Plimbare prin Herăstrău

După aproape 6 luni petrecute în Bucureşti, am ajuns şi eu prin Herăstrău şi la Muzeul Satului.

Am profitat de vremea absolut superbă care a fost ieri în Bucureşti şi am ieşit la o plimbare cu doi prieteni în parcul Herăstrău şi prin Muzeul Satului. Foarte frumos şi foarte benefică plimbarea. Era plin de lume, majoritatea pe role sau cu bicicleta-am ajuns la concluzia că ar trebui să îmi iau role( şi eventual să şi învăţ să merg pe ele...) pentru că e chiar păcat să nu profiţi de asemenea vreme.

Păcat că încă nu e înverzit şi înflorit parcul..cred că e superb primăvara şi vara pe acolo. Dar a meritat şi acum.

Muzeul în schimb nu m-a încântat peste măsură. Ştiam că este mult mai mic decât al nostru de la Sibiu, dar nici chiar aşa de mic nu credeam să fie... Adică e aranjat, dar e aşa de înghesuit...nu au morile care le avem noi- şi care sincer sunt superbe- , nu ştiu parcă nu e deloc aceeaşi senzaţie pe care o aveam când mergeam prin muzeul din Sibiu. Şi acuma nu e numai faptul că sunt din Sibiu, e chiar realitatea, până şi bucureştenii care au vizitat muzeul din Sibiu sunt de acord cu asta.

Câteva poze, aşa de amorul artei...

Bordei din judeţul Olt


Moară...


Lacul Herăstrău


Mai sunt multe poze, dar nu are rost să le pun aici. Ideea e că a fost o zi frumoasă şi mă bucur că am ieşit şi eu din casă cu alt scop decât servici, master sau vreun bar.

Untill next time people!

It is written

Poate cel mai tare film făcut vreodată de Bollywood!!! Slumdog Millionaire!

Felul în care e reallizat filmul este mai mult decât interesant, şi mai ales că iasă din tiparele clasice ale filmelor indiene aşa cum le ştim cu toţii! Da, este o poveste de dragoste, dar e într-un cadru foarte real, unul în care se prezintă India pe care nu o ştie multă lume.

Nu pot spune că aş cunoaşte India, ar fi o minciună, dar ştiu că situaţia acolo nu e dintre cele mai bune sau mai frumoase. Şi filmul ăsta a arătat şi partea fără strălucire şi misticism a ţării.

Sincer, stai şi te gândeşti că uneori viaţa te învaţă mult mai multe decât vor putea vreodată toate cărţile! Dintr-o carte nu simţi mirosul mahalalelor ticsite de oameni, sau mirosul mâncării gătite afară în faţa casei; din căţi nu auzi bucuria sau tristeţea oamenilor din jurul tău, nu vezi toate culorile, ororile sau frumuseţile de acolo...

Şi pasiunea şi mai ales loialitatea lui faţă de acea fată...faţă de acea perioadă când s-au cunscut...felul în care viaţa i-a legat unul de altul în ciuda tuturor situaţiilor prin care au trecut.

Coloana sonoră este de asemenea foarte tare! Rahman a reuşit un mix absolut nebun de muzică indiană şi hip hop. Chiar demult nu am mai fost aşa de încântată de un film. Nu am văzut încă celelalte filme care candidează la categoria cel mai bun film pentru Oscar, am de gând să le văd, dar sincer nu ştiu dacă, în afară de "Milk" să fie fie un contracandidat serios pentru Slumdog. Fiecare tratează teme diferite, e drept, şi cred că tocmai de asta nu pot fi comparate, dar dacă e să merg pe principiul subiectivităţii....Slumdog ar merita Oscarul până acum.

M-am mai uitat pe net şi lumea, din ce am văzut, e destul de pornită împotriva acestui film. Cum să compari Changeling cu Slumdog???? Da, ok , ambele prezintă feţe ale realităţii, dar sincer, Changeling m-a mişcat numai prin drama mamei care îţi pierde copilul. Filmul în sine nu mi se pare aşa o capodoperă. Dacă e să mă refer la costume şi scenografie, da ok, s-a recreat perioada anilor '30-'40 dar la o adică la ce mijloace sunt acum, să fim serioşi că nu e aşa de greu.

