Festival sau bălci?

Weekend-ul acesta a avut loc Festivalul Bujorului de la Gura Rîului, şi cum în anii trecuţi nu am reuşit să merg, am zis că acum nu mai am nicio scuză, aşa că am ajuns acolo împreună cu ai mei şi nişte prieteni de familie.

O grămadă de maşini parcate peste tot, lume multă, nebunie...

Ce m-a izbit prima dată au fost maşinuţele aduse!!! Cum naiba să aduci maşinuţe şi scaunul ăla imens infernal la un festival focloric, ţinut pe câmp???? Şi asta nu era totul: nu lipseau tarabele cu brăţări de piele, curele, baghete luminoase, lănţişoare de "argint", pălării.... Era un bâlci în toată regula. Aveau chiar şi roata norocului în miniatură.

Avem senzaţia că sunt în romanul "Cireşarii", într-unul din volumele în care eroii îşi trăiesc o parte a aventurii într-un bălci: de la infernalitatea aia de scaun urla o muzică de club, de pe la terasele cu mici şi bere urlau manelel şi de la scenă se auzea muzică populară! Să mori nu alta.

Atmosferă de "festival"

Mai mult decât aiurea... Asta pe lîngă gunoaiele care erau la fiecare terasă! Fiecare arunca ţigara pe iarbă, hârtia de la probumul fiert pe aceeaşi iarbă, dacă dădeau "din greşeală" cu cotul peste paharele de bere goale de pe masă, nu se sinchiseau să le şi ridice de pe jos... Ca la uşa cortului!

M-a distra cel mai tare o tarabă- Clătite franţuzeşti uriase! Păcat că nu am poză! Individul numai a francez nu arăta şi clătitele nici atât...n-am avut curaj să mănânc.

Am mâncat în schimb boţ-mămăligă cu branză făcută ca o minge şi coaptă puţin pe foc. Delicios, sincer, şi brânza aia era cum se spune " de la mama ei" sărată, bună, săţioasă!

A fost şi spectacol de muzică şi dansuri populare-unul dintre momente fiind cu veteranii Junilor Sibiului, care deşi erau o vârstă respectabilă jucau şi se mişcau de numa! S-au luat şi spectatorii la jucat pe locul din faţa scenei-fiecare cum ştia şi ce ştia.

Nu se putea să nu o dea careva în bară şi la partea asta cu spectacolul...şi acel cineva a fost Nelu Albu. Eu una sincer, nu ascult aşa ceva, nu am nimic cu omul sau cu cei care îl ascultă, dar a mers pe cântece mult prea comeriale şi total nepotrivite pentru eveniment, mai ales că înaintea lui, toată lumea care era la spectacol cântase "Aşa-i românul"...

S-au cam dus vremurile când vorbele cântecului se adevereau; acum românul nu se mai veseleşte decât cu manele, lucruri împrumutate, bere, mici, maşinuţe...

De partea cealaltă a Cibinului luminile festivalului se vedeau frumos şi liniştite în noapte, la fel ca şi focurile celor care erau cu corturile. Se mai auzea numai muzica de la terase, sau de la scaunul acela uriaş şi îndemnurile individului către cei dornici să încerce o experienţă nouă.

Nu se mai păstrează aproape nimic din ce aveam înainte ca şi popor, nu mai ştim să ne preţuim cu adevărat valorile şi cu atât mai mult nici nu le mai recunoaştem...

Azi mâine laTârgul Olarilor o să vină să cânte cine ştie ce mare stea a scenei româneşti...în loc să fie numai cu specific tradiţional. Nu sunt o persoană conservatoare, dar nu pot să nu am nicio reacţie când văd cum ne pierdem tot mai mult din tradiţii şi din esenţa noastră ca şi popor.

Copiii noştri probabil că nu vor mai auzi muzică populară decât înregistrată de pe undeva, iar costumele populare o să devină cu totul piese de muzeu.

Şi după aceea să vină deşteptul de Băsescu să spună cât individiază el poporul american pentru pasiunea şi devotamentul cu care-şi serbează ei ziua naţională. Dinnou, ne dăm cu firma-n cap,de data asta prin cel pe care l-am ales să ne reprezinte în faţa lumii.