el pentru comunitate, ce s-a consumat la pomană ( grătare, ciorbă de burtă etc), cât a costat înmormântarea- 50000 euro- şi evident că nu au putut lipsi imaginile pline de jale ale familiei mai mult decât îndurerate, cântecele de jale cu o uşoară tentă de manea, sau imaginea impresionantului cavou al marelui Terente.

În loc să prezinte şi cei de la ACASA un film în regia lui Pollak ("Tootsie" ar fi fost o alegere perfectă) ei preferă să dea pe post înmormânatarea unui ţigan oltean! jalnic!

Mă leg de ei pentru că la ei am văzut ştirea! Nici alte posturi nu au fost mai breze cu siguranţă!

Vorba aia, "ţara arde şi babele se piaptănă"! Ce contează dom'le că a murit amărâtul ăla de regizor? că doar el nu a dat la ţigani bani şi nu i-a ajutat! şi în plus de asta el nu e de aici ca să fie ceva interesant de povestit... şi nici nu a făcut vreo prostie prea mare ca să merite să apară la aceste ştiri absolut fantastice!

Bună treabă face şi televiziunea asta...pe cuvânt dacă nu!

Dumb, dumb, dumb

Ma uitam si eu azi la TV in timp ce mancam, si la un moment dat dau pe ACASA...mare greseala!! Postul asta de televiziune e o mare prostie! Sincer! Are numai filme jenante, emisiuni de rahat ( nici nu o să mă scuz pentru cuvântul folosit, pentru că e singurul care ar putea defini cât mai fidel programele) şi nişte angajaţi....vaaaaaaaaaiiiii de capul meu.

Eu nu mă prea uit la emisiunile de noapte, de pe orice posturi ar fi ele, dar azi nu ştiu ce m-a posedat de am rămas să mă uit, mai ales pe ACASA. La ora respectiva, adik vreo 10 seara, pe astralul program menţionat era "Poveştiri de noapte" sau aşa ceva. Eu, una, nu am văzut o emisiune mai inutilă şi mai tâmpită decât asta! Iar prezentatorul este absolut penibil, ridicol şi tâmp!

De trei ori "dumb"! Nu aveau cu ce umple grila de programe la ora asta sau ce??? Ridicolul tipului vine mai ales din felul în care vorbeşte şi dn gesturile pe care le face, dorind cred să creeze un fel de legătură de "fete la cafea şi bârfă", dar săracul nu-şi dă seama de ridicolul lui şi de cât de tâmpit e!

Chiar nu e niciun pic de ciudă pentru persoana respectivă! ba chiar din contră-mă gândeam că există cel puţin o persoană care-i spune că el e chiar ok acolo! şi că el chiar crede acea persoană!

Ştiam eu că există un motiv pentru care nu mă uit la emisiuni de genul ăsta! Acum mi s-a confirmat această cultivare a prostului gust şi a inculturii. Drept e că oarecum emisiunea respectivă arată cam cât de proaste sunt unele vedete de pe al noi, dar o fac prin prisma propriei prostii! Ca să nu încep cu reportetul, o oarecare Mirela/ Mihaela Ştefan...jaaaaaaaaaleeeeee!!! Fătuca aia să înveţe mai întâi cum se vorbeşte şi cum se redactează o ştire!

Drept e că e deschisă varianta de "nu-ţi convine nu te uiţi" dar deja la aşa ceva parcă nu se mai aplică! E ceva care nici nu ar trebui să existe, sincer! E cea mai mare tâmpenie pe care o puteau crea oamenii de televiziune! Sau emisiunea e bună şi oamenii care o fac sunt vai de capul lor, sau e ceva putred in casa ACASA....

miercuri, 21 mai 2008

Teatru de cafenea cu Florin Coşuleţ

Ziua de ieri a fost o zi tare frumoasă, care deşi nu a început aşa de strălucit-din cauza unui examen (nu contează cum a fost, esenţial e că a fost şi el pe acolo), apoi a continuat foarte frumos, cu o plimbare prin parcul Cetăţii cu Tibi încununată de o îngheţată delicioasă de mere.

