Linişte...

Cam aşa aş defini situaţia mea cu licenţa...e o linişte deplină. Şi nu se întrevede niciun factor perturbator al acestei linişti. Parcă nu am nicio tragere de inimă să iau în serios lucrarea asta, sincer. Şi ce mă doare, oarecum, e că am ajuns în situaţia asta... Nici nu ştiu când s-a produs schimbarea, sincer... Îmi plăcea enorm de mult să citesc, citeam tot ce prindeam, tot ce auzeam la alţii, acuma parcă mi-e lehamite de tot.

Cel puţin în privinţa licenţei, pot intui de unde dezinteresul ăsta masiv: dezamăgirea profundă provocată de sistemul nostru de învăţământ. Sincer, poate pare dramatic şi exagerat, dar de când sunt la facultate am avut mai multe dezamăgiri decât bucurii! De aproape toate felurile: de la calitatea învăţământului universitar, la sistemul de admitere şi de examinare până la interesul manifestat de profesori pentru studenţii lor...

Am pornit în facultate cu un asemenea avânt, să citesc, să învăţ...dar atunci când admiterea e pe bază de dosar, tu degeaba ştii, dacă media ta nu e de 9.50, sau dacă nu vi din nu ştiu ce oraş vai de el unde engleza şi franceza le faci cu profa de română sau dacă nu cu aia de mate, care nici ea nu ştie mai mult şi-ţi dă nota 10. Acel moment pot spune că a fost oarecum un şoc pentru mine. Mai ales când m-am convins că jumătate dintre persoanele de la buget nu aveau ce căuta acolo; nu ştiau vorbi nici limba română corect!!!

Şi lanţul dezamăgirilor a continuat din păcate, chiar dacă am schimbat facultatea, profilul... O lipsă totală de interes-atât din partea studenţilor, dar şi din partea profesorilor-, un grad tot mai ridicat de nesimţire ideea, tot mai adânc înfiptă în minţile tinere ale studenţilor că e dreptul lor să nu vină la facultate şi să aibă pretenţia de a-şi lua examenele.

Şi, în final, toată povestea asta cu licenţa e un mare fum! Pe nimeni nu interesează de fapt ce ai scris tu acolo, sau că pe tine chiar te pasionează ce ai scris, sau că ai avea atâtea de zis. Ei -profesorii- vor doar să vadă cam ce ştii tu după 4 ani, şi dacă se poate să te mai şi încurce, aşa puţin, că doar altfel nu ar mai fi profesori, nu?

Mi-e silă sincer numai gândidu-mă la ziua licenţei, şi parcă şi de aia nici nu am vreo tragere de inimă să încep serios lucrul.

Într-un final va trebui să-mi redactez totuşi lucrarea, chiar dacă ştiu că munca mea nu va fi apreciată, la fel cum nici eu nu voi apreciată la adevărata mea valoare. Degeaba se spune că studentul de azi nu mai e ce a fost odată, pentru că nici profesorii nu mai sunt ce au fost...
Dar de la noi se cere totul! Şi aş da totul, dar să văd măcar o intenţie de a da ceva înapoi!