marți, 2 februarie 2010

"Ţi-e mila?Ţi-au luat banii!"

Nu am nici cea mai mică simpatie faţă de cerşetori-fie că sunt copii, adulţi sau bătrâni. Decât să le dau bani, mai bine le iau ceva de mâncare, sau dacă vând ceva cumpăr - de regulă flori.

E, da uite că s-au prins şi ei că vorba aia "mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte nimic" nu e chiar degeaba. Aşa că acum, textele au devenit mult mai sentimentale: acum câteva luni mergeam spre birou şi mă opreşte o bâtrânică- îmbrăcată îngrijit, curat- care mă roagă sa-i dau nişte bani să-şi ia medicamentul prescris- şi mi-a spus numele unui medicament care întâmplător ştiam pentru ce este. Când am întrebat-o dacă suferă cu inima( pentru asta era medicamenul) s-a uitat puţin surprinsă la mine şi a spus ca "da, de inimă sufăr". M-am uitat la ea, şi sincer nu îmi părea genul care să iasă la cerşit..i-am dat nişte bani şi am plecat mai departe. Am avut proasta inspiraţie să-mi întorc capul după câţiva metri şi am văzut că oprise un alt trecător. Mi-a lăsat un gust foarte amar, sincer. Am tot respectul pentru vârstnici- am şi eu bunici, care m-au crescut şi mi-a făcut toate poftele , dar când văd aşa ceva mă întristez foarte tare. Poate că femeia chiar avea nevoie de bani pentru medicament-deşi dacă nu mă înşel se compensează-, dar nu pot să nu mă gândesc că nevoia acută de bani te îndeamnă să apelezi la cele mai de jos metode pentru a face rost de ei.

Şi acum 2 sau 3 seri mă întorceam acasă cu colega mea de apartament. Pe starda noastră, în faţă era un domn care venea spre noi. Ne întreabă de nu ştiu ce spital, îi spun că e pe la Victoriei şi dăm să plecăm. Şi atunci ne spune că are fetiţa de 3 ani internată cu stop respirattor, că nu ştie dacă mai trăieşte sau nu şi că vrea să ajungă la spital numai să o vadă. Pe moment, am mi-am spus că e clar o poveste îndrugată. Şi omul nu mai tăcea cu fetiţa lui de 3 ani, şi că vrea să o vadă numai..dacă nu avem să-i dăm nişte bani de taxi să ajungă până la spital...Iniţial refuzăm amândouă dar după aceea mă gândeam că poate chiar e aşa ( ştiu, uneori sunt teribil de naivă) şi i-am dat omului bani...Mă gândeam că nu e nimeni aşa de crud încât să mintă cu aşa ceva, mai ales dacă mai avea şi copil acasă... dar vorba colegei mele, era foarte calm pentru cineva care avea fetiţa în spital... M-am gândit că dacă chiar a minţit, a făcut-o pe pielea lui...

Problema nu e că nu pot spune nu, ci mai degrabă faptul că mereu mă gândesc că omul poate chiar spune adevărul...şi parcă nu ma lasă sufletul să trec chiar aşa mai departe. Cu ce e diferit un asemenea caz de femeia care urcă în metrou cu un copil în braţe şi se apucă să se lamenteze? cu nimic! poate doar prin abordare... Ar trebui să mă opresc din chestia asta şi să trec mai departe... chiar dacă nu sunt pe deplin împăcată cu situaţia. Pentru că oricum aş proceda, după am mereu gânduri contradictorii.

Dar stau şi mă gândesc dacă o asemena atitudine nu mă face cumva prea crudă..dar apoi mă gândesc că pe asta se mizează în cerşetorie, pe acel sentiment de vinovăţie. La urma urmei, de ce m-aş simşi vinovată pentru faptul că muncesc şi nu cerşesc? aproape toţi pe care i-am văzut cu mâna întinsă aveau ambele mâini şi picioare, vedeau, vorbeau....ce i-ar fi împiedicat să lucreze? Lenea! asta-i împiedică!