Au urmat evident nişte nervi, datoraţi în mare parte faptului că mă ocup de festivitatea de absolvire şi faptului că sunt tot felul de probleme mai mici sau mai mari de naturi diferite.

Dar, ziua s-a încheiat surprinzător de bine, cu un teatru de cafenea în Cafe del Sol. Sincer, dacă nu mă înşel a fost prima dată când am mers la aşa ceva şi pot spune că mi-a plăcut. Poate mi-a plăcut pentru că a fost prima dată, sau poate pentru că Florin Coşuleţ e un actor bun care nu doar învaţă replici de pe rost, dar care ştie să simtă publicul şi să jongleze cu replicile şi reacţiile, sau poate pentru că era cu oameni pe care nu-i cunoşteam şi am mai ieşit puţin din cercul cu care ies în mod obişnuit. Sau poate au fost toate la un loc.

Ideea nu cred că e de a căuta motivul pentru starea de bine ci de a o relata. Aşadar, tema-pot spune- a evenimentului de aseară a fost vânzătorul de flori/poezii/gânduri. Abordarea mi s-a părut inedită: s-a spart acea barieră actor-spectator prin faptul că era un dialog efectiv între cele două persoane, nu era doar o participare pasivă a spectatorului. "Show-ul" a fost realizat practic atât de actor cât şi de public, se completau unul pe altul.

A fost şi amuzant, şi liric, şi emoţioanant, şi prozaic, şi teatral şi real...a fost probabil aşa cum e teatrul de cafenea, sau poate şi mai mult de atât. Păcat că era ultima dată când mai făcea aşa ceva, cel puţin deocamdată.

duminică, 18 mai 2008

Freaky video

Mi-a arătat soră-mea azi un video de pe Youtube..sincer mie mi se pare freaky rău! Adică ideea e frumoasă (ideea în mare, vreau să spun), dar cum e realizat, te cam bagă în sperieţi....

Noaptea Muzeelor 2008

De trei ani încoace se organizează Noaptea Muzeelor, un eveniment care se pare că adună tot mai mulţi participanţi. E vorba, după cum îi spune şi numele, despre o anumită noapte de mai, când sunt deschise muzeele şi accesul este gratuit.

În mod normal, dacă este noaptea muzeelor, ar trebui să fie deschise toate muzeele din oraş, dar se pare că nu s-a mers pe ideea aceasta. Au fost deschise numai muzeele legate de Muzeul Civilizaţiei Şi Tradiţiei Populare Româneşti, ASTRA. Bravo lor! sincerMuzeul din Dumbravă merită cu siguranţă vizitat, este un imens parc (peste 100 ha) al tradiţiei şi civilizaţiei româneşi, iar vizitarea lui seara este cu atât mai deosebită cu cât parcul este dotat cu spoturi de lumini care evidenţiază şi mai mult exponatele muzeului.
Aseară era plin de lume la Muzeu: maşini parcate pe şosea, lume care venea pe jos din oraş spre Muzeu, înăuntru plin de lume, copii..foarte frumos.Ne-am plimbat şi noi prin muzeu, am mâncat clătite, am făcut poze, ne-am uitat la un spectacol de dans popular şi ne-am simţit bine. Am fost cu Tibi şi cu soră-mea care nu a stat foarte mult, aşa că am rămas noi doi să ne plimbăm pe aleile muzelului. Era chiar frumos, linişte, se vedea câte o căsuţă luminată de un spot... şi în rest copaci, linişte, alei...

Morile de vant




Moara de vant noaptea



Portret de familie: "prins" de surorile Roman


miercuri, 14 mai 2008

Oamenii răi

De ce sunt unii oameni răi în mod gratuit? Adică fără să le facă nimeni nimic, fără să se iau nimeni de ei? De ce dacă tu îţi faci treaba, nu calci pe nimeni pe bătături, tot tu eşti cel care e tratat urât şi cu nesimţire şi răutate?

