O bijuterie de om!

Nu am crezut să apuc vreodată să văd materializarea acestei expresii...dar se pare că nu sunt destul de vizionară!Mă uitam la ştiri, şi printre obişnuitele crime, omoruri, accidente, aud şi o chestie care m-a făcut brusc atentă: îi putem păstra pe cei dragi lângă noi şi după moarte! Sub forma diamantelor!!

Da...cică te costă 3500-4000 de euro, durează 3 luni şi se realizează în Elveţia, dar că din 2 kg de cenuşă umană se pot obţine 4 diamante albe cu o tentă de albastru, în funcţie de sufletul celui decedat-ultima chestie este părerea tipei care se ocupă ce treaba asta-.

În Europa e o practică destul de comună, în România abia se aude de ea, probabil de aia am fost atât de interesată de ea.

Sincer, mie mi s-ar părea ceva extrem de intim şi de personal să-mi transform persoana iubită, sau pe cineva drag în diamant şi să-l port la gât sau ca şi inel, şi aş face acest gest probabil mai mult din egoism-să am lângă mine persoana dispărută cât mai mult timp-în altă formă, dar să ştiu că e ea-. Cred că aş vrea acelaşi lucru şi pentru mine-oricum voiam să fiu incinerată.

Ca să revin, ideea mi se pare interesantă, practică şi oarecum romantică. Probabil că şi în România va avea succes-mai ales printre ţigani! dacă nu o cunosc deja şi o folosesc.

Se pare, deci, că sintagma din titlu nu era doar o expresie! Poţi fi o bijuterie de om...după ce mori!