Şi, cu toate astea, nu mă pot abţine să nu cumpăr flori de la vreun ţânc, sau să dau bani auzind câte o poveste din asta...Oare mie mi-ar da cineva bani dacă aş merge pe stradă o poveste emoţionantă la purtător?

Mai era un tip pe care l-am văzut de câteva ori prin Bucureşti, mereu cu aceeaşi placă: că a adormit în gară şi l-au furat. Dar el a venit să îmi ceară bani cu ţigara în mână. Şi când a văzut că nu-i dau, mi-a spus că puteam să fiu eu în locul lui şi a încheiat frumos cu un " morţii mă-tii!" A doua oară m-a luat în engleză, că vezi doamne el nu înţelege română..nu ştiu cum de l-am recunoscut şi m-a umflat râsul, spunându-i, în limba română, că nu am să-i dau niciun bani şi să mă lase în pace. Evident că mă înjură iar, pe mine iar mă umflă râsul :"parcă nu vorbeai română". Ei şi nu se pune omuleţul pe ameninţat cu bătaia. Menţionez că eram la Unirii, la o oră destul de aglomerată. Şi îl strigă pe unu, vezi doamne să îmi arate că nu e singur şi că o să văd eu pe dracu. Pe principiul chemăm câinele de după uşă zic hai că-l chem şi eu pe Andrei, poate e mai tare ca voi. Evident că nici prietenul lui nici Andreiul meu nu existau, dar m-a amuzat teribil faza.

Şi uite aşa cu experienţele mele cu cerşetorii din Bucureşti...sper să mă dezvăţ de obiceiul de mai da bani aşa în stânga şi în dreapta, pe nişte poveşti mai mult sau mai puţin emoţionante.

8 comentarii:

PurpleCrayon spunea...

Si eu cad in plasa de multe ori. Tot patind-o am ajuns sa am o reactie aproape alergica la cersetori. In special la cei care cersesc sau canta in metrou, de obicei foarte tare. Nu e un targ foarte corect: incerci sa ma stresezi cat poti de mult pentru a ma indemna sa fiu bun cu tine. Din pacate sentimentul de vinovatie ramane...desi ma indoiesc ca gresim efectiv cu ceva.

matzishor spunea...

Eu sa incerc din rasputeri sa nu mai mai simt vinovata daca nu le dau nimic. La o adica eu am muncit atatea ore si weekenduri si el vine numaicu mana intinsa...

matzishor spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
PurpleCrayon spunea...

La un moment dat mi-am dat seama ca ma simt mai mult vinovata pentru ca totusi ingaduim sa se intample lucrurile astea. Nu cred ca am vazut vreodata pe cineva zicand "gata, ajunge! m-am saturat de voi! Ce faceti atata zgomot?". Poate e frica...poate sentimentul ca nu putem schimba nimic...avem o mica societate disfunctionala dar care totusi merge ;))

matzishor spunea...

In mare parte e nepasare, intr-o oarecare masura este poate si frica- care nu o inteleg, sincer, si alta masura este obisnuinta cu acesti oameni. N-are decat sa cerceasca si sa cante si sa se vaite- e treaba lui. Si, chiar cred ca pot sa fac pariu cu asta, daca as spune eu ceva la adresa lor as fi luata peste picior chiar de catre calatori. Daca ar spune ceva o pers mai in varsta...sunt sanse destul de mari sa isi gaseasca sustinatori...Dar uite, o sa incerc sa am o reactie clara impotriva acestor oameni data viitoare cand o sa mai am ocazia sa dau peste ei. Sper sa mai si traiesc dupa asta :P

PurpleCrayon spunea...

Oh, nu! Nu-ti recomand fara "Andrei":D. Nu-s foarte sigura daca frica e intemeiata sau nu, si pana aflu, n-as vrea sa se lase cu victime :D

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.