Dacă am fii toţi la fel de răi, asta ar fi soluţia??! Sincer, e o chestie care probabil nu se încadrează nicăieri în sistemul meu de gândire. Să fie adevărat atunci că omul e într-adevăr o fiinţă rea, care nu-şi vede decât propriile interese? Sau sunt oarecum "ajutaţi" de cei care nu pot fi parşivi, răi, ticăloşi, prin simplu fapt că sunt "prada" ideală pentru asemenea oameni?

Nu ştiu care dintre variante e cea adevărată, dar tind să cred că prima! Ăsta e adevărul:oamenii sunt răi, şi în momentul în care simt că persoana din faţa lor este să-i spunem mai probabil să nu fie rea, atunci o iau drept cobai pentru a-şi pune în aplicare reţelele lor de a fii rău şi parşiv!

Când zic rău, nu mă refer la acea eternă dihotomie bun-rău, ci la un caracter imoral, parşiv, ticălos, egoist, pentru care nu contează viaţa sau individul de lângă ei, şi care mai au şi incredibila îndrăzneală de a te face să te simţi oarecum prost pentru că ai asemenea idei despre ei. Ca şi când ei ar fi mieluşeii nevinovaţi care nu au făcut ce au făcut intenţionat ci pentru că aşa a fost să fie.

Am avut de a face recent cu o asemenea persoană, şi deşi lumea-mi spunea că este mai "bitchy", am zis că nu are de ce să fie aşa şi cu mine cât timp eu îmi fac treaba. M-am înşelat incredibil de mult: la fel de bitchy a fost! Şi a fost aşa pentru că pur şi simplu aşa a vrut şi asta s-a încadrat în planurile pe care le avea! Şi ştiu că o să mai dau peste asemenea oameni în viitor, dar asta nu înseamnă că trebuie să mă obişnuiesc cu ideea!

Era o replică în "V de la Vendetta"- " You cannot fight ideas!", dar poţi să lupţi împotriva celor care lansează ideile şi le propagă! Şi mijloace sunt destule; numai să vrei şi să perseverezi.

Sunt chiar curioasă care ar fi răspunsul majoritar la întrebare dacă oamenii sunt răi sau nu...

Până atunci, prefer să mă gândesc la chestiile mai importante pentru mine şi la faptul că odată şi odată tot se va întoarce roata...

duminică, 11 mai 2008

The end

Ultima seară de jazz... şi eu nu o să merg. Nu din vreun motiv anume, ci pentru că l-am mai auzit cântând pe Harry Sokal,acum 4 ani şi pentru că sunt oarecum obosită.

Dar până acum, la ce am fost, mi-a plăcut.

Miercuri, prima seară oficială de Festival de Jazz, a fost deschisă de 4Given, trupă care, la fel au mai fost la Sibiu, tot la Jazz,acum vreo 5ani, dar în formula cu Teodora Enache-vocal; tipa e incredibilă! De data asta, la vocal a fost Berti Barbera. Tipu e aşa un fel de "make love not war" tip de individ. Simpatic. Au şi făcut un show ok, frumos, cu glumiţe, implicări ale publicului, show presărat cu câte un "Mercedez Benz",sau , de ce nu "Smoke on the Water" cu care au şi încheiat show-ul.

Mi-a plăcut sincer şi atmosfera care au creat-o: chiar mă gândeam că nu o să prea fie lume sau atmosfera din anii trecuţi, dar, din fericire, m-am înşelat!

După 4Given a urmat un cvintet din Belgia, foarte interesant- Carlo Nardozza Quintet. La un moment dat trompetistul-Carlo, s-a apucat să explice de ce nu au ei încă al doilea album: pentru că producătorul lor, pe lângă faptul că era orb, acum mai avea probleme şi cu auzul! Fantastic!
Şi pe lângă toate astea, îşi pierduseră acordeoneistul, sau acordeonul- nu am înţeles prea bine.

Tipul avea un umor tare ciudat, dar era totuşi amuzant în povestiri. Povestea el cum a scris un cântec pentru bunicul lui, pe care-l chema Vito, dar cum acela era un nume tâmpit pentru un cântec i-a spus "Cumba"!

Erau faze din alea de " you had to be there".

Dar au fost faini şi ei, deşi la un moment dat aveam senzaţia că sunt la o înmormântare- melodia era de o jale incredibilă, mai ales că era interpretată la trompete! Dar probabil că din asta venea farmecul lor.

Joi am sărit peste jazz, dar în schimb am mers vineri, când a fost demenţial: prima trupă, din Ungaria- Djabe- aveau un stil etno-jazz foarte interesant ( la un moment dat aveai impresia că nici nu mai e jazz, că a devenit un spectacol de folcor unguresc). Şi la un moment dat au interpretat o piesă pentru unul dintre membrii trupei lor care decedase, şi care cânat la un instrument thailandez destul de ciudat şi interesant: nişte beţe, care semănau cu socotitoarele alea vechi pe care am învăţat unii dintre noi să socotim, şi pe acele beţe era un tub e bambus cred care mişcat în anumite poziţii scoatea anumite sunete. Şi toată trupa a venit în faţă fiecare cu câte o minine din aia în mână şi a ieşit ceva fantastic! Sincer! Îmi pare extrem de rău că nu am înregistrat, că ar fi meritat ascultată. Nişte sunete melodiose, ritmice, care parcp aduceau ceva cu toaca noastră, dar nult mai înalt sunetul şi mai frumos.

Foarte fain show-ul lor. Chiar nu mă aşteptam din partea Ungariei- nu că aş avea ceva cu naţia, doar că nu i-am mai auzit-poate doar acum 4 ani, când a venit Aladar page Quartet...

Şi în partea a doua....Eldad Tarmu!!!! Geniali oamenii! fantastici! Fără cuvinte! Pe lângă faptul că sunt toţi nişte muzicieni desăvârşiţi, fac şi un show excelent! Şi ei au mai fost la Sibiu, tot acum vreo 4 ani. Contrabasistul , Harry e din L. A. şi a cântat cu mai toată "lumea bună" a jazz-ului american de pe coasta de Est; saxofonistul e, aşa cum s-a exprimat tipul de la ţambal, un star în Ungaria, fiind cotaţi unul dintre cei mai buni saxofonişti ungari.

Trupa e un melange de naţii diferite: Ungaria, Turcia, Suedia, SUA, dovada cea mai bună că muzica are limbajul ei propriu şi personal şi că jazz-ul, la rândul său, este o limbă unică, recunoscută şi înţeleasă peste tot în lume.

Şi tot vineri a mai fost o trupă din Spania- la Floresta, care au venit cu o chestie nouă şi interesantă: un mix de tango, flamenco şi jazz! Exploziv! Plus că tipa de la pian- Paula, era incredibil de simpatică, expansivă şi ....latină!

Şi ieri, adică sâmbătă, au fost în program o trupă din Polonia şi un big band din Franţa-la care nu am mai stat... Dar polonezii au fost buni! Ştiu că la primul festival de jazz la care am fost, prin 2002 cred, m-a marcat un trio din Polonia! Tipii au fost incedibili! Au ridicat sala în picioare!

În general, din ce am văzut eu, s-a mers atât pe clasic cât şi pe inovaţii şi mixuri interesante şi frumoase.
Cel mai tare m-a distrat, din prezentări, cuvântul care a fost menţionat cel mai des: redutabil! De câte ori se putea, acest cuvânt era integrat în discurs, indiferent că era vorba de o trupă, de ţara de origine, de festival sau de public. La un moment dat a fost folosit de vreo 5 ori într-un interval de nici 10 minute.

A...şi din păţaniile de la fest: am fost scoşi afară din sală pentru că aveam berea cu noi. Bere pe care am luat-o în sală numai pentru că a venit directorul festului, dl Schmit şi ne-a spus să urcăm că vor să înceapă şi că putem să luăm berile cu noi. Dar micii cerberi ai festului-voluntarii, care în rest au fost destul de ok-ne-au reperat şi ne-au poftit politicos afară. Nu asta m-a deranjat, ci faptul că numai noi doi am avut bunul simţ să ieşim din sală, deşi mai era lume cu berea în mână.

