Mâţişorul se întoarce

Continui şi în noul an cu însemnările, chiar dacă mai târziu decât restul lumii...

Cum am văzut că mai multă lume vorbeşte despre filme acum la început de an, mă gândeam că aş putea continua pe aceeaşi linie, mai ales că ultima postare de anul trecut era despre un film.

Aşadar, am văzut ieri "Velvet Goldmine". Ştiu că nu e recent şi că probabil majoritatea lumii l-a văzut mai demult, dar eu abia acum am reuşit să fac rost de el. Filmul e....teribil! În cel mai bun sens cu putinţă. Sau poate Bale şi Jonathan Rhys Myers şi Ewan McGregor fac nişte roluri excelente. Nu mă aşteptam la nimic de la filmul ăsta, nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce e vorba. Şi cu atât mai bine, pentru că am putut fi suprinsă.

Nu ştiu exact ce mi-a plăcut mai mult:povestea în sine, actorii, tema, decorurile sau toate la un loc. Adevărul e că tot sclipiciul, nebunia, drogurile, alcoolul şi orgiile prezentate îţi aţâţau oarecum curiozitatea şi îţi lăsau un gust dulce amar... Şocul a fost să îl văd pe Myers într-un asemenea rol- ştiindu-l din " The Tudors"- un personaj dur, cu un şarm magnetic şi o privire de oţel...şi să îl văd aici, în haine feminine, cu părul lung, cu o privire oarecum pierdută şi melancolică, cu machiaje stridente, cântând.

Nu o să mă apuc să prezint subiectul filmului-pentru a nu plictisi pe cei carel-au văzut şi pentru a nu strica surpriza celor care nu l-au văzut, dar spun numai că e un film care merită văzut. Nu pentru cele câteva minute de nuditate frontală ale lui McGregor, şi nici pentru vocea lui Myers ci pentru film în sine, pentru ideea din spatele filmului.

E mai ciudat el de fel, dar merită văzut.

La fel, adică mai ciudat, dar care să merite văzut, e "Orfelinatul" lui Guillermo del Torro. Un film cu o tentă macabră-destul de pronunţată aş spune eu- care are însă un final luminos, poate neaşteptat, poate ghicit pe parcurs. De filmul ăsta am aflat de la o prietenă şi tot de la ea l-am şi luat. Nu e nici drama clasică dacă-i pot spune aşa, poate că uneori e exagerat, într-un mod voit, alteori prezintă exact realitatea...oricum filmul e plin de simbolisme, şi de analogii.
În final, ideea, pentru mine, a fost aceea că ar trebui să ascultăm mai des şi mai atent ce spun copiii, şi să nu ignorăm chiar în întregime faptul că poate, uneori chiar nu suntem singurul suflet dintr-o încăpăre.

Şi am mai văzut " The painted veil", care da, ştiu, şi ăsta e mai vechi. Filmul are un romantism ascuns, care se întrevede numai în mici cantităţi şi mai ales spre final... E cumva straniu, şi frumos să ajungi să îţi descoperi dragostea pentru cel de lângă tine. Păcat numai că uneori e prea târziu...

Mda...şi cam astea ar fi filmele..bine că am mai (re)văzut şi altele: Take the Lead, The Illussionist, Inside Man, Good Will Hunting.

Acuma ca sunt răcită cobză, şi nu pot face nimic altceva, mă uit la filme...asta este...