Cursul festiv a fost pe 13 iunie-adică vinerea- dar culmea că nu a adus ghinion nimănui! Lume multă, nebunie, emoţii, flori, agitaţie, stres ( că fără le parcă niciun eveniment nu are farmec-mai ales când tu eşti cel care îl organizează). Dar a fost frumos.
M-am nimerit tocmai eu să deschid cursul festiv, de la un pupitru de aproximativ 1,50m, eu având 1,57+10cm de tocuri, adică în ziua aceea măsuram 1,67! Imaginea era tare haioasă, după cum se şi vede:

Eram toţi frumoşi, mândri şi mai presus de toate fericiţi şi uşuraţi că se termină odată toat nebunia asta!
Cea mai frumoasă surpriză pe care am avut-o la cusrul festiv a fost Tibi! El avea un examen în acea zi, de dimineaţă şi mi-a spus că nu are cum să vină-i-am urât pe colegii lui cei nesimţiţi când mi-a spus asta. Şi la un moment dat, când eu eram într-o pauză de stres şi de alergătură şi povesteam cu ai mei, îl văd că urcă scările cu un buchet imens în mână. Mi-au dat lacrimile când l-am văzut! Era chiar cea mai frumoasă surpriză pe care mi-o putea face!

A urmat banchetul! Cu toată nebunia, distracţia şi buna dispoziţie de care am dispus toţi! Sincer, chiar a fost un moment reuşit şi banchetul! Lumea s-a simţit foarte bine, cel puţin aşa păreau toţi, s-a dansat în nebunie, s-a cântat...au fost şi chestii mai puţin plăcute, dar nu o să stric însemnarea asta nu aşa ceva-dedic una specială nesimţirii şi mârlâniei-.
Lumea a fost frumoasă, elegantă, fericită. Unii s-au pus pe plâns la finalul serii..că deh! e emoţionant momentul.
Noi doi la banchet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu