Mona Lisa

Tocmai ce am văzut "Mona Lisa Smile".... şi pot spune sincer că filmul este absolut suberb-nu doar prin subiectul său, ci prin ceea ce a trezit în mine: dorinţa de a aduce pe chipul oamenilor acel zâmbet misterios şi frumos al Mona Lisei lui DaVinci...

Subiectul filmului este interesant şi abordarea este de asemenea deosebită, iar Julia Roberts ştie cum să intre în pielea oricărui personaj foarte natural şi elegant.

Dar ce mi-a plăcut incredibil de mult a fost schimbarea care a produs-o personajul Julie- Katherine- în acele fete, şi mai ales aprecierea care au ajuns să o aibă toate pentru ea. Finalul aduce cu finalul din " O minte sclipitoare", când la final se manifestă recunoştinţa profesorilor prin acele stilouri... Finalul e emoţionant şi aici, mai ales datorită acelui zâmbet superb al Juliei, un zâmbet sincer, pe care îmi place să-l văd pe faţa oamenilor- nu neapărat pentru că aş fi făcut eu ceva, ci pentru că simt ei să zâmbească aşa.

Nu cred că am mai văzut demult o persoană care să zâmbească din suflet, sincer...Lumea râde, e bucuroasă, dar acel zâmbet..acel zâmbet e atât de special, şi de multe ori e special pentru că e provocat de altcineva.

Mi-ar plăcea să ştiu că am făcut pe cineva să zâmbească aşa, măcar o dată...şi nu neapărat cineva care să mă iubescă, ci pur şi simplu o persoană care să zâmbească aşa...

Bunica mea îmi spunea- şi îmi mai spune şi acum uneori- Mona Lisa...e poate o prostie să cred că ar avea vreo legătură cu tabloul, dar mereu am ştiut şi am simţit, că o spunea cu drag...

Şi uite şi trailer-ul...




Cel mai bine e să vedeţi filmul-dacă nu l-aţi văzut deja.