Se poate ca după ce văd şi restul filmelor candidate la Oscar să am o părere mai completă, dar deocamdată, rămân la varianta că Slumdog e un film excelent care chiar merită.

Uite şi coloana sonoră!




A.R. Rahman & M.I.A. - O... Saya
Asculta mai multe audio Muzica »





A.R. Rahman - Mausam & Escape
Asculta mai multe audio Muzica »



"Paper Planes " - M.I.A.
Asculta mai multe audio Muzica »





latika's theme
Asculta mai multe audio Muzica »

Mâţişorul se întoarce

Continui şi în noul an cu însemnările, chiar dacă mai târziu decât restul lumii...

Cum am văzut că mai multă lume vorbeşte despre filme acum la început de an, mă gândeam că aş putea continua pe aceeaşi linie, mai ales că ultima postare de anul trecut era despre un film.

Aşadar, am văzut ieri "Velvet Goldmine". Ştiu că nu e recent şi că probabil majoritatea lumii l-a văzut mai demult, dar eu abia acum am reuşit să fac rost de el. Filmul e....teribil! În cel mai bun sens cu putinţă. Sau poate Bale şi Jonathan Rhys Myers şi Ewan McGregor fac nişte roluri excelente. Nu mă aşteptam la nimic de la filmul ăsta, nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce e vorba. Şi cu atât mai bine, pentru că am putut fi suprinsă.

Nu ştiu exact ce mi-a plăcut mai mult:povestea în sine, actorii, tema, decorurile sau toate la un loc. Adevărul e că tot sclipiciul, nebunia, drogurile, alcoolul şi orgiile prezentate îţi aţâţau oarecum curiozitatea şi îţi lăsau un gust dulce amar... Şocul a fost să îl văd pe Myers într-un asemenea rol- ştiindu-l din " The Tudors"- un personaj dur, cu un şarm magnetic şi o privire de oţel...şi să îl văd aici, în haine feminine, cu părul lung, cu o privire oarecum pierdută şi melancolică, cu machiaje stridente, cântând.

Nu o să mă apuc să prezint subiectul filmului-pentru a nu plictisi pe cei carel-au văzut şi pentru a nu strica surpriza celor care nu l-au văzut, dar spun numai că e un film care merită văzut. Nu pentru cele câteva minute de nuditate frontală ale lui McGregor, şi nici pentru vocea lui Myers ci pentru film în sine, pentru ideea din spatele filmului.

E mai ciudat el de fel, dar merită văzut.

La fel, adică mai ciudat, dar care să merite văzut, e "Orfelinatul" lui Guillermo del Torro. Un film cu o tentă macabră-destul de pronunţată aş spune eu- care are însă un final luminos, poate neaşteptat, poate ghicit pe parcurs. De filmul ăsta am aflat de la o prietenă şi tot de la ea l-am şi luat. Nu e nici drama clasică dacă-i pot spune aşa, poate că uneori e exagerat, într-un mod voit, alteori prezintă exact realitatea...oricum filmul e plin de simbolisme, şi de analogii.
În final, ideea, pentru mine, a fost aceea că ar trebui să ascultăm mai des şi mai atent ce spun copiii, şi să nu ignorăm chiar în întregime faptul că poate, uneori chiar nu suntem singurul suflet dintr-o încăpăre.

Şi am mai văzut " The painted veil", care da, ştiu, şi ăsta e mai vechi. Filmul are un romantism ascuns, care se întrevede numai în mici cantităţi şi mai ales spre final... E cumva straniu, şi frumos să ajungi să îţi descoperi dragostea pentru cel de lângă tine. Păcat numai că uneori e prea târziu...

Mda...şi cam astea ar fi filmele..bine că am mai (re)văzut şi altele: Take the Lead, The Illussionist, Inside Man, Good Will Hunting.

Acuma ca sunt răcită cobză, şi nu pot face nimic altceva, mă uit la filme...asta este...

P.S. I Love You

Filmul ăsta e incredibil!!! Nu e povestea clasică de dragoste, şi da, poate părea prea siropos şi aiurea, dar sincer, mi s-a părut cel mai realist film de dragoste, în sensul că de ce să nu existe aşa ceva?

