sâmbătă, 7 martie 2009

În căutarea fericirii

E mai vechi filmul, dar abia acum l-am vazut şi sincer m-a impresionat foarte mult. Lupta unui tată, a unui om, de a supravieţui şi de a îşi face un rost de viaţă... Sunt câteva scene care m-au impresionat foarte mult, una dintre ele fiind cea în care tatăl şi fiul sunt nevoiţi să doarmă în toaleta de la metrou şi el era disperat efectiv că nu mai aveau nici unde să stea, nu avea bani, sau măcar un job. Şi altă scenă emoţionantă este cea în care alfă că a primit postul de broker pentru care făcuse internship-ul...îi dăduseră lacrimile şi încerca să se abţina.

Viaţa, cred, îţi oferă cele mai reale scenarii care însă uneori par a fi dureros de veridice. Felul în care este prezentată drama acestui om e teribil de mişcător. Ştiu că sunt atâţia oameni care sunt în aceeaşi situaţie, şi care aleg poate varianta cea mai uşoară- cerşitul, furatul etc, dar omul ăsta s-a chinuit să îşi păstreze copilul lângă el, să reuşească să îşi găsească un rost în viaţă.

Şi într-adevăr, stai şi te întrebi de ce apare în Declaraţia de independenţă acea menţionare despre libertatea de a merge în căutarea fericirii....Oare nu se atinge niciodată şi e mereu o căutare? Nu pot spune că aş crede asta, deoarece am avut şi am încă momente în care chiar sunt fericită. Şi nu mă refer numai la starea opusă tristeţii, ci la o senzaţie frumoasă, interioară care se manifestă în exterior printr-o figură luminoasă, radiantă chiar şi un zâmbet care îmbie la alte zâmbete. Ador starea de fericire!

Şi săptămâna asta am fost foarte fericită! Mi-am început noul job, m-am apucat de cursuri de tango, am cunoscut nişte oameni foarte frumoşi, mi-am luat în sfârşit două cărţi pe care le voiam de multă vreme, am dansat, am iubit ( şi iubesc în continuare), am dat şi am primit flori...lucruri mai mici sau mai mari care pe mine mă fac fericită.

Uneori chiar cred că scopul meu pe pământul ăsta e să fac cât mai multă lume fericită şi să schimb cât mai multe vieţi... Îmi place la nebunie să văd că lumea se bucură de ceva ce spun sau fac...bucuria aceea sinceră care se citeşte în ochi şi se simte în bătăile inimii tot mai accelerate.

Aşa că sper ca toată lumea să fie cât mai fericită pentru cât mai mult timp! Dacă poţi să zâmbeşti, de ce să nu o faci? Sigur acel zâmbet schimbă ceva- în tine dar şi în alţii!

3 comentarii:

omu de la colt spunea...

tii ... cam tarziu sa vezi filmul asta ... sa vezi si seven pounds ... foarte bun ... si i am legend ... de fapt ... will smith e facut pentru astfel de roluri ...

matzishor spunea...

e acuma si tu...l-am vazut cand am putut...i am legend l-am vazut, dar seven pounds nu...o sa ma documentez :)

Anonim spunea...

I truly believe that we have reached the point where technology has become one with our lives, and I am fairly confident when I say that we have passed the point of no return in our relationship with technology.


I don't mean this in a bad way, of course! Societal concerns aside... I just hope that as the price of memory decreases, the possibility of copying our memories onto a digital medium becomes a true reality. It's one of the things I really wish I could experience in my lifetime.


(Posted on Nintendo DS running [url=http://kwstar88.insanejournal.com/397.html]R4 SDHC[/url] DS SerVo)