La nici 5 minute după ce ieşim noi pe hol, iese dl Schmit şi îşi cere scuze că am fost scoşi afară, când el ne-a spus că e ok să intrăm aşa! chiar am fost surprinsă de gestul lui....

Şi ziceam în prima postare despre jazz de faza cu interzicerea fumatului şi că se va găsi ăsi unul care să fumeze înăuntru: ei bine, chiar s-a găsit unul, cam beat ce-i drept, să-şi aprindă ţigara în holul de jos al Casei de Cultură! Dar, dinnou, micii cerberi şi -au făcut datoria şi i-au spus omului că nu e permis fumatul în interiorul instituţiei. Omu nu a ieşit, evident, că doar deh! de ce să respecţi unele reguli.

A, şi ca menţionare: nici cu alcoolul nu aveai voie în sală, dar o grămadă de lume urca cu berea în mână şi ne-a maişi zis Schmit să urcăm cu ea...nu că asta ar fi o scuză.

Per total a fost o ediţie ok, cu destul de multă lume, chiar nu mă aşteptam, având în vedere că biletul a fost 30 de lei şi 15 pt elevi, studenţi şi pensionari. Ieri era chiar foarte multă lume în vârstă, adik peste 55 de ani, şi străini!

Se pare că totuşi lumea încă mai apreciază adevarata valoare a culturii şi mai vine la acest gen de manifestaţii, chiar dacă peţul e mai ridicat. Pe cine aş mai vrea să văd eu la fest ar fi Hernan Romero. El a fost prin 2005 cred şi a fost fantastic: jazz+flamenco la chitară!!!

Poze sper să primesc în curând de la unul dintre fotografii festului!

luni, 5 mai 2008

In the summer time

Într-un final glorios au apărut şi terasele! La ce vreme câinoasă a fost de ceva timp încoace, nu credeam că o să mai apară aşa ceva prin Sibiu.

Da uită că, mai întâi timid, aşa câte una, şi apoi mai multe, au apărut şi ele, şi odată cu asta, parcă s-a animat aşa dintr-o dată oraşul, mai ales centrul!

E plin de lume, de turişti, de copii, de căţei... Dacă ar fi şi mai cald, ar fi excelent! dar bănuiesc că au toate un început, şi începutul ăsta îmi place! Asta pe lângă verdeaţa care e peste tot!

La mine în curte e o nebunie: am liliac înflorit, lalele, lăcrămioare...E superb! Şi miroase incredibil de frumos!!!

O să pun şi poze...mai încolo, că acuma e cam târziu. Şi mai încolo o să înflorească şi altele, care sunt parcă şi mai frumoase, şi care au un parfum şi mai puternic!
Cred ce de aia îmi place mie primăvara: e totul verde şi miroase peste tot a flori!


Sibiu jazz festival 2008

E dinnou acel moment al anului, în care încep manifestările culturale cele mai faine şi mai interesante: festul de jazz, festul de teatru şi evident the great TIFF... Dacă nu ar fi sesiunea şi licenţa chiar aş putea spune sincer că ador perioada asta, dar în condiţiile date, mă mulţumesc şi numai cu o încântare măruntă, temperată de o agitaţie mai mare...

Anyway..ideea e că a început a 38-a ediţie a Festivalului de jazz de la Sibiu! A început ca de obicei cu Gala Formaţiilor Studenţeşti, în seara asta la ora 19:25( deşi trebuia să fie 19:00...dar deh, artiştii...). Sincer, mi-a plăcut tare mult prima trupă: aveau ceva inedit-clarinet şi vioară- în componenţa trupei şi combinaţia a ieşit foarte bine. Plus că la clarinet era o tipă! Sincer, foarte tare! Chiar aş vrea să ia ei premiul cel mare al concursului. Primii au fost din Târgul Mureş- o alăt surpriză! nu mă aşteptam la asta, având în vedere că de cele mai multe ori, la galele studenţeşti concurenţii erau de prin Iaşi, Timişoara, Cluj, Sibiu etc

A doua trupă , din Timişoara, parcă Pont Uni se numea nu m-a prea extaziat. Adică oamenii nu cântau rău, dar parcă erau mai degrabă pe stilul clasic de jazz, cu saxofonul, tobele... Frumos, dar nu să te facă să trepidezi pe scaun-cum au făcut-o alţii în anii trecuţi-.

Şi a mai fost un solo de pian al unui tip, student în Braşov, anul II la pian. Ce m-a deranjat oarecum la tipul ăsta- şi nu are nicio legătură cu festul în sine- a fost felul cum a venit îmbrăcat pe scenă: blugi, tricou şi adidaşi. Acuma eu înţeleg că e festival de jazz şi că lumea e mai non conformistă şi mai liberă, dar totuşi, pianul mi se pare un instrument destul de elegant. Mai ales că tipul avusese un solo. Nu ştiu, mie mi se pare că la pian nu te aşezi decât într-o ţinută mai elegantă-cel puţin un pantalon la dungă şi o cămaşă! Dar nah, asta era oarecum pe lângă subiect.

Nu am mai stat şi la partea a doua, că era un curent teribil în sală şi nici nu mai aveam parcă chef.
Ştiu că am ratat un număr de dans al unor tipe- în boxeri şi cămăşi-, trupa Harmony din Sibiu şi probabil încă vreo trupă din Iaşi sau ceva de genul...

Mâine seara e gala laureaţilor...nu ştiu dacă să mă duc sau nu...eventual mă duc şi dacă nu iau locul I cei din Tg Mureş nu mai stau.

Şi de miercuri încolo începe nebunia, cu concertele până la miezul nopţii, jam-uri până dimineaţa...lume pe care nu o cunoşti dar cu care vorbeşti de parcă te-ai şti din copilărie... I love it!

Fază amuzantă: de anul acesta nu mai e voie să se fumeze înăutru!!! I-a nenorocit pe toţi! era la lume afară, în faţa Casei de Cultură la "aer curat"....ioi de mine! Şi azi au fost numai galele.... Super tare chestia cu fumatul, deşi mă mir că a ţinut...probabil că tot se va găşi careva care să fumeze înăuntru, dar cred că o va face pe riscul lui.

Nah cam atât de la prima zi de festival. Pentru cei din Sibiu- să veniţi că e chiar ceva care merită, iar pentru cei care nu sunt de aici, haideţi măcar pe weekend! Festul e de pe 5 până pe 11 mai!

Let the music come!

Să ne trăiască bărbaţii

După ce atâta vreme s-au simţit nedereptăţiţi şi oropsiţi-mai ales în luna martie- uite că de anul trecut au şi ei ziua lor!

Azi e ziua bărbaţilor! La mulţi ani dragilor! Hai că meritaţi şi voi o zi în care să vă sărbătoriţi.
Trebuie să i se mulţumescă aici berii Bergenbier, că doar echipa de acolo a avut ideea, ideea care se pare că va fi votată pentru a deveni lege!

Well, now that is something! O să fie prin lege decretată ziua de 5 mai ca fiind ziua bărbatului şi dicâte am înţeles o să fie şi zi liberă, atât ziua asta cât şi 8 martie.
Ca şi când nu era destule zile libere, date aşa, în dorul lelii, o să mai fie libere încă 2! Deh acuma noi să fim sănătoşi, că de restul ne facem griji mai încolo.

Dar oricum cred că e o premieră toată povestea asta: decretarea unei zile a bărbatului printr-un produs, şi acea decretare să fie apoi votată ca lege şi implementată ca atare.

Se pare că dinnou, the men save the day: adică dacă până acum de 8 martie nu era liber, de acum încolo o să mai tragem un grătar şi de ziua femeii, şi peste vreo două luni, aşa, mai tragem unul de ziua bărbatului. O să pice numai bine după grătarul şi bericica de pe 1 mai...

Dar să nu uităm esenţialul: să ne trăiscă bărbaţii!!!