Trailerul nu e poate cel mai bun, adică nu prezintă cele mai bune momente ale filmului, aşa că mai bine îl vedeţi pe tot. Sincer, eu nu mi-am putut abţine lacrimile (şi nu pentru că sunt femeie lacrimogenă) la unele scene, pentru că erau chiar emoţionante, şi pentru că mă gândeam dacă ar fi să păţesc eu aşa ceva ce aş face şi cum aş fi...

Trailerul:



Şi cred că la final, ideea e să nu uiţi să-i spui persoanei de langă tine că o iubeşti.

Crăciun alb!

A venit Crăciunul!!! Imi place asa de mult perioada asta.

Numai că anul acesta, ca niciodată nu am reuşit să intru în spiritul sărbătorilor decât în momentul în care am ajuns la Sibiu...Bucureştiul parcă e imun la această perioadă...oricâte decoraţiuni luminoase au pus peste tot, oricât au amenajat Oraşul lui Moş Crăciun...lipsea ceva:căldura oamenilor! Odata ce am ajuns aici, parca dintr-o dată mă simţeam altfel. Bucureştiul nu e un oraş în care să te simţi conectat cu oamenii, legat cumva de ei...nu spun că în Sibiu curge lapte cu miere, doar ca ma simt atlfel aici...mai bine...

Si am luat o gramada de cadouri, am si primit cadouri, am facut bradul, care e tare frumos, a şi nins...taaaaare frumos!!!

Ăsta e bradul meu:


În fiecare an am aceiaşi doi pitici: să fie bradul mare şi că nu avem destule decoraţiuni pentru pom. În fiecare an, la fel, ambele se dovedesc a fi nebunii, pentru că nu numai că bradul e imens, dar avem o grămadă de decoraţiuni, pentru că în fiecare an mai cumpărăm ceva şi se tot adună...

Şi îmi place la nebunie să le pun pe toate în brad, unele sunt primite cadou, altele le-am cumpărat, dar fiecare e special pentru mine. Si avem un adevarat ritual de imbodobire: ascultam colinzi, inevitabil ne punem beteala in cap si ne prostim, mancam cam un sfert din bomboanele care vin puse in pom, ne dam cu parerea despre fiecare glob sau ornament unde ar trebui pus...ştiu că e o banalitate şi că poate multă lume face la fel, dar sunt momente calde, frumoase, de care imi aduc aminte mereu cu plăcere.

Şi a venit şi Moşul, cu multe cadouri, am dat şi eu cadouri la prieteni, la familie, lui Tibi. A fost o seară de Ajun foarte frumoasă! Am reuşit să stau cu toată lumea, am şi colindat, am şi povestit, am stat şi la băute, chiar dacă eram, şi încă sunt, răcită moartă ( degeaba i-am zis eu lui Brylu de tratamentul cu vin fiert-de data asta nu a mai mers) m-am simţit bine, chiar foarte bine.

Sper că toată lumea a avut parte de un Crăciun frumos, cu multă bucurie, că au avut cu cine să împartă aceste momente calde şi speciale şi că Moşul v-a adus multe cadouri!

Nu ştiu dacă o să mai scriu ceva anul acesta, aşa că vă urez de acum un an nou fericit, cu multă sănătate, împliniri, iubire, prieteni, şi să fie un an mai bun şi mai frumos decât cel care stă să se încheie!!!

La pasion

Puţin îmi pasă pentru cine e cântecul sau ce a făcut acea persoană...ritmul e înebunitor!Şi piesa în sine e frumoasă, şi are o grămadă de variante dar asta îmi place cel mai mult: are acel ritm cubanez, dar mai cuminte parcă faţă de celelalte variante.Eu am auzit-o recent, acum o săptămână într-un club, când am şi dansat pe piesa asta şi de atunci mi-a rămas cumva în minte.

Ciocolată, multă ciocolată

Săptămâna asta a fost Festivalul "Dulciuri pentru toţi" şi de când am văzut afişul am zis că nu am cum să ratez aşa ceva, tocmai eu care sunt moartă după ciocolată. Şi cum era şi Tibi aici, am mers ieri, în ultima zi de festival să ne îndopăm cu bunătăţi dulci.


Lume multă, dulciuri şi mai multe, preţurile destul de mari pentru unele produse, la altele se făceau reduceri la jumătate fiind ultima zi... Am păpat spumă de frişcă învelită în ciocolată, jeleuri, ciocolată cu banane dintr-o fântână de ciocolată şi ne-am plimbat de colo colo printre standurile care te chemau spre ele cu tot felul de prăjiturele sau dulciuri colorate.


Lumea e tare inventivă când vine vorba de dulciuri...Am văzut, şi chiar am cumpărat, marţipan (delicios) în diferite forme de fructe, de la început nici nu ştiam ce sunt alea. Bine, scumpe ca naiba, da nah foarte foarte bune, că erau practic forme de fructe din marţipan, adică era ditamai bulgărele de marţipan care aştepta să fie păpat! Şi am luat şi liquorice-îmi plac super mult, dar nu sunt foarte populare don cauza gustului puţin mai ciudat, cine a mâncat aşa ceva ştie ce vorbesc.


Captura noastră s-a compus din cheese cake-absolut delicioasă, se găseşte la TeKaffe la Sibiu, o prăjiturică cu o glazură delicioasă de portocale, două fructe din alea de marţipandouă brioşe de ciocolată, şi o grămadă de jeleuri.


"Captura" noastră.




Aveau şi fructe confiate, care arătau foarte bine şi apetisant, dar erau şi destul de scumpe.

Şi era un tort maaaaaaaare de tot, foarte frumos, ornat tare drăguţ, cu o lebădă în vârf, lebădă care cred că era făcută din bomboană...delicios.

Şi aveau şi vinuri, şi cafea şi ceaiuri...Ne-a prezentat un tip un vin italian "Rose del Amore" , care părea a fi destul de bun şi probabil că am fi luat, deşi era 45 lei sticla, dar aveam deja luat unul dintre vinurile mele preferate,"Lacrima Minişului"-un vin absolut incredibil, care se găseşte foarte greu-în Sibiu l-am găsit unde mă aşteptam mai puţin, la un non stop din gară. (cel roşu e singurul vin roşu care îl beau, e un vin chiar surpinzător, sincer).

A fost o experienţă chiar plăcută sincer şi sper să se repete cât mai des, nu atât pentru copiii care erau peste tot şi spuneau mereu că vor una şi alta, dar şi pentru adulţi-pentru copilul care au fost odată- . Eu, una, încă mă consider un copil, încă mă bucur de orice, încă mă mai prostesc dacă vreau ceva, încă mă mai mâţâi şi mă bosumflu dacă nu mi se dă ce vreau. Se poate spune că aşa fac femeile, dar eu vreau să cred că fac asta pentru că încă mai sunzt un copil. Şi nu ştiu de ce mă suparam când îmi spunea cineva că sunt copil..poate pentru că o spunea pe un ton aşa....mai superior...

Oricum, ideea e că deşi a fost tare frig a meritat plimbarea până la Palatul Copiilor şi banii daţi pe toate bunătăţile cu care am plecat de acolo.

Dacă vine şi la Sibiu-pentru lumea de acasă- să nu ezitaţi să mergeţi!

Postare aniversară

Am ajuns şi la postarea cu numărul 100!!! Nu e cine ştie ce, dar e un motiv de a mă bucura că am reuşit totuşi să ţin blogul atâta vreme, deşi la început nu credeam că o să dureze sincer, că mă ştiu cât de leneşă sunt şi mai ales cât nu îmi place în mod deosebit să îmi expun aşa public gândurile.

Dar, uite că a mers totuşi. Congratulations to me!!!

Sper sa ajung şi la 1000!!!

El Tango

Gotan Project - Una Musica Brutal
Asculta mai multe audio Muzica »

Seară magică!

Gotan Project...aştept concertul ăsta de aproape 3 ani...l-am ratat anul trecut, dar anul ăsta nu am mai permis aşa ceva. Şi nu am regretat. Aş mai da banii ăia încă o dată şi de câte ori e nevoie. A fost superb.

Sala Palatului era plină ochi, lume de tot felul de la tineri la persoane de 50-60 de ani... Ni s-a dat un cadou-o carte-o surpriză foarte plăcută să primesc un cadou la un concert.

Şi la un moment dat a început şi magia....erau în spatele unei pânze albe transparente, şi fiecare membru era luminat de o lumină aurie care-i făcea să pară oarecum ireali. Lumina cădea pe fiecare, separat...şi muzica se auzea parcă de peste tot. Şi după câteva piese, acea pânză pe care erau proiectate imagini diferite, a căzut la finalul unui tango ameţitor şi au rămas ei faţă în faţă cu publicul, cu o lumină roşie în spatele lor. Când s-au întors după câteva minute erau îmbracaţi în alb toţi iar jocul de lumini parcă era şi mai intens pe albul acela strălucitor.

Şi acordeonul acela...şi viorile...tangoul pasional combinat cu ritmuri tehno...e o combinaţie neaşteptat de plăcută şi de incitantă. Când au cântat Milonga de Amor, mi s-a tăiat respiraţia, mai ales când vedeam şi perechea care dansa pe scenă.

Cui nu-i place tangoul nu are cum sa înţeleagă acele momente, sincer. E o stare efectiv, în care nu numai asculţi dar parcă şi trăieşti fiecare notă, fiecare sunet...

Poze am câteva, dar nu mă puteam aduce în starea de a face poze, eram mult prea prinsă de ce auzeam, şi de ce vedeam. Şi solista are o voce incredibil de caldă şi de profundă, dar puternică totodată; te răscolea de fiecare dată când cobora tonul...aproape o şoaptă, dar o şoaptă de departe, caldă, vibrantă.

Acordeonul...

Musica brutal...

Hasta el final

În câteva cuvinte şi câteva imagini care nu pot exprima prea multe...asta a fost seara Gotan Project, o seară care nu poate fi uşor uitată.

So beautiful...

fără alte adăugiri... Roberta Flack!

Mai mult decat înfiorător!

În momentul în care am pornit filmuleţul ăsta nu ştiam că aveam să văd cele mai crude, mai incredibile şi mai inumane scene cu putinţă! NU ştiu dacă exisăt persoană care să se poată uita la aşa ceva fără să i se strângă stomacul...

Îl pun aici, şi cine crede că poate îndura aşa ceva să se uite, dar sper să rămână cu mult mai mult decât imaginile şocante şi să se facă ceva.


Pledge to go fur-free at PETA.org.

Articolul întreg este aici.

Mândrie de sibiancă!!!

Acum câteva zile pe ecranele de la metrou era o ştire despre Sibiu. Se pare că, potrivit revistei Forbes, Sibiul a devenit o destinaţie de lux, nu doar pentru concetăţenii noştri, dar si pentru străinii veniţi atât din Europa cât şi din SUA pentru petrecerea concediilor.

Mai mult chiar, publicaţia afirma că americanii mai înstăriţi aleg în mod expres această destinaţie datorită moşteneri culturale foarte bine păstrate, a aerului curat şi a împrejurimilor cu peisaje demne de toată admiraţia.

Şi mă uitam la ce era afişat acolo şi dintr-o dată am început să zâmbesc la gândul că eu sunt de acolo, că e vorba despre oraşul meu. M-am simţit tare mândră că sunt din Sibiu ( şi nu doar atunci, dar atunci parcă puţin mai mult).

Chiar dacă stau în Bucureşti acum, tot Sibiul e casa mea şi va rămâne toată viaţa indiferent unde o să ajung mai încolo.

Cap n-au ei...rămânem noi fără picioare

Nici nu mai ştiu în ce categorie să includ chestia asta: nesimtire, nepăsare, pură prostie..?

La metroul de la Universitate lucrează băieţii de o grămadă de vreme, ei şi acum parcă încep să se vadă roadele muncii lor, numai că am vaga impresie că cineva îşi cam bate joc de noi. Pardoseala este dintr-un fel de marmură/gresie marmorată, foarte frumoasă de altfel, numai că nu e antiderapantă!!! Aluneci pe ea si fără să fie udă...

Apăi nu ştiu zău care a fost ideea când s-a aporbat aşa ceva, eventual numai aceea de a mai avea o scuză pentru cheltuirea altor fonduri pentru înlocuirea pardoselii....

Să vezi tu distracţie şi voie bună când încep ploile sau şi mai rău ninsorile!!! Ce o să mai râdă bieţii oameni care îşi vor rupe mâinile şi picioarele şi medicii de prin spitale! Şi pentru ce? pentru inconştienţa, prostia şi nepăsarea unor indivizi care stau şi se scobesc în nas şi printre scobituri şi înghiţituri de una-alta, mai hotărăsc şi ei ceva, ca să nu zică lumea că stau chiar degeaba cu mâna în fund!!!

Chiar a lăsat cineva un mesaj pe unul dintre pereţii metroului spunând că pardoseala trebuie să fie antiderapantă, şi cu întrebarea " Chiar nu vă pasă?" Se pare că nu le pasă... O fi asta una dintre cele mai mici probleme, dar este una chiar sub nasul lumii, sub picioarele ei mai bine spus! Zilnic mii de oameni trec prin acel pasaj...zilnic o să fie zeci de accidente pe acolo...

Şi uite pe ce se duc banii publici...şi uite de ce nu au ei bani pentru problemele oamenilor...

Minulescu....

Romanţă fără muzică

În tine-mi pun toată speranţa
Şi-ţi zic:
- De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelaşi ateu,
Ce-afară de tine nu crede-n nimic.
Fii totul
-Trecutul, cu morţii de ieri
Ce dorm la răspântii, de sălcii umbriţi,
Şi ziua de mâine, cu noii-veniţi
Ce râd pe mormântul defunctei Dureri...
Spre norii de-aramă, pe-naltele scări
Urca-vom -Din goluri în goluri pribegi,
S-ajungem în ţara în care sunt regi:
Nimicul,
Eternul,
Şi-Albastrul din zări...
Şi-acolo,-n grădina în care nu cresc
Decât mătrăgune,
CucuteŞi laur,
Sorbi-vom cu sete din cupe de aur
Iubirea topită-n Albastrul ceresc!...

Ajutor!

Nah deci cum spuneam, vreau să îmi iau aparat, dar nu unul super profesionist, ceva aşa micuţ, drăguţ, şi am găsit un Nikon Coolpix L16 la aproximativ 300 de lei. Acuma, din ce am văzut eu ca şi specificaţii e ok, şi cam are chestii cu care să fie mândru, vorba aia.

Ce vreau eu să ştiu, este dacă a mai auzit cineva ceva de aparatul ăsta, sau dacă merită să îl iau. Mie îmi place cum arată, şi din ce am văzut face destule chestii.

Deci, ceva recomadări, anybody?

Într-o dispoziţie romantică

E una dintre poeziile care îmi plac foarte mult, alături de asta:



Asta, a doua, e jurământul de nuntă ales de ea în Love story...

Cântă, măi lăutare!

Lăutarii am fost noi, ieri seară în Coyote Bar, la karaoke.... Dacă tot am ratat marele chef al blogger-ilor din Bucureşti, de la începutul lunii, tot acolo şi tot cu karaoke, uite că m-am scos cu asta.

Seara a început tare liniştit, cu o poveste, o bere, o glumă...nah şi la un moment dat că cică se merge la karaoke...eu oricum am zis că nu stau prea mult prin oraş că am o grămadă de citit pentru master ( a se vedea şi acum preocuparea intensă pentru tema de la master...) şi când am auzit de karaoke am zis clar că nu mă duc...Nah da socoteala de acasă cu aia din târg nu prea bat de multe ori, şi uite cum după vorbe de genu: "Hai tu că stăm numa o oră, că nici eu nu vreau să nu dorm la noaptea" sau " Hai tu că mergem numai aşa de chestie, nu cântăm.." am ajuns în Coyote...unde nu am stat numai o oră, şi unde am şi cântat până la urmă...

Adevărul este că era ceva lume pe acolo, se cânta deja...am intrat destul de repede în atmosferă. Nah şi la un moment eu, marea privighetoare ascunsă a României, mă hotărăsc să cânt...dar nu orice, numai piese aşa...mai greuţe. Şi încep eu cu piesa din "Love Story" -care era de altfel la un moment dat şi într-o reclamă la Ursus...aia merge cum merge. Oricum nu auzi mai nimic din ce cânţi tu acolo...aşa nu mi-am dat seama dacă a fost cu adevărat groaznic sau numai suportail.

Şi ca să vezi cum vocea mea îmi aduce colaborări ad-hoc cu lumea de pe acolo: că vine unu la mine că el vrea să cântăm amândoi "Bohemian Rapsody"...băi deci piesa aia e teribil de grea, şi ca să nu mai spun că nu o prea ştiam aşa de bine...Mă rog, trece timpul şi când speram că a fost numai o glumă bună de marţi seara....ne anunţă pe noi doi la cântat... Nah păi dacă la distracţie am venit, distracţie să fie! Dacă nu mă înşel există şi ceva poze doveditoare.

Anyway, momentul a fost un adevărat fiasco...dar măcar unul amuzant rău, cel puţin pentru mine.

Şi după care, îmi iau eu inimioara în dinţi şi mă hotărăsc să cânt una dintre piesele care îmi iasă de cele mai puţine dăţi-inevitabila şi inconfunadabila Whitney Huston- I will always love you. Tre să menţionez că eram deja teribil de răguşită de la cât am aclamat lumea care a cântat, de la fum, de la berea rece, încât puteam să cânt orice...

Nah aşa...şi cânt eu minunea aia...care se pare că a ieşit destul de bine, că nu m-a fluierat nimeni, nu m-a huiduit, ba erau chiar destul de încântaţi- şi nu mă refer numai la masa la care erau ale noastre fete...

Şi uite aşa, ora aia a mea de stat s-a făcut aşa...vreo 1 noaptea...şi azi cică la muncă...

Seara a fost demenţială, am fost numai fete, am râs cu lacrimi, am cântat cu foc, ne-am povestit, am făcut poze prin Lucky 13, în Coyote, pe stradă-când le primesc promit să pun câteva şi aici. ( cum eu deocamdată nu am o asemenea ustensilă în dotare nu am cum să îmi trag poze, dar vreau să îmi achiziţionez unul poate chiar luna asta..aşa un autocadou de Crăciun anticipat).

Nah şi cam asta mi-a fost mie seara de ieri, seară care de dimineaţă se prefigura a fi una cuminte, acasă, cu cartea pe genunchi şi cu creionul în mână....da chiar nu îmi pare rău deloc. La mai multe!

Şi uite şi câteva poze cu mine în acţiune:

Finally!!!

Doar atât: au dat în sfârşit hidoşenia aia de cort jos!!! Bucuria s-a amestacat cu regretul de a nu fi fost de faţă la marele eveniment!

Bine că am scăpat de tâmpenia aia, care nu ne reprezenta deloc şi care aducea chiar şi o notă peiorativă oraşului!

A căzut cortul!!!

Revedere

Cât am aşteptat momentul acela...în care îl văd dinnou, în care stau la el în braţe şi nu mai contează nimic altceva...
Şi acel moment a venit vineri seara....aşa de dor mi-a fost de ochii lui albastri...Nu credeam că vai fi aşa de greu sa fiu departe de el, dar se pare ca e mai teribil decât îmi imaginam...

A fost un weekend superb! Nu aş mai fi plecat de acolo...Nici nu stiu ce sa scriu, cu ce să încep...am văzut şi gaşca, oamenii pe care nu i-am mai văzut de vreo 2 luni şi ceva, totul a fost cum nu se poate mai firesc şi mai frumos. Dar cel mai frumos a fost mâna lui în a mea şi căldura pe care o simţeam aşa de aproape de mine...

Ştiu că de regulă nu am asemenea postări, dar de data asta fac o excepţie, pentru că a fost cu adevărat frumos, şi cald şi bine...

Nu mai am ce să spun care să cuprindă tot avântul din sulfletul meu....nu e ceva ce se poate reda în cuvinte, e ceva ce se trăieşte, şi cine nu a avut parte de aşa ceva încă nu cred că poate înţelege de ce nu mai pot scrie nimic, iar cine a avut aşa ceva, ştie prea bine ce e în sufletul meu acum...

Abia aştept să treacă două săptămâni să ne vedem